Actualitate
Hoții cu tupeu – condamnați la închisoare

Indivizii au fost prinși de polițiștii din Hunedoara după o urmărire ca în filme, iar unul dintre ei a încercat să-i atace pe agenți cu o bară metalică. A fost potolit imediat după ce unul dintre polițiști l-a somat cu armamentul din dotare. Sârb Vasile Florin zis „Gorgan” și Ţâru Ciprian Andrei au fost trimiși în judecată pentru furt calificat și tentativă la furt calificat. Cei doi nu și-au recunoscut faptele și au fost condamnați de Judecătoria Hunedoara la pedepse cu executare. Ţâru Ciprian Andrei – în prezent încarcerat înCItește mai departe
Liga Pensionarilor Mineri Valea Jiului își relansează activitatea. Află aici cine sunt noii lideri.

Zilele trecute, la sediul din Petroșani al Ligii Pensionarilor Mineri Valea Jiului, asociație reprezentativă a pensionarilor din această regiune, au avut loc alegeri statutare pentru desemnarea unei noi echipe de conducere. Cu acest prilej au fost trasate și principalele direcții de acțiune pe care această organizație și le propune, astfel încât să poată atrage atenția tuturor factorilor de decizie de la nivel local, județean și național asupra problemelor cu care se confruntă cea mai numeroasă categorie socială a populației din Valea Jiului în acest moment, dar și pentru a găsiCItește mai departe
”Mișcare și atitudine” într-o nouă campanie de informare marca Apa Serv

Angajații companiei de apă și canalizare din Valea Jiului au demarat astăzi o inedită campanie de informare, prin intermediul căreia vor să atragă atenția cetățenilor din cele 6 localități ale Văii Jiului asupra inconvenientelor pe care le generează utilizarea incorectă a sistemului public de canalizare. Campania a fost lansată oficial astăzi, la Petroșani, când mai bine de 20 de voluntari ai Apa Serv, în frunte cu șeful Departamentului Producție – Cristian Ionică și șeful Departamentului Exploatare – Florin Donisa, au făcut turul Petroșaniului pe biciclete, împărțind pliante și vorbind cuCItește mai departe
Mare atenţie la ofertele de schimbare a contractului de furnizare electricitate şi gaze naturale! Poţi să fii victima unor practici înşelătoare!

În ultimele luni, numeroase persoane au semnalat că au fost induse în eroare, chiar înşelate, de reprezentanţi ai unor companii de furnizare de electricitate şi gaze naturale, în vederea încheierii unui nou contract. Compania E-On avertizează că abordarea la domiciliu a consumatorilor cu solicitarea documentelor de identitate şi a unei facturi mai vechi, cu o argumentaţie verbală neacoperită de contract şi necesitatea unor semnături ale clientului pe anumite documente, fără a da timp pentru a fi citite şi înţelese, reprezintă „reţeta” cel mai des semnalată de clienţi din județele Iaşi, Suceava, Botoşani,CItește mai departe
Campania „Canalizarea NU este coșul tău de gunoi!” continuă în Valea Jiului

Operatorul de apă și canal din Valea Jiului a demarat, anul trecut, o campanie de conștientizare a populației cu privire la deșeurile menajere care ajung în rețeaua publică de canalizare. Acțiunea este reluată de astăzi în toată Valea Jiului. Startul are loc în Piața Victoriei-Petroșani, la ora 15.30. Caravana cicliștilor de la Apa Serv Valea Jiului și-a propus să ajungă în toate localitățile Văii Jiului, iar angajații vor îmbina utilul cu plăcutul. Astfel, populația este informată cu privire la problemele provocate de deșeurile care ajung în sistemul de canalizare. OdatăCItește mai departe
Curtea de Apel Alba Iulia- ultima șansă de libertate

Judecătorii Tribunalului Hunedoara au constatat că tinerii acuzați de trafic de droguri nu și-au recunoscut faptele și i-au condamnat la șase luni de închisoare pe doi dintre ei. Al treilea mai avea o condamnare și a primit 1,7 ani de închisoare cu executare. Lui Ţăndărel Sebastian Florin i s-a revocat suspendarea condiţionată a pedepsei de 1 an şi 1 lună închisoare dictată de Judecătoria Petroşani. Tânărul a făcut apel la sentință și urmează ca magistrații Curții de Apel Alba Iulia să înceapă judecarea cererii în luna iunie a.c. Cei treiCItește mai departe
Descinderi la mafia lemnului

