Rezultate excelente pentru șahiștii Văii Jiului la ”Cupa Orăștie 800”

Rezultate excelente pentru șahiștii Văii Jiului la ”Cupa Orăștie 800”

Sâmbătă, 25 mai 2024 a avut loc la Orăștie un eveniment șahist care, deși organizat în premieră, s-a bucurat de un interes foarte mare din partea copiilor și tinerilor sportivi pasionați de sportul minții.

Astfel, circa 100 de participanți au evoluat în primul concurs de Street Chess care a avut loc în aer liber, în centrul municipiului Orăștie, în cadrul ”Cupei Orăștie 800”, competiție organizată sub egida Federației Române de Șah, cuprinsă în calendarul evenimentelor publice care au loc în localitatea hunedoreană cu prilejul aniversării celor 800 de ani de atestare documentară a acestei localități.

În cadrul acestei competiții șahiste au evoluat, cu succes, și sportivi din Valea Jiului, din cadrul clubului de șah coordonat de prof. Alin Apostu. Spre exemplu, fiul acestuia, Rareș Apostu s-a clasat pe locul I la categoria sa de concurs, revenind astfel în forță după o pauză de 6 luni de pe eșichier. Victoria de la ”Cupa Orăștie 800” îi deschide acum perspective și mai ambițioase ”micului Kasparov” de la Petroșani, care-și propune ca obiectiv pentru anul sportiv 2024 nici mai mult, nici mai puțin decât obținerea titlului de maestru al sportului.

Antrenorul Alin Apostu spune că, în cadrul competiției șahiste de la Orăștie, s-au descurcat bine și ceilalți reprezentanți ai Văii Jiului, Maya Costinaș, Mara Alecsa și David Costinaș, fiind foarte aproape de podium.

Rezultate excelente au obținut și alți șahiști ai Văii Jiului, care însă evoluează în prezent pentru alte cluburi sportive din țară. Astfel, Gabriel Ciulea și Dragoș Vișănescu s-*au clasat pe primul loc la categoria lor de concurs, iar Diana Petculescu s-a clasat pe locul secund la categoria sa de concurs.

Tuturor, felicitări!