Avantul Editor
Consiliul județean Hunedoara / Anunț consultare publică proiect CJH
În conformitate cu prevederile Legii nr.52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică locală, se supune consultării publice: „Proiect de hotărâre privind aprobarea Regulamentului pentru finanțările nerambursabile din bugetul propriu al județului a programelor și proiectelor din domeniile cultură, inclusiv cultură scrisă, sport, tineret, culte religioase, inițiate de asociații, fundații, unități de cult, precum și constituirea Comisiei de evaluare și selecție și a Comisiei de soluționare a contestațiilor”. Proiectul de hotărâre va fi afișat în data de 22.02.2021 și poate fi consultat la Centrul de Informare a Cetăţeanului, la sediulCItește mai departe
Punct final în protestul din Valea Jiului: ”Cinste lor, minerilor !”
Luni, 22 februarie 2019, ora 19,30 – punct final în protestul minerilor din Valea Jiului. După aproape o săptămână petrecută în subteranul Minei Lupeni, unde au decis să se autoblocheze în semn de protest pentru neplata la timp a salariilor și altor drepturi, minerii au renunțat la această formă radicală de protest și au revenit la suprafață. Aceștia au fost întâmpinați de membri ai familiilor lor, dar și de alți ortaci și de mulți cetățeni ai Văii Jiului, care i-au aplaudat, scandând: ”Cinste lor, cinste lor, minerilor !” Răspunsul lorCItește mai departe
Acordul semnat la Ministerul Muncii privind modul de rezolvare a revendicărilor minerilor a fost transmis protestatarilor
Informațiile prezentate de ministrul Muncii, Raluca Turcan în spațiul public, după negocierile care au avut local cu reprezentanți ai conducerii și sindicatelor din cadrul CEH, nu au fost în măsură să-i convingă pe minerii care protestează în subteranul minei Lupeni să renunțe la această formă de protest. Aceștia au solicitat prezentarea unui acord scris, semnat de echipele de negociere, din care să reiasă ”negru pe alb” rezolvarea revendicărilor lor. Acordul semnat astăzi la Ministerul Muncii între ministrul de resort Raluca Turcan, administratorul special (demisionar ?!) al CEH Cristian Roșu, președinteleCItește mai departe
Fostul primar, Cornel Resmeriță, achitat de Tribunalul Hunedora
Tribunalul Hunedoara a dispus luni, 22 februarie 2021 achitarea fostului primar al municipiului Lupeni, Cornel Resmeriță și a celorlalți 2 inculpați în dosarul ”Straja” disjuns din dosarul ”Gala Bute” în care a fost inculpată și fostul ministru al Turismului, Elena Udrea. În acest dosar, procurorii anticorupție au dispus trimiterea în judecată a primarului Cornel Resmeriță, a funcționarului public Alin Condoiu pentru abuz în serviciu și a administratorului firmei Termogaz Company, Miron Gărdean, pentru instigare la abuz în serviciu. După mai bine de 4 ani în care acest dosar a fostCItește mai departe
PSD va depune amendamente la Bugetul de Stat prin care să fie plătite salariile minerilor
Situația cu care se confruntă minerii și energeticienii din cadrul Complexului Energetic Hunedoara a fost analizată în cursul zilei de luni, 22 februarie 2021 și în cadrul ședinței Biroului Politic Național al Partidului Social Democrat. Vicepreședintele formațiuni, Sorin Grindeanu spune că parlamentarii PSD vor depune amendamente la legea bugetului de stat pentru a le fi plătite minerilor din Valea Jiului drepturile restante. ”Am discutat în Biroul Politic Naţional şi despre situaţia din Valea Jiului. Am decis să luăm legătura cu colegii noştri europeni, pentru ca, din miliardele prevăzute atât în FondulCItește mai departe
Ministrul Muncii, Raluca Turcan dă asigurări că toate drepturile minerilor vor fi achitate în următoarea perioadă
O nouă- rundă de discuții pe tema revendicărilor exprimate de minerii din Valea Jiului în protestele declanșate săptămâna au fost luni, 22 februarie 2021 subiectul discuțiilor de la Ministerul Muncii, între ministrul de resort Raluca Turcan, administratorul special al CEH, Cristian Roșu și președintele executiv al Sindicatului Muntele, Alin Sîn. Întâlnirea de la Ministerul Muncii a fost mediată de conducerea Centralei Naționale Sindicale Meridian. În urma discuțiilor de astăzi, ministrul Muncii, Raluca Turcan a declarat că deja au fost demarate în procedură de urgență de către Urgent toate documentele necesareCItește mai departe
Primul Ministru Florin Cîțu crede că protestele nu sunt o soluție pentru Valea Jiului
”Nu voi permite o nouă mineriadă, nu pe mandatul meu !”, a declarat Primul Ministru Florin Cîțu, ca răspuns la situația din Valea Jiului unde, de aproape o săptămână, minerii din cadrul Complexului Energetic Hunedoara protestează ca urmare a faptului că nu și-au încasat la timp salariile și că există restanțe de aproape un an de zile la plata altor drepturi care li se cuvin. Primul ministru al Guvernului este de părere că protestele nu sunt, în acest moment, o soluție la problemele CEH și ale oamenilor din Valea Jiului. ”Este unCItește mai departe
Primarul Devei o comite din nou: ”Ce fac minerii sâmbăta și duminica ? Stau la chefuri !”
