Avantul Editor
Consulul Germaniei la Sibiu, noi discuții cu administrația județeană despre dezvoltarea relațiilor județului Hunedoara cu Germania
Consulul Republicii Federale Germania la Sibiu, Hans Erich Tischler a fost prezent, din nou, marți, 10 martie 2020, în județul Hunedoara, unde a avut o serie de întrevederi la sediul administrației regionale din Deva, cu președintele Consiliului Județean Hunedoara, Mircea-Flaviu Bobora, respectiv cu prefectul județului Hunedoara, Vasilică Potecă. În cadrul întâlnirii de la CJH s-a discutat despre dezvoltarea relaţiilor cu Germania, în special în domeniul economic. De asemenea, au fost abordate teme care vizează dezvoltarea colaborării în domeniul pregătirii profesionale a tinerilor în sistem dual. Președintele CJ Hunedoara, Mircea-Flaviu Bobora, aCItește mai departe
Situația extinderii virusului COVID-19 subiect principal în dezbaterile Parlamentului European
Deputatul european Iuliu Winkler (UDMR, PPE) a atras atenția asupra faptului că epidemia de coronavirus va induce în UE o criză economică și una socială, iar Europa va avea nevoie de un plan de stimulare economică la fel de eficient ca cel din 2008 care a avut menirea să combată efectele crizei financiare globale. ”Răspândirea epidemiei de coronavirus a generat deja o criză de sănătate publică în întreaga UE. Răspunsul la această criză trebuie să fie coordonat la nivel european. Măsurile care se iau la nivelul statelor membre trebuie săCItește mai departe
Administratorul public al județului Hunedoara, Costel Avram – audiențe în Valea Jiului
Miercuri, 11 martie 2020, între orele 09.00 și 11.00, administratorul public al județului Hunedoara, domnul Costel Avram, va susține programul de audiențe la Biroul Teritorial al Consiliului Județean Hunedoara din municipiul Petroșani (situat pe str. Universității, nr. 20, în spatele Complexului Comercial Jiul).
COVID-19 lasă fără spectatori și meciurile de fotbal din județul Hunedoara
În conformitate cu dispoziţiile art. 43 din Statutul Asociației Județene de Fotbal Hunedoara, Comitetul de urgenţă compus din Cristi Petrean – Președinte, Cristian Gîț- Vicepreședinte și Liga Adrian – Vicepreședinte, a luat act de prevederile din punctul 2 al Hotărârii nr. 6 a Grupului de suport tehnico-științific privind gestionarea bolilor înalt contagioase pe teritoriul României și, pe cale de consecință, a dispus ca jocurile din cadrul competițiilor organizate de AJF Hunedoara programate până la data de 31.03.2020 inclusiv să se desfășoare fără spectatori în conformitate cu prevederile art. 59 alin. 2CItește mai departe
Teama de coronavirus închide toate școlile din România
Comitetul Național pentru Situații Speciale de Urgență (CNSSU) a decis marți, 9 martie închiderea tuturor școlilor din România începând de miercuri, 11 martie, până pe 22 martie. Este luată însă în calcul și posibilitatea ca măsura să fie prelungită, dacă situația o va impune. Totodată, CNSSU a decis suspendarea transporturilor regulate de persoane pentru toate cursele Italia-România din 10 martie până pe 21 martie ora 12. Toate măsurile au deocamdată un caracter temporar, după cum informează premierul Ludovic Orban. Măsurile dispuse de Comitetul Național pentru Situații de Urgență sunt: Art.CItește mai departe
Aviz favorabil și în Comisia juridică a Camerei Deputaților pentru proiectul senatorul Resmeriță privind reducerea cu 2 ani a vârstei de pensionare pentru locuitorii Văii Jiului
Locuitorii din Valea Jiului sunt cu încă un pas mai aproape de posibilitatea de a ieși la pensie cu 2 mai devreme, fără penalizare, indiferent de domeniul profesional în care-și desfășoară activitatea. Asta deoarece proiectul legislativ inițiat de senatorul Cristian Resmeriță privind includerea localităților Petroșani, Vulcan, Lupeni, Petrila, Uricani și Aninoasa pe lista celor în care populația care domiciliază aici de cel puțin 30 de ani să beneficieze de prevederile legislației speciale privind reducerea vârstei standard de pensionare, a mai primit în Parlament un aviz favorabil. ”Este vorba despre avizulCItește mai departe
