FOAIE DE PARCURS / “SĂPTAMÂNA VERDE” LA COLEGIUL NAȚIONAL MIHAI EMINESCU PETROȘANI

Abia stins ecoul unei noi săptămâni dedicate activităților ECO și în școala noastră începem să rememorăm câteva dintre acestea, propuse și realizate în cadrul său, activități menite să definitiveze profilul autentic al unui “HOMO ECOLOGICUS” în formare, adolescentul – elev atașat naturii și comunității locale căreia îi aparține, printr-o educație ecologică temeinică și prin implicarea activă și constantă în soluționarea problematicilor de mediu și în elaborarea unor strategii de dezvoltare durabilă aplicabile zonei de pe cursul superior al Jiului, respectiv “Ținutul Momârlanilor”.

Calendarul acestor activități desfășurate la nivel preșcolar, primar, gimnazial și liceal a cuprins o varietate de evenimente și acțiuni în urma cărora elevii și-au însușit concepte noi pe care, ulterior, le-au aplicat și le-au promovat atât în mass-media locală, cât și în cea regională.

Astfel:

  • s-au ecologizat și amenajat peisagistic incintele sediilor CNMEP (mulțumim pentru sprijinul acordat de către reprezentanții Primăriei Mun. Petroșani în acest sens);
  • s-au vizionat filme documentare și s-au desfășurat lecții demonstrative de monitorizare a biodiversității existente la nivelul Parcului Național Retezat (ing. Hebel Gabriel), precum și de supraviețuire într-un mediu montan ostil/nefavorabil, activitate numită sugestiv “De la Acoperișul Lumii la poalele masivului Parâng”, un periplu prin regulile de comportament ale unui montaniard pasionat de drumeția și ascensiunea montană, activitate susținută și moderată de către alpinistul Ahrițculesei Adrian;
  • s-a participat la Proiectul Județean „EDUCAȚIA PENTRU DEZVOLTARE DURABILĂ – premisă fundamentală în realizarea unui învățământ de calitate, sustenabil”, proiect organizat pe 3 secțiuni la prima sa ediție, ediția martie – aprilie/2026, respectiv:
  • Concursul de cultură generală environmentală „HOMO ECOLOGICUS”, concurs alcătuit din 3 probe, proba teoretică, proba practică și proba artistică cărora li s-a adăugat realizarea unor machete, mini-atlase botanice și zoologice, afișe de prezentare și promovare a acestuia, crearea unor slogane ECO, precum și altor produse de marketing educațional (mulțumim pentru sprijinul și implicarea deosebită a ISJ HD, a  conducerii Universității din Petroșani, a unor unități de învățământ, nivel gimnazial și liceal, din Valea Jiului: Liceul Teoretic „Mircea Eliade” Lupeni și Liceul Tehnologic “Dimitrie Leonida” Petroșani, a reprezentanților Asociației de Schi – Turism Montan “PRO-PARÂNG” Petroșani, precum și a conducerii colegiului nostru);
  • Concursul “Tineri pentru un viitor verde” destinat elaborării unor lucrări, în tematica dezvoltării durabile, de tip eseu, referat sau poezii care abordează acest domeniu de cunoaștere;
  • Simpozionul interdisciplinar dedicat cadrelor didactice în aceeași tematică, cea a dezvoltării durabile, cu adresabilitate atât în rândul profesorilor din învățământul preuniversitar, cât și a celor din învățământul universitar;
  • s-au punctat/aniversat prin activități specifice, ECO, Luna Pădurii, Ziua Păsărilor, Ziua Internațională a Cărții pentru Copii;
  • s-au organizat parade ECO și târguri de produse ECO atât în scop educativ, cât și în scop caritabil;
  • s-au realizat itinerarii – de tip ECOLand – la nivel local, regional și național, precum și vizite tematice la UPET, stații meteorologice și hidrologice, parcuri, baze de agrement, rezervații etc.

Însumând toate cele de mai sus apreciem, la nivel de conducere a COLEGIUL NAȚIONAL MIHAI EMINESCU PETROȘANI și de responsabil de mediu al acestei instituții de învățământ că, și în acest an școlar, Programul Național “Săptămâna verde” și-a atins cu succes obiectivele educaționale propuse spre realizare. Mulțumim pentru aceasta, încă o data, colegilor, partenerilor, invitaților și colaboratorilor noștri tradiționali si actuali!

Conducerea CNMEP,

Director CNMEP prof. Lăutaru Alexandru

Dir. Adj. CNMEP prof. Humel Elena

Dir. Adj. CNMEP (secția maghiară) prof. înv. primar Bogdan Ildiko

Responsabil de mediu CNMEP, prof. dr. Dobrița Alina