Duminică a fost o nouă zi de proteste, unde tensiunile sociale iau amploare, după ce salariații CEH nu și-au primit drepturile bănești aferente lunii februarie, iar o serie de alte drepturi sunt deja restante de un an. Acestora li s-au alăturat mii de oameni care, duminică seara, au ieșit pe străzile din municipiul Lupeni, în semn de solidaritate cu minerii aflați în grevă, autoblocați în subteran de aproape o săptămână. Între timp, liderul liberal Florin Oancea, primarul municipiului Deva a stârnit furia minerilor din Valea Jiului după ce i-a acuzatCItește mai departe
Consiliul județean Hunedoara / Anunț Convocator ședința CJH din 26.02.2021
În temeiul prevederilor art.8 alin.1 din Legea nr.52/2003 privind transparența decizională în administrația publică, republicată, se aduce la cunoștința publică faptul că, în data de 26.02.2021, ora 11:00, se va desfășura în sistem de videoconferință, ședința publică ordinară a Consiliului Județean Hunedoara, cu următoarea ordine de zi: Proiect de hotărâre privind aprobarea Statutului actualizat al Asociației Salvital Hunedoara; Inițiator: Președintele Consiliului Județean Hunedoara Proiect de hotărâre privind aprobarea statului de funcții al Sanatoriului de Pneumoftiziologie Geoagiu; Inițiator: Președintele Consiliului Județean Hunedoara Proiect de hotărâre privind aprobarea statului de funcții al BiblioteciiCItește mai departe
În altarul dimineții / O poezie de Dorel Neamțu
În altarul dimineții Aprind două lumânări Ard și ziua, ard și noaptea, Parcă-s două sărutări Și în clopotul de vise Sfântul sunet rar, divin Bate la inimi închise De prea mult și prea puțin Dor de ape curgătoare De cărări și de poteci Dar deodată devin Soare Nu-s mai pietre, nu-s mai reci Un fior ca din oglindă Și-o săgeată de amor A trecut să ne aprindă Sufletul de acest dor Fulgi de nea brăzdează cerul Norii s-au îndrăgostit Nu mai strălucește gerul Inima TA s-aCItește mai departe
Medici voluntari din Timișoara, în campanie de vaccinare împotriva Covid-19 în comuna hunedoreană Orăștioara de Sus
O echipă de voluntari formată din medici și asistente de la Spitalul Județean Timișoara, coordonată de prof.dr. Dorel Săndesc, desfășoară în perioada 20.02.2021-21.02.2021, în comuna Orăștioara de Sus, o acțiune de vaccinare împotriva „COVID-19”. Vaccinarea persoanelor din această zonă a putut fi organizată în primul rând datorită cadrelor medicale voluntare dar și cu sprijinul prefectului județului Hunedoara, Călin Petru Marian, a Direcției de Sănătate Publică, Casei de Asigurări de Sănătate, Direcției Județene de Tineret și Sport și a primăriei Orăștioara de Sus. În plus, Serviciul de Telecomunicații Speciale – Hunedoara aCItește mai departe
Primarul municipiului Lupeni cere retragerea sprijinului politic primarului liberal al Devei pentru jignirile grosolane la adresa minerilor
Pentru că protestul minerilor din Valea Jiului, unul justificat după părerea tuturor actorilor politici de pe scena publică locală și națională, a condus, printre altele, și la sistarea furnizării de agent termic în municipiul Deva ca efect al opririi termocentralei de la Deva, primarul municipiului Deva, Florin Oancea s-a simțit nevoit să ia atitudine. Numai că, prezent într-o emisiune televizată la un post TV din Deva, primarul Florin Oancea a făcut o adevărată tiradă împotriva minerilor din Valea Jiului, considerându-i leneși, milogi și nerecunoscători. ”Minerii au intrat în grevă că nuCItește mai departe
La Mina Lupeni protestele ortacilor continuă ! Atât în subteran, cât și la suprafață !
