Casa Verde Fotovoltaice 2024: Două MILIARDE de lei, bugetul alocat programului în acest an. Când ar putea fi deschise înscrierile

Președintele Administrației Fondului pentru Mediu, Laurențiu Neculaescu, a adus mai multe detalii importante privind perioada în care se vor desfășura înscrierile pentru viitorii prosumatori.

În primă instanță, președintele AFM a vorbit despre care este bugetul pentru 2024 în cazul acestui program:

”Pentru anul acesta vrem să lansăm o nouă sesiune a programului Casa Verde Fotovoltaice. Împreună cu Ministeriul Mediului, am hotărât ca anul acesta să acordăm două miliarde de lei, asta înseamnă aproximativ 100.000 de persoane fizice care vor beneficia de o factură mai mică la electricitate”, conform DCbusiness.ro.

 

Cât despre metodologia de aplicare, acesta a menționat că va rămâne aceeași.

”Nu avem de gând să schimbă nimic în ceea ce privește condițiile de participare la program, vor fi aceleași condiții, cu documente puține, adică un extras de carte funciară, două certificate fiscale și un buletin pentru obținerea înscrierea în cadrul programului și obținerea finanțării. Vom merge pe aceeași metodologie în care instalatorii vor aproba și vor valida persoanele fizice înscrise astfel încât AFM să funcționeze efectiv ca un finanțator.

Am ajuns astăzi la numărul de 800 de instalatori. Pentru instalatori nu vom mai face o nouă sesiune de acreditare. Vom folosi aceeași instalatori care au fost deja acreditați pentru că ei au trecut deja printr-un proces de evaluare și rămân validați și pentru următoare sesiune”, a comentat Laurențiu Neculaescu.

Înscrierea pentru sesiunea Casa Verde Fotovoltaice 2024

În ceea ce privește înscierea din următoarea sesiune de finanțări, acesta a dat o dată aproximativă, fiindcă există anumite lucruri care trebuie rezolvate cu referire la acest aspect.

”După ce avem bugetul aprobat, mai avem câteva chestiuni fine de reglat în cadrul aplicației care va însemna aproximativ o lună și eu sper că undeva prin aprilie – mai să punem din nou pe piață programul Casa Verde Fotovoltaice, cel mai târziu 15 mai.

Nu o să mai dăm mai multe zile pentru fiecare regiune pentru că în câteva minute s-au consumat banii pentru fiecare regiune. Astfel, vom merge pe același sistem dar vom lăsa o singură zi pentru fiecare regiune, în ordine alfabetică”, a conchis președintele AFM.

Sursa – ziarulunirea.ro