Acțiunea este derulată de D.I.I.C.O.T. și sunt vizați suspecți care ar fi creat un prejudiciu de 25 de milioane de euro. Nu mai puțin de 23 de percheziții sunt efectuate pentru destructurarea grupării. „La data de 30 mai 2018, polițiștii Inspectoratului General al Poliției Române desfășoară, sub coordonarea procurorilor D.I.I.C.O.T. – Structura Centrală, o acțiune pentru destructurarea unui grup infracţional organizat, specializat în achiziţionarea de lemn rotund fără provenienţă legală sau a cărui provenienţă ilegală este disimulată prin unele documente justificative cu caracter nereal. La activități participă polițiști ai DirecțieiCItește mai departe
FOTO. Trei persoane rănite în urma unui accident produs pe Autostrada Sibiu – Deva

Trei persoane au fost rănite, marți, într-un accident produs pe Autostrada Sibiu – Deva, după ce șoferul unei mașini a pierdut controlul asupra volanului și a lovit glisiera din dreapta drumului. „Accidentul s-a produs pe A1, Sibiu – Deva, la kilometrul 247. Un autoturism a intrat în coliziune cu glisiera dreapta. Conducatorul auto are 70 de ani, este din Mediaș. Ieșirea spre Mediaș este blocată, traficul fiind deviat la următoarea bretea”, a spus Elena Welter, purtătorul de cuvânt al Poliției Sibiu. La rândul său, Ramona Nistor, purtătorul de cuvânt al ISUCItește mai departe
Amendat cu 3000 de lei pentru lemn fără acte

Un bărbat din Valea Jiului a s-a ales cu o amendă de 3000 de lei după ce a fost prins de jandarmii din cadrul Postului de Jandarmi Montan Pasul Vâlcan, cu lemn de foc fără a avea actele în regulă. Individul a fost depistat în zona Valea Ungurului, și a prezentat un aviz de însoţire care nu era întocmit conform prevederilor în vigoare, nefiind operate menţiunile cu privire la introducerea documentului în aplicaţia SUMAL, prejudiciul fiind calculat la 1689,20 lei. „Persoana în cauză a fost sancţionată cu amendă contravenţională înCItește mai departe
Accident din cauza băuturii

Un șofer a ieșit în decor din cauză că era prea beat să mai poată conduce iar un altul se plimba prin centrul Aninoasei, deși băuse. Individul din Petroșani, de 54 de ani, a fost descoperit în urma unui „filtru” al Poliției Aninoasa, pe raza orașului . Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat o valoare de 0,53 mg/l, alcool pur în aerul expirat. Al doilea șofer prins băut a ajuns cu mașina în șanț, pe raza comunei Luncoiu de Jos. „În urma sesizării, un echipaj rutierCItește mai departe
Drumul între Câmpu lui Neag și Cerna Sat, închis până la finele anului

Circulația este oprită din cauza pericolului ridicat de producere a unor alunecări de teren, căderi de copaci sau cedări de terasament. Măsura instituită de CNAIR cuprinde DN 66A între Câmpu lui Neag (judeţul Hunedoara) şi Cerna Sat (judeţul Gorj), pe tronsonul kilometric 47 – 88, până la data de 31 decembrie 2018. Un alt segment rutier se închide până la 1.06.2018, pentru perioade de 30 de minute, la intervale de 2 ore, pe DN 76, între kilometrii 4+135 şi 4+240 de metri (localitatea Bejan, judeţul Hunedoara) şi pe breteaua deCItește mai departe
Cardul european de sănătate: Servicii medicale gratuite, în caz de accident, pentru românii care călătoresc în state din Uniunea Europeană

Majoritatea românilor care pleacă în vacanță în străinătate își fac asigurări medicale fără să știe că pot beneficia de aceleași servicii gratuit dacă merg în state din Uniunea Europeană. Trebuie doar să solicite la casa de sănătate un card european. În baza documentului vor fi tratați de orice urgență medicală apărută în vacanță. Cei mai mulți români spun că au încheiat asigurări medicale de călătorie. Există însă o alternativă care nu costă: cardul european de asigurat. Îl primiţi în şapte zile lucrătoare de la data depunerii cererii iar dacă aveţi nevoieCItește mai departe
Tradiție și folclor într-un eveniment autentic românesc, la Vulcan: ”Nedeia Paroșeană”

