Județul Hunedoara va fi reprezentat la ediția de primăvară a Târgului de Turism al României

Județul Hunedoara va fi reprezentat la ediția de primăvară a Târgului de Turism al României

Consiliul Județean Hunedoara, prin Direcția Generală de Administrare Monumente și Promovare Turistică Hunedoara participă, între 15 și 18 februarie 2024, cu stand propriu de
promovare a județului Hunedoara, la ediția cu numărul 49 a Târgului de Turism al României, cel mai mare eveniment de profil din țara noastră.

Prezența Hunedoarei la TTR 2024 este o oportunitate extraordinară de promovare a județului ca destinație turistică și o excelentă ocazie de a prezenta cele mai valoroase și semnificative frumuseți, obiective turistice, valori tradiționale, artă populară, gastronomie locală și nu numai.

Oferta județului Hunedoara este foarte atractivă și de această dată. Personalul specializat din cadrul DGAMPT Hunedoara va oferi celor interesați toate informațiile necesare asigurării unui sejur perfect în județul nostru.

Astfel, mii de materiale promoționale și de promovare turistică sunt pregătite pentru a fi distribuite gratuit celor care vor trece pragul standului pe care județului nostru îl va avea la acest eveniment. În plus, peste 100 de filme de prezentare a obiectivelor turistice hunedorene vor rula pe toată perioada târgului, iar expoziția gastronomică cu servire de bucate tradiționale din principalele ținuturi hunedorene va fi din nou la înălțime, cei prezenți având posibilitatea să deguste bunătățile specifice acestei zone a țării.

Împărțit în șase zone etnografice, județul Hunedoara numără o colecție impresionantă de obiceiuri, tradiții și elemente populare specifice. Ținutul Pădurenilor, Țara Zarandului, Țara
Hațegului, Valea Mureșului, Valea Jiului și Ținutul Orăștiei cuprind zone rurale pitorești ce constituie veritabile destinații eco-turistice. În județul Hunedoara se află cinci dintre cele șase cetăți dacice din Munții Orăștiei care sunt printre cele mai cunoscute monumente antice din România: Sarmizegetusa Regia, Costești – Cetățuie, Costești – Blidaru, Luncani – Piatra Roșie și Bănița, toate aflate pe Lista Patrimoniului Mondial UNESCO.

Toate aceste obiective importante din județul Hunedoara sunt prezentate prin intermediul materialelor promoționale și de promovare turistică a județului Hunedoara, materiale care conțin informații și imagini editate, în regie proprie, de DGAMPT. Materialele vor fi expuse la standul județului nostru în cadrul Târgului de Turism al României (TTR 2024), vizitatorii având ocazia să beneficieze de acestea în mod gratuit.

La ediția de primăvară a Târgului de Turism al României, Hunedoara va prezenta câte puțin din tot ceea ce are județul mai bun de oferit, astfel că de pe agenda acestei participări nu lipsesc nici reprezentațiile artistice ale Ansamblului Folcloric Profesionist Drăgan Muntean, al Centrului de Cultură și Artă al Județului Hunedoara.

Reprezentanții DGAMPT Hunedoara și ai CJH își exprimă convingerea că publicul care va vizita standul județului nostru de la TTR 2024 va găsi o ofertă de nerefuzat pentru vacanțele
anului 2024 în județul Hunedoara, unul dintre cele mai ofertante, din această perspectivă, din țara noastră. Dacă vă aflați, în perioada 15-18 februarie 2024 la București, sunteți invitați la standul județului Hunedoara de la ediția cu numărul 49 a Târgului de Turism al României.