Alexandru Bălănesc, absolventul de nota 10 al învățământului liceal din Valea Jiului

Rezultatele finale ale examenului de Bacalaureat al promoției 2023 consemnează, în județul Hunedoara, doar 3 note de 10 pe linie, dintre care una singură aparține unui tânăr exponent al învățământului liceal din Valea Jiului. Pe acestea din urmă, Alexandru Bălănesc, l-am cunoscut și intervievat în aceste zile, în dorința de afla care este secretul succesului său dar și care este drumul pe care a decis să-l urmeze mai departe, cu recomandarea statutului de excelență de la examenul maturității.

Am descoperit un tânăr de excepție, cu o poveste de viață fascinantă, cu un caracter deosebit, de o rară modestie și finețe. Un petrilean care face cinste pe deplin remarcabililor săi părinți și întregii sale familii și care, în egală măsură, știe deja foarte bine ce-și dorește de la viață, care-și urmează astfel, cu precizie de metronom, visul din copilărie de a deveni medic. Alexandru este, în esență, un tânăr așa cum ne-am dori să avem cât mai mulți în ”România Educată”.

Alexandru Bălănesc este absolvent al Colegiului Național ”Mihai Eminescu” din Petroșani, unde a urmat cursurile profilului ”Științele naturii”, iar media de 10 obținută la Bacalaureat nu este doar o pură întâmplare, ci o confirmare a statutului acestuia de elev eminent pe care l-a avut în toți anii de școală. Drumul său spre performanța în educație a început la Școala gimnazială ”Ana Colda” din Lonea (structură a Colegiului Tehnologic ”Constantin Brâncuși” din Petrila), unde a încheiat ciclul gimnazial, tot sub semnul excelenței, în clasa coordonată de diriginții prof. Corina Avram și prof. Anca Gărgan. Cunoscută drept ”Școala din Lonea”, această unitate de învățământ are o istorie de mai bine de un secol și jumătate, iar Petru Bălănesc, tatăl lui Alexandru îmi destăinuie faptul că se numără, la rândul său, printre absolvenții acestei școli, așa cum izvoarele istorice arată că, în prima generație de absolvenți ai acestei școli, acum 150 de ani, s-au aflat și strămoșii familiei sale: Emanuel Mănăilă Bălănesc și fratele acestuia, Petru Bălănesc.

De altfel, Alexandru Bălănesc este descendent al unor respectate familii petrilene în care educația, munca, cinstea și credința au fost dintotdeauna valori care au adus prestigiu acestei familii și care i-au definit parcursul peste generații și generații. Așa cum aceste valori i-au fost transmise și lui Alexandru precum și celorlalți doi frați și trei surori, de către părinții lor, Petru Bălănesc (inginer de profesie, în prezent pensionar după 28 de ani de muncă la EM Lonea, unitate pe care, pentru o perioadă de timp, a condus-o și ca director) și Adina Bălănesc (asistent medical de mai bine de un sfert de veac la Secția de Chirurgie-Ortopedie a Spitalului de Urgență din Petroșani).

Parcursul educațional sub semnul excelenței i-a marcat lui Alexandru și anii de liceu de la cel mai bun colegiu din Valea Jiului, în clasa coordonată de-a lungul celor 4 ani de diriginții prof. Florica Teleche și prof. Ștefania Manea. A avut rezultate excepționale în toți anii de liceu, iar clasele a XI-a și a XII-a le-a încheiat cu media generală 10. Rezultatele acestuia sunt cu atât mai remarcabile cu cât, așa cum recunoaște mama sa, Alexandru nu a avut parte de nici o oră de meditații suplimentare. ”Nici nu era nevoie – spune cu sinceritate Alexandru. Am avut profesori deosebiți la clasă, care au prezentat foarte bine materia și am putut lucra apoi foarte bine, singur, acasă, pentru a mă pregăti pentru fiecare examen.”

În plus, Alexandru Bălănesc a obținut o serie de rezultate de excepție la concursuri și olimpiade școlare, a căror doar simplă evidențiere ar însemna o lungă listă de performanțe, dintre care se disting cele obținute în Olimpiadele regionale la Geografie sau Ecologie sau cele în proiectul internațional e-Tweening pe domeniul Ecologiei, la care acesta a participat. În același timp, Alexandru Bălănesc a practicat cu succes, încă din primii ani de școală, artele marțiale, mai întâi la Petrila, sub magheta maestrului Ion Cordea și, mai apoi, la reputatul club din Petroșani, CS Poli Karate, sub coordonarea lui Radu Polifronie. Impresionant este, de asemenea, talentul lui Alexandru pentru artă, descoperit încă din școala gimnazială de prof. Dănuț Ban și încurajat de valorosul artist plastic Petru Birău (care i-a dăruit prima trusă profesională de instrumente pentru lucrări grafice), în lucrările sale acesta prezentând, deseori, detalii le corpului uman, într-un fel care prevestește pasiunea lui pentru medicină.

