Bani mai mulți pentru circa 1 milion de români, de la 1 martie: Despre ce categorii este vorba

Aproximativ un milion și jumătate de români vor primi mai mulți bani începând cu data de 1 martie 2023. Este vorba despre cei care primesc sprijin de la stat, cum ar fi indemnizația minimă de creștere a copilului, cea de șomaj, ori ajutorul social, care se calculează în funcție de indicatorul social de referință.Acesta va fi majorat cu rata medie a inflației, de anul trecut, conform legii. Banii în plus sunt puțini, însă, în condițiile în care produsele de bază cum ar fi alimentele s-au scumpit mai mult decât media.

Indicatorul Social de Referință stă la baza multor beneficii pe care le primesc tinerii, familiile cu copii sau cei singuri care au nevoie de ajutor.

De exemplu, indemnizația minimă pentru creșterea copilului, alocația pentru susținerea familiei, ajutorul pentru cei care adoptă copii și chiar ajutorul pentru refugiați.

Iar cum inflația a ajuns anul trecut la 13,8%, și indicatorul social de referință crește de la 525,5 lei, la 598 de lei.

Asta înseamnă 154 de lei în plus, dacă vorbim de indemnizația minimă pentru creșterea copilului, de exemplu. Este sprijinul acordat mamelor care au venitul mai mic decât salariul minim pe economie, care crește de la 1341 de lei, la aproape 1500 de lei.

Sau un plus de aproape 250 de lei, în cazul indemnizației minime pentru concediul de acomodare, adică pentru părinții care înfiază copii și vor să stea acasă cu aceștia o perioadă.

Ajutorul pentru refugiaţi va creşte de la 568 de lei, la 648 de lei.

Toate aceste venituri vor fi deja majorate la următoarea plată.

Marius Budăi, Ministrul Muncii: ”Această nouă valoare a indicelui social de referință, care va impacta pozitiv veniturile celor care primesc prestații asociate și calculate conform indicelui social de referință se va modifica de la 1 martie 2023”.

Însă ajutoarele pentru cei cu venituri foarte mici, de exemplu ajutorul social, alocația pentru susținerea familiei sau prestațiile pentru persoanele cu handicap cresc cu doar câteva zeci de lei. Poate fi insuficient, în condițiile în care uleiul, cartofii, laptele, ouăle și alte produse de bază s-au scumpit în ultimul an cu peste 30%, mult peste inflația medie de 13,8%.

Adrian Dan, Sociolog: ”Probabil că aceste cheltuieli alimentare depășesc 50% din bugetul lor lunar. Ei produsele acestea le accesează, nu își cumpără televizoare noi sau mobilă sau mai știu eu ce. Practic, această creștere nu va reuși să acopere sau să mențină standardul actual de viață, ci standardul lor de viață se va înrăutăți”.

Pe de altă parte, de la 1 martie cresc și subvențiile acordate angajatorilor care încadrează tineri cu risc de marginalizare sau elevi și studenți pe perioada vacanțelor, calculate tot în funcție de Indicatorul Social de Referință.

Pentru toate categoriile de beneficiari, impactul bugetar al acestei majorare este estimat la aproape un miliard de lei.

Sursa: stirileprotv.ro