AJOFM Hunedoara anulează desfășurarea ”Bursei Mărțișorului”
Bursa Locurilor de Muncă programată pentru data de 12 martie în mai multe localități din județul Hunedoara a fost anulată, decizia fiind luată de conducerea AJOFM Hunedoara ca urmare a ultimelor dispoziții ale Grupului de Coordonare Strategică privind situația Coronavirus. ”Datorită măsurilor urgente care s-au impus la nivel național în vederea prevenirii contaminării cu noul CORONAVIRUS – COVID 19, Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Hunedoara a decis ANULAREA organizării Bursei locurilor de muncă de joi, 12 martie 2020. Vă mulțumim pentru înțelegere”, a declarat Georgeta Angelica Tomuța, director executivCItește mai departe
Lucrările la rețeaua de apă din Petroșani închid marți, 10 martie, traficul pe strada Lunca
În vederea execuţiei lucrărilor de reabilitare a reţelelor de apă care fac parte din proiectul ”Modernizarea infrastructurii de apă și apă uzată în judetul Hunedoara (Valea Jiului) – 2014-2020” – pentru contractul de lucrări ”VJ-CL-06 – Reabilitarea retelelor de apă și canalizare Petroșani Nord”, traficul rutier pe str. Lunca din municipiul Petroşani, va fi închis parțial în data de 10.03.2020. Menționăm că pentru lucrările din cadrul proiectului există, avize, aprobări necesare execuției, inclusiv Management de trafic aprobat de Poliția Petroșani. Apa Serv Valea Jiului își cere scuze abonaților din zoneleCItește mai departe
Restricții de apă marți, 10 martie la Petroșani
Apa Serv Valea Jiului S.A. Petroşani anunţă restricţii în furnizarea apei potabile pentru marți, 10.03.2020, în localitatea: Petroșani – între orele 9:00 – 14:00. Zonele afectate: str. Maleia, Gen.V. Milea, Zorilor, C. Mille, Intrarea Eroilor. Motivul restricției: remediere pierdere, str. Maleia, nr. 15 . Apa Serv Valea Jiului S.A. Petroşani îşi cere scuze pentru disconfortul creat şi vă mulțumeşte pentru înțelegere.
”COVID-19” / România suspendă toate zborurile către și dinspre Italia
Departamentul pentru Situații de Urgență anunță că, potrivit Hotarârii nr. 7 a “Grupului de suport tehnico-științific privind gestionarea bolilor înalt contagioase pe teritoriul României”, zborurile efectuate de operatorii economici aerieni spre Italia și din Italia către România, pentru toate aeroporturile din țară, SE SUSPENDĂ începând cu data de 09.03.2020, ora 12.00, ora României – până în data de 23.03.2020 ora 12.00, ora României. Următoarele prevederi importante ale hotărârii se aplică până la data de 31.03.2020, cu posibilitatea ulterioară a prelungirii perioadei: – Operatorii aerieni au obligația de a comunica cetățenilor româniCItește mai departe
Cinema ”Șerban Ionescu” Petroșani / Filmele săptămânii 11-15 martie
Programul filmelor care vor rula în săptămâna 11 – 15 martie 2020 la Cinematograful 3 D ”Șerban Ionescu” din municipiul Petroșani este următorul: MIERCURI, 11 MARTIE 2020 Ora 18.00 BLOODSHOT – 2D – Durata 1h 49 min., acțiune, aventură, dramă, S.F., N-15., Preț 25 lei Ora 20.00 BLOODSHOT – 2D – Durata 1h 49 min., acțiune, aventură, dramă, S.F., N-15., Preț 25 lei Joi, 12 MARTIE 2020 Ora 18.00 BLOODSHOT – 2D – Durata 1h 49 min., acțiune, aventură, dramă, S.F., N-15., Preț 25 lei Ora 20.00 BLOODSHOT – 2DCItește mai departe
Scriitorul hunedorean Gligor Hașa a trecut în eternitate
O veste tristă tulbură acest început de primăvară în județul Hunedoara, informând că apreciatul scriitor și dascăl hunedorean Gligor Hașa a trecut în eternitate sâmbătă, 7 martie 2020, la vârsta de 82 de ani. Vestea a fost adusă chiar de către nepoata scriitorului, Izabela Hașa. „Suntem profund îndurerați de pierderea marelui profesor și scriitor Gligor Hașa, care și-a dedicat întreaga viață literaturii și valorilor naționale. A condamnat viciile sociale într-o manieră autentică, devenind un simbol al rezistenței prin scris. Dumnezeu să-l odihnească în Împărăția Sa!”, a scris Izabela Hașa pe paginaCItește mai departe
ATENȚIE! SE IA CURENTUL ÎN JUDEȚUL HUNEDOARA! VEZI UNDE!