Cu astfel de preocupări, cărora li se adaugă și cele pentru lectură, pentru rezolvarea de probleme matematice, pentru știință și tehnică, dar și încă multe altele nu este de mirare că Alexandru Bălănesc este un tânăr de nota 10. Cu toate acestea, cu o apreciabilă doză de modestie, acesta împarte succesul obținut la Bacalaureat, cu toți cei care i-au fost alături în anii de școală. ”Fără părinți, fără profesorii mei și fără Dumnezeu, nu cred că aș fi ajuns aici. Părinții mei m-au susținut în tot ceea ce mi-am dorit și pentru asta nu am cuvinte să le mulțumesc. Apoi, le mulțumesc tuturor profesorilor mei, de la cei din școala generală și până la cei de la liceu, care m-au îndrumat, pornind cu doamnele diriginte, continuând cu profesorii de Matematică, Florica Teleche și Marius Nichita, cu doamna Elena Hummel (profesoara de Limba Română), doamna Cristina-Adela Marioane (profesoara de Chimie), doamna Liliana Mirela Călburean (profesoara de Bilogie), cu doamna Daniela Ciontescu (profesorara de Fizică) și toți ceilalți, față de care am un deosebit respect. Și mulțumesc bunului Dumnezeu, fără de care nimic nu este posibil în viață!”, spune Alexandru Bălănesc.

De pe acum, perspectivele lui Alexandru sunt unele cât se poate de clare. Îmi mărturisește că încă din copilărie a fost pasionat de medicină și că și-a dorit să urmeze o carieră în acest domeniu. El se vede deja ca medic ortoped într-un mare centru medical din România, după absolvirea studiilor academice. Iar grație performanețelor sale școlare, Alexandru a fost invitat, după ce și-a certificat valoarea prin nota obținută la Bacalaureat, să-și continue studiile la Universitatea de Vest din Timișoara, dar a refuzat această oportunitate, optând pentru Universitatea de Medicină și Farmacie ”Victor Babeș” din Timișoara. Evident, a acceptat, mai ales că și sora sa mai mare a urmat Facultatea de Asistente Medicale de la această prestigioasă universitate. Mai apoi însă, și-a propus să aprofundeze studiile în domeniul medicinei, cu rezidențiatul în specializarea Ortopedie, la Universitatea de Medicină și Farmacie ”Iuliu Hațieganu” din Cluj Napoca (unde a absolvit studiile academice și mama sa), oraș în care și-ar dori să profeseze și să se stabilească.

Așa cum probabil vă puteți da seama, ori dacă vă numărați printre cei care cunosc această deosebit de frumoasă familie, Alexandru nu este singurul performer în domeniul educației din familia Adinei și a lui Petru Bălănesc. Cel mai mare dintre copiii lor, George este deja absolvent al Universității Politehnice din Timișoara și masterand la Informatică în cadrul aceleiași facultăți. Andreea  a absolvit anul acesta anul III al Facultății de Medicină de la UMF ”Victor Babeș” Timișoara, secția Asistente Medicale, cum altfel decât ca șef de promoție, după ce la Bacalaureat a obținut cea mai mare notă a promoției 2020, de la Colegiul Tehnic ”Constantin Brâncuși” (9,51). Alexandra tocmai ce a terminat primul an de facultate în domeniul Biochimie, la UBB Cluj, unde a fost admisă după ce a absolvit anul trecut studiile liceale la Colegiul Național ”Mihai Eminescu” din Petroșani, obținând la Bacalureat  nota de 9,68). Pentru Cristiana urmează, anul viitor, primul examen important, Evaluarea Națională, aceasta urmând să treacă în toamnă în clasa a VIII-a, primii 7 ani de școală încheindu-i, de fiecare dată, cu media generală 10. Iar mezinul Tudor, care tocmai ce a finalizat clasa a IV-a, cu calificativul FB, începe la rândul său, drumul spre performanță, unul deja bătătorit de frații mai mari.

Cu astfel de copii, familia Adina și Petru Bălănesc sunt într-adevăr, binecuvântați. Și este evident faptul că dorința lor, aceea de a-și vedea copiii fericiți pentru alegerile lor, este deja, în bună parte, îndeplinită.

În ceea ce mă privește, sigur că m-am bucurat să-i pot strânge mâna celui mai performant produs al învățământului din Valea Jiului în anul 2023, onorat fiind să constat, încă o dată, că oameni pe care-i stimez, cum este și cazul familiei Petru și Adina Bălănesc, se dovedesc a fi modele valoroase pentru copiii lor și pentru noi, toți ceilalți. Așa cum și Alexandru Bălănesc este, de pe acum, un model pentru tinerii care cred în puterea educației, în valorile perene ale vieții, cu credință în propriile puteri și în bunul Dumnezeu!