Scriitori de elită participanți la prima ediție a Colocviului de Memorialistică și Eseu „Ion. D. Sîrbu” de la Petroșani

Scriitori de elită participanți la prima ediție a Colocviului de Memorialistică și Eseu „Ion. D. Sîrbu” de la Petroșani

La Petroșani, în sala „George Enescu” a elegantului complex turistic și cultural „La Belle Epoque”, se desfășoară prima ediție a Colocviului Național de Memorialistică și Eseu „Ion D. Sârbu”, eveniment literar organizat de Biblioteca județeană „Ovid Densușianu” în parteneriat cu Uniunea Scriitorilor din România, cu sprijinul Consiliului județean Hunedoara.

Evenimentul a adus în Valea Jiului o întreagă pleiadă de scriitori și critici literari, în frunte cu președintele Uniunii Scriitorilor din România, Varujan Vosganian și membri ai Biroului Executiv al Uniunii Scriitorilor: Adrian Alui Gheorghe, Vlad Alui Gheorghe, Gabriel Chifu, Daniel Cristea-Enache, Traian Dobrinescu, Horia Gârbea, Gabriela Gheorghișor, Clara Mareș, Mircea Mihăieș, Angelo Mitchievici, Nicolae Oprea, Antonio Patraș, Cristian Pătrășconiu, Vasile Spiridon, Liviu Ioan Stoiciu, Adrian Tudurachi, Toma Velici, ș.a.

Evenimentul, inițiat de Costel Avram, își propune să omagieze personalitatea și opera scriitorului emblematic al Văii Jiului, Ion Dezideriu Sîrbu, în memoria căruia Uniunea Scriitorilor a decis să instituie și un premiu național pentru memorialistică și eseu, care va fi decernat în cadrul colocviului literar de la Petroșani vineri, 17 aprilie 2026, înaintea premierei absolute a spectacolului de teatru „Bietul meu suflet, cărbune”, programată la Teatrul „I.D. Sîrbu” din Petroșani, spectacol pus în scenă, de asemenea, ca omagiu adus părintelui spiritual al acestuia, Ion Dezideriu Sîrbu.

La deschiderea Colocviului au vorbit, în termeni eligioși față de scriitorul I.D. Sîrbu și opera sa, dar și în termeni apreciativi față de această frumoasă inițiativă de a deschide veritabile artere culturale în și pentru Valea Jiului: președintele Uniunii Scriitorilor din România, Varujan Vosganian, dar și Ioan Sebastian Bara – managerul Bibliotecii județene „Ovid Densușianu”, Lorincz Szell – subprefect al județului Hunedoara și Costel Avram – reprezentant al Consiliului județean Hunedoara.

Acesta din urmă este, de altfel, și cel care a avut inițiativa organizării acestui eveniment de anvergură culturală națională la Petroșani, după ce, în urmă cu 14 ani, tot de numele său se leagă și ultima vizită pe care un președinte al Uniunii Scriitorilor din România (Nicolae Manolescu, la acea vreme) a făcut-o în această regiune, la Petrila. „De multe ori, evenimentele memorabile se nasc din dialoguri și idei simple, omenești. Așa s-a născut si Colocviul național de memorialistică și eseu care a început astăzi la Petroșani, omagiind memoria scriitorului emblematic al Văii Jiului – I. D. Sîrbu. Am deschis această oportunitate culturală de mare anvergură la o cafea, în biroul meu, cu președintele Uniunii Scriitorilor din România, domnul Varujan Vosganian, prezent la Deva, în toamna anului trecut, la Salonul Hunedorean al Cărții. Am împărtășit această idee cu președintele Consiliului Județean Hunedoara domnul Laurențiu Nistor, care a susținut necondiționat această oportunitate și îi mulțumesc pentru acest lucru. Îi mulțumesc de asemenea lui Sebastian Bara, managerul Bibliotecii județene „Ovid Densușianu” care a asumat organizarea acestui eveniment cultural la Petroșani. Personal, trăiesc bucuria și mândria de a fi reușit să aduc în Valea Jiului, nu doar o seamă de scriitori eminenți ai României, ci și întregul Birou Executiv al Uniunii Scriitorilor din România, în frunte cu președintele Varujan Vosganian, după ce cu 14 ani în urmă, l-am adus la Petrila pe Nicolae Manolescu, la vremea respectivă aflat la conducerea Uniunii Scriitorilor din România”, a declarat Costel Avram.