Pentru lucrările anuale de reparaţii şi întreţinere instalaţii şi reţele electrice, precum şi posturi de transformare, E-Distribuţie Banat anunţă întreruperea furnizării energiei electrice în timpul lucrărilor după următorul program: Zona MT JT Retea Deva- judetul Hunedoara Ziua / Data Localitatea, strada afectata Orar Luni , 09 Martie 2020 Nalat Vad; Serel 09:00 – 16:00 Deva, strazile Calugareni (partial), D.Cantemir, Ciresilor, Centuria, Barbu Lautaru, Ioan Slavici, Ion Paun Pincio, Dealului 09:00 – 17:00 Simeria Veche ( Scoala Waldorf Simeria Veche, SC Beta Com Simeria Veche); Rapas; Turdas; Spini; Bobalna; Folt;CItește mai departe
Dosar de pensie 2020. Ce acte sunt necesare pentru pensia la limită de vârstă, de invaliditate și de urmaș
Cererea de pensionare, împreună cu actele prin care se dovedește îndeplinirea condițiilor prevăzute de prezența lege, se depune, începând cu dată îndeplinirii acestor condiții, la casă teritorială de pensii competență, în a cărei rază domiciliază persoană. Conform Legii Pensiilor, persoanele domiciliate în străînătate pot transmite cererea prin care solicită pensie din sistemul public de pensii, împreună cu actele prin care se dovedește îndeplinirea condițiilor prevăzute de prezența lege, la casă teritorială de pensii competență, în funcție de ultimul loc în care au fost asigurate în România, respectiv la casă deCItește mai departe
Schimbarea permisului auto 2020: De ce acte aveți nevoie și care sunt modificările
Pentru a schimba un permis expirat, trebuie să ai la tine cinci acte fără de care nu ți se poate înregistra cererea. Cel mai important document este fișa medicală, pe care trebuie să o obții în prealabil. Cererea schimbare permis – formularul tipizat se găsește la ghișeul DRPCIV. El trebuie completat cu datele tale personale. Dacă vrei să economisești timp, poți să descarci formularul de pe internet și să te prezinți cu el gata completat. Cartea de identitate – în original și copie, ai nevoie de buletin ca de aer.CItește mai departe
9 Martie – Mucenicii. Tradiții care atrag norocul tot anul. Ce trebuie să faci în această zi
La 9 martie, creștinii din întreaga lume îi comemorează pe cei 40 de Mucenici din Sevastia, martirizaţi în Capadochia în timpul împăratului roman Licinius. Sărbătoarea Mucenicilor este cea mai populară sărbătoare a primăverii, înainte de sărbătoarea Paştelui. Tradiția spune că, după Babe, urmează nouă zile calde, Zilele Moșilor, mai blânzi decât Babele, iar acestea durează până în data de 17 martie. „Mucenicii“ preparați de gospodine în ziua praznicului reprezintă ofrande aduse celor 40 de mucenici pentru sacrificiul celor 40 de ostași creștini din Sevasta. În diferite zone geografice, aceste ofrandeCItește mai departe
Nou record de viteză pe autostradă, ”taxat” de polițiști – 238 km/h pe A3 București-Brașov și amenda de 2.900 de lei, pentru conducătorul auto
Un bărbat din București a fost prins conducând cu 238 km/h pe A3 şi a fost amendat cu 2.900 de lei, fiindu-i reţinut şi permisul de conducere. În cursul zilei de ieri, poliţiştii Biroului de Poliţie Autostrada A3 Bucureşti – Braşov au depistat un bărbat, de 42 de ani, din Bucureşti, care conducea cu viteză excesivă. Conducătorul auto a fost înregistrat de aparatul radar, în timp ce rula pe autostrada A3, sensul Bucureşti – Braşov, cu viteza de 238 km/h. Acesta a fost sancţionat contravenţional cu amendă de 2.900CItește mai departe
Spitalul Municipal „Dr. Alexandru Simionescu” Hunedoara face ANGAJĂRI
Spitalul Municipal „Dr. Alexandru Simionescu” Hunedoara organizează concurs pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a 3 posturi de execuție contractual vacante cu normă întreagă de kinetoterapeut, după cum urmează: • 1 post în Secția Neurologie; • 1 post în Laboratorul de Recuperare, Medicină Fizică și Balneologie; • 1 post în Secția Cronici. Pentru a ocupa un post contractual vacant sau temporar vacant candidații trebuie să îndeplinească următoarele condiții generale, conform art. 3 al Regulamentului-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 286 din 23 martie 2011, cu modificările și completările ulterioare: a) areCItește mai departe