La Paroșeni, frumoasa regiune etno-folclorică a municipiului Vulcan, Rusaliile se confundă de când e lumea cu sărbătoarea nedeii momârlănești de pe aceste meleaguri. Deși nu de puține ori a trecut prin momente de cumpănă, grație unor oameni care simt și trăiesc românește dar și care acționează ca atare, ”Nedeia Paroșeană” a reușit să treacă peste toate obstacolele timpului și modernismului și să-și păstreze autenticitatea și frumusețea de odinioară. Acestor oameni ai locurilor, care duc mai departe cu sfințenie tradiția Nedeii de Rusalii, li s-au alăturat, ca de obicei, autoritățile localeCItește mai departe
Complicele hoțului din maxi taxi- judecat pentru că a mințit

Complicele său, o minoră din localitatea Petrila, a mințit în anchetă și acum este cercetată penal. Dacă va fi găsită vinovată de denaturarea adevărului, individul trimis după gratii ar putea cere rejudecarea dosarului său. ”Spaima taximetriștilor” a primit o pedeapsă de aproape 15 ani de închisoare, pentru că a comis nu mai puțin de 11 spargeri consecutive. Alin Armeanu Constantin a comis furturile pe raza Văii Jiului, cu precădere în Petroșani și Petrila, țintele lui fiind microbuzele de transport în comun și taxiurile. Recidivistul, de 34 de ani, se aflăCItește mai departe
Mobilizare în patru județe

Salvatorii montani au cerut ajutorul ambulanței aeriene SMURD, pentru că victima a fost mușcată de ambele mâini de viperă iar starea ei era gravă. Incidentul a avut loc la limita județului Hunedoara, în zona Groapa Seacă- Obârșia Lotrului, Munții Lotrului, iar turistul a fost mușcat de reptilă la ambele mâini. Cel mai probabil a încercat să prindă șarpele și din acest motiv a fost mușcat. Imediat după ce s-a dat alarma, un comandament interjudetean s-a constituit la nivelul dispeceratelor Salvamont din Gorj, Sibiu, Vâlcea și Hunedoara pentru a stabili ceaCItește mai departe
Nu le-a mai ajuns drumul

Un motociclist și un biciclist au reușit să se izbească unul de altul, în Deva, în urma unui accident petrecut în acestă dimineață. Ambii au suferit răni și au ajuns la spital pentru investigații medicale. „Biciclistul de 68 de ani a suferit traumatism de umăr stâng și plăgi escoriate la membrele inferioare și superioare. Motociclistul de 43 de ani a suferit o contuzie de umăr stâng”, a precizat medicul Călin Dumitrescu, purtătorul de cuvânt al SAJ Hunedoara. Accidentul rutier este cercetat de polițiști și urmează să se stabilească cine aCItește mai departe
Reprezentanții Văii Jiului în Adunarea Eparhială a Episcopiei Devei și Hunedoarei

Marți, 22 mai 2018, la sediul Episcopiei Devei și Hunedoarei din Deva au avut loc lucrările ședinței de constituire a noii Adunări Eparhiale a Episcopiei Devei și Hunedoarei, pentru legislatura 2018-2022, evenment desrulat la inițiativa și cu binecuvântarea și în prezența Preasfințitului Părinte Episcop Gurie. Lucrările organismului eparhial nou ales au debutat prin săvârșirea slujbei de Te Deum, fiind urmate de cuvântul de binecuvântare al Preasfințitului Părinte Gurie, Episcopul Devei și al Hunedoarei, adresat reprezentanților aleși ai clerului și credincioșilor din eparhia hunedoreană. În cadrul acestui for bisericesc format dinCItește mai departe
Şi-a ucis soția şi apoi s-a sinucis?

