Când se poate spăla după Paște. Zilele în care se pot face treburi casnice

Deși gospodinele au voie să facă mâncare în aceste zile, când vine vorba de curățenie lucrurile stau cu totul altfel. Conform canoanelor bisericești, gospodinele nu au voie să facă curat și nici să spele.

De altfel, în tradiție se spune ar trebui să te ferești de orice fel de treburi, inclusiv în Vinerea Mare, deoarece îți va aduce ghinion pentru tot restul anului. Dacă crezi că acest mit este adevărat pentru toate celelalte zile legate de Paște, atunci spălatul rufelor în Duminica Paștelui îți va aduce un mare ghinion.

Când se poate spăla după Paște
Dar, deși nu e voie să speli de paște, cu toate astea, bănuim, că vrei sș știi când se poate spăla după Paște, iar noi îți putem spune că te poți apuca de spălat, mai ales în Săptămâna Luminată, cum mai este cunoscută perioada ulterioară Zilei de Paște. Având în vedere că prima și a doua zi după Duminica Paștelui, sunt considerate a fi zile de Paște, adică luni și marți, nu ai voie să speli sau să faci curățenie.

Cu alte cuvinte singurele zile când se poate spăla după Paște sunt zilele de miercuri, joi şi sâmbătă. O să te întrebi de ce nu și vineri, iar răspunsul este că ziua de vineri este o altă sărbătoare importantă, și anuem vineri se sărbătorește Izvorului Tămăduirii. Din acest motiv ziua de vineri nu este o zi în care se pot spăla rufele.

Ce reprezintă Săptămâna Luminată de după Duminica Paștelui

Săptămâna care urmează duminicii Paștelui se numește „Săptămâna Luminată” și se referă la lumina pe care Isus a adus-o în lume. În termeni biblici, Isus a înviat în „ziua a opta”, care reprezintă simbolic noua creație și promisiunea Raiului.

Această săptămână este numită de unii și „Săptămâna Albă” și se referă la o practică străveche prin care noii botezați purtau rochia de botez pe parcursul întregii săptămâni. Potrivit Enciclopediei Catolice, a doua duminică a Paștelui „a fost în consecință cunoscută sub numele de dominica in albis, duminica veșmintelor albe”.

Sursa – ziarulunirea.ro