Zi de sărbătoare la înnoirea bisericii „Schimbarea la Față” a parohiei Petrila-Cimpa

Zi de sărbătoare la înnoirea bisericii „Schimbarea la Față” a parohiei Petrila-Cimpa

A fost zi de mare sărbătoare sâmbătă, 17 mai 2025, la Cimpa (Petrila) acolo unde Preasfințitul Părinte Nestor, Episcopul Devei și Hunedoarei, și Preasfințitul Părinte Gherontie Hunedoreanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Devei și Hunedoarei, au oficiat slujba binecuvântării lucrărilor de înnoire și a sfințirii picturii la biserica „Schimbarea la Față” a parohiei Petrila-Cimpa din Protopopiatul Petroșani, iar apoi au săvârșit Dumnezeiasca Liturghie, împreună cu soborul de preoți și diaconi.

În cuvântul de învățătură, făcând referire la pericopa evanghelică a acestei zile, Preasfințitul Părinte Gherontie Hunedoreanul a vorbit despre libertatea care vine prin adevăr, omul devenind cu adevărat liber atunci când, prin împlinirea poruncilor lui Hristos, se eliberează de patimile trupești și conștientizează că nu se întâmplă nimic în viața aceasta fără știrea lui Dumnezeu. Deși uneori apar necazuri și suferințe, nimic din ce îngăduie Dumnezeu nu este spre rău, ci spre curățirea și vindecarea sufletului, suferă trupul și înviază sufletul, Hristos S-a dat pe Sine suferințelor ca să ne învieze și pe noi.

După Sfânta Liturghie a fost oficiată slujba Parastasului, fiind pomeniți Mitropolitul Nestor al Olteniei, la 25 de ani de la mutarea la Domnul, Episcopul Gurie Georgiu, întâiul Arhipăstor al eparhiei Devei și Hunedoarei, precum și ctitorii bisericii, trecuți la cele veșnice.

În cuvântul adresat credincioșilor prezenți Preasfințitul Părinte Episcop Nestor a explicat că sfinții pictați în biserici ne îndeamnă să le urmăm viețuirea și virtuțile, stând cu smerenie înaintea lor și cerându-le ajutorul și mijlocirea înaintea tronului Sfintei Treimi, fiind astfel în comuniune, noi cei din Biserica luptătoare, de pe pământ, cu Sfinții din Biserica triumfătoare, din Cer.

Pentru osteneala depusă în vederea înfrumusețării bisericii Preotul paroh Florin George Vîlcea a fost hirotesit iconom-stavrofor. De asemenea, credincioșilor care au sprijinit lucrările efectuate la locașul de închinare Preasfinția Sa le-a acordat mai multe acte de cinstire și distincții. Astfel, Vasile Jurca, primarul orașului Petrila, a primit Ordinul „Gurie Episcopul” pentru mireni, iar domnul Dumitru Răscolean-Negoi și domnul Constantin Văduva au primit Ordinul „Sfântul Cuvios Ioan de la Prislop” pentru mireni.

„Este o mare bucurie pentru întreaga comunitate din Cimpa și, cred, din întreaga comunitate a Petrilei, odată cu acest moment mult-așteptat al sfințirii lucrărilor de înnoire a Bisericii Ortodoxe din Cimpa și a picturilor interioare și exterioare care au fost realizate aici. Le mulțumesc înalților prelați care ne-au onorat cu prezența în comunitatea noastră pentru a oficia această cinstire bisericească, așa cum le mulțumesc celor care au contribuit la realizarea acestui deziderat al comunității ortodoxe din Cimpa”, a declarat primarul Vasile Jurca.

O bucurie la fel de mare este și pentru Dumitru Negoi Răscolean, fiu al satului Cimpa și gosopodar mereu implicat în viața comunității căreia îi aparține. „Sunt încântat de felul în care arată acum Biserica ortodoxă din Cimpa, de modul în care au fost realizare aici lucrările de înnoire și mai ales de impresionantele picturi bisericești. Cred că sătenii din comunitatea noastră meritau un astfel de edificiu și sunt deosebit de onorat că am putut contribui și eu la ceea ce s-a realizat aici, așa cum sunt deosebit de onorat de faptul că Episcopia Devei și Hunedoarei a găsiut de cuviință să-mi confere Ordinul „Sfântul Cuvios Ioan de la Prislop” pentru mireni”, a declarat Dumitru Negoi Răscolean.

Fotografii: Episcopia Devei și Hunedoarei