Actualitate
Au fost deschise conturile în scopul colectării donațiilor aferente ajutoarelor umanitare pentru Ucraina

Potrivit prevederilor art. X din OUG nr.20/2020, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență a deschis un cont distinct de disponibil în lei la Activitatea de Trezorerie și Contabilitate Publică a Municipiului București, precum și conturi în lei și valută la Banca Comercială Română, pentru acordarea de sprijin și asistență umanitară cetățenilor străini sau apatrizilor aflați în situații deosebite, proveniți din zona conflictului armat din Ucraina. Persoanele fizice și persoanele juridice, cu excepția instituțiilor și autorităților publice, pot dona sume de bani care se colectează de Inspectoratul General pentru Situații deCItește mai departe
Reevaluarea periodică a persoanelor cu handicap se va putea face la domiciliu: Atribuțiile comisiei de evaluare

Pentru românii cu handicap a căror afecţiune a generat deficienţe funcţionale şi/sau structural-anatomice într-un stadiu ireversibil şi care nu pot urma programe de recuperare, Comisia de evaluare va stabili un termen permanent de valabilitate a certificatului fără a fi necesară prezentarea acestora la reevaluările periodice, o reparație care a eliminat situații penibile ca de pildă cele în care persoane cu amputații erau obligate să se prezinte periodic la evaluare. Acum, Legea 40/2022 prevede că pentru persoanele cu handicap, pentru care comisia de evaluare a stabilit anterior încadrarea în gradul deCItește mai departe
Alertă în România: Dronă cu inscripții rusești, căzută în curtea unei case din Bistrița Năsăud. A fost preluată de SRI

O dronă cu inscripții rusești a căzut în curtea unui sătean din localitatea Dumitra, din județul Bistrița Năsăud. Aparatul a fost preluat de urgență de către Serviciul Român de Informații.A fost panică totală în județul Bistrița Năsăud, mai exact în comuna Dumitra, acolo unde o dronă cu inscripții rusești a căzut în curtea unui localnic. Când a văzut ce grozăvie are în grădină, omul nu a stat o clipă pe gânduri și a alertat imediat autoritățile. Alertă în România cu o dronă Din primele informaţii, aparatul de zbor are oCItește mai departe
Controale ITM, după „isteria carburanților”: 576 de stații de distribuție au fost verificate. Ce amenzi au fost acordate

Secretarul de stat de la Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale, Cristian Vasilcoiu, a anunţat că inspectorii de muncă au verificat, până în prezent, 576 de staţii de distribuţie a carburanţilor, cu un număr total de 9.931 de angajaţi şi au acordat 91 de amenzi în valoare de 383.300 lei, potrivit news.ro. „Inspectorii de muncă au verificat, până în prezent, 576 de staţii peco, cu un număr total de 9.931 de angajaţi şi au acordat 91 de sancţiuni contravenţionale în valoare de 383.300 lei. Au fost descoperite şi două cazuri deCItește mai departe
Incendiu la un centru de colectare a deșeurilor din Vulcan

Pompierii Detașamentului Petroșani din cadrul ISU Hunedoara au intervenit sâmbătă, 12 martie 2022 în jurul orelor 12.00, pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit în curtea unei societăți comerciale din localitatea Vulcan. La sosirea echipajului ISU, incendiul se manifesta violent și generalizat. Au ars electrocasnice vechi (frigidere, aragaze), dulapuri, saltele și alte deșeuri depozitate pe o suprafață de aproximativ 500 mp. Primăria Vulcan a trimis în sprijinul pompierilor 14 lucrători și un buldoexcavator. De asemenea, din partea Agenției de Mediu s-au deplasat la locul incendiului doi inspectori, iar din parteaCItește mai departe
„România nu se află în pragul unei crize alimentare!”

Sâmbătă, la Deva, ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, domnul Adrian Ionuț Chesnoiu, președintele Consiliului Județean Hunedoara, domnul Laurențiu Nistor, și prefectul județului Hunedoara, domnul Călin Petru Marian, au susținut o conferință de presă comună, în cea de-a doua zi a vizitei de lucru a înaltului demnitar în județ. Agricultura ne poate scoate din impas! Președintele CJ Hunedoara a subliniat rolul important pe care îl poate avea agricultura în economia județului Hunedoara și a României, pentru acest lucru fiind însă necesară o atitudine hotărâtă și curajoasă a Ministerului Agriculturii și DezvoltăriiCItește mai departe
Duminica Ortodoxiei. Unde va sluji Episcopul Devei și Hunedoarei

În Duminica Ortodoxiei, 13 martie 2022, Preasfințitul Părinte Nestor, Episcopul Devei și Hunedoarei, va sluji la Catedrala Episcopală din Deva. Membrii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române au transmis un mesaj pastoral la prima Duminică din Postul Mare 2022. Ierarhii au subliniat că „Duminica Ortodoxiei, sărbătorită începând din anul 843 în întreaga creștinătate ortodoxă, ne dezvăluie purtarea de grijă neîncetată a lui Dumnezeu față de Biserica Ortodoxă”. Sărbătoarea este închinată biruinței dreptei credințe asupra celor care nu cinsteau icoanele și asupra tuturor ereziilor. Ierarhii români au semnalat în pastorală că atunciCItește mai departe
Ministrul Agriculturii a prezentat la Deva măsurile de sprijin ale Guvernului pentru fermieri

