miercuri, iunie 10th, 2026
Se dă startul admiterii la Universitatea din Petroșani!
În perspectiva primei sesiuni de admitere pentru specializările de licență și master de la cele trei facuktăți ale Universității din Petroșani, instituția academică din Valea Jiului deschide astăzi, 10 iunie 2026, platforma de înscriere care poate fi accesată urmând linkul dedicat: www.upet.ro/admitere Potrivit rectorului Universității din Petroșani, prof.univ.dr.ing. Sorin Mihai Radu, pentru acest an sunt puse la dispoziția celor care doresc să devină studenți ai acestei universități nu mai puțin de 1245 locuri la studiile de licență și 815 locuri la studiile de master, pentru o gamă largă de specializări.CItește mai departe
Lucrările de la Stadionul Jiul se derulează în ritm susținut
Se lucrează în ritm susținut la stadionul „Petre Libardi” din cadrul Complexului Sportiv Jiul din Petroșani, în vederea realizării investițiilor care să asigure alinierea acestui obiectiv la standardele impuse pentru omologarea stadionului astfel încât acesta să poată găzdui meciurile din SupeLigă ale echipei de fotbal Corvinul Hunedoara. Autoritățile locale și județene, în sarcina cărora cade această investiție, își păstrează optimismul în legătură cu evoluția proiectului de investiții în așa măsură încât echipa hunedoreană Corvinul Hunedoara să poată cât mai repede juca aici meciurile de fotbal din primul eșalon fotbalistic național,CItește mai departe
Deva, gazda celor mai promițătoare voci ale tinerei generații la Festivalul-Concurs Național „Deva Music Star” 2026
Municipiul Deva se pregătește să devină, și în acest an, punctul de întâlnire al tinerelor talente muzicale din România, odată cu cea de-a XII-a ediție a Festivalului-Concurs Național de Muzică Pop pentru Copii și Adolescenți „Deva Music Star”. Organizat de Primăria Municipiului Deva și Centrul Cultural „Drăgan Muntean”, evenimentul va avea loc în perioada 13–14 iunie 2026, în sala mare a Centrului Cultural „Drăgan Muntean”, reunind copii și adolescenți pasionați de muzica pop din întreaga țară. Devenit un reper important în peisajul cultural românesc, festivalul își propune să descopereCItește mai departe
Liceenii de la Liceul Tehnologic Lupeni au prins gustul jurnalismului într-un proiect Erasmus
Experiențele Erasmus+ pe care le-au avut în acest an școlar liceenii de la Liceul Tehnologic Lupeni sunt de pe acum consemnate într-o revistă proprie a acestora, care a văzut lumina tiparului de curând și care a fost distribuită colegilor și cadrelor didactice. Revista, intitulată „Erasmus LTL” este, la rândul ei, parte a proiectului Erasmus + cu titlul „Stagii de practică pentru dezvoltare personală și profesională” derulat în cadrul acestei unități de învățământ timp de un an și jumătate, inclusiv cu mobilități și stagii de practică în Europa, în țări precumCItește mai departe