Şoferul decedat în accidentul de lângă Brad s-ar fi sinucis după ce a comis o crimă. Bărbatul şi-ar fi ucis soția înainte de a intra în plin într-un tir. Cazul este instrumentat de procurorii din Arad. Femeia ar fi fost înjunghiată în inimă. Reamintim că un şofer a murit pe loc după ce autoturismul său s-a tamponat frontal cu un camion. Impactul a fost atât de violent încât victima a fost aruncată din maşină. Accidentul a avut loc în jurul orei 10.55, în localitatea Târnava de Criş.” La fața locului echipajeleCItește mai departe
Peste 23.000 de efective mobilizate de M.A.I. pentru ca românii să sărbătorească Rusaliile în siguranță

Cu prilejul minivacanței de Rusalii, efectivele Ministerului Afacerilor Interne vor fi suplimentate față de dispozitivele curente pentru a preveni producerea unor incidente grave și pentru a putea asigura intervenția rapidă la solicitarea cetățenilor. Astfel, în perioada 25-28 mai a.c., în medie, zilnic, în întreaga țară vor acționa 23.600de polițiști, pompieri, jandarmi și polițiști de frontieră. Efectivele de ordine publică ale Poliției și ale Jandarmeriei vor fi prezente, în special, în locurile aglomerate unde există riscul să fie comise contravenții și infracțiuni sau există posibilitatea apariției unor stări conflictuale care pot degeneraCItește mai departe
INSEMEX prezent la Black Sea Defense & Aerospace 2018

Ce-a de-a VII-a ediție a Expoziției și Conferinței Internaționale dedicată Industriei Aeronautice, Apărării, Securității Naționale, Securității Cibernetice și Securității Private – Black Sea Defense & Aerospace – BSDA 2018, cea mai mare expoziție de tehnică militară din estul Europei, eveniment care a avut loc în perioada 16-18 mai 2018 la Complexul ROMAERO Băneasa de la București a constituit un nou prilej pentru INCD-INSEMEX de a-și prezenta activitatea în fața unor parteneri și potențiali parteneri din țară și de peste hotare. ”În cadrul standului expozițional al Ministerului Cercetării și Inovării, INCDCItește mai departe
GALERIE FOTO. Accident devastator lângă Brad

Un şofer a murit pe loc după ce autoturismul său s-a tamponat frontal cu un camion. Impactul a fost atât de violent încât victima a fost aruncată din maşină. Accidentul a avut loc în jurul orei 10.55, în localitatea Târnava de Criş.” La fața locului echipajele de la SAJ şi SMURD găsesc o victima de sex masculin, decedat, ejectat în afara autoturismului. Victima prezenta multiple leziuni în zona capului şi regiunea cervicală”, declară Călin Dumitrescu din cadrul SAJ Hunedoara. Traficul pe DN 76 este blocat până la finalizarea cercetărilor anunțăCItește mai departe
Îşi execută pedeapsa într-o puşcărie românească

Curtea de Apel Alba Iulia a respins solicitarea Procuraturii din Aosta, Italia înaintată prin Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, în cazul tânărului din Petrila, condamnat în peninsulă pentru proxenetism. Magistrații Curții de Apel Alba Iulia au constată că Florin Muntean nu a fost de acord să fie predat autorităţilor judiciare italiene şi nu a renunţat la regula specialităţii (adică persoana extrădată nu va putea fi judecată sau privată de libertate pentru o altă infracţiune decât cea care a motivat extrădarea, în condiţiile şi cu excepţiile prevăzuteCItește mai departe
Recidivist condamnat pentru tâlhărie

De remarcat este și faptul că individul abia ieșise de după gratii, fiind condamnat tot pentru tâlhărie. Un adolescent din municipiul Vulcan este autorul mai multor tâlhării, individul țintind în special femeile singure. Argyo W. făcut numeroase victime și a beneficiat de clemeța judecătorilor în mai multe dosare, însă nu s-a cumințit. Acum va sta după gratii puțin peste doi ani de zile după ce a tâlhărit două femei și un bărbat. Totuși, pentru fiecare caz în parte, magistrații Judecătoriei Petroșani i-au dat bărbatului câte un an și patru luniCItește mai departe
Pasiunea pentru șofat fără permis îl poate costa libertatea

Un hunedorean de 45 de ani a fost reținut de polițiști după ce a fost prins conducând un autoturism prin municipiu. Individul nu are permis de conducere și a mai fost prins la volan și în luna aprilie a acestui an. Pentru recidivă a fost reținut de polițiști pentru 24 de ore. „Având în vedere că respectivul este cercetat de poliţişti în cadrul unui alt dosar penal, pentru săvârșirea aceleiaşi infracțiuni (pentru o faptă săvârșită în data de 08.04.2018, tot pe raza municipiului Hunedoara), față de acesta a fost luatăCItește mai departe
Au început lucrările de reabilitare a cartierului Ștefan din Lupeni

