Avantul Editor
1 Martie – Obiceiuri, tradiţii şi superstiţii de Mărţişor. Cele mai frumoase și cunoscute tradiții și obiceiuri românești legate de sărbătoarea Mărțișorului
Simbolul străvechi al primăverii, al începutului, al bucuriei de a trăi este Mărțișorul. De Mărțișor, vechiul se reînnoieste, iar tradițiile, obiceiurile si datinile vechi de mii de ani sunt readuse in centrul atentiei. Iata cateva din cele mai frumoase si cunoscute traditii si obiceiuri romanesti legate de sarbatoarea Martisorului: In mod traditional, Martisorul se prinde in piept sau la mana inainte de rasaritul soarelui, in zorii zilei. Purtat la incheietura mainii sau in piept, snurul in firicele de alb si rosu capata semnificatii aparte. Albul semnifica masculinitatea, ratiunea si sobrulCItește mai departe
Legea „bormașinii”: AMENZILE pe care vecinii care fac zgomot în orele de liniște le-ar putea primi
Tot omul își înfige, din când în când, câte ceva în perete, fiecare are dreptul să-și renoveze apartamentul și, până la urmă, e aproximativ liber să NU dea explicații vecinilor pentru cam tot ce face în apartamentul său. Dar instrumentul acesta fascinează destul de mult poporul român și dacă n-aș fi văzut/auzit deja destule întrebări legate de când intră în vigoare „legea bormașinii” și n-aș fi auzit poveștile cu oamenii care nu mai contenesc să o folosească, nu i-aș fi acordat deloc atenție. Ca să dezamăgesc pe unii dintre cititoriiCItește mai departe
ȘAPTE curiozități despre GHIOCEL, floarea care vestește primăvara. Dincolo de aspectul fragil ascunde adevărate povești
Ghioceii sunt florile care vestesc sosirea primăverii, fiind primele dintre flori care se ivesc încă de la începutul anotimpului, însă, sub aspectul firav și delicat al acestora, ascund adevărate povești și curiozități. 1. In lume exista peste 100 de specii de ghiocei La prima vedere, toti ghioceii pe care i-ai vazut par ca sunt identici, insa nu este asa. In lume exista peste 100 de soiuri de ghiocei. De exemplu, Galanthus nivalis Pagoda este un soi de ghiocel care are petalele usor rasucite spre exterior, iar Galanthus nivalis Virescens areCItește mai departe
„Babele” de Martie. O legendă românească fascinantă. Tu ţi-ai ales baba?
„Babele” de Martie îţi pot spune care va fi starea ta de spirit în acest an. Să nu uiţi de primele nouă zile din luna martie! Un obicei frumos din rânduiala populară tradiţională, alegerea „babelor”, aşa cum îl cunoaştem astăzi, cu rol de amuzament, avea o însemnătate aparte în formarea valorilor familiale tradiţionale şi, mai mult, era un „dătător de speranţă” pentru viaţa veşnică. Credinţa populară spune că „Babele” sunt vrăjitoare care au puterea să influenţeze starea vremii într-o singură zi, căci în aceste zile până şi Baba Dochia,CItește mai departe
Şcoala Gimnazială „I.G. Duca” din Petroşani, Judeţul Hunedoara face ANGAJĂRI
Şcoala Gimnazială „I.G. Duca” din Petroşani, Judeţul Hunedoara, organizează concurs de recrutare pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată, a funcțiilor contractuale de execuție, vacante, după cum urmează: secretar III; îngrijitor (2 posturi). Pentru a ocupa un post contractual vacant sau temporar vacant candidații trebuie să îndeplinească următoarele condiții generale, conform art. 3 al Regulamentului-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 286 din 23 martie 2011, cu modificările și completările ulterioare: a) are cetățenia română, cetățenie a altor state membre ale Uniunii Europene sau a statelor aparținând Spațiului Economic European și domiciliul înCItește mai departe
Restricții de circulație luni, 1 martie, în Defileul Jiului
Circulația rutieră va fi închisă astăzi, 1 martie 2020, între orele 12-14 pentru toate tipurile de autovehicule, pe DN 66 (E79) în zona localității Lainici din Defileul Jiului. Măsura este necesară ca urmare a faptului că în zonă se vor efectua lucrări de detonare a versantului muntelui, în apropierea Mănăstirii Lainici, în vederea construirii de noi locuri de parcare pentru cei care vizitează acest lăcaș de cult. Participanții la trafic sunt invitați să respecte panourile de semnalizare aferente și să circule cu atenție, după ridicarea restricțiilor.
