Ziua Planetei Pământ la Colegiul Național „Mihai Eminescu” Petroșani
În săptămâna care tocmai s-a încheiat, Colegiul National Mihai Eminescu Petroșani a organizat și găzduit o serie de evenimente al căror rol educativ a urmărit promovarea imaginii unei unități de învățământ aflată în anul 33 al existenței sale… o cifră cu semnificația unei renașteri simbolice… o renaștere, care s-a remarcat prin performanțele școlare deosebite obținute de către elevii noștri la concursurile/olimpiadele județene și naționale, o renaștere prin implicarea acestora în proiecte educative cu reprezentativitate la nivel județean și național, o renaștere a naturii – în aceste zile – spre a celebra Pământul de ziua sa…
Așa cum bine se știe…la data de 22 aprilie, din 1970 și până în prezent, este sărbătorită „Ziua Planetei Pământ”, o zi marcată în acest an – la colegiul nostru – prin realizarea unui flashmob la care au participat elevii claselor a IX-a D, a XI-a C și a XI-a D.
De asemenea, elevii claselor anterior menționate împreună cu domnul profesor de educație plastică Dragomir Doru au desenat pe zgura terenului de sport din incinta sediului liceal al CNMEP, cuprins într-o inimă pulsând de viață la mijlocul primăverii – în emisfera noastră – Pământul…încă albastru, încă verde, încă galben-ruginiu, încă brun-roșcat, adică în simbolistica cartografică recunoscută pe întreg mapamondul, una care exprimă normalitatea existentă de când omul a putut să o conștientizeze.
Totodată, elevii din clasele a V-a A, a V-a C și a VII-a A, colegii mai mici ai liceenilor, au ținut să marcheze această zi prin realizarea unor felicitări adresate Terrei, a unor afișe și machete prin care și ei și noi ne confirmăm identitatea, cea de “pământean” și ne-o asumăm prin a avea grijă, a proteja, mediul nostru de viață, Pământul, atât de unic, atât de irepetabil!
Felicitări copiilor, felicitări celor care-i îndrumă spre cunoaștere și…
LA MULȚI ANI, TERRA!

Prof. dr. Dobrița Alina – Elena
Prof. dr. Manea Ștefania
Prof. dr. Duduială Gianina
Ing. Szedlacsek Rolland