HD365 – o televiziune pentru hunedoreni
Un nou post regional de televiziune își deschide, de astăzi, și în mod oficial, activitatea în județul Hunedoara. Facem această precizare de la bun început, pentru că numele HD365 nu mai este chiar o noutate pentru cei care urmăresc activitatea mass-media din regiunea Văii Jiului și a județului Hunedoara. Desigur, pentru cei care mai caută încă răspunsul la întrebarea ”cine e în spatele acestui post de televiziune ?”, suntem datori cu câteva considerații care să aducă mai multă ”lumină”. Așadar, să se facă lumină ! HD365 este un brand peCItește mai departe
Fonduri europene pentru reabilitarea, modernizarea și dotarea Universității din Petroșani
Peste 13,8 milioane de lei este valoarea unui proiect de investiții prin care Universitatea din Petroșani și-a propus să reabiliteze și să modernizeze corpurile de învățământ, atelierele și sala de sport dar și să doteze corespunzător toate cele 55 de laboratoare și săli de seminar de care dispune. Rectorul Universității din Petroșani, prof.univ.dr.ing. Radu Sorin spune că banii provin din fonduri europene, accesate ca urmare a selectării proiectului depus de instituția de învățământ superior din Valea Jiului. Proiectul, intitulat ”Reabilitarea și dotarea Universității din Petroșani” urmează să fie finanțat înCItește mai departe
Omagiu doamnelor puternice din echipa de succes a PSD Lupeni
Dacă este adevărat dictonul potrivit căruia în spatele unor bărbați de succes stau o seamă de femei puternice atunci e de la sine înțeles de ce, în peisajul politic al județului Hunedoara, organizația de la Lupeni a Partidului Social Democrat este una de top. Iar asta s-a văzut din nou, mai ales în acest început de primăvară, odată cu săptămâna 1-8 martie care marchează nu doar debutul primăverii, ci mai ales respectul pe care gentilomii îl acordă, în mod special, femeilor. Pentru bărbații din echipa PSD Lupeni, acest moment alCItește mai departe
Adunările publice și private se interzic în România până la 31 martie, ca măsură de protecție împotriva riscurilor de infecție cu noul coronavirus
Odată cu apariția celor două cazuri confirmate de coronavirus pe teritoriul județului Hunedoara, prefectul județului, Vasilică Potecă, a convocat duminică Comitetul Județean pentru Situații de Urgență. în cadrul acestui for a fost aprobată HOTĂRÂREA nr. 6/2020 privind aplicarea “Procedurii operaționale pentru identificarea și managementul persoanelor simptomatice/asimptomatice sosite pe cale aeriană/maritimă/terestră din zona afectată de infecții cu noul coronavirus (SARS-CoV-2) sau prezentate la serviciile UPU/CPU/Camera de gardă, precum și aprobarea unor măsuri urgente, ca urmare a apariției a două cazuri confirmate de coronavirus pe teritoriul județului Hunedoara.” Una din măsurile stabiliteCItește mai departe
”Panterele negre” din Valea Jiului, pe podium la ”Cupa Cetății” la taekwon-do
Un număr de 330 de sportivi karateka, reprezentând 16 cluburi de profil din întreaga țară, au fost prezenți în data de 7 martie 2020 la ”Cupa Cetății” la taekwon-do, eveniment care a avut loc la Sala sporturilor din Deva, în organizarea Federației Române de Taekwon-do și a ACS ”Lupii” din Deva. Printre echipele participante la această competiție s-au numărat și elevii antrenorului Ionuț Lascău, componenți ai clubului ”Pantera Neagră” din Petroșani. Clubul din Petroșani a participat la acest eveniment sportiv cu un număr de 33 de sportivi, 3 antrenori șiCItește mai departe
Viziunea poetică a lui Dorel Neamțu despre două sărbători surori: 1 Martie și 8 Martie
