La Straja începe sezonul competițional de schi și snowboard

La Straja începe sezonul competițional de schi și snowboard

A nins în Straja, stațiunea a îmbrăcat un nou strat de zăpadă iar pârtiile îmbogățite și cu zăpadă artificială au devenit numai bune pentru practicarea sporturilor de iarnă. Administratorii stațiunii spun că s-au creat acum toate condițiile pentru ca turiștii care vin aici să beneficieze de zile frumoase în natură și de cele mai bune condiții pe pârtie.

În acest context, la finalul acestei săptămâni debutează și sezonul competițional de schi în stațiunea Straja Lupeni. primele evenimente sportive ale acestui an sunt dedicate celor mici. Astfel, Minicupa României programează pentru zilele de 13 și 14 ianuarie două concursuri de schi destinate copiilor cu vârsta de până la 12 ani.

Este vorba despre apreciatele competiții sportive ”Cupa Piticot”, respectiv ”Cupa Baloo”, care vor avea loc la Straja, sub egida Federației Românie de Ski Biathlon, în organizarea Clubului Sportiv Școlar Petroșani, cu sprijinul Complexului Montana, Cabanei Platoul Soarelui, Complexului Tabere Straja și companiei Bunzac Media.

În cursul săptămânii viitoare, în zilele de 16 și 17 ianuarie 2024, tot la Straja va avea loc și concursul de schi, cu probe de schi alpin, slalom și slalom uriaș, destinat tinerilor cu vârsta de până la 16 ani (U14, U16). Concursul este dotat cu ”Cupa CSȘ Petroșani”, care este de altfel și principalul organizator al acestui eveniment sportiv.

În luna ianuarie și mai apoi în februarie și martie sunt programate la Straja alte zeci de competiții sportive destinate tuturor categoriilor de iubitori ai sporturilor de iarnă, cu premii consistente puse în jos de organizatori.