Cu toate că Primul Ministru al Guvernului, Florin Cîțu dădea asigurări, după ședința de guvern de vineri, 19 februarie că problemele ridicate de minerii din Valea Jiului sunt în curs de rezolvare și că, așa cum a citit domnia sa în presă, protestul acestora a încetat, lucrurile nu stau deloc așa. Într-adevăr, la Mina Livezeni, minerii au renunțat la forma de protest cu autoblocare în subteran și au ieșit din mină, însă la Mina Lupeni, protestul minerilor continuă. Minerii de aici se declară îngrijorați de faptul că, până la acestCItește mai departe
6 lucruri pe care orice bărbat peste 30 de ani trebuie să le dețină
Dacă ai trecut de pragul de 30 de ani, înseamnă că a trecut timpul în care puteai să deții articole vestimentare și accesorii de calitate îndoielnică. A sosit momentul să pui calitatea înaintea cantității și să te asiguri că toate lucrurile pe care le adaugi colecției tale sunt rezistente și vor putea fi utilizate pentru ani și ani de zile fără să ai probleme cu ele. Iată 6 lucruri pe care orice bărbat peste 30 de ani trebuie să le dețină: Un ceas de calitate Orice bărbat care aCItește mai departe
Trafic închis pe două străzi din Petrila în data de 24 februarie
Apa Serv Valea Jiului informează că, în vederea execuţiei lucrărilor de reabilitare a reţelelor de apă care fac parte din proiectul ”Modernizarea infrastructurii de apă și apă uzată în judetul Hunedoara (Valea Jiului) – 2014-2020” – pentru contractul de lucrări ” VJ-CL-04 Reabilitarea rețelelor de apă și canalizare Petrila”, traficul rutier pe strada Crinului și strada Scânteii, din orașul Petrila, va fi închis în data de 24.02.2021, deoarece se vor executa lucrări în intersecția dintre strada Scânteii și strada Republicii. Biroul de presă al companiei de apă menționează că pentruCItește mai departe
Confederația sindicală Meridian atrage atenția că situaţia critică a salariaților de la CEH nu poate fi rezolvată doar prin logică economică
”Situaţia critică a salariaților de la CEH nu poate fi rezolvată doar prin logică pur economică”, atrag atenția reprezentanții Confederației Naționale Sindicale ”Meridian” din care fac parte și sindicaliștii afiliați la Sindicatul ”Muntele” de la CEH. Confederația Meridian apreciază că Guvernul României trebuie să ia în considerare faptul că o eventuală escaladare a protestelor minerilor din CEH va conduce la un conflict de muncă într-una dintre cele mai complicate regiuni ale țării, afectând în același timp imaginea României în Uniunea Europeană, dar și în rândul investitorilor din piețele globale de capital. ”Minerii,CItește mai departe
Mineri și energeticieni din toată țara își declară solidaritatea cu protestatarii din Valea Jiului
Reprezentanți ai organizațiilor sindicale din mai multe companii miniere și energetice din România, afiliați la Federația Națională Mine Energie informează, prin intermediul unui comunicat de presă, că sunt solidari cu acțiunile declanșate de minerii din Valea Jiului. ”Considerăm că minerii trebuie să-și primească drepturile pentru munca prestată, la timp și integral. Suntem solidari cu acțiunile declanșate de colegii noștri din cadrul Complexului Energetic Hunedoara”, se arată în comunicatul FNME. Din cadrul acestei federații sindicale naționale fac parte angajați de la Complexul Energetic Oltenia, Societatea Nuclearelectrica Cernavodă, Hidroserv, Cuprumin Abrud,CItește mai departe
Conducerea CEH aruncă responsabilitatea opririi termocentralei de la Mintia în spatele minerilor din Valea Jiului
Incredibil, dar adevărat ! Conducerea Complexului Energetic Hunedoara anunță, prin intermediul unui comunicat de presă, că din cauza disfuncționalităților apărute în aprovizionarea cu cărbune a Termocentralei Mintia, în cursul zilei de astăzi, 19 februarie 2021, s-a oprit furnizarea agentului termic primar, implicit a apei calde de consum și a încălzirii în municipiul Deva. Drept justificare pentru situația creată, conducerea CEH apreciază că vinovați pentru situația creată se fac minerii de la sucursalele din Valea Jiului, ale CEH, precizând, prin același comunicat, că activitatea Termocentralei Mintia urmează să fie reluată înCItește mai departe
”D’ale Carnavalului”, în premieră la Teatrul de Artă din Deva
O adaptare a piesei ”D’ale Carnavalului” de Ion Luca Caragiale, în regia lui Mihai Panaitescu, va fi prezentată în premieră vineri, 19 februarie 2021, de la ora 19,00 pe scena Teatrului de Artă din Deva. Din distribuția spectacolului fac parte actorii: Eugen Pădureanu, Viorica Bulgac, Anette Marka, Andreea Pascu, Diana Rotaru, Mihai Feier, Silviu Dobre, Edgar Bes, Theodor Crețu, Sergiu Cornelius, Aurel Gheorghe, Laura Tulac, Ioana Cojocărescu, Diana Roșca, Marian Stan și Pietonu Cristian. În așteptarea întâlnirii cu publicul spectator, pentru siguranța tuturor și respectarea recomandărilor în vigoare privind prevenirea răspândiriiCItește mai departe
Trafic rutier închis luni, 22 februarie, la intersecția străzilor Taia și Republicii din Petrila
Apa Serv Valea Jiului informează că, în vederea execuţiei lucrărilor de reabilitare a reţelelor de apă care fac parte din proiectul ”Modernizarea infrastructurii de apă și apă uzată în judetul Hunedoara (Valea Jiului) – 2014-2020” – pentru contractul de lucrări ” VJ-CL-04 Reabilitarea rețelelor de apă și canalizare Petrila ”, traficul rutier la intersecția: strada Tăii – str. Republicii din orașul Petrila, va fi închis în data de 22.02.2021. Biroul de presă al companiei de apă menționează că pentru lucrările din cadrul proiectului există, avize, aprobări necesare execuției, inclusiv ManagementCItește mai departe
Protestul minerilor se amplifică. ”Minerii și Valea și-au pierdut răbdarea !”
