vineri, aprilie 17th, 2026
PSD Hunedoara cere schimbarea urgentă a direcției guvernării
Datele recente confirmă realitatea resimțită zilnic de hunedoreni: economia este în declin, iar România se confruntă deja cu o criză profundă și semne clare de recesiune. În aceste condiții, se impun măsuri urgente pentru redresare. Partidul Social Democrat, Organizația Județeană Hunedoara, atrage atenția că este nevoie urgentă de o schimbare de direcție în actul de guvernare. Continuarea unei strategii care și-a demonstrat eșecul nu poate decât să agraveze situația economică și socială. Un partid responsabil intervine atunci când economia este afectată și când nivelul de trai al cetățenilor se degradează.CItește mai departe
Evoluție emoționantă a „Glasurilor de Argint” din Valea Jiului pe scena de la San Remo
Am asistat aseară la o poveste scrisă cu emoție pe scena Teatrului Ariston din Sanremo, acolo unde luminile au îmbrățișat glasurile cristaline ale copiilor și le-au purtat dincolo de granițe. Grupul „Glasuri de argint” al Clubului Copiilor Valea Jiului au adus cu ei aici nu doar cântecul, ci și sufletul unei țări întregi, vibrând în fiecare notă, în fiecare respirație. Alături de ei, pașii celor veniți din București, care au concurat pe secțiunea de dansuri populare, au desenat pe scenă tradiția, ca o amintire vie a rădăcinilor noastre, într-un dansCItește mai departe
O clădire nefolosită din centrul Devei devine HUB cultural și comunitar, cu finanțare prin Programul Regional Vest
Un spațiu care nu a fost niciodată folosit va deveni, în următorii ani, un loc în care oamenii se întâlnesc, învață și creează împreună. Reprezentanții ADR Vest și cei ai Primăriei Deva au semnat contractul de finanțare pentru proiectul „Reabilitarea Palatului Administrativ – Corp C – ConectArt Deva”, o investiție prin fonduri europene care transformă o clădire neutilizată din centrul municipiului Deva într-un HUB cultural și comunitar. Clădirea, începută în anii ’90 cu scopul de a deveni Palatul Administrativ al Devei, și finalizată structural în 2012, nu a fost niciodatăCItește mai departe
Scriitori de elită participanți la prima ediție a Colocviului de Memorialistică și Eseu „Ion. D. Sîrbu” de la Petroșani
La Petroșani, în sala „George Enescu” a elegantului complex turistic și cultural „La Belle Epoque”, se desfășoară prima ediție a Colocviului Național de Memorialistică și Eseu „Ion D. Sârbu”, eveniment literar organizat de Biblioteca județeană „Ovid Densușianu” în parteneriat cu Uniunea Scriitorilor din România, cu sprijinul Consiliului județean Hunedoara. Evenimentul a adus în Valea Jiului o întreagă pleiadă de scriitori și critici literari, în frunte cu președintele Uniunii Scriitorilor din România, Varujan Vosganian și membri ai Biroului Executiv al Uniunii Scriitorilor: Adrian Alui Gheorghe, Vlad Alui Gheorghe, Gabriel Chifu, DanielCItește mai departe
Domeniul Regal Săvârșin găzduiește, pe 25 și 26 aprilie, cea mai amplă ediție de până acum a festivalului „Suflet de România”
Pentru al patrulea an consecutiv, pe 25 și 26 aprilie, Domeniul Regal Săvârșin devine locul în care prinde viață lumea satului de altădată, cu artizani ai gustului autentic, meșteșugari gata să arate tainele meseriilor transmise din moși-strămoși și artiști din toate generațiile. Suflet de România este festivalul care aduce la un loc mici producători locali, ateliere cu meșteșugari iscusiți, dansuri populare și concerte memorabile susținute, între alții, de Theo Rose, Damian Drăghici & Brothers, Nicolae Furdui Iancu, Nicoleta Voica, David Ciente, Maria Chivu și Grupul Jianca. În prima zi deCItește mai departe
