Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest a lansat în 13 decembrie 2023, șase noi apeluri de proiecte în cadrul Programului Regional Vest 2021-2027, prin publicarea Ghidului final al solicitantului de finanțare pentru Intervenția regională 7.1A – Revitalizare și regenerare urbană.
131,18 milioane euro vor fi disponibili, prin aceste apeluri, pentru investiții în revitalizare și regenerare urbană în Regiunea Vest.
Programul Regional Vest promovează creșterea accesului populației la spații publice atractive și de calitate și finanțează investiții în amenajarea integrată a spațiilor publice urbane, reconversia lor funcțională, acolo unde este cazul, reconfigurarea geometriei stradale și reorganizarea fluxurilor și funcțiunilor acestor zone.
Se vor finanța proiecte pentru redarea spațiilor publice cetățenilor, cum ar fi: amenajarea de piețe și piațete publice, zone pietonale, inclusiv transformarea unor străzi urbane în zone pietonale, spații comune sau de promenadă, noi amenajări în spațiile verzi existente – scuaruri, parcuri și grădini publice, respectiv spații verzi-albastre existente – malurile cursurilor de apă și lacurilor, canale șamd., măsuri pentru asigurarea conexiunilor de circulație nemotorizată – alei pietonale, trotuare, piste pentru bicicliști, scări de acces, podețe, pasarele, poduri, etc.
Totodată, pe lista investițiilor finanțabile intră crearea de spații și facilități pentru activități recreative de mici dimensiuni în cartierele rezidențiale, în zonele centrale și istorice dens populate, care nu implică desfășurarea de activități economice – locuri de joacă pentru copii, spații pentru sport și socializare, inclusiv pentru deținătorii de animale de companie etc.
De asemenea, în cadrul acestor apeluri de proiecte sunt eligibile inclusiv renovarea feței urbane a clădirilor publice deținute de autorități și instituții publice locale, inclusiv imobile de patrimoniu, în procent limitat, și activitățile de reconversie în folosul cetățenilor a unor zone sau terenuri degradate, abandonate, nefolosite sau cu funcțiuni neadecvate ori depășite.
Complementar se vor finanța: activități integrate pentru asigurarea securității în spațiile publice regenerate – iluminat public și supraveghere video, facilități wi-fi și acces la soluții digitale; achiziția de mobilier urban – bănci, rastele pentru biciclete și coșuri de gunoi, realizarea de toalete publice, cișmele, fântâni arteziene/ jocuri de apă, pergole, scene mobile, panouri de informare și indicatoare de orientare, amenajări pentru sport, joc și recreere, facilități pentru activități culturale, lucrări de iluminat arhitectural etc.; măsuri de accesibilizare pentru persoanele cu nevoi speciale și cu mobilitate redusă, nevăzători sau hipoacuzici; acțiuni de protejare a biodiversității.
Pot beneficia de aceste finanțări unitățile administrativ-teritoriale municipii reședință de județ, municipii și orașe din Regiunea Vest, inclusiv cele aferente ITI Valea Jiului, individual sau în parteneriat cu consilii județene, respectiv cu instituții publice de interes local, în cazul în care acestea din urmă dețin clădiri cu funcțiuni publice, pentru activitățile de renovare a feței urbane a imobilelor.
Prin noul ghid publicat s-au lansat șase apeluri de proiecte, cu termen limită de depunere în sistemul informatic MySMIS2021/SMIS2021+, după cum urmează:
- patru apeluri competitive, câte unul pentru orașele din fiecare județ – Arad, Caraș-Severin, Hunedoara (fără cele din ITI Valea Jiului) și Timiș;
- două apeluri necompetitive – unul pentru municipiile reședință de județ și celelalte municipii din Regiunea Vest (fără ITI Valea Jiului) și un apel pentru municipiile și orașele din ITI Valea Jiului.
Valoarea minimă a unui proiect va fi de 500.000 de euro, iar cea maximă de 15 milioane de euro în cazul municipiilor reședință de județ, 10 milioane de euro pentru celelalte municipii și 5 milioane de euro pentru orașe. Procentul contribuției proprii a solicitantului este de minimum 2% din valoarea totală eligibilă a investiției.
Administrațiile locale au la dispoziție trei luni pentru a pregăti proiectele, cererile de finanțare în cadrul acestor apeluri putând fi depuse în perioada 13.03.2024, ora 8:00-13.11.2024, ora 8:00.
Ghidul de finanțare pentru Intervenția regională 7.1A – Revitalizare și regenerare urbană, inclusiv anexele acestuia, pot fi consultate pe site-ul PR Vest, aici.