marți, noiembrie 3rd, 2026
MEDALIE DE BRONZ PENTRU CS INTER PETRILA LA CUPA ROMÂNIEI U15 LA LUPTE!
Performanță frumoasă pentru sportul petrilean la Cupa României U15 la lupte, competiție desfășurată în weekendul trecut, la Călărași, unde peste 340 de tineri luptători din întreaga țară au intrat pe saltele cu ambiția de a urca pe podium și de a-și demonstra valoarea. Printre sportivii care au reușit să se remarce s-a numărat și Albei Matteo, legitimat la CS INTER PETRILA, care a obținut un rezultat deosebit, cucerind locul al III-lea și medalia de bronz la categoria 38 kg. Pregătit de antrenorul Marian Lukacs, tânărul sportiv a demonstrat ambiție, determinareCItește mai departe
Biblioteca județeană „Ovid Densușianu” Hunedoara-Deva a aderat la Alianța Internațională a Bibliotecilor de pe Drumul Mătăsii
În urmă cu 13 ani, Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva a avut inițiativa să desfășoare un amplu proiect cultural prin care să vină în întâmpinarea dorinței unui număr tot mai mare de cetățeni de toate vârstele de a cunoaște limba, cultura și civilizația chineză. De-a lungul acestor ani, în acest context s-au desfășurat o gamă variată de activități prin care cei interesați au putut să participe la cursuri de limbă chineză, au avut loc colaborări în mod susținut cu Institutul Confucius din Sibiu, s-a înființat o filială cuCItește mai departe
Laureații Concursului Național de Literatură „Ioan Slavici” de la Cluj Napoca, ediția a XIV-a
Între 29 octombrie și 2 noiembrie 2026, Cluj-Napoca a găzduit cea de-a XIV-a ediție a Concursului Național de Literatură „Ioan Slavici”, manifestare desfășurată sub egida revistei de cultură „Tribuna”. Scriitori, poeți, filosofi și oameni de cultură din România și din străinătate s-au reunit pentru cinci zile de conferințe, recitaluri poetice și întâlniri literare, într-un program care a îmbinat reflecția intelectuală cu bucuria revederii dintre confrați. Numele marelui prozator Ioan Slavici, fondatorul ziarului „Tribuna” conferă concursului o legătură simbolică cu istoria presei și a literaturii române. Ajunsă la paisprezece ediții, competițiaCItește mai departe
Trafic deviat pe DN66 joi, 5 noiembrie, la Petroșani pentru montarea pasarelei pietonale
Primăria municipiului Petroșani informează că traficul rutier va fi închis, joi, 5 noiembrie, între orele 09.00-14.00 pe DN66, pe tronsonul Parângul-Dacia. Restricția se va aplica tuturor categoriilor de autovehicule, iar traficul va fi deviat de pe drumul național pe străzile de pe interior (Unirii, Aviatorilor, Independenței). Devierea traficului este impusă de lucările de montare a celei de-a doua pasarele ce traversează drumul național și calea ferată, în zona Minei Livezeni. Constructorul va monta, joi, grinzile transversale și predalele aferente obiectivului din cadrul proiectului ”Dezvoltarea mobilității urbane în municipiul Petroșani”. PentruCItește mai departe
Scriitorul francez André Malraux, omagiat la Biblioteca Municipală „Valeriu Butulescu” Petroșani, la împlinirea a 125 de ani de la naștere
La 3 noiembrie 2026 se împlinesc 125 de ani de la nașterea lui André Malraux (1901–1976), scriitor, eseist și om de cultură francez, una dintre personalitățile marcante ale literaturii universale din secolul al XX-lea. Viața sa a fost strâns legată de marile evenimente ale epocii. A participat la Războiul Civil din Spania și la Rezistența franceză în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, iar ulterior a ocupat funcția de ministru al Afacerilor Culturale al Franței, între 1959 și 1969. Opera sa literară explorează teme fundamentale precum: libertatea, curajul, demnitatea, solidaritateaCItește mai departe
”Geometrii urbane” la cea dea XV-a ediție a concursului național de fotografie „Locuri de lângă noi” de la Petroșani
Casa de Cultură a Studenților din Petroșani organizează în luna noiembrie 2026, cea de-a XV-a ediție a Festivalului-Concurs de Fotografie „Locuri de lângă noi”. Desfăşurat în acest an sub genericul „Geometrii urbane”, evenimentul adresează tinerilor invitația de a transforma spațiul tridimensional al realității într-o compoziție bidimensională capabilă să conceptualizeze tema propusă. Participanții sunt încurajați să aducă în prim plan detalii și texturi ale mediului urban, să surprindă lumina și umbra ca elemente geometrice ale contextului urban, să exploateze artistic intersecția dintre designul orașului și dinamismul organic al vieții sau relațiaCItește mai departe
Jurnalistul, scriitorul și muzicianul hunedorean Mircea Eugen Goian va primi titlul de Cetățean de Onoare al Comunei Săvârșin
Apreciatul jurnalist, scriitor și muzician Mircea Eugen Goian va primi titlul de Cetățean de Onoare al Comunei Săvârșin. Ceremonia de acordare a distincției va avea loc în data de 7 noiembrie 2026 la Castelul Regal de la Săvârșin, în cadrul unei manifestări culturale speciale, în care Mircea Goian onorează la rândul său comunitatea prin lansarea cărții sale „Ultima nuntă a lui Dracula” și cu un concert de muzică medievală, într-un eveniment care aduce împreună oameni de cultură, reprezentanți ai administrației și membri ai Familiei Regale a României. Imagini din concertulCItește mai departe
Cătălin Stepa a fost desemnat „Cel mai bun artist folk” la Gala Premiilor Muzicale Radio România
Numele artistului Cătălin Stepa din Valea Jiului este nu doar mult mai cunoscut, ci și tot mai apreciat în rândul iubitorilor de folk din România, iar acest lucru este confirmat în primul rând de numeroasele concerte pe care acesta este invitat să le susțină peste tot în țară, ca solist dar și în echipă cu […]