Începe a treia zi de proteste ale minerilor din Valea Jiului, iar Mina Lupeni a devenit, din nou, ”cartierul general” al celor care nu cer altceva decât ca statul român, care este proprietarul minelor de cărbune, să-și respecte angajamentele față de angajații CEH. ”Nu am cerut nici o mărire de salariu, nu am cerut nimic altceva decât se se respecte acele zile convenite pentru plata salariilor și să ni se plătească drepturile pe care le avem prevăzute în contractele de muncă !”, spun, în general, minerii veniți din toată ValeaCItește mai departe
Președintele CJH, Laurențiu Nistor se declară solidar cu minerii și energeticenii din județul Hunedoara
”Angajații Complexului Energetic Hunedoara, mineri și energeticieni, trec în aceste zile prin momente dificile. Incompetența și indiferența guvernanților, dar și a actualei conduceri a CEH, pun în pericol mii de familii, prin neplata drepturilor salariale ale angajaților minelor din Valea Jiului și ai termocentralelor de la Mintia și Paroșeni. Surzi la strigătul înecat de durere al acestor muncitori onești, guvernanții fac dovada unui comportament inuman, iresponsabil și antiromânesc, refuzând dialogul pentru ieșirea din impas”, spune Laurențiu Nistor, președintele Consiliului județean Hunedoara, prin intermediul unui comunicat de presă. Acesta este înCItește mai departe
Senatorul Cristian Resmeriță ia o poziție tranșantă față de situația minerilor de la CEH
Nu doar ca om politic al Văii Jiului, ci mai ales ca locuitor al acestei regiuni și om ale cărui legături de familie și de amiciție cu minerii sunt multiple, senatorul Cristian Resmeriță se declară un susținător fără echivoc al protestului pe care minerii îl duc acum pentru a-și cere drepturile care li se cuvin. Acesta a ținut să-i asigure pe mineri, într-o conferință de presă care a avut loc chiar în fața sediului CEH din Petroșani, că le este alături și a cerut imperativ conducerii CEH și Guvernului săCItește mai departe
Primarul Lupeniului cere respect pentru minerii Văii Jiului
Situația dramatică în care se regăsesc, din nou, minerii din Valea Jiului, ce par să fie abandonați de cei în a căror responsabilitate se află situația Complexului Energetic Hunedoara nu a rămas fără ecou nici pentru primarul municipiului Lupeni, o localitate cu valoarea de simbol pentru istoria mineritului românesc. Primarul Lucian Resmeriță apreciază că minerii Văii Jiului, de a cei de ieri și de astăzi, de a căror activitate a depins vreme de mai bine de un secol dezvoltarea economică a României și de care încă mai depinde siguranțaCItește mai departe
Jandarmul Cristian Cernățeanu în corzi și pioleți pe ”ghețarii” din Cheile Jiețului de Ziua Internațională a Sportului Militar
La 18 februarie, în fiecare an, se celebrează Ziua Internațională a Sportului Militar, aceasta fiind data de înființare a organismului internațional Conseil International du Sport Militaire (CISM). Organizația care guvernează activitățile sportive militare internaționale a luat ființă la 18 februarie 1949 și este a treia cea mai mare din lume, pe palier sportiv, după Comitetul Olimpic Internațional și Federația Internațională de Fotbal, cu 140 de țări membre afiliate. În mod simbolic, jandarmii montani celebrează evenimentul printr-o demostraţie de escaladă pe gheaţă în cadrul natural din Cheile Jiețului. Anul acesta, misiuneaCItește mai departe
Protest al minerilor din Valea Jiului, cauzat de incertitudinile ce privesc viitorul CEH
Neplata la termen a drepturilor salariale ale minerilor angajați la sucursalele miniere din cadrul CEH și incertitudinile tot mai mari cu privire la viitorul acestui agent economic i-au determinat pe minerii de la cele 4 exploatări miniere din Valea Jiului să declanșeze un protest spontan, pentru a cere socoteală conducerii CEH și pentru a transmite îngrijorările lor către Guvernul României. Informația care a pus capac îngrijorării minerilor a fost aceea că, în următoarele 3 luni, salariile angajaților CEJ vor fi plătite de Ministerul Muncii, prin intermediul Agenției Județene de OcupareCItește mai departe
Sediu ultramodern, eficient și sigur la CAR Unirea Petroșani
