Sportivi din Valea Jiului la Campionatul Mondial de Tir cu Arcul Outdoor de la Berlin

Potrivit unui comunicat al federației de specialitate, România este reprezentată la acest eveniment de lotul olimpic având sportivi participanți angrenați în calificările pentru Jocurile Olimpice de la Paris 2024 la proba de arc olimpic recurbat (recurve), atât la probele individuale cât și pe echipe. Componenții lotului sunt Mădălina AMĂISTROAIE, Beatrice MIKLOS și Andrada CAȚAVEI pentru probele feminine, precum și Mario ȚÎMPU și Tamaș MOREH pentru cea masculină. Dintre cei cinci se pot califica sportivi în proba feminină de echipe și echipe mixte.

Ediția din acest an este a treia găzduită de Germania, după cea din 1979 (Berlin) și 2007 (Leipzig). Pe durata celor 6 zile de competiție vor evolua cei mai buni trăgători din lume. Conform paginii oficiale a organizatorului, aproape 600 de sportivi din aproximativ 100 de națiuni vor concura în divizia de arc recurbat olimpic, fie cu arcul compus (compound), divizie neolimpică. Sportivii noștri sunt coordonați de antrenorul Viorel HABIAN.

Este ultima etapă pentru calificare la JO Paris 2024 din calendarul competițional oficial internațional al acestui an, deci este o competiție de obiectiv pentru sportivii noștri.

În urma evoluției la acest campionat se califică primele 3 poziții din ierarhie, atât la individual cât și pe echipe. Baremul minim de calificare, criteriu principal de eligibilitate, este de 640p. la masculin și 610p. la feminin.

Potrivit programului competiției, sportivii noștri vor intra în etapa de calificări marți, 01 august, începând cu ora 09.30 (ora locală). În funcție de rezultatele obținute, reprezentanții noștri vor concura a doua zi în fazele următoare, eliminatorii. La startul concursului de arc olimpic se regăsesc aproximativ 178 de arcași la masculin și 148 la feminin.

Finalele, atât la individual cât și la echipe, după caz, sunt programate vineri 04 august și duminică, 06 august ac.