Mărțișorul divin al unui ghiocel Am găsit, astăzi, toate porțile inimilor dumneavoastră larg deschise și am lăsat, cu drag, câte un ghiocel pentru fiecare, pe pragul acela înalt, care până astăzi, parcă ne despărțea de sentimente. Ghiocelul este primul dar oferit de natură, naturii umane, prin înmânarea sentimentelor noastre tuturor femeilor, singurele care poartă în ochi frumusețea nevăzută a primăverii. Dacă Ghiocelul ar da astăzi, un EDICT universal, prin care bărbații ar fi obligați să renunțe la războaiele duse de dragul femeilor și să se prefacă din nou în copii,CItește mai departe
STUDIU / Ce își doresc femeile atunci când călătoresc
Astăzi, femeile din întreaga lume sunt mai încurajate să călătorească și să deschidă lumea în felul lor. Echipa motorului gratuit de căutare pentru călătorii momondo.ro a efectuat un sondaj pentru a afla mai multe despre cum își planifică excursiile călătoarele din România, pe ce preferă să-și consume bugetul de vacanță și dacă își propun o detoxifiere digitală sau continuă să fie conectate prin intermediul social media. Momentul acestor discuții este mai mult decât prielnic, Ziua Internațională a Femeii fiind atât de aproape. Relaxare pe plajă: 63% dintre femei își dorescCItește mai departe
Programe de formare profesională organizate de AJOFM Hunedoara în luna aprilie 2020
AJOFM Hunedoara prognozează pentru luna APRILIE 2020 organizarea a 5 programe de formare profesională pentru şomerii şi persoanele în căutarea unui loc de muncă. Programe de INITIERE: Contabil (Cod 343402) – 240 ore. Locaţia de desfăşurare: Deva. Conditii de acces : învăţămant liceal Programe de CALIFICARE: Manichiurist – pedichiurist (Cod 5141.1.2) – 360 ore. Locaţia de desfăşurare: Petroşani. Conditii de acces : şcoala generală Instalator instalaţii tehnico-sanitare şi de gaze (Cod 7136.2.2) – 720 ore. Locaţia de desfăşurare: Orăştie. Conditii de acces : şcoala generală Electrician de întreţinere în construcţiiCItește mai departe
Voluntari germani dau o mână de ajutor oamenilor de bine din orașul Petrila
O echipă de voluntari din Germania sunt prezenți în orașul Petrila și în acest an, potrivit unei mai vechi colaborări cu membri ai Asociației creștine ”Grăuntele” din această localitate. Și în acest an, voluntarii germani au venit în sprijinul petrilenilor de la această asociație pentru a da o mână de ajutor la reamenajarea clădirii vechii direcții a minei Lonea, acolo unde ”Asociația creștină Grăuntele Petrila”, condusă de Ghiță Guran, își desfășoară activitățile curente și unde voluntarii acesteia oferă celor în nevoie o seamă de servicii sociale. Primarul orașului Petrila a mers,CItește mai departe
Lucrările la rețeaua de apă din Petroșani închid luni, 9 martie, traficul pe strada Lunca
În vederea execuţiei lucrărilor de reabilitare a reţelelor de apă care fac parte din proiectul ”Modernizarea infrastructurii de apă și apă uzată în judetul Hunedoara (Valea Jiului) – 2014-2020” – pentru contractul de lucrări ”VJ-CL-06 – Reabilitarea retelelor de apă și canalizare Petroșani Nord” și pentru remediere pierdere rețea apă potabilă pe str. Lunca, traficul rutier pe str. Lunca din municipiul Petroşani, va fi închis parțial în data de 9.03.2020. Menționăm că pentru lucrările din cadrul proiectului există, avize, aprobări necesare execuției, inclusiv Management de trafic aprobat de Poliția Petroșani. Apa Serv ValeaCItește mai departe
Primarul și echipa ALDE din Geoagiu au trecut la PSD
Într-o perioadă în care marile partide de pe scena politică românească se întrec în noi ”achiziții”, Organizația județeană a PSD reușește să dea nu doar o importantă lovitură de imagine, ci să-și asigure chiar prima șansă pentru recâștigarea orașului Geoagiu la următoarele alegeri locale. În acest sens, având în vedere disoluția prin care trece la nivel național ALDE, după ce liderul acestei organizații în județul Hunedoara, deputatul Marius Surgent și-a anunțat ”transferul” la PNL, vineri, 6 martie 2020 a fost rândul primarului pe care ALDE îl avea la conducerea uneiCItește mai departe