La începutul lunii februarie 2021, activitatea cu publicul în sediul principal al CAR Unirea Petroșani din centrul municipiului Petroșani a fost suspendată, pentru o perioadă de două săptămâni, timp în care spațiul a cunoscut ample lucrări de reamenajare și modernizare. Cei care au trecut pragul unității financiare, după redeschiderea acestuia din 15 februarie, au constatat cu plăcere că schimbările sunt evidente, iar în urma acestora, CAR Unirea Petroșani este pregătit să-și primească de pe acum membrii și colaboratorii într-un spațiu ultramodern, eficient și sigur. Directorul economic al acestei apreciate CaseCItește mai departe
Începe Târgul de Turism al României, în ediție online
În perioada 18 – 21 februarie 2021 se desfășoară prima ediție virtuală a Târgului de Turism al României, eveniment organizat de Romexpo București. Județul Hunedoara este reprezentat prin Agenția de Dezvoltare Economico-Socială (instituție subordonată Consiliului Județean Hunedoara). Standul virtual al județului Hunedoara include cele mai frumoase destinații de vacanță și cele mai impresionante obiective turistice din zona noastră. Expoziția virtuală va reuni reprezentanți ai industriei ospitalității, precum și turiști aflați în căutarea celor mai ofertante destinații de vacanță ale anului 2021. Cei interesați se pot înregistra și pot vizita târgulCItește mai departe
Autoritățile de la Uricani caută soluții pentru refuncționalizarea blocului turn din centrul orașului
Pe măsură ce blocurile de locuințe din cartierul vechi al orașului Uricani sunt reabilitate iar infrastructura publică este, la rândul ei modernizată, imaginea orașului se schimbă în mod vizibil în direcția pe care o doresc deopotrivă cetățenii și reprezentanții administrației locale. În tot acest ansamblu de clădiri urbane, cel mai înalt bloc de locuințe din orașul Uricani, aflat acum în proprietate privată, dar nelocuit de zeci de ani, constituie încă o pată în mijlocul unui oraș care-și propune să devină, an după an, tot mai frumos, în perspectiva transformării saleCItește mai departe
Discuții privind proiectul de modernizare a drumului județean Orăștie – Costești,
Reabilitarea sectorului de drum județean DJ 705A (aprox. 17 km) este importantă pentru Ținutul Orăștiei, fiind o necesitate din punct de vedere social, economic și turistic, iar realizarea lucrării va îmbunătăți considerabil starea tehnică a drumului respectiv și implicit, confortul și siguranța circulației. În acest context, marți, 16 februarie 2021, conducerea executivă a Consiliului Județean Hunedoara s-a întâlnit cu o parte dintre locuitorii comunei Beriu și cu conducerea administrativă a comunei. Discuțiile au vizat asigurarea condițiilor pentru implementarea în bune condiții a proiectului de modernizare a DJ 705A pe sectorul OrăștieCItește mai departe
Patronii din turismul hunedorean cer sprijinul Guvernului
Reprezentanții Federației Patronatelor din Turismul Românesc din județul Hunedoara i-au transmis prefectului județului Hunedoara, un memoriu în care atrag atenția Guvernului față de problemele sectorului de turism din județ. Documentul i-a fost înmânat marți, 16 februarie, prefectului Călin Petru Marian de către Lucian Stanciu, vicepreședintele Federației Patronatelor din Turismul Românesc. În documentul semnat de Comitetul Director al F.P.T.R. se arată nemulțumirea față de intenția executivului de a nu mai acorda vouchere de vacanță, în anul 2021. Totodată, reprezentanții patronatelor din turism solicită operaționalizarea celorlalte măsuri dedicate turismului românesc pentru diminuarea impactuluiCItește mai departe
Laboratorul de metrologie al Apa Serv Valea Jiului își întrerupe temporar activitatea
Apa Serv Valea Jiului S.A. informează că, începând cu data de 18 februarie 2021, Laboratorul de Metrologie al companiei de utilități din Valea Jiului, situat în Petroșani, str. Ion Creangă, nr. 16, îşi întrerupe temporar activitatea de verificare metrologică a contoarelor de apă rece în vederea etalonării instalației. Data redeschiderii laboratorului va fi comunicată din timp, prin intermediul mijloacelor de comunicare în masă și pe pagina de internet oficială a companiei.
