Garda de Mediu va demara controale în toată țara: Amenzi între 20.000 și 40.000 de lei pentru agenții economici care nu implementează sistemul sticlelor returnabile

Garda Națională de Mediu va efectua controale tematice în toată țara privind conformarea agenților economici la obligația de înscriere în baza de date a SGR, până la data de 28 februarie.

În perioada 01-31 martie 2023, Garda Națională de Mediu va efectua un control tematic, la nivel național, care îi vizează pe producătorii, importatorii și comercianții de produse care fac obiectul Sistemului de Garanție-Returnare (SGR), în condițiile în care, conform prevederilor HG 1074/2021, aceștia au obligația de a se înscrie în platforma SGR (returosgr.ro) până la data de 28 februarie 2023. Conform aceluiași act normativ, nerespectarea termenului limită de înscriere în platformă se sancționează cu amendă cuprinsă între 20.000 și 40.000 de lei.

Controlul va implica toate comisariatele GNM (comisariatele județene, Comisariatul Municipiului București și Comisariatul Rezervației Biosferei „Delta Dunării”) și îi va viza pe producătorii/importatorii și comercianții de băuturi (apă, băuturi răcoritoare, bere, cidru, vin, băuturi spirtoase, comercializate în ambalaje primare nereutilizabile din sticlă, plastic sau metal, cu volume cuprinse între 0,1l şi 3l).

Pentru o gestionare mai eficientă a deșeurilor la nivel național și pentru creșterea gradului de reciclare, Guvernul României și-a asumat implementarea Sistemului de Garanție-Returnare (SGR) pentru ambalajele de băuturi.

SGR reprezintă un sistem prin care cetățenii vor plăti o garanție de 0,50 RON atunci când vor cumpăra o băutură (apă, băuturi răcoritoare, bere, cidru, vin, băuturi spirtoase) de la un comerciant.

Sistemul se aplică pentru ambalaje primare nereutilizabile din sticlă, plastic sau metal, cu volume cuprinse între 0,1 l şi 3 l, inclusiv. Pentru a fi ușor de identificat, produsele care vor face parte din sistem vor fi marcate cu un logo specific. După golirea ambalajului, consumatorul va trebui să îl aducă într-unul dintre punctele de returnare organizate de comercianți, practic, în orice magazin din România. În schimbul ambalajului gol, consumatorul va primi înapoi, pe loc, valoarea garanției plătite inițial, fără a fi necesară prezentarea bonului fiscal, chiar dacă respectivul produs nu a fost cumpărat din acea locație.

Înregistrarea OBLIGATORIE în baza de date a sistemului reprezintă etapa preliminară intrării în funcțiune a SGR, care va avea loc pe 30 noiembrie 2023.

Pentru informații suplimentare și suport privind înregistrarea în platforma SGR, vă informăm că RetuRO pune la dispoziție un call center – 021 207 00 09 – număr cu tarif normal apelabil din orice rețea, disponibil de luni până vineri între orele 09:00 -18:00, cu excepția sărbătorilor legale.

Sursa – ziarulunirea.ro