”Cărbune și societate în Valea Jiului” – o epopee a unei activități economice care se pregătește să intre definitiv în istorie
Privind nu doar în lumina celor mai recente evenimente sociale de la Lupeni, care i-au adus din nou în centrul atenției pe truditorii din adâncuri, ci și analizând ”la rece” istoria recentă, prezentul și mai ales perspectivele industriei miniere din Bazinul Văii Jiului – cândva unul dintre cele mai mari bazine carbonifere ale Europei – este cât se poate de evident că acest sector economic își trăiește acum ultimele zvâcniri înainte de a intra, definitiv, în istorie. Poate intuind acest moment sau poate din dorința de a arăta lumii căCItește mai departe
Un răsărit de soare / O poezie de Dorel Neamțu
Un răsărit de soare Nu e decât un fulg Ce lasă lumină Lumină divină Ce se închină Clipelor ce curg Un murmur de izvor Nu e decât un plâns Ce lasă lumină Lumină divină Ce se închină Unui dor aprins Un fulger de zâmbet Nu e decât suspin Ce lasă lumină Lumină divină Ce se închină Unui destin Un dulce sărutat Nu e decât o rană Ce lasă lumină Lumină divină Ce se închină Unui oftat O floare de crin Nu e decât o stea Ce lasă lumină Lumină divinăCItește mai departe
ATENȚIE! SE IA CURENTUL ÎN JUDEȚUL HUNEDOARA! VEZI UNDE!
E-Distribuţie Banat a redus pe cât posibil numărul întreruperilor programate pentru buna administrare și funcționare a rețelei de distribuție a energiei electrice, pentru a minimiza disconfortul clienților. Lucrările au fost reduse la cele care sunt necesare pentru a asigura capacitatea rețelei de a funcționa și a alimenta clienții cu energie electrică în bune condiții, conform prevederilor din Decretul președintelui României nr. 195/16.03.2020, publicat în Monitorul Oficial al României nr. 212/16.03.2020. Regretăm neplăcerile resimțite de clienți în cazurile în care aceste lucrări, efectuate pentru a preveni eventuale probleme în alimentare, perturbăCItește mai departe
Încep înscrierile pentru a IX-a ediție a Festivalul Concurs Naţional de interpretare vocală a cântecului popular românesc „Drăgan Muntean”
În perioada 1 – 26 martie 2021, tinerii interpreţi de muzică populară din țară şi de peste hotare se pot înscrie la preselecţia Festivalului Concurs Naţional de interpretare vocală a cântecului popular românesc „Drăgan Muntean”, Ediția a IX -a. Evenimentul este organizat de Centrul de Cultură şi Artă al judeţului Hunedoara, în perioada 14-16 aprilie 2021, cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara. Potrivit Regulamentului, pot participa la preselecție concurenți din țară și de peste hotare, cu vârsta minimă de 16 ani. Aceștia vor interpreta un cântec fără acompaniament muzical (doină, baladăCItește mai departe
Restricții de apă luni, 1 martie, la Petroșani
Apa Serv Valea Jiului S.A. Petroşani anunţă restricţii în furnizarea apei potabile pentru luni, 1 martie 2021, în municipiul Petroșani – între orele 9:00 – 12:00. Zonele afectate: str. Maleia, V. Milea, Zorilor, Intrarea Eroilor, Piscului, C-tin Mille. Motivul restricției: remediere pierdere, str. Maleia, nr. 130. Relații suplimentare pot fi obținute la Dispecerat, tel. 0254/543.144 și 0254/541861. Apa Serv Valea Jiului S.A. Petroşani îşi cere scuze pentru disconfortul creat şi vă mulțumeşte pentru înțelegere. Birou Presă Apa Serv Valea Jiului Petroşani
Decizii luate în Sfântul Sinod despre ritualui BOTEZULUI: Ce obligații va avea preotul
Ritualul botezului nu se va schimba, a decis Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. Însă, potrivit BOR, înainte de botez, preotul trebuie să aibă întâlniri cu părinții și nașii copilului, care să-l informeze despre starea copilului, după consultarea cu medicul pediatru. „Sfântul Sinod a reamintit obligaţia statutară a Bisericii Ortodoxe Române de a rămâne în comuniune şi unitate dogmatică (doctrinară), liturgică (sacramentală) și canonică (disciplinară) cu Biserica Ortodoxă universală. Prin urmare, Biserica Ortodoxă Română nu poate modifica doctrina sa, ritualul său liturgic-sacramental şi disciplina sa canonică, îndemnând pe toți slujitoriiCItește mai departe
Ambasadorul Israelului în vizită la Castelul Corvinilor de la Hunedoara
