Risc mare de avalanșă în zonele montane din județul Hunedoara

Serviciul Public Salvamont Hunedoara informează că în zona montană înaltă a județului Hunedoara, stratul de zăpadă a înregistrat creșteri semnificative, cu troiene mai consistente pe văi și pe pențile adăpostite, acumulările de zăpadă fiind formate sub acțiunea vântului puternic.

În același timp, stratul de zăpadă din partea superioară este caracterizat de o rezistență scăzută și de o coeziune slabă între cristale, iar în zona crestelor montane vântul a format multiple plăci de gheață și zăpadă.

În aceste condiții, mai ales în zonele cu pantă suficient de înclinată se pot declanșa spontan avalanșă de nivel mediu către mare, prin alunecarea stratului de la suprafață peste stratul mai vechi și izolat dislocarea acestora sau prin ruperea si alunecarea plăcilor de vânt din apropierea crestelor, riscul fiind amplificat la supraîncărcări.

În majoritatea zonelor montane din județul Hunedoara, respectiv în Munții Parâng, Retezat, Șureanu, Vîlcan, nivelul de risc de avanlanșă este apreciat pe alocuri la Gradul 4 din 5.

Salvamontiștii recomandă turiștilor ca, în această perioadă, până la stabilizarea stratului de zăpadă, să evite deplasările pe traseele de coastă și să nu părăsească zonele de siguranță din stațiunile turistice de iarnă.