8 Martie / Mesajul administratorului județului Hunedoara, Costel Avram
Un buchet de flori și sincere urări de fericire, transmit cu ocazia zilei de 8 Martie, tuturor doamnelor și domnișoarelor din județul nostru. Vă doresc din toată inima sănătate, bucurii și numai împliniri. LA MULȚI ANI ! Cu mult drag, COSTEL AVRAM – Administrator public al județului Hunedoara
8 Martie / Mesajul senatorului PSD Cristian Resmeriță
Un gând cald și un sincer ”La mulți ani !” tuturor doamnelor și domnișoarelor din Lupeni, din toată Valea Jiului și din județul Hunedoara, cu ocazia zilei de 8 Martie. Primiți vă rog întreaga noastră admirație și mulțumire pentru ceea ce însemnați în viața fiecăruia dintre noi. Vă doresc ca fiecare clipă a vieții să vă fie înseninată de dragostea, prietenia și respectul celor din jur. Cristian RESMERIȚĂ Senator – Președinte PSD Lupeni
8 Martie / Mesajul directorului general al Apa Serv Valea Jiului, Cristian Ionică
În aceste zile, gândurile noastre se îndreaptă mai mult ca nicicând spre eternul feminin. Primiți, vă rog, stimate doamne și domnișoare, în numele meu și al întregii echipe Apa Serv Valea Jiului, cu ocazia ”Zilei Femeii”, expresia prețuirii pe care v-o purtăm. Un gând curat și senin ca primăvara care bate la ușă vă doresc din toată inima și vă transmit, cu mult drag, un sincer… LA MULȚI ANI ! Cristian IONICĂ – Director general Apa Serv Valea Jiului
8 Martie / Mesajul rectorului Universității din Petroșani, Radu Sorin
Sărbătoarea zilei de 8 Martie îmi conferă onoranta ocazie de a le transmite tuturor colegelor noastre din Universitatea Petroșani, studentelor și tuturor doamnelor și domnișoarelor din Valea Jiului, urări sincere de fericire, sănătate și numai împliniri. LA MULȚI ANI ! Prof.univ.dr.ing. Sorin RADU – Rector Universitatea din Petroșani
8 Martie / Mesajul primarului municipiului Lupeni, Lucian Resmeriță
Doamnelor și domnișoarelor, Primiți vă rog, cu ocazia zilei de 8 Martie, expresia prețuirii mele sincere pentru rolul pe care-l aveți în viața comunității locale din municipiul Lupeni și în viața noastră de zi cu zi. Vă doresc ca sărbătoarea Zilei Femeii să vă găsească în sănătate și belșug, fericite alături de cei pe care-i iubiți. LA MULȚI ANI ! Lucian RESMERIȚĂ – Primarul municipiului Lupeni
8 Martie / Mesajul primarului orașului Petrila, Vasile Jurca
Stimate doamne și domnișoare, Vă doresc ca toate gândurile frumoase, împlinirile, sănătatea și spiritul acestei minunate zile de 8 Martie să vă însoțească pretudindeni. LA MULȚI ANI ! Vasile JURCA – Primarul orașului Petrila
8 Martie / Mesajul primarului orașului Uricani, Dănuț Buhăescu
Cele mai frumoase ființe din viața noastră, femeile, doamne și domnișoare sărbătoresc astăzi ziua de 8 Martie – Ziua internațională a femeii. Datorăm acestor ființe minunate admirație, recunoștință, respect și prețuire. Dați-mi voie ca, în primul rând doamnelor și domnișoarelor din orașul Uricani, dar și tuturor femeilor din Valea Jiului și din întreaga Românie să le transmit gândurile mele bune, dorindu-le tot binele din lume. La mulți și minunați ani ! Dănuț Buhăescu – primarul orașului Uricani
Consiliul Județean Hunedoara susține performanța!
Asociația Județeană de Fotbal (AJF) – Hunedoara a decernat Consiliului Județean Hunedoara „Trofeul de Excelență” în semn de apreciere deosebită pentru contribuția adusă în dezvoltarea fotbalului hunedorean. Evenimentul s-a desfășurat în debutul Adunării Generale Ordinare a AJF care s-a desfășurat joi, 5 martie 2020, la sediul Inspectoratului Școlar Județean Hunedoara. În ultimii doi ani, CJ Hunedoara a alocat 160.000 de lei pentru proiectele prin care au fost achiziționate echipamente și materiale sportive pentru cluburile din județ.
