Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public Zonal Green Line Valea Jiului informează elevii, părinții, unitățile de învățământ și autoritățile publice locale că, în conformitate cu prevederile legale în vigoare începând cu data de 20 iunie 2026 încetează acordarea facilităților de transport gratuit pentru elevii aflați în vacanța de vară.
Măsura a fost adoptată în baza prevederilor Legii nr. 198/2023 a învățământului preuniversitar, H.G. nr. 810/2023 privind normele metodologice de acordare a facilităților de transport pentru elevi, Ordinului Ministrului Educației nr. 3463/2025 privind structura anului școlar 2025-2026 și Legii nr. 12/2026.
Vor beneficia în continuare de transport gratuit următoarele categorii de elevi:
- elevii din învățământul liceal – filiera tehnologică și din învățământul profesional care finalizează cursurile la data de 26 iunie 2026;
- elevii din învățământul postliceal, pe perioada desfășurării activităților școlare stabilite prin planurile de învățământ;
- elevii claselor a VIII-a, a XII-a zi, a XIII-a seral și cu frecvență redusă, DOAR PENTRU deplasările necesare participării la Evaluarea Națională, examenul național de bacalaureat și celelalte examene organizate conform legislației în vigoare.
Pentru aceste categorii, transportul gratuit se acordă numai pe perioada desfășurării examenelor și exclusiv în scopul participării la acestea, pe baza documentelor justificative transmise de unitățile de învățământ.
A.D.I. Green Line Valea Jiului subliniază că această măsură nu reprezintă o restrângere arbitrară a drepturilor elevilor, ci aplicarea strictă a cadrului legal care reglementează acordarea facilităților de transport și utilizarea fondurilor publice. Facilitățile acordate din fonduri publice trebuie să fie în concordanță cu perioada efectivă de desfășurare a activităților educaționale și cu situațiile expres prevăzute de lege.
Gratuitatea transportului cu autobuzele Green Line Valea Jiului pentru elevi se va reintroduce odată cu începerea anului școlar 2026-2027!
Asociația va comunica prezenta decizie tuturor unităților administrativ-teritoriale membre, unităților de învățământ, operatorului de transport și punctelor de emitere a titlurilor de călătorie, pentru punerea în aplicare începând cu data de 20 iunie 2026.