Recomandare a Ministerului Sănătății: „Măștile cu supapă nu sunt recomandate pentru a fi utilizate în contextul pandemiei de coronavirus”
Ministerul Sănătății nu recomandă purtarea măștilor cu supapă, în contextul pandemiei cu COVID-19, deoarece acest tip de măști permit virusurilor să treacă prin ele. „Măștile cu supapă nu sunt recomandate pentru a fi utilizate în contextul pandemiei de coronavirus. Aceste măști sunt destinate lucrătorilor industriali pentru a preveni respirația prafului și particulelor în timp ce supapa se închide la inhalare. Cu toate acestea, supapa se deschide la expirare, permițând virusurilor să treacă prin deschiderea supapei”. precizează ministerul, într-o postare pe Facebook. Astfel, organizațiile internaționale recomandă ca aceste măști să nuCItește mai departe
Conturi înghețate sau închise ale românilor care refuză actualizarea datelor cu caracter personal. Banii rămân blocați până la conformare
O nouă măsură a fost dispusă de băncile din România, astfel, conturile celor care refuză actualizarea datelor cu caracter personal vor fi înghețate sau închise, iar banii vor fi blocați în conturi până la conformare. Potrivit lui Gheorghe Piperea, banii nici măcar nu pot fi mutați la alte bănci, în caz de refuz al conformării. „Băncile îngheață sau chiar închid conturi bancare pentru omisiunea sau refuzul „actualizării” datelor cu caracter personal, cu consecința sechestrării sumelor de bani aflate în respectivele conturi, aparținând titularului. Măsura se menține până la conformare –CItește mai departe
Guvernul AMÂNĂ creșterea pensiilor și salariilor, taie sporuri și nu mai dă vouchere de vacanță. Alte măsuri de austeritate
Majorarea pensiilor se amână pentru 2023, se reduce la 50% gratuitatea pentru studenți la transport și nu se vor acorda vouchere de vacanță pentru bugetari în acest an. Asta reiese dintr-un proiect de ordonanță de urgență al Ministerului Finanțelor. În ceea ce privește anul viitor, se are în vedere creșterea cu rata medie anuală a inflației, la care se adaugă cel mult 50% din creșterea reală a câștigului salarial mediu brut realizat. Mai exact, nu se știe exact cu cât va crește și ce înseamnă „cel mult 50%”. Conform noteiCItește mai departe
Înscrierile la clasa pregătitoare 2021: Ce regulile se schimbă, în contextul pandemiei de Covid-19
Faţă de calendarul anului şcolar anterior, în 2021 apar mici modificări cum ar fi faptul că înscrierea în clasa pregătitoare se va face mai târziu, potrivit unui proiect de ordin al Ministerului Educaţiei pus vineri în dezbatere publică. Ordinul prevede că intrarea copiilor în învăţământul primar nu este condiţionată de urmarea unei grupe mari la grădiniţă, aşa cum a fost anunţat încă dinaintea anului şcolar 2020-2021, iar Zilele Porţilor Deschise în cadrul şcolilor au fost eliminate. Proiectul de ordin prevede că părinţii, ai căror copii împlinesc vârsta de şase aniCItește mai departe
AVERTIZARE METEO: Vreme deosebit de rece și GER, în mare parte din țară, până miercuri dimineața. Temperaturi de până la minus 15 grade
Meteorologii au emis luni o nouă informare meteo de vreme deosebit de rece și ger valabilă până miercuri dimineața, la ora 10.00. În intervalul 15 februarie, ora 20:00 – 17 februarie, ora 10:00, în nordul, centrul și estul țării, vremea va fi deosebit de rece, local geroasă dimineața și noaptea, iar în cursul nopții de marți spre miercuri (16/17 februarie) și în regiunile sudice. În aceste zone temperaturile minime se vor încadra, în general, între -15 și -10 grade, cu cele mai scăzute valori în depresiunile din estul Transilvaniei, undeCItește mai departe
VIDEO| Bărbatul care a trântit la pământ un copil de doar 13 ani, într-un parc de joacă din Hunedoara, rămâne în arest preventiv
Bărbatul care și-a agresat nepotul într-un parc de joacă din Hunedoara, la 7 februarie, rămâne în arest, informează portalul Hunedoara Liberă. Luni, 15 februarie, Tribunalul a respins, ca nefondată, contestația depusă împotriva măsurii de arest preventiv timp de 30 de zile. Potrivit portalului instanțelor din România, decizia este definitivă. Alexandru Cobzaru a fost reţinut pe 7 februarie, după ce a dat de pământ cu un băiat de 13 ani, într-un parc din Hunedoara. Ulterior, s-a aflat că acesta este nepotul lui. Echipa de ordine publică trimisă la faţa locului aCItește mai departe
