Micii șahiști din Valea Jiului confirmă din nou într-un turneu național

Micii șahiști din Valea Jiului confirmă din nou într-un turneu național

Turneul dedicat elevilor pasionați de sportul minții intitulat ”Șah la conac”, turneu sportiv care face parte din programul național ”Șah în școală” a adus pe tabloul întâlnirii sportive de la Casa Danielescu din Tg. Jiu, duminică, 25 februarie 2024, zeci de copii dorinici nu atât să câștige premiile în bani puse la bătaie de organizatori – Asociația sportivă ”Tinerii Spartani” din Tg. Jiu – și de sponsori, cât mai ales să-și înscrie în palmares încă o competiție câștigată.

Între cei care au reușit această performanță se numără și trei tineri șahiști din Valea Jiului. Încurajați de performanțele micului dar deja celebrului șahist Rareș Apostu, elevii Vlad Martinescu, Mara Alecsa și Rareș Macaru, care se pregătesc în cadrul clubului sportiv condus de antrenorul Alin Apostu au făcut o figură frumoasă la concursul ”Șah la conac” de la Tg. Jiu.

Astfel, deși nu a câștigat turneul categoriei de vârstă, Rareș Macaru din Petrila a debutat cu două victorii, fiind unul dintre cei mai mici participanți. În schimb, Mara Alecsa din Petrila câștigă locul 1 la fete, în turneul principal al acestei competiții, iar Vlad Martinescu s-a clasat pe locul 1 al competiției, fiind câștigător al acestei competiții la categoria U8.

În turneul ”Șah la conac” de la Tg. Jiu, concurenții au abordat stilul șah rapid, cu 6 runde în maxim 15 minute/jucător.

Antrenorul Alin Apostu se declară încântat de rezultatele obținute de elevii săi la această competiție de nivel național, care este de bun augur pentru concursurile următoare la care va participa cu tinerii psionați de șah pe care-i pregătește în acest sport deosebit.

Tuturor, felicitări!