Ambasadorul Israelului în România, Excelenţa Sa domnul David Saranga, s-a aflat astăzi la Castelul Corvinilor din Hunedoara, în cadrul unei vizite private pe care a dorit să o facă special pentru a vedea cel mai impozant monument medieval din Transilvania. Excelenţa Sa a fost întâmpinat de primarul municipiului Hunedoara, Dan Bobouţanu, vizitând apoi întregul obiectiv turistic, de care s-a arătat a fi mai mult decât impresionat. „De mult timp am dorit să văd Castelul de la Hunedoara. M-am aflat într-o vizită la Alba Iulia şi mi-am spus că nu vreau săCItește mai departe
Calendar Ortodox MARTIE 2021: Începutul Postului Paștelui și Buna Vestire
În calendarul creștin ortodox al lunii martie, sunt remarcate două sărbători importante, în data de 9 martie, cei 40 de mucenici, în Sevastia Armeniei, iar în data de 25 martie este Buna Vestire, zi cu dezlegare la pește. Sărbătoare celor 40 de mucenici pică în ziua de marți a săptămânii și este notată în calendarul creștin ortodox cu cruce neagră, iar Buna Vestire pică într-o zi de joi, fiind notată cu cruce roșie. 1 Luni – Sfanta Mucenita Evdochia 2 Marți – Sfantul Teodot, Sfantul Nicolae Planas 3 Miercuri – Sfintii Mucenici Eutropiu,CItește mai departe
Elevii vor avea VOIE să aducă mărțișoare de 1 martie la școală. Raed Arafat: „Și eu le duc colegelor”
Vești bune în prag de primăvară. Elevii pot duce mărțișoare și flori de 1 martie la școală, dar să respecte distanțarea socială, spune la Digi FM șeful Departamentului pentru Situații de Urgență. Acesta a amintit că și ministrul Educației este de acord cu acest lucru. „Cred că domnul ministru al Educației s-a pronunțat pe această temă și nu are rost să intrăm într-o discuție foarte controversată. Da, eu am înțeles că e posibil să se ducă flori mărțișoare luni. Distanțarea și tot trebuie păstrate”, a declarat Arafat. Șeful DSU aCItește mai departe
AVERTIZARE METEO: Vânt PUTERNIC, în mare parte din țară, până luni după masa. La munte, rafalele vor depăși 90km/h și va ninge
Meteorologii au emis vineri o nouă informare meteo de vânt puternic și de ninsori în zona montană, valabilă până luni după masa la ora 12.00. Din a doua parte a nopții de vineri spre sâmbătă (26/27 februarie) vântul se va intensifica treptat, la început în nord-est și la munte, iar pe parcursul zilei de sâmbătă (27 februarie) în cea mai mare parte a țării. Duminică (28 februarie) și luni (1 martie) intensificări temporare ale vântului vor mai fi îndeosebi în regiunile estice și în zona de munte. Se vor înregistraCItește mai departe
Comunicat de presă al Consiliului Județean Hunedoara: ”Nu vom accepta niciodată șantajul mascat !”
Referitor la comunicatul Asociației Colegiul Pacienților Sucursala Hunedoara, publicat în mediul on-line în data de 25 februarie 2021, prin care președintele acestei organizații non-guvernamentale anunță că extensia UPU de la Călan „are din nou linie de gardă”, pentru corecta informare a cetățenilor județului Hunedoara, Consiliul Județean Hunedoara face următoarele precizări: În cadrul întâlnirii care a avut loc la sediul CJ Hunedoara în data de 25 februarie 2021, nu s-a luat nicio decizie în sensul redeschiderii liniei de gardă la extensia UPU Călan. Așa cum am arătat prin informarea transmisă, înCItește mai departe
Se deschid trei noi centre de vaccinare, la Lupeni, Petrila și Hațeg
Direcția de Sănătate Publică a județului Hunedoara informează că începând cu data de 1 martie 2021, noi centre de vaccinare își vor începe activitatea în județ. Acestea sunt amenajate la Lupeni, Hateg și Petrila și funcționează în următoarele locații: * Lupeni – Palatul Cultural ”Minerul”; * Hateg – Sala de sport comunitară; * Petrila – Casa de Cultura ”Ladislau Schmidt”. Fiecare centru de vaccinare va avea alocat un flux de vaccinare cu 60 de persoane pe zi, urmând să fie livrat vaccinul Pfizer-BioNTech. Programarea pentru vaccinare în aceste centre seCItește mai departe
Week-end cu filme bune la Cinematograful ”Luceafărul” din Vulcan
Programul filmelor care vor rula în weekendul 26-28 februarie 2021 la Cinematograful ”Luceafărul” din municipiul Vulcan este următorul: * Salvaţi de crănţănei – 2D Dublat / Animal Crackers (AG – Audienţă Generală) Vineri, Sâmbătă, Duminică 15:00 * Un tataie de coşmar / The War With Grandpa (AG – Audienţă Generală) Vineri, Sâmbătă, Duminică 17:00 * Vânătorul de monştri – 3D / Monster Hunter 3D (Premieră) (AP-12 – Acordul părinţilor pentru copii sub 12 ani) Vineri, Sâmbătă, Duminică 19:00 Informaţii şi rezervări bilete la tel. 0725.184.221 (intre orele de program!).