S-au ales cele 4 organizații neguvernamentale membre fondatoare ale Agenției pentru Dezvoltare Valea Jiului
Valea Jiului Development Society Project, Autism Helping Hands, UrbanLab Valea Jiului și Asociația Comitetului de Inițiativă Valea Jiului sunt cele 4 organizații neguvernamentale din Valea Jiului care vor face parte din membrii fondatori ai Agenției pentru Dezvoltare Valea Jiului. La invitația Agenției pentru Dezvoltare Regională Vest (ADR Vest), coaliția Valea Jiului Implicată a lansat pe 9 februarie 2021 apelul pentru stabilirea membrilor fondatori ai Asociației „Agenția pentru Dezvoltare Valea Jiului”. Apelul a ajuns la aproximativ 10.000 de utilizatori social media și a fost preluat, de asemenea, de presa locală dinCItește mai departe
Restricții de apă marți, 16 februarie, la Vulcan
Apa Serv Valea Jiului S.A. Petroşani anunţă restricţii în furnizarea apei potabile pentru marți, 16 februarie 2021, în municipiul Vulcan – între orele 9:00 – 16:00. Zonele afectate: str. Brazilor, Al. Lăcrămioarelor, bl. G6. Motivul restricției: remediere pierdere, str. Brazilor – Sohodol. Relații suplimentare pot fi obținute la Dispecerat, tel. 0254/543.144 și 0254/541861. Apa Serv Valea Jiului S.A. Petroşani îşi cere scuze pentru disconfortul creat şi vă mulțumeşte pentru înțelegere Birou Presă Apa Serv Valea Jiului Petroşani
CJH face încă un pas pentru restaurarea Amfiteatrului de la Ulpia Traiana Sarmizegetusa
S-a semnat contractul pentru Serviciile de proiectare și asistență tehnică pentru proiectul „Conservare, restaurare la Amfiteatrul din cadrul sitului Arheologic Ulpia Traiana Sarmizegetusa.” Luni, 15 februarie 2021, Consiliul Județean Hunedoara, prin președintele Laurențiu Nistor, și asocierea formată din Institutul Național al Patrimoniului (INP), SC Profesional Construct Proiectare SRL București, Institutul de Arheologie „Vasile Pârvan” București și SC Arhiline Studio SRL București au semnat contractul pentru servicii de proiectare și asistență tehnică pentru obiectivul „Conservare, restaurare la Amfiteatrul din cadrul sitului Arheologic Ulpia Traina Sarmizegetusa” – cod SMIS 124110. Lider deCItește mai departe
Cupa Pro-Parâng la schi de tură și-a desemnat câștigătorii ediției a VIII-a
Nu mai puțin de 27 de competitori, iubitori ai schiului de tură au răspuns invitației lansate de Asociația de schi-turism ”Pro Parâng” din Valea Jiului și s-au aliniat la startul celei de-a VIII-a ediții a apreciatului concurs de schi de tură desfășurat în Masivul Parâng. Evenimentul a avut loc sâmbătă, 13 februarie 2021 în stațiunea montană din municipiul Petroșani. La ediția din acest an au participat schiori nu doar din regiunea Văii Jiului, ci și din Deva, Tg-Jiu, Rm-Vâlcea, București, Hunedoara și Alba-Iulia. În ciuda vremii potrivnice, cu un ger tăios,CItește mai departe
Intervenții pe drumurile județene hunedorene în ultimele 24 de ore
Drumarii și-au reluat activitatea de deszăpezire ca urmare a ninsorilor căzute în cursul serii trecute și al nopții pe drumurile județene din județul Hunedoara. S-a acționat cu prioritate pe DJ 668 Bucium Orlea – Bretea Română – Dâncu Mare, DJ 705K Geoagiu – Sanatoriu, DJ 664A Lupeni – Straja, DJ 705H Geoagiu Băi, DJ 705L Mada În continuare, se intervine pe DJ 705, DJ 107A Rapoltu Mare – Bârsău, DJ 705A Costești -Sarmizegetusa Regia, DJ 705D Bozeș -limită jud. Alba, , DJ 687 Sântuhalm – Hunedoara – Călan, DJ 687JCItește mai departe
Pensie minimă și pensie minimă de urmaș 2021: Ce modificări au intrat în vigoare de anul acesta
Noua lege a pensiilor, Legea 127/2019, a adus mai multe modificări printre care și modul de calcul al unor pensii. Astfel, de la 1 ianuarie 2021 vor există 2 tipuri de pensii minime: pensie minimă și pensie minimă de urmaș. În ceea ce privește pensia minimă, acesta se va calcula în funcție de doi indicatori, respectiv salariul minim brut pe economie și stagiul de cotizare. Astfel, pensia minimă garantată nu se va mai acorda în sumă fixă ci se va acorda în funcție de salariul minim brut. Articolul 91 alCItește mai departe