Cartierul ”Ștefan” se numără printre cartierele cele mai importante din municipiul Lupeni, în care cetățenii au reclamat în repetate rânduri starea precară a infrastructuri rutiere, solicitând autorităților locale să-și îndrepte atenția în această direcție și să acționeze ca atare. Pentru a nu fi nevoiți să facă de două ori aceleași lucrări de reabilitare a drumurilor, având în vedere că în acest cartier sunt prevăzute și unele dintre cele mai importante lucrări de modernizare a infrastructurii de alimentare cu apă și canalizare, pe programul european POIM derulat de Apa Serv, PrimăriaCItește mai departe
”Bucurie în Mișcare” la Deva. Un eveniment care a adus mii de iubitori ai mișcării împreună!

Între 19-20 mai 2018, Asociația 11even în parteneriat cu Alexandra Marcu- Club Evoluții Deva și Primăria Municipiului Deva, a organizat o nouă ediție a festivalului “Bucurie în Mișcare”. La Deva, evenimentul s-a remarcat prin numeroasele activitati promovate, numarul de entitati sportive implicate si diversitatea actiunilor. In orasul de la baza cetatii a fost prezenta si echipa de la Geoparcul Dinozaurilor Tara Hategului, impreuna cu dinozaurul Zalmi, vedeta festivalului, care a provocat copiii sa parcurga o calatorie in timp. Evenimentul din acest an a fost organizat împreună cu o serie deCItește mai departe
Amenzi și avertismente pentru CEH

Peste 100 de avertismente au fost întocmite de inspectorii din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Hunedoara în urma controalelor desfășurate la Complexului Energetic Hunedoara. Totodată au fost aplicate și amenzi de 41 de mii de lei, pentru neregulile descoperite în urma verificărilor din subteran. Potrivit purtătorului de cuvânt al ITM Hunedoara, în doar patru luni de zile, CEH a fost sancţionat cu amenzi în valoare de 41.000 de lei, în urma a 20 de controale. Printre deficiențele găsite de inspectorii de muncă s-au numărat cele legate de modul deCItește mai departe
Valabilitatea paşapoartelor simple electronice creşte la 10 ani

Miercuri, plenul Camerei Deputaţilor a adoptat un proiect de lege prin care valabilitatea paşapoartelor simple electronice creşte la 10 ani pentru persoanele care au împlinit vârsta de 18 ani. Proiectul de lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 248/2005 privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate a fost adoptat cu 276 de voturi „pentru”. „Valabilitatea paşapoartelor simple electronice este stabilită după cum urmează: 3 ani pentru persoanele care nu au împlinit 12 ani, 5 ani pentru persoanele cu vârsta cuprinsă între 12 şi 18 de ani, 10 aniCItește mai departe
Șoferii hunedoreni pot ridica, temporar, noile permise doar de la ghișeul Serviciului de Permise și Înmatriculări din Deva

Prefectura județului Hunedoara informează că, în perioada 8-15 mai 2018, din cauza unei defecțiuni tehnice apărute la sistemul informatic aparținând Direcției Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor – București, nu au putut fi editate permise de conducere. Astfel, în perioada mai sus amintită, noile permise de conducere nu vor fi transmise titularilor prin poștă la domiciliul acestora folosind serviciul de curierat al Poștei Române. În această situație, toți cetățenii care au depus cerere de preschimbare a permisului de conducere sau care au promovat examenul pentru obținerea permisului de conducere sunt rugațiCItește mai departe
Salvamontiștii au reluat căutările în cazul octogenarului dispărut în Masivul Vâlcan

Nu mai puțin de 15 salvamontiști încearcă să dea de urma bărbatului dispărut ieri în munte. Omul de 84 de ani din localitatea Aninoasa, zona Iscroni, a fost dat dispărut de familie după ce a plecat să culeagă ciuperci n-a mai revenit acasă.” Familia şi vecinii au anunţat cazul prin numărul unic de urgenţă 112. Căutările au început marţi seara, cu o formaţie alcătuită din 10 salvamontişti, dar s-au oprit la miezul nopţii din cauza întunericului. Miercuri dimineaţa am suplimentat echipele de căutare”, a precizat Ovidiu Bodean, șeful Serviciului SalvamontCItește mai departe
Pronunțarea soluției în dosarul exploziei de la Uricani, amânată pentru iunie