Minerii din Valea Jiului au primit banii pentru tichetele de masă și decontul de transport
Biroul de presă al Instituției Prefectului județului Hunedoara informează că vineri, 26 februarie 2021, angajații Complexului Energetic Hunedoara au primit sumele corespunzătoare contravalorii tichetelor de masa (10 luni) și ale decontului de transport (9 luni). Suma totală plătită de Guvernul României este de 9,540 milioane lei, pentru 3995 angajați ai complexului energetic. Plata drepturilor angajaților CEH a fost efectuată conform H.G. 51 din 24.02.2021 și a unei dispoziții semnată de ministrul Muncii și Protecției Sociale. Potrivit directorului Agenției Județene pentru Plăți și Inspecție Socială Hunedoara, Octavian Băgescu, ordinele de plată au fostCItește mai departe
Centenar cu primar pentru Magdalena Chebac din Uricani
Magdalena Chebac din orașul Uricani este nu doar cea mai longevivă dintre seniorii orașului Uricani din Valea Jiului, ci de pe acum și una dintre puținii cetățeni care au realizat performanța atingerii vârstei de 100 de ani. Centenarul aniversării sale a avut loc chiar în aceste zile, în cadrul unei ceremonii restrânse, acasă, alături de familie. Spre surprinderea venerabilei sărbătorite, aceasta a avut parte și de o frumoasă surpriză atunci când a văzut că între cei veniți să o felicite la împlinirea celor 100 de ani s-au numărat și DănuțCItește mai departe
Primarul comunei Crișcior a fost ales în funcția de președinte al Asociației Comunelor Hunedorene
Asociația Comunelor din județul Hunedoara și-a desemnat, în aceste zile, un nou președinte. Pentru această calitate au candidat primarii Ovidiu Ilie Furdui (primarul comunei Crișcior) și Dumitru Ioan Oprean (primarul comunei Sântămărie Orlea). În urma votului exprimat în Comitetul Director al Asociației Comunelor din județul Hunedoara, în funcția de președinte al fost ales Ovidiu Ilie Furdui, primarul comunei Criscior. Acesta a fost votat de șapte din cei unsprezece primari care fac parte din Comitetului Director al Asociației inclusiv de către un primar al PSD și unul al ProRomania. Ovidiu Ilie FurduiCItește mai departe
Arhimandritul Nestor Dinculeană a fost ales Arhiereu vicar al Episcopiei Devei și Hunedoarei
Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române l-a ales în ședința din 25 februarie 2021 pe Arhimandritul Nestor Dinculeană în calitatea de Arhiereu vicar al Episcopiei Devei și Hunedoarei, post pentru care a candidat și Arhimandritul Gherontie Ciupe. Noul Arhiereu Vicar al Episcopiei Devei și Hunedoarei va purta titulatura ”Hunedoreanul” și este unul dintre cei mai tineri ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române. Noul Arhiereu vicar, pe numele de mirean Dumitru-Cristian, s-a născut în 11 iunie 1983, în Craiova, județul Dolj. Între anii 2003-2007 a urmat cursurile Facultății de Teologie Ortodoxă din Craiova, Secția Teologie Pastorală. ÎnCItește mai departe
Universitatea din Petroșani, CJH, Primăriile din Valea Jiului și 4 ONG-uri se asociază în vederea implementării Programului ITI Valea Jiului
Despre necesitatea implementării unui Program de Investiții Teritoriale Integrate (ITI) în Valea Jiului, după modelul de succes repurtat de Programul ITI Delta Dunării, se vorbește deja de câțiva ani buni, însă până acum totul a fost doar la stadiu de soluție pentru finanțarea unor programe de dezvoltare a Văii Jiului. Poate și problemele din ce în ce mai acute ale sectorului minier și termoenergetic, aflat deja în colaps, poate și perspectiva unor noi programe de finanțare europeană care au ca destinatari zonele miniere aflate în tranziție, au făcut ca autoritățileCItește mai departe
Natalia Intotero (PSD): ”În dezbaterea pe bugetul educației din Parlamentul României, învățământul românesc a pierdut !”
