Președintele Consiliului Județean Hunedoara, Laurențiu Nistor, a participat la Adunarea Generală a Uniunii Naționale a Consiliilor Județene din România

Președintele Consiliului Județean Hunedoara, Laurențiu Nistor, a participat la Adunarea Generală a Uniunii Naționale a Consiliilor Județene din România

Președintele Consiliului Județean Hunedoara, Laurențiu Nistor, a participat la Adunarea Generală a Uniunii Naționale a Consiliilor Județene din România, care a avut loc la București, în perioada 20-21 martie 2024.

Întâlnirea a avut o ordine de zi consistentă și a fost prilej de întâlnire cu premierul României, Marcel Ciolacu, și cu o serie de miniștri din cadrul Guvernului României, cu alți demnitari, dar și cu reprezentanții consiliilor județene din țară.

Potrivit președintelui CJH, Laurențiu Nistor, temele abordate au fost de real interes pentru consiliile județene și au vizat în principal implementarea proiectelor cu finanțare europeană și guvernamentală, dezvoltarea infrastructurii sanitare și educaționale. De asemenea, acesta a precizat că în cadrul lucrărilor Uniunii Naționale a Consiliilor Județene din România, au fost aprobate o serie de puncte importante care vizează activitatea acestui organism și relația sa cu consiliile județene din țară.

Întâlnirea a inclus și lucrările Focus Grupului „Descentralizarea activității de tineret, sport și educație”, un subiect de interes, care vizează reorganizarea acestor tipuri de activități și asigurarea unui cadru solid pentru dezvoltarea celor trei domenii cu impact pentru viitorul comunităților locale.