Goalkeeper-ul petrilean, Alexandru Borbei, convocat pentru Turul de Elită
Selecționerul Adrian Văsâi a anunțat lotul de jucători pentru Turul de Elită, ultima fază a preliminarilor înainte de campionatul european. Între aceștia se află și goalkeeper-ul petrilean, Alexandru Borbei, portarul ASU Poli Timișoara. Reunirea lotului e programată pe 15 martie și, după o perioadă de pregătire în țară, tricolorii vor pleca pe 23 martie în Belgia, gazda Turului de Elită, după cum relatează site-ul Federației Române de Fotbal (FRF). Adrian Văsâi a convocat 23 de jucători, însă vor face deplasarea în Belgia doar 20 dintre aceștia, urmând ca selecționerul săCItește mai departe
REGULI noi pentru creșterea porcilor: Ce trebuie să facă gospodarii și ce le este total interzis
Deşi ANSVSA susţine că „nu limitează creşterea porcinelor în gospodăriile populaţiei”, noile reguli pentru creşterea porcilor elaborate de Autoritatea Sanitar Veterinară vor îngreuna foarte mult activitatea gospodarilor. ANSVSA a publicat în dezbatere publică un ordin în care se precizează că în micile gospodării unde porcii sunt crescuţi numai pentru îngrăşare şi sacrificare pentru consum familial nu se mai permite activitatea de reproducţie și mişcarea porcinelor vii indiferent de destinaţie. Potrivit unui comunicat al autorităţii, proiectul de ordin a fost elaborat în urma consultărilor cu crescătorii, asociaţiile de fermieri şi asociaţiileCItește mai departe
Alocațiile pentru copii s-ar putea dubla mai devreme de luna august. Parlamentul este pe punctul de a desființa măsura Guvernului
Alocațiile s-ar putea dubla mai devreme de luna august decât voia Guvernul, la începutul acestui an. Parlamentul este pe punctul de a desființa măsura Guvernului, printr-un proiect de lege aflat foarte aproape de adoptarea finală. OUG nr. 2/2020, actul care a amânat dublarea alocațiilor copiilor, a fost respinsă de senatori, în februarie, printr-un proiect de lege, care va ajunge în curând la votul deputaților, acolo unde decizia va fi similară (și deputații urmează să respingă măsura impusă de Guvern, existând un raport al parlamentarilor deputați din comisii care recomandă plenului Camerei DeputațilorCItește mai departe
Modele de subiecte şi bareme la bacalaureat. Calendarul simulărilor şi al examenelor
Modele de subiecte şi bareme bacalaureat 2020, 2019, 2018, 2017, 2016, 2015, 2014. Calendarul simulărilor şi al examenelor – Modele de subiecte şi bareme pentru simulare şi examenul de BACALAUREAT 2020 la: română, matematică, istorie, biologie, chimie, filosofie, fizică, geografie, informatică, psihologie, logică pentru examenele scrise au fost publicate pe portalul Ministerului Educației Naționale, EDU.RO. Modele și subiecte BACALAUREAT 2020 – probele scrise Limba și literatura română – Uman Limba și literatura română – Real Istorie Matematică – mate-info Matematică – pedagoic Matematică – științe ale naturii Matematică – tehnologicCItește mai departe
Concediile medicale 2020. Care sunt modificările și noutățile, începând cu acest an
Începând cu acest an, au fost propuse mai multe schimbări ce vizează concediile medicale. Așadar, anumite categorii de bolanvi beneficiază, începând din 2020, de concedii mai lungi pentru incapacitate temporară de muncă, iar militarii și polițiștii, vor putea beneficia de concedii medicale și indemnizații pentru îngrijirea copilului bolnav. Anumite persoane obțin acum mai ușor concediile medicale. Concret, din februarie, cei diagnosticați cu SIDA, cancer sau tuberculoză beneficiază de concediu şi indemnizaţie pentru incapacitate temporară de muncă pe o perioadă mai lungă decât în trecut. Mai exact, cei ce suferă deCItește mai departe
6 Martie: În România a intrat în vigoare Legea repausului în zilele de duminică şi sărbători
Pe 6 martie 1897, în România a intrat în vigoare Legea repausului în zilele de duminică şi sărbători. Potrivit legii, era liberă doar dimineaţa de duminică şi alte 14 sărbători pe an, dar condiţionat pentru întreprinderile industriale la discreţia Camerei de Comerţ, care trebuiau să decidă cazurile cînd se lucra continuu. Legea a fost propusă de premierul de atunci al României, Vasile Lascăr, şi susţinută de primarul Capitalei, Barbu Ştefănescu Delavrancea „muncitorii nu-şi pot vedea niciodată copiii, plecînd la lucru în zori şi întorcîndu-se acasă noaptea, tîrziu”. Ion Luca CaragialeCItește mai departe
Comunicat de presă deputat Laurențiu Nistor