Noile reguli de intrare în țară au luat prin surprindere românii la graniță: De teama carantinei unii au făcut cale întoarsă
Noile reguli de intrare în România pentru cei care se întorc din țări cu risc epidemiologic ridicat au luat prin surprindere mai mulți români, la graniță. Mulți dintre ei nu știau despre ele. Toate persoanele care vin din țări cu risc epidemiologic ridicat intră în carantină la sosirea în România. Două săptămâni, dacă nu au un test Real Time PCR negativ, efectuat în ultimele 72 de ore, sau 10 zile, în cazul în care prezintă un asemenea document la intrarea în țară. Pe lista neagră sunt 67 de țări, darCItește mai departe
Vitamina C şi Zincul nu te protejează de COVID-19: La ce poate duce excesul. STUDIU
Vitamina C şi Zincul nu te protejează de COVID-19. Un studiu publicat în revista Jama arată că pacienții infectați cu Covid-19 care erau la domiciliu şi erau trataţi cu aceste suplimente nu aveau nici un beneficiu faţă de cei care se hidratau şi se odihneau. Mai rău, cei care au făcut exces de vitamina C şi zinc au avut mai multe simtome grastro-intestinale: greaţă, diaree, dureri de stomac. Rezultatele au fost atât de proaste, încât studiul a fost oprit. Medicii încearcă acum să vadă dacă măcar vitamina D esteCItește mai departe
VIDEO| Mașini îngropate sub troieni pe Transalpina, la Rânca: Drumarii, în „misiune” de căutare prin nămeți
Mai multe autoturisme au fost îngropate în zăpadă, pe Transalpina, la Rânca, după viscolul din noaptea de sâmbătă spre duminică. Imaginile postate pe contul de facebook al CNAIR arată un strat de zăpadă de câțiva metri, autoturismele fiind înghițite de nămeți. „Autoturismele care au fost acoperite de zăpadă erau parcate pe marginea drumului, într-o parcare ce aparține proprietarilor de cabane din zonă. Menționăm faptul că drumul de acces spre stațiune nu a fost afectat de viscol, circulația se desfășoară în condiții de carosabil curat și umed, izolat zăpadă 1-2 cm.CItește mai departe
Legea moștenirii 2021: Ce cote revin rudelor și cine primește averea în familie
În cazul decesului unui membru al familiei, au apărut, nu de puține ori, litigii pe marginea moștenirii. Legea moștenirii 2021 vine și reglementează anumite aspecte, tocmai în ideea de a nu exista litigii sau neînțelegeri. Este bine de știut ce propune Legea moștenirii 2021, și ce trebuie făcut într-o astfel de situație. Dacă vrem să moștenim pe cineva, trebuie să fim siguri că legea ne oferă acest drept sau măcar că defunctul s-a gândit la noi ca beneficiari ai averii sale sau ai unei părți din averea sa și ne-aCItește mai departe
Ajutorul de deces 2021: Cați bani se dau de la stat pentru înmormântare anul acesta și ce acte sunt necesare
Ajutorul de deces s-a majorat încă din anul 2020, iar în 2021 primesc ajutor de înmormântare următoarele persoane: asigurații sau pensionarii (5429 lei, cu 266 lei în plus față de 2020), membrul de familie al asiguratului / pensionarului (cu 133 lei în plus, adică 2.715 lei). Potrivit informațiilor oferite de Casa Națională de Pensii Publice, ajutorul de deces se acordă în cazul decesului asiguratului, pensionarului, sau al unui membru de familie care nu era asigurat sau pensionar la data decesului. Beneficiari: În cazul decesului asiguratului sau al pensionarului ajutorul deCItește mai departe
ATENȚIE! SE IA CURENTUL ÎN JUDEȚUL HUNEDOARA! VEZI UNDE!
E-Distribuţie Banat a redus pe cât posibil numărul întreruperilor programate pentru buna administrare și funcționare a rețelei de distribuție a energiei electrice, pentru a minimiza disconfortul clienților. Lucrările au fost reduse la cele care sunt necesare pentru a asigura capacitatea rețelei de a funcționa și a alimenta clienții cu energie electrică în bune condiții, conform prevederilor din Decretul președintelui României nr. 195/16.03.2020, publicat în Monitorul Oficial al României nr. 212/16.03.2020. Regretăm neplăcerile resimțite de clienți în cazurile în care aceste lucrări, efectuate pentru a preveni eventuale probleme în alimentare, perturbăCItește mai departe