La rândul său, președintele Uniunii Scriitorilor din România, Varujan Vosganian apreciază că un astfel de colocviu, menit să omagieze personalitatea și opera probabil a celui mai valoros scriitor de memorialistică din țara noastră, nu putea avea loc într-un alt loc mai potrivit decât la Petroșani, locul pe care Ion D. Sîrbu l-a iubit cel mai mult. „Ceea ce se petrece aici, astăzi, depășește oarecum simbolul pe care îl reprezintă I.D. Sîrbu. Prin I.D. Sîrbu noi vrem să onorăm o întreagă literatură care a supraviețuit și a biruit comunismul. E vorba despre așa-numita literatură memorialistică, una care a fost într-o condiție secretă în timpul comunismului. Nimeni nu a știut ce lucruri se scriu. Noi, după 1990, am așteptat surprizele literare, care nu au venit. Dar au venit prin aceste jurnale. Unele sunt ale celor care nu au supraviețuit după 1990, și care sunt de o sinceritate absolută și altele care au supraviețuit, prin autorii lor, dar care sunt la fel de tulburătoare”, a declarat Varujan Vosganian, președintele Uniunii Scriitorilor din România.

Dintre scriitorii prezenți la colocviu, Mihai Barbu, Clara Mareș și Antonio Patraș sunt autorii a trei cărți despre viața plină de încercări a lui Ion D. Sîrbu: „Memoriile lui Ion D. Sîrbu. O reconstituire”, Zidul de sticlă. Ion D. Sîrbu în arhivele Securității și, respectiv, Ion D. Sîrbu  de veghe în noaptea totalitară”, iar Toma Velici este cel care s-a ocupat temeinic de publicarea operei lui Sîrbu. „S-a ajuns la momentul pe care Sîrbu îl vedea împlinit. El anticipase, încă din 1985, că opera sa va ajunge cunoscută, pentru că se considera un pictor, care vedea, pe zidurile interioare ale piramidei faraonului care va muri, opera lui. „Faraonul va muri, iar eu voi dura cât piatra piramidei!” Cred că s-a ajuns la momentul când desenele și semnele lui I.D Sîrbu demonstrează că valoarea operei sale este perenă și trebuie să ajungă, cu adevărat, la cititori. Și nu la cititorul profesionist, ci la cititorul obișnuit”, a spus Toma Velici.

Tematica Colocviului Național de Memorialistică și Eseu „Ion D. Sîrbu” este Literatura memoriei. Ion D. Sîrbu, N. Steinhardt, Ion Ioanid, Florin-Constantin Pavlovici”. Lucrările sunt moderate de Cristian Pătrășconiu, redactor-șef adjunct al revistei „România literară”. Prezentările vor continua și astăzi, la Petroșani, cu noi prelegeri susținute de scriitori valoroși pe care Biblioteca județeană „Ovid Densușianu” a reușit să-i aducă la acest eveniment literar de mare anvergură.

Un eveniment de la care, din neînțelese rațiuni, au lipsit foarte mulți dintre cei care se autoproclamă păzitori sau prea-cunoscători, ba chiar contemporani sau prieteni ai lui Ion D. Sîrbu. Am remarcat, din fericire, prezența în public a unor scriitori valoroși ai Văii Jiului, precum Valeriu Butulescu, Elisabeta Bogățan, Mirela Cocheci, Claudiu Serea, Claudiu Groza ș.a. Tot așa cum am remarcat prezența la acest eveniment a prefectului județului Hunedoara, Constantin Fulga (revenit în spațiul public după o grea perioadă de convalescență), a subprefectului Lorincz Szell, a directorului Teatrului din Petroșani, Irina Bodea-Radu sau a pasionatului iubitor de cultură Dorel Șchiopu, a bibliotecarilor de la bibliotecile publice din Valea Jiului ș.a.m.d.

Tot astăzi, la colegiile „Hermes”, „Mihai Eminescu” și „Carmen Sylva” din Petroșani, participanții la colocviu vor susține lecturi publice.

Managerul Bibliotecii județene „Ovid Densușianu”, Sebastian Bara eviențiază faptul că  instituția pe care o conduce este onorată să fie parteneră la acest inedit proiect cultural care este un incontestabil câștig pentru profilul cultural al județului Hunedoara și se va implica la fiecare ediție, cu tot profesionalismul, în buna organizare a acestuia. Un eveniment care, laolaltă cu toate celelalte evenimente culturale organizate sub egida acestei instituții în anul 2025 și începutul anului 2026 i-au adus lui Sebastian Bara, așa cum a arătat Costel Avram (coordonator al activităților Bibliotecii județene din partea CJH), nota maximă 10 la evaluarea anuală a managerilor de instituții publice din subordinea Consiliului județean Hunedoara.