Alpinistul din Petroșani Adrian Ahrițculesei a ajuns pe Everest !

Alpinistul din Petroșani Adrian Ahrițculesei a ajuns pe Everest !

Alpinistul din Petroșani Adrian Ahrițculesei și-a văzut visul cu ochii. El a ajuns în cursul acestei nopți în cel mai înalt loc de pe Pământ, Vârful Everest din Munții Hymalaia, la 8848 metri deasupra nivelului mării.

După mai multe zile în care vremea a fost schimbătoare și care a pus, la un moment dat, sub semnul îndoielii, succesul expediției ”Everest 2024”, alpiniștii din echipa ”Everest Team 2024-Club 8000” în rândul cărora se află și Adrian Ahrițculesei, au reușit să-și înscrie numele pe lista scurtă a sportivilor care reușesc performanța de a urca pe ”Acoperișul lumii”.

Adrian Ahrițculesei a pornit în această expediție în urmă cu o lună, propunându-și să atingă acest obiectiv suprem al carierei sale într-un an 2024 în care se împlinesc două decenii de când primul alpinist român, Constantin Lăcătușu, a reușit performanța de a ajunge pe Everest, precum și un secol de când Petroșaniul a fost declarat oraș. ”Sunt două repere istorice care mă motivează și în cinstea cărora doresc să realizez această performanță sportivă fără precedent pentru un sportiv din Valea Jiului și din județul Hunedoara. Am încredere în forțele mele, sunt oprimist, voi face tot ce ține de mine, însă cu riscuri minime, să reușesc această mare performanță: cucerirea Everestului!” a mai spus Adrian Ahrițculesei.

Felicitări, Adrian Ahrițculesei! Suntem mândrii de tine!