Ceea ce face, de cele mai multe ori, și mai demne de admirație performanțele unor sportivi de elită, este implicarea acestora în proiecte caritabile, sociale, umanitare.
Este și cazul sportivului din Valea Jiului, Avram Iancu, unul dintre cei mai valoroși înotători în ape deschise de pe mapamond care și-a câștigat deja admirația opiniei publice nu doar prin perfomanțele sale sportive, ce stau sub semnul excelenței, ci și tocmai prin gesturile de caritate cu care-și însoțește multe din performanțele sale.
În aceste zile, Avram Iancu se pregătește pentru un nou proiect de acest fel, în dorința de a răspunde încă o dată „Prezent!” la ceea ce el însuși definește a fi „strigătul unor copii”. Duminică, 21 iunie, începând cu ora 12, înotătorul Avram Iancu și-a propus să traverseze înot, în mod caritabil, lacul Călinești Oaș, într-un proiect umanitar menit să strîngă fonduri pentru copiii cu vârste între 6 și 14 ani din Sânnicolau Român (jud. Bihor), sprijiniți de Asociația „Zâmbet pentru Viitor”.
Proiectul „Dă-mi aripi să zbor” răspunde nevoilor reale și urgente ale copiilor proveniți din medii vulnerabile din comunitatea Sânnicolau Român, cu vârste cuprinse între 6 și 14 ani, având totodată ca scop continuarea activității Asociației Zâmbet și Speranță pentru Viitor, organizație cu o experiență de peste 12 ani în sprijinirea copiilor aflați în dificultate. Mulți dintre acești copii se confruntă zilnic cu lipsuri majore, precum lipsa unei alimentații adecvate, existând situații în care copiii ajung la centrul de suport al asociației fără să fi mâncat. Lipsa rechizitelor necesare participării la activitățile școlare, precum și lipsa îmbrăcămintei și încălțămintei corespunzătoare sezonului sunt alte dificultăți cu care cei mici se confruntă. În același timp, sprijinul educațional în familie este adesea insuficient, ceea ce conduce la un risc crescut de abandon școlar.
„Dă-mi aripi să zbor! Acesta este strigătul unor copii. Iar răspunsul meu este simplu: voi înota pentru ei. Nu orice cauză mă determină să mă implic. De data aceasta însă, au fost două lucruri care au cântărit decisiv: o amintire din copilărie și felul în care această poveste se leagă de propriul meu drum”, spune Avram Iancu.
Acesta își amintește cum, copil fiind, la vârsta de 13 ani, exact cât este vârsta copiilor pentru care a decis să facă acest gest, aflase despre o tabără școlară la Vrăticel Oaș. Tabăra este însă destul de scumpă, la vremea aceea: 420 de lei. „Îmi amintesc și acum acel moment. Am ajuns acasă și am ezitat să-i spun mamei. Eu am crescut doar cu ea și știam că nu este ușor. Totuși, am avut curajul să-i spun. Nu mi-a tăiat aripile. A găsit puterea și resursele să mă lase să merg. Și am mers. Pentru mine a fost mai mult decât o tabără. A fost dovada că un copil poate „zbura” atunci când este sprijinit”, spune Avram Iancu,
Sportivul din Petroșani își amintește că atunci, în acea tabără, a ajuns în zona orașului Satu Mare, la un lac care i se păruse atuncik, privit cu ochii de copil, unul imens. Mai ales că a avut ocazia de a naviga pe acel lac cu vaporașul. O imagine care i-a rămas vie în amintire până astăzi. Când i-a fost propus acest înot cu scop caritabil în Maramureș, imaginea acelui lac i-a venit instantaneu în minte, suprapusă exact pentru amintirea taberei pentru care mama sa a făcut un mare efort ca să-l poată trimite. „Am înțeles atunci că pot închide un cerc: să transform o amintire într-un gest pentru alți copii. Lacul Călinești Oaș, cu cei aproximativ 3 km ai săi, pentru mine este un traseu de antrenament. Pentru ei poate deveni un simbol al speranței. În prezent, proiectul derulat prin Swimathon Oradea a strâns aproximativ 40% din obiectiv (10.000 lei din 25.000 lei necesari). De aceea, acesta este și un apel către voi. Dacă puteți, sprijiniți această cauză. Orice contribuție contează. Donațiile sunt deschise până în 21 iunie, chiar în ziua în care voi face acest efort în apă”, spune Avram Iancu.