Comisia pentru politica economică, reformă și privatizare a Camerei Deputaților a avizat favorabil, în ședința de marți, 3 martie, Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 69/2019 pentru aplicarea unor măsuri de protecție socială acordată persoanelor disponibilizate prin concedieri colective efectuate în baza planurilor de disponibilizare din cadrul operatorilor economici pentru care s-a aprobat acordarea ajutoarelor de stat pentru facilitarea închiderii minelor de cărbune necompetitive în perioada 2019-2024. Prin această Ordonanță se aprobă, continuarea, până în anul 2024, a eforturilor începute de către Guvernele PSD Ponta-Grindeanu-Tudose, de atenuare a consecințelor negativeCItește mai departe
CJSU Hunedoara în videoconferință cu ministrul de Interne, pe tema ”Coronavirus”
Membrii Comitetului Județean pentru Situații de Urgență au fost convocați joi din nou de prefectul județului Hunedoara, Vasilică Potecă, pentru a participa la o videoconferință organizată de ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela împreună cu șeful departamentului pentru Situații de Urgență, dr. Raed Arafat și Gheorghe Sorescu, secretar de stat în MAI. Potrivit unei informări a Instituției Prefectului județului Hunedoara, în cadrul videoconferinței au fost transmise cele mai recente decizii luate de Comitetul Național pentru Situații Speciale de Urgență referitoare la modul de acțiune în cazul diferitelor situații care pot apăreaCItește mai departe
Restricții de apă vineri, 6 martie, în cartierul Bărbăteni de la Lupeni
Apa Serv Valea Jiului S.A. Petroşani anunţă restricţii în furnizarea apei potabile pentru vineri, 6.03.2020, în municipiul Lupeni – între orele 9:00 – 13:00. Zonele afectate: Cartier Bărbăteni. Motivul restricției: reparare branșament scară, str. Bărbăteni, bl. 17, sc. 6. Apa Serv Valea Jiului S.A. Petroşani îşi cere scuze pentru disconfortul creat şi vă mulțumeşte pentru înțelegere.
564 persoane şi-au găsit un loc de muncă cu sprijinul AJOFM Hunedoara în prima lună din 2020
În prima lună a anului 2020, ca urmare a implementării Programului Naţional de Ocupare a Forţei de Muncă, prin intermediul AJOFM Hunedoara, au fost încadrate în muncă 564 persoane, dintre care 280 femei. Din totalul persoanelor ocupate până la data de referință, 324 au peste 45 de ani, 143 au vârsta cuprinsă între 35 și 45 de ani, 86 au între 25 și 35 de ani, iar 11 sunt tineri sub 25 de ani. În funcţie de rezidenţă, din totalul persoanelor încadrate în muncă, 490 provin din mediul urban, iarCItește mai departe
Spectacole de martie la Palatul Cultural ”Minerul” din Lupeni
După o scurtă perioadă de respiro, activitatea cultural-artistică se reia în forță la Palatul Cultural ”Minerul” din Lupeni, acolo unde în luna martie sunt deja programate o serie de spectacole de genuri variate, produse atât în plan local cât și de invitați de la nivel național. Primarul municipiului Lupeni, Lucian Resmeriță apreciază că, în viața comunității locale pe care o conduce, cultura ocupă un loc esențial. ”Oamenii răspund cu entuziasm și plăcere la evenimentele cultural-artistice care au loc în municipiul Lupeni, fie că este vorba despre muzică, teatru sau alteCItește mai departe
Ce spune Costel Avram despre bugetul județului și despre situația SMURD
Prezent din nou în Valea Jiului pentru audiențele săptămâna, administratorul public al județului Hunedoara, Costel Avram a ținut să precizeze din nou, în fața presei locale, că în ciuda dezbaterilor publice contradictorii, Consiliul județean Hunedoara s-a asigurat, la întocmirea bugetului pentru anul 2020, că toate instituțiile subordonate CJH vor funcționa normal. Avram consideră că, dincolo de probleme și nemulțumiri, cel mai important lucru este că CJH are un buget aprobat care asigură buna funcționare a tuturor instituțiilor subordonate. ”Conducerea CJH a elaborat un buget de funcționare care să asigure resurseleCItește mai departe
Angajații lunii ianuarie la Apa Serv Valea Jiului
Având în vedere că activitățile derulate de către Apa Serv Valea Jiului sub genericul ”Angajatul lunii”, respectiv ”Colectivul lunii” se bucură de succes atât în rândul salariaților operatorului regional de apă și canalizare din Valea Jiului, dar și de aprecieri din partea beneficiarilor și a opiniei publice, în general, conducerea Apa Serv Valea Jiului a luat decizia de a continua și pe parcursul anului 2020 acordarea acestor titluri simbolice, care nu fac altceva decât să reflecte implicarea individuală și colectivă a salariaților în derularea activităților curente ale societății.CItește mai departe