Astăzi, în dezbaterea pe bugetul educației din Parlamentul României, învățământul românesc a pierdut. Nu PSD-ul, nu opoziția, ci învățământul. Cele 44 de amendamente propuse de grupul social-democrat, dar și cele 7 amendamente ale grupului AUR, prin care s-a solicitat suplimentarea bugetului Ministerului Educației, au fost respinse în bloc de către parlamentarii coaliției de guvernare, care au majoritate în comisii. În primul rând, consider că prezidiul de astăzi a fost ales contrar regulamentului parlamentar. Articolul 26 din Regulamentul activităților comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului spune așa: lucrările şedinţelor comune suntCItește mai departe
PreședinteleCJH afirmă că toate extensiile UPU ale Spitalului Județean de Urgență Deva trebuie să funcționeze fără sincope
Președintele Consiliului Județean (CJ) Hunedoara, Laurențiu Nistor, a convocat joi, 25 februarie o întâlnire pentru a analiza problema asigurării gărzilor la extensia Unității de Primiri Urgențe (UPU) din orașul Călan. La ședință au participat prefectul județului Hunedoara, Călin Petru Marian, primarul orașului Călan, Filip Adrian Iovănesc, administratorul public al județului Hunedoara, Costel Avram, și managerul Spitalului Județean de Urgență (SJU) din Deva, dr. Emil Stoica Mariș. „Unitatea de Primiri Urgențe a SJU Deva trebuie să funcționeze fără sincope și este prioritară dar, în același timp, trebuie să avem grijă de toțiCItește mai departe
Prețul carburanților a CRESCUT semnificativ. ,,Un motiv de fericire pentru stat, pentru că jumătate sunt accize și taxe care merg la bugetul stat”
Prețurile carburanților au ajuns aproape la același nivel cu cel care era înainte de apariția crizei sanitare, scumpindu-se semnificativ. Un litru de benzină sau de motorină putea fi cumpărat, acum două săptămâni, cu mai puțin de 5 lei, însă acum prețul este e 5,2-5.3 lei/litru. Companiile petroliere pun creșterile pe seama majorării accizei și a evoluției cotaţiei barilului de petrol. Cei care au venit la pompă luni, 22 februarie, au plătit pentru un litru de benzină 5,15 lei, iar pentru motorină 5,24. Asta în timp ce în noiembrie 2020 plăteamCItește mai departe
Se vor putea face nunți în anul 2021? Ce aspecte trebuie luate în vedere privind regulile în pandemie
Cuplurile din țară sunt nedumerite referitor la organizarea căsătoriilor în acest an, neștiind dacă este permisă organizarea lor sau ce măsuri trebuie luate în calcul, în cazul în care acest lucru ar putea fi posibil. Despre nunți şi botezuri, deocamdată nu ştie nimeni dacă vor mai fi organizate anul acesta. Iar cei care dat avansul pentru a rezerva locaţia sunt nedumeriţi. Aici este vorba de avansuri de zeci de mii de lei pentru închirierea restaurantelor. Nu mai vorbim de avansul pentru artiştii care trebuie să cânte la nunţi. Reprezentanţii HORECA,CItește mai departe
Șomeri cu diplomă, pe bandă rulantă, în România: Ce salarii își doresc tinerii absolvenți
Tinerilor absolvenți români le este tot mai dificilă căutarea unui loc de muncă, în această perioadă de plină pandemie. Opt din zece tineri spun că absolvirea școlii nu e de ajuns ca să își găsească un loc de muncă. Spre deosebire de anii trecuți, a scăzut interesul pentru jurnalism și imobiliare. Transformările semnificative prin care trece economia, scăderea cererii în piața HR și lipsa unei perspective afectează puternic generația abia ieșită de pe băncile școlii. Potrivit unui barometru realizat de Frames, 8 din 10 tineri spun că absolvirea școlii nuCItește mai departe
Ghid cu recomandări pentru evitarea incendiilor în spitale, elaborat cu sprijinul INCD INSEMEX
Frecvența tot mai mare a incidentelor care au generat incendii și explozii într-o serie de unități medicale din România determină autoritățile să ia măsuri pentru eliminarea riscurilor care stau la baza acestor probleme extrem de grave. În acest scop, Autoritatea Națională de Management al Calității în Sănătate (ANMCS) a solicitat cercetătorilor de la INCD INSEMEX Petroșani să se implice într-o serie de activități ce au ca scop diminuarea riscului de apariție a incendiilor și exploziilor în unitățile medicale. Directorul general al INCD INSEMEX Petroșani, dr.ing. George Artur Găman spune că esteCItește mai departe
O pompă mobilă de mare capacitate a intrat în dotarea Apa Serv Valea Jiului
Compania care asigură alimentarea cu apă potabilă a localităților din Valea Jiului, Apa Serv are acum în dotare un nou utilaj mobil esențial în derularea activităților specifice, în mod special în episoadele meteorologice cu ploi și inundații masive, semnalate tot mai des în ultimii ani. Noul utilaj este de fapt o pompă mobilă de mare capacitate care poate fi utilizată cu succes pentru alimentarea cu apă potabilă din surse alternative, atunci când captările operate de Apa Serv sunt indisponibile. ”Numai în ultimii ani, am constatat cel puțin 3 sau 4CItește mai departe
