Se lucrează în ritm susținut la stadionul „Petre Libardi” din cadrul Complexului Sportiv Jiul din Petroșani, în vederea realizării investițiilor care să asigure alinierea acestui obiectiv la standardele impuse pentru omologarea stadionului astfel încât acesta să poată găzdui meciurile din SupeLigă ale echipei de fotbal Corvinul Hunedoara.

Autoritățile locale și județene, în sarcina cărora cade această investiție, își păstrează optimismul în legătură cu evoluția proiectului de investiții în așa măsură încât echipa hunedoreană Corvinul Hunedoara să poată cât mai repede juca aici meciurile de fotbal din primul eșalon fotbalistic național, conform deciziei luate de conducerea clubului.
Primarul municipiului Petroșani, Tiberiu Iacob Ridzi spune că activitatea investițională de la stadion are obiectivul clar de a crea toate condițiile necesare pentru obținerea autorizării și omologării în vederea disputării meciurilor din Liga I la fotbal, încă din toamna acestui an.
Acesta evidențiază faptul că în această perioadă au fost achiziționate și urmează să fie montate aproximativ 3.000 de scaune noi la peluză, a fost introdusă instalația de udare a terenului, precum și sistemul de degivrare, investiții esențiale pentru menținerea suprafeței de joc la standardele cerute, iar în perioada următoare va începe montarea instalației de nocturnă, un pas important pentru finalizarea procesului de modernizare.
„Lucrările se desfășoară conform graficului stabilit, iar dacă ritmul actual se menține, sperăm ca în jurul datei de 15 iulie să obținem omologarea terenului. Aceste investiții sunt realizate cu sprijinul financiar al Consiliului Județean Hunedoara, căruia îi mulțumim pentru susținerea acordată dezvoltării infrastructurii sportive din municipiul Petroșani. Mulțumiri speciale domnului Laurențiu Nistor, președintele Consiliului Județean Hunedoara, și domnului Costel Avram pentru sprijinul constant, implicarea și susținerea acestui proiect. Ne dorim ca Stadionul „Petre Libardi” să redevină un reper al performanței sportive și un motiv de mândrie pentru toți cetățenii”, declarat primarul Tiberiu Iacob Ridzi.
Între timp, clubul sportiv Corvinul Hunedoara anunță că s-au pus în vânzare abonamentele pentru meciurile disputate „acasă” de echipa de fotbal hunedoreană în SuperLigă, valabile atât pentru stadionul din Petroșani, cât și pentru cel din Arad, pe care se vor disputa aceste meciuri. Abonamentele pentru întregul sezon costă: 700 de lei (la Tribuna I), 500 de lei (la Tribuna a II-a), respectiv 400 de lei (la Peluză). „Abonamentul nu înseamnă doar acces la meciuri. Înseamnă apartenență. Înseamnă să fii prezent atunci când se scrie istoria. Înseamnă să trăiești fiecare emoție, fiecare victorie și fiecare provocare alături de echipa ta”, se arată într-un comunicat al FC Corvinul Hunedoara.
Toate detaliile legate de campania de abonare sunt disponibile on-line, urmând linkul: https://www.entertix.ro/corvinul

