Lecție deschisă pentru elevii de la Organizația ”Salvați copiii” din Petrila, la Laboratorul de analize al Apa Serv Valea Jiului, cu prilejul Zilei Mondiale a Apei

Lecție deschisă pentru elevii de la Organizația ”Salvați copiii” din Petrila, la Laboratorul de analize al Apa Serv Valea Jiului, cu prilejul Zilei Mondiale a Apei

În avanpremiera sărbătorii mondiale dedicate apei, reprezentanții operatorului regional al serviciilor de alimentare cu apă potabilă și de epurare a apelor uzate au primit vizita unui grup de elevi din cadrul Organizației ”Salvați copiii” din orașul Petrila, la sediul Laboratorului central de analize a calității apei de la Dănuțoni (Aninoasa).

Însoțiți de Mihaela Viziteu și Adela Demian, pedagogi sociali în cadrul acestei instituții educaționale, copiii au avut ocazia să participa aici la câteva experimente în care dr.chimist Gabriela Ursuț a îmbrăcat foarte frumos povestea apei, reliefând importanța serviciului de tratare și potabilizare a apei în cadrul acestei instituții, dar și pericolele pe care poluarea apei cu diverse substanțe reziduale le poate avea pentru natură și pentru oameni. Iar pentru că au dovedit că și-au însușit cu succes informațiile prezentate, copiii participanți la această inedită lecție deschisă au primit din partea gazdelor diplome care să le ateste participarea activă în acest proiect educațional.

Lector în cadrul acestei inedite ”lecții deschise” prilejuite de marcarea ediției din acest an a Zilei Mondiale a Apei a fost și ing. Cristian Ionică, directorul general al Apa Serv Valea Jiului. Acesta le-a vorbit copiilor despre specificitatea serviciului public de apă potabilă din această regiune, arătând că, spre deosebire de multe alte zone din România și din lume, Valea Jiului are în prezent, nu doar siguranța alimentării cu apă potabilă, ci și privilegiul de a avea acasă, la robinet, o apă de cea mai bună calitate. ”Încercăm să transmitem, an de an, în această zi dedicată apei, prin intermediul copiilor, al elevilor și studenților care ne viziteză la obiectivele noastre, întregii noastre comunități, cât de importantă este apa. Anul acesta Ziua Mondială a Apei este marcată la nivel internațional sub sloganul ”Apa și Pacea”, în dorința organizatorilor de a arăta efectele catastrofale pe care conflictele de orice natură, dar mai ales războiale, le au asupra managementului resurselor de apă ale planetei. Din fericire, noi suntem feriți de astfel de probleme, cu toate că avem un război la graniță, iar în Valea Jiului putem spune chiar că ne bucurăm de avantajele de a avea o apă potabilă de cea mai bună calitate, 24 de ore din 24. În egală măsură, mă bucur că și acești copii care ne-au vizitat la Laboratorul Central de la Dănuțoni înțeleg cât de importantă este apa și mai ales protejarea acesteia împotriva poluării de orice fel”, a declarat ing. Cristian Ionică, directorul general al Apa Serv Valea Jiului.

Acesta a evidențiat de asemenea faptul că datorită unei bune colaborări cu beneficiarii serviciilor de alimentare cu apă potrabilă din aria de operare, cu autoritățile publice locale și regionale, cu instituțiile de mediu și de protecție sanitară, cu colaboratorii și partenerii furnizori de produse și servicii, cu întregul colectiv de salariațui, Apa Serv Valea Jiului a reușit și reușește să-și atingă obiectivele de performanță calitativă pe care le implică derularea unui serviciu de alimentare cu apă potabilă și de management al apelor reziduale, la standarde europene.

Activitățile dedicate Zilei Mondiale a Apei vor continua la Apa Serv Valea Jiului și în zilele următoare, pentru că, așa cum evidențiază directorul general Cristrian Ionică, ”la Apa Serv, Ziua Apei este în fiecare zi!”