Judecătorul a cerut încă un termen pentru a putea ajunge la o soluție în dosarul tragediei din 2011 de la EM Uricani, când cinci ortaci au fost secerați de o explozie. Este ultimul răgaz pe care l-a mai putut cere magistratul care a judecat dosarul complex care privește tragedia minieră. Astfel, pe data de 5 iunie ar urma să se pronunțe cu privire la vinovăția sau nevinovăția inculpaților. Dosarul exploziei de la Uricani se află pe rolul Judecătoriei Petroșani încă din anul 2012, iar patru şefi ai minei, Aurelian Ciucă,CItește mai departe
Rezultatele Bursei locurilor de muncă din 22 mai 2018 din județul Hunedoara

Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Hunedoara a organizat marți, 22 mai 2018, o nouă Bursă a locurilor de muncă, care s-a desfășurat în municipiile Hunedoara, Orăștie și Petroșani. La finalul Bursei, Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Hunedoara raportează următoarele rezultate: Au fost contactaţi un număr de 56 angajatori în vederea participării la bursă şi au participat efectiv un număr de 21 agenţi economici. Oferta de locuri de muncă a numărat 130 de posturi, repartizate pe localităţi după cum urmează: Localitate Ofertă de locuri de muncă Hunedoara 105CItește mai departe
S-a aruncat de pe un bloc de locuințe

După ce un hunedorean cu probleme psihice și-a dat foc în fața unui centru de asistență, la 24 de ore un alt bărbat a recurs la sinucidere. Și în acest caz este vorba de o victimă cu probleme psihice. Bărbatul s-a aruncat de la etajul trei al unui bloc de locuințe și a murit pe loc.Incidentul a avut loc în Deva, iar victima are 42 de ani și a fost găsită în zona verde din fata blocului în care locuia. „La sosirea echipajului de ambulanță pacientul era decedat, prezentând leziuniCItește mai departe
Misiune de salvare extrem de periculoasă a salvamontiştilor din Parâng

Sub avertizare de vreme severă, salvatorii montani din Petroşani au fost nevoiți să intervină la salvarea unei turiste accidentate. Misiunea salvamontiştilor a fost deosebit de periculoasă, în condițiile în care au fost nevoițiti să înfrunte ploaia, grindina şi trăsnetele. ” Solicitarea a venit prin 112, în zona de creastă a masivului Parâng. A fost vorba de o tânără de 28 de ani, din Arad, cu fractură de maleolă la piciorul drept. Pentru acordarea primului ajutor şi transport s-au deplasat 5 salvatori montani de la Serviciul Salvamont Petroşani. Vremea a fostCItește mai departe
Simulare de incendiu la Stația de epurare din Deva

O aplicație a pompierilor deveni a avut loc în aceste zile la Stația de epurare a apelor uzate din Deva, unitate din componența Apa Prod. În cadrul exercițiului a fost simulat un incendiu la balonul și fermentatorul ce generează biogaz. Alarma de incendiu s-a dat la numărul unic de urgență 112 prin comunicare telefonică reală despre exerciţiul de simulare a incendiului. S-a precizat că în urma incendiului o persoană a fost surprinsă de flăcări şi are arsuri la nivelul feţei şi membrelor. În scurt timp, pompierii au ajuns la loculCItește mai departe
Despre statutul și facilitățile întreprinderilor sociale

Economia socială reprezintă ansamblul activităţilor organizate independent de sectorul public, al căror scop este să servească interesul general, interesele unei colectivităţi şi/sau interesele personale nepatrimoniale, prin creşterea gradului de ocupare a persoanelor aparţinând grupurilor vulnerabile şi/sau producerea şi furnizarea de bunuri, prestarea de servicii şi/sau execuţia de lucrări. Întreprinderile sociale pot fi: Societati cooperative de gradul I; Cooperativade credit; Asociaţiile şi fundaţiile; Casele de Ajutor Reciproc ale salariaţilor;Casele de Ajutor Reciproc ale pensionarilor;Societăţi Agricole;Orice alte categorii de persoane juridice care respectă, conform actelor legale de înfiinţare şi organizare, cumulativ, definiţia şiCItește mai departe
Biserica și Armata – demersuri frățești pe pământ hunedorean