Ministrul Muncii, Raluca Turcan dă asigurări că toate procedurile legale pentru plata salariilor minerilor au fost îndeplinite
”Toate procedurile premergătoare realizării plăților restante către cei peste 4 000 de mineri angajați ai Complexului Energetic Hunedoara au fost deja parcurse până în acest moment, astfel încât zilele viitoare oamenii să aibă banii virați în conturi, așa cum am stabilit cu reprezentanții sindicali”, a declarat Raluca Turcan, ministrul Muncii. Aceasta arată pentru a se ajunge la o soluție legală, Guvernul a avut de parcurs trei etape importante care să asigure plata salariilor și beneficiilor restante, respectiv: Modificările legislative care să permită utilizarea Fondului de garantare pentru plata creanțelor salarialeCItește mai departe
Prezent și perspective pentru o relație de colaborare între administrația locală și mediul de afaceri din municipiul Vulcan
Atunci când vine vorba despre situația din prezent a mediului de afaceri din Valea Jiului și a rolului acesteia în ocuparea forței de muncă disponibile în regiune, este cât se poate de evident faptul că pe o parte firmele locale continuă să se plângă de faptul că nu găsesc oameni pe care să-i angajeze, indiferent de domeniul de activitate, în timp ce persoanele fără ocupație continuă să se plângă de faptul că nu-și găsesc un loc de muncă. În opinia reprezentanților Asociației GAL Vulcan, organizație constituită cu scopul de aCItește mai departe
Restricții de apă joi, 25 februarie, la Lupeni
Apa Serv Valea Jiului S.A. Petroşani anunţă restricţii în furnizarea apei potabile pentru joi, 25 februarie 2021, în municipiul Lupeni – între orele 9:00 – 15:30. Zonele afectate: Cartierele Viitorului și Tineretului; în Cartier Bărbăteni – scade presiunea. Motivul restricției: remediere pierdere, str. Vâscoza și Gorunului. Relații suplimentare pot fi obținute la Dispecerat, tel. 0254/543.144 și 0254/541861. Apa Serv Valea Jiului S.A. Petroşani îşi cere scuze pentru disconfortul creat şi vă mulțumeşte pentru înțelegere Birou Presă Apa Serv Valea Jiului Petroşani
Natalia Intotero (preşedintele Comisiei de învăţământ a Camerei): Bugetul Dreptei lasă de dorit
Bugetul de stat conturat de coaliția de la guvernare este de un amatorism teribil. Printre toate tăierile, tot nu au găsit finanțare pentru pensii și alocații. În aceeași manieră, au decis să politizeze în continuare și Bugetul de Stat, județele conduse de către PNL-USRPLUS-UDMR fiind supra-finanțate în comparație cu județele conduse de PSD. Spre exemplu, deși județul Hunedoara are cea mai mare rețea de drumuri județene din România, nu este primul județ în clasamentul alocărilor bugetare pentru administrarea drumurilor județene. Guvernul a avut alte criterii decât cele administrative la bază,CItește mai departe
Expoziție de pictură semnată Constantin Alăzăroae la Palatul Magna Curia din Deva
Un inedit vernisaj de artă plastică va avea loc joi, 25 februarie 2021, de la ora 11.00 în curtea Palatului Magna Curia din Deva. Evenimentul este organizat de Muzeul Civilizației Dacice și Romane din Deva cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara sub genericul „Taina culorii” și aduce în atenția publicului iubitor de artă lucrări realizate în culori acrilice şi în ulei pe pânză ale artistului Constantin Alăzăroae, majoritatea pieselor expuse relevând preferinţa acestuia pentru natura statică. Curatorul expoziției, muzeograf dr. Diana Loredana Pantea, de la Secția de Istorie și Artă a Muzeului Civilizației Dacice șiCItește mai departe
”Grădinița Viitorului” din municipiul Lupeni prinde contur
În seria investițiilor în sectorul educațional, care constituie principala zonă de acțiune a autorităților publice locale din municipiul Lupeni, proiectul privind construirea unei noi grădinițe în cartierul Viitorului din localitate, cu fonduri europene, este prima investiție deja vizibilă. Începute în urmă cu aproape un an, lucrările de construcție la acest obiectiv se apropie tot mai mult de final. Deja, clădirea propriu zisă a ”Grădiniței Viitorului”, așa cum a fost denumit acest obiectiv, este ridicată, iar muncitorii de la firma care pune în operă acest proiect a început deja lucrările deCItește mai departe
11 școli hunedorene au fost acreditate pentru Erasmus+