Fermierii din județul Hunedoara au arătat un interes major pentru discuțiile cu ministrul agriculturii și dezvoltării rurale, Adrian Ionuț Chesnoiu, care a fost prezent, la finalul acestei săptămâni în județul Hunedoara. Președintele Consiliului Județean Hunedoara, Laurențiu Nistor este cel care i-a lansat ministrului Agriculturii invitația de a veni în acest județ și de a discuta personal cu producătorii locali, argumentând că România nu poate exista pe harta lumii fără satul românesc. La invitația președintelui Consiliului Județean Hunedoara, Laurențiu Nistor, demnitarul, însoțit de reprezentanți ai agențiilor prin intermediul cărora se deruleazăCItește mai departe
Specialiștii INSEMEX avertizează că depozitarea necorespunzătoare de combustibili poate genera dezastre

In isteria provocată, zilele trecute, de informațiile privind o criză a carburanților și o explozie a prețurilor la benzină și motorină, posesorii de autovehicule nu doar că au luat cu asalt benzinăriile pentru a face plinul, dar cei mai mulți au dorit să-și facă și rezerve consistente de carburanți. Din acest motiv, s-au semnalat situații în care oamenii și-au făcut depozite de carburanți în canistre, în sticle, în butoaie sau chiar în saci de plastic. Dincolo de hilaritatea acestei situații, specialiștii din cadrul INCD INSEMEX Petroșani, instituție de cercetare dezvoltareCItește mai departe
Ministrul Agriculturii, la Deva: Satul românesc va rezista și fermierii vor performa

Fermierii din județul Hunedoara, interes crescut pentru discuțiile cu ministrul agriculturii și dezvoltării rurale, Adrian Ionuț Chesnoiu, prezent vineri la Deva. La invitația președintelui Consiliului Județean Hunedoara, Laurențiu Nistor, demnitarul, însoțit de reprezentanți ai agențiilor prin intermediul cărora se derulează programele naționale de investiții în domeniul agricol, au participat la o întâlnire cu producătorii agricoli și crescătorii de animale din județul Hunedoara. Ministrul Agriculturii a vorbit despre programele naționale de sprijin, cum ar fi cel pentru tomate, pentru legumele cultivare în spații protejate, pentru producătorii de cartofi și struguri deCItește mai departe
Supercom derulează în 12 martie o campanie de colectare a deșeurilor periculoase la Petrila și Bănița

O nouă campanie specială de colectare a deșeurilor periculoase urmează să se desfășoare în Valea Jiului. Potrivit SC Supercom SA, operatorul de salubritate de pe Zona 4 a Sistemului Integrat de Management al Deșeurilor Hunedoara, campania se va desfășura în data de 12 martie 2022 între orele 10:30-13:00, în localitățile Petrila și Bănița. Pentru Orașul Petrila centrul de colectare este organizat vis-à-vis de Casa de Cultură ”Ladislau Schmidt”, iar pentru Comuna Bănița, centrul de colectare va fi organizat în zona Primăriei Bănița. Tipuri de deșeuri colectate în cadrul acestei campaniiCItește mai departe
Minele din Valea Jiului şi-au revenit: Cele patru unități produc circa 1.000 de tone de cărbune pe zi

Cele patru mine de cărbune din Valea Jiului şi-au revenit din punctul de vedere al cantităţii extrase, producţia medie ridicându-se acum la circa 1.000-1.100 de tone pe zi, huila fiind folosită pentru funcţionarea termocentralei de la Paroşeni, din cadrul Complexului Energetic Hunedoara (CEH). „În momentul de faţă am reuşit să creştem producţia de cărbune. Faţă de perioada în care aveam 600-700 de tone pe zi, acum am reuşit să dăm 1.000-1.100 de tone pe zi şi sper ca în perioada următoare să reuşim să dăm şi mai mult. Sunt patruCItește mai departe
Actualitate PENSII 2022: Unii angajați din România se pot pensiona cu doi ani mai devreme fără penalități. Lista localităților din HUNEDOARA

Senatul României a adoptat, în cursul acestei săptămânii, un proiect legislativ prin care se vrea modificarea legislaţiei privind sistemul de pensii publice prin extinderea listei localităţilor în care locuitorii se pot pensiona mai devreme, fără a fi penalizaţi. Propunerea legislativă nr.B545, înregistrată la Senat în data de 25 noiembrie 2021, prevede extinderea listei localităţilor ce va duce la modificarea articolului 65 alineatul 5 care va avea următorul cuprins: „(5) Persoanele care au locuit cel puţin 30 de ani în zonele afectate de poluarea remanentă din cauza extracţiei, preparării şi arderiiCItește mai departe
Mărțișoare din inimă de copil la inimă de copil, într-un generos proiect caritabil al elevilor Școlii gimnazială nr.3 Lupeni

S-au scurs deja 15 ani de zile de când elevii Școlii gimnaziale nr. 3 Lupeni derulează, constant, un proiect educațional extrașcolar menit să încurajeze creativitatea copiilor, dar și spiritul caritabil al acestora. Intitulat „Un mărțișor din inima mea pentru o primăvară în sufletul tău!”, proiectul elevilor de la Școala gimnazială nr.3 Lupeni este un proiect de creație, antreprenoriat și voluntariat, inițiat de profesor învățământ primar Simona Chiroșcă și implementat cu ajutorul bibliotecarului școlii, Cristina Mincu. Anul acesta, elevii clasei a III a A au fost inima și sufletul acestui proiect.CItește mai