În avanpremiera ceremoniilor destinate Zilei Eroilor Neamului și a sărbătorii Înălțării Domnului, membrii ai Filialei Județene „Sarmizegetusa” Hunedoara a Asociației Naționale a Cadrelor Militare în Rezervă și Retragere „Alexandru Ioan Cuza” au participat, potrivit unei frumoase tradiții, la o întâlnire cu Preasfințitului Părinte Gurie, Episcopul Devei și al Hunedoarei. Evenimentul care a prilejuit această reuniune național-bisericească intitulată ”Biserica și Armata – demersuri frățești pe pământ hunedorean”, a fost organizat cu spijinul Sectorului Cultural al Centrului Eparhial al Episcopiei Devei și al Hunedoarei, și a avut loc marți, 15 mai 2018, la Deva. Aici, în CatedralaCItește mai departe
A fost lăsat de judecător în libertate

Judecătorul de la Petroșani n-a considerat că bărbatul cercetat pentru furt și reținut de polițiștii de la Transporturi Petroșani, ieri, în urma unei acțiuni de amploare derulate în Valea Jiului, este pericol social. Individul este cercetat în mai multe dosare și are un cazier impresionant fiind condamnat sau judecat în trecut pentru tâlhărie, ultraj și tulburarea liniștii, amenințare ori conducere fără permis. Feher Adalbert Petru zis ”Bigo” este suspectat de implicarea într-o spargere comisă la un depozit din Stația CF Petroșani. Potrivit anchetatorilor, individul ar fi furat în nopțile deCItește mai departe
Rămășițele celor doi anticomuniști din Valea Jiului n-au fost descoperite

Cei doi luptători împotriva comunismului alături de alți eroi au fost executați în urma unui proces sumar. Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER) a desfăşurat în zilele de 8 şi 9 mai 2018 o acţiune de investigaţii arheologice în Cimitirul Pomenirea din Arad. Acţiunea a urmărit căutarea, deshumarea şi recuperarea rămăşiţelor pământeşti a 10 persoane, care au fost condamnate şi executate prin împuşcare la 1 septembrie 1958. În cursul anului 1955, mai multe persoane de etnie maghiară şi română au pus bazele unei organizaţii clandestineCItește mai departe
10 români premiați în cadrul Galei „100 pentru Centenar” de la Bruxelles

Zece povești românești de succes din Belgia au primit recunoaștere și apreciere în cadrul galei de premiere „100 pentru Centenar” organizată la Bruxelles de Ministerul pentru Românii de Pretutindeni, în parteneriat cu autoritățile locale, cu reprezentanța diplomatică a României și cu mediul asociativ românesc din teritoriu. Bruxelles-ul a găzduit prima etapă a proiectului în care vor fi premiați, în total, 100 de români din Belgia, Statele Unite ale Americii, Italia, Spania, Portugalia, Franța, Germania, Marea Britanie, Grecia și Israel. „Ieri, în inima Europei, la Bruxelles, am dat startul unui proiectCItește mai departe
Din 22 mai 2018, se închide temporar circulația pe DJ 685 spre Poiana Pelegii

Sectorul de drum situat în amonte de barajul hidrotehnic Gura Apelor, de la km 33+290 și până la km 48+700 (cabana Rotunda) va fi închis circulației rutiere până la restabilirea stării de normalitate. Hotărârea, adoptată la sfârșitul lunii aprilie de Consiliul Județean Hunedoara, în calitate de administrator al drumului, a primit și Avizul Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara – Serviciul Rutier. ”Închiderea temporară a circulaţiei rutiere pe acest tronson se impune din cauza fenomenelor de îngheț-dezgheț și a ploilor abundente care au dus la formarea unei ravene (gol) în structuraCItește mai departe
Percheziții la un suspect de furt calificat

Un bărbat de 46 de ani, din Deva, este bănuit de comiterea unui furt dintr-o clinică medicală din Alba Iulia. Anchetatorii i-au percheziţionat locuinţa și l-au reținut pentru 24 de ore. Ancheta este condusă de poliţiştii de investigaţii criminale din cadrul Poliţiei Municipiului Alba Iulia, sprijiniţi de poliţiştii Serviciului Criminalistic, iar furtul ar fi avut loc pe data de 3 mai, însă individul este suspectat că ar fi comis și alte infracțiuni de acest fel. „Se pare că, în dimineaţa zilei de 3 mai a.c., în timp ce se aflaCItește mai departe







