Peste 55.000 de conturi de utilizatori au fost activate în platforma de înregistrare a Sistemului de Garanție-Returnare (SGR)

RetuRO Sistem Garanție-Returnare S.A., administratorul Sistemului de Garanție-Returnare (SGR), anunță că până la data de 28 februarie 2023 și-au activat conturile de utilizatori în platforma online un număr de peste 55.000 operatori economici. Dintre aceștia, 23.145 au finalizat înregistrarea conform procedurii prevăzute de lege. Termenul legal de înregistrare s-a încheiat. Platforma rămâne deschisă pentru finalizarea procedurii sau pentru înregistrări viitoare.

RetuRO face un apel către companiile care se află în stadii intermediare de înregistrare dar și către cele care, încă, nu au inițiat acest proces, să parcurgă în zilele următoare toți pașii necesari și să finalizeze cât mai rapid procedura de înregistrare. De asemenea, toți agenții economici vizați care își încep activitatea după 28 Februarie 2023, trebuie să se înregistreze în baza de date a SGR.

În cazul comercianților, aceștia trebuie să înregistreze în platformă punctele de vânzare și să înscrie  datele referitoare la produsele vândute  în anul 2022 și estimarea pentru anul în curs, apoi să semneze Formularul Standard de Înregistrare, care marchează finalizarea procedurii de înregistrare.

În cazul producătorilor, după activarea contului, aceștia trebuie să înscrie: numărul de unități de ambalaje SGR și greutatea aferentă a ambalajelor, exprimată în kilograme, introduse pe piața națională în anul 2022, defalcate pe fiecare lună, categorii de produse conținute, tip de material pe subcategorii, inclusiv culoarea materialului (pentru plastic) și dacă plasticul conține barieră de oxigen (în principal pentru produsele alcoolice), volumul (număr de mililitri) pe unitate de ambalaj.

Numai după ce au fost furnizate toate informațiile menționate mai sus, va fi posibilă parcurgerea următoarelor etape ale procedurii de înregistrare, generarea și semnarea Formularului Standard de Înregistrare, pentru a finaliza înregistrarea.

Transmiterea  corectă a acestor informații este foarte importantă pentru a permite administratorului SGR să implementeze unul din cele mai ambițioase proiecte de economie circulară din România, menit să susțină țara noastră în atingerea țintelor de colectare și reciclare a ambalajelor stabilite la nivel european și să facă România mai curată.

“Suntem dedicați misiunii noastre de a implementa SGR și de a asigura succesul acestui proiect de mediu de importanță strategică, astfel încât acesta să devină operațional la 30 noiembrie 2023. Ne bucurăm să anunțăm că, până acum, peste 55.000 de operatori economici și-au activat conturile pe platforma noastră de înregistrare, din care 23.145 au dus la bun sfârșit întregul proces. Pe cei care nu au finalizat încă procedura de înregistrare, îi asigurăm de întregul nostru suport și le oferim în continuare asistență tehnică pentru a parcurge cu succes toți pașii. Le mulțumim tuturor agenților economici care au înțeles obligațiile ce le revin conform legislației în vigoare și și-au asumat responsabilitatea pentru protejarea mediului și promovarea economiei circulare în România. Suntem încrezători că vom putea implementa cu succes Sistemul de Garanție-Returnare împreună cu toți operatorii economici înscriși și îi încurajăm și pe restul să se înregistreze pe platforma SGR pentru a-și îndeplini obligațiile legale și a contribui alături de noi la protejarea mediului înconjurător. Împreună putem crea un viitor mai sustenabil pentru noi toți.” Gemma Webb, CEO și Președinte al Directoratului RetuRO Sistem Garanție Returnare S.A .

Operatorii economici care întâmpină dificultăți în procesul de înregistrare vor beneficia în continuare de suport tehnic prin intermediul serviciului de Call Center dedicat, apelabil la numărul de telefon 021 207 00 09 de luni până vineri între orele 09:00 – 18:00, cu excepția sărbătorilor legale. Acesta va fi disponibil pentru a oferi asistență tehnică și a clarifica orice întrebări legate de procesul de înregistrare în SGR.

În plus, pentru a ajuta operatorii economici să parcurgă cu succes procesul de înregistrare, RetuRO pune la dispoziție pe site-ul său, www.returosgr.ro, materiale informative, precum  ghiduri de înregistrare în platformă și întrebări frecvente.

După această etapă de înregistrare, RetuRO va începe procedura de semnare a  contractelor cu operatorii economici care s-au înregistrat în baza de date SGR. Încheierea contractelor se va face tot prin intermediul platformei  www.returosgr.ro.

Sistemul Garanție-Returnare trebuie să  devină  funcțional, conform legii, începând cu 30 noiembrie 2023, iar consumatorii vor putea să returneze în magazine ambalajele din plastic, sticlă sau metal pentru băuturi. SGR reprezintă un sistem în care românii vor plăti o garanție de 0,50 RON atunci când vor cumpăra o băutură îmbuteliată (apă, băuturi răcoritoare, bere, cidru, vin, băuturi spirtoase) de la un comerciant. Sistemul se aplică pentru ambalaje primare nereutilizabile cu volume cuprinse între 0,1 l şi 3 l inclusiv. După golirea ambalajului, consumatorul va trebui să îl aducă într-unul dintre punctele de returnare organizate de comercianți în cadrul magazinelor. În schimbul ambalajului golit de conținut, consumatorul va primi înapoi, pe loc, valoarea garanției plătite inițial, fără a fi condiționat de prezentarea bonului fiscal.