Inspectoratul Școlar Județean Hunedoara a făcut publică lista unităților de învățământ preuniversitar din județ care au finalizat cu succes procesul de acreditare în vederea derulării de programe europene de tip Erasmus+ în cadrul primului apel lansat în această direcție. Cele 11 unități de învățământ acreditate Erasmus+ din județul Hunedoara sunt: Școala Sanitară Postliceală „Carol Davila” Petroșani 2 Liceul Tehnologic „Transilvania” Deva Colegiul Economic „Emanuil Gojdu” Hunedoara Liceul Tehnologic ”Grigore Moisil” Deva Liceul Tehnologic „Constantin Bursan” Hunedoara Scoala Gimnazială nr. 4 Vulcan Grădinița cu Program Prelungit ”Floare de Colț” Brad ScoalaCItește mai departe
Cursuri de pictură la Biblioteca județeană ”Ovid Densușianu” din Deva
Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva își reia activitățile cultural-educative întrerupte în ultimele luni și, treptat, oferă iubitorilor de frumos prilejuri de a petrece timpul liber în mod plăcut și creativ. În acest sens, pornind de la ideea că există mulți oameni talentați, oameni care doresc să-și dezvolte și să-și pună în valoare abilitățile cu care au fost înzestrați, aici se va organiza un curs de pictură pentru adulți. Managerul Bibliotecii, Ioan Sebastian Bara arată că acest curs se va desfășura în cadrul Clubului de arte plastice pentru adulți „Curcubeu” și vaCItește mai departe
Soluții și decizii noi privind CEH, de la Ministerul Energiei
La sediul Ministerului Energiei a avut loc marți, 23 februarie, o nouă rundă de discuții privind perspectivele CEH, în special, și ale industriei miniere și energetice din județul Hunedoara, în general. Ministrul Energiei, Virgil Popescu, secretarii de stat Dan Drăgan și Niculae Havrileț, Prefectul Județului Hunedoara – Călin Petru Marian, Președintele Consiliului Județean Hunedoara – Laurențiu Nistor, administratorul judiciar Emil Gros și administratorul special al CEH, Cristian Roșu, deputatul PNL Vetuța Stănescu precum și reprezentanții angajaților CEH au discutat modalitatea prin care Termocentrala de la Mintia poate fi transferată cătreCItește mai departe
Dezbatere publică la Vulcan privind prezentul și perspectivele mediului local de afaceri
O interesantă dezbatere publică având ca temă ”Mediul de afaceri din municipiul Vulcan – prezent și perspective” urmează să aibă loc miercuri, 24 februarie 2021, ora 13,00 la Cinematograful ”Luceafărul” din municipiu. Dezbaterea este organizată de Primăria municipiului Vulcan și face parte din cadrul activităților derulate prin intermediul Grupului de Acțiune Locală (GAL) Vulcan, fiind prevăzută în cadrul pachetului de proiecte ce au ca principal obiectiv implementarea ”Strategiei de dezvoltare locală”. Potrivit primarului municipiului Vulcan, Cristian Merișanu, la această întâlnire au fost invitați să participe reprezentanți ai mediului de afaceriCItește mai departe
Centru de vaccinare pentru profesori la Universitatea din Petroșani
Două noi centre de vaccinare destinate exclusiv cadrelor didactice vor deveni funcționale, începând cu data de 24 februarie 2021 în județul Hunedoara. Potrivit Direcției pentru Sănătate Publică a județului Hunedoara aceste centre vor funcționa în spații amenajate corespunzător la sediul Inspectoratului Școlar Județean și la Universitatea din Petroșani. Reprezentanții DSP Hunedoara au stabilit împreună cu unitățile organizatoare toate condițiile necesare pentru derularea activității de vaccinare în cele mai bune condiții. Vaccinarea cadrelor didactice va fi efectuată cu următoarele tipuri de vaccin: * Vaccin AstraZeneca – pentru persoanele în vârstă de pânăCItește mai departe
Gropile de pe drumurile din Vulcan vor fi peticite după 15 martie
Efectele nefaste ale sezonului rece asupra carosabilului din toate localitățile Văii Jiului sunt semnalate tot mai mult de către participanții la trafic, iar cele mai mari probleme sunt semnalate pe raza municipiului Vulcan. Situație este una cunoscută și de reprezentanții autorităților administrației publice locale. Primarul municipiului Vulcan, Cristian Merișanu recunoaște că, în prezent, starea drumurilor din municipiu este una precară, apreciind că materialul antiderapant afectând carosabilul în această iarnă. În același timp, primarul Cristian Merișanu precizează că Primăria municipiului Vulcan a contractat o firmă pentru asfaltarea gropilor, lucrările urmând săCItește mai departe
Administratorul public al județului, audiențe în Valea Jiului
Joi, 25 februarie 2021, domnul Costel Avram, administrator public al județului Hunedoara, va susține audiențe la Biroul CJ Hunedoara din municipiul Petroșani (situat pe str. Universității, nr. 20, în spatele Complexului Comercial Jiul), între orele 10.30-12.30.
AJOFM Hunedoara a transmis Trezoreriei deconturile pentru salariile pe ianuarie ale angajaților CEH
Angajații Complexului Energetic Hunedoara vor primi mâine, 24 februarie 2021, salariile restante pentru luna ianuarie (chenzina a 2-a). Directorul AJOFM Hunedoara, Georgeta Tomuța a declarat că în ultimele zile angajații agenției au lucrat exclusiv pentru pregătirea ordinelor de plată și le-au transmis astăzi Trezoreriei Statului. Acest lucru a fost posibil după ce Guvernul României, prin Ministerul Muncii și cel al Energiei, a asigurat suma necesară plăților pentru cei 4010 angajați ai C.E.H., suma totală plătită în această tranșă fiind de aproximativ 9 milioane lei. Tot astăzi, marți, 23 februarie 2021, Trezoreria aCItește mai departe
Cursuri de limba chineză la Biblioteca județeană din Deva
Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva, cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara și în parteneriat cu Institutul Confucius din Sibiu și Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu continuă proiectul început în anul 2013, proiect cultural-educativ ce are drept componentă centrală organizarea de cursuri de limbă și cultură chineză la Deva. ”Interesul pentru civilizația și cultura chineză, pentru artele specifice acestei țări, pentru istoria și economia Chinei, a fost tot mai mare și un public tot mai numeros ni s-a alăturat în acești ani de când am demarat parteneriatul. Cererile de înscriere la cursurileCItește mai departe
Vicepreședintele Consiliului Județean Hunedoara – Ion Bădin, audiențe în Valea Jiului
Miercuri, 24 februarie 2021, domnul Ion Bădin, vicepreședinte al Consiliului Județean Hunedoara, va susține audiențe la Biroul CJ Hunedoara din municipiul Petroșani (situat pe str. Universității, nr. 20, în spatele Complexului Comercial Jiul), între orele 10.00-13.00.
Oana Biriș, subprefectul propus de USR la Hunedoara
Oana Biriș ar putea deveni cel de-al doilea subprefect al județului Hunedoara, conform unei decizii de susținere adoptate în acest scop de către filiala județeană Hunedoara a USR. După cum am mai informat, în urma negocierilor politice din coaliția aflată la Putere, odată cu noul statut al Instituției Prefectului, potrivit căruia prefecții și subprefecții vor fi numiți politic, în județul Hunedoara postul de prefect urmează să revină PNL (care deține de altfel și în prezent acest portofoliu), iar funcțiile de subprefect vor reveni una la UDMR și cealaltă la USR.CItește mai departe
”All around”, un nou vernisaj de artă fotografică la Galeriile ”Forma” din Deva
Eleganta galerie de artă ”Forma” din Deva găzduiește, în această perioadă, o inedită expoziție de fotografie și artă digitală, care se derulează sub genericul ”All around”. Evenimentul este organizat membrii Uniunii Artiștilor Plastici Filiala județului Hunedoara – Specialitatea Multimedia și Consiliul județean Hunedoara, iar pe simeze se regăsesc lucrări realizate de artiștii fotografi hunedoreni: Ovidiu Munteanu, Bogdan Negoiță, Marius Olaru, Mihai Panaitescu, Andreea Poenar, Flavian Săvescu, Kalman Sztrharszky și Horia Trând. Vernisajul acestui eveniment a avut loc luni, 23 ianuarie 2020 în prezența artiștilor expozanți dar și a unui numărCItește mai departe
Evaluare Națională 2021: Teste de ANTRENAMENT și modelele de SUBIECTE, publicate de Ministerul Educației
Modelele de subiecte pentru Evaluarea Națională din acest an au fost publicate, iar elevii vor da examenul după noua programă școlară, modelele fiind asemănătoare cu cele primite la testele PISA. Centrul Național de Politici și Evaluare în Educație a publicat modelele de structură de subiect și baremul de evaluare și de notare de la Evaluare Națională pentru absolvenții clasei a VIII-a, anul școlar 2020-2021. Pe site-ul C.N.P.E.E.se pot consulta modelele pentru proba scrisă la disciplinele: Limba și literatura română, Limba și literatura română pentru școlile și secțiile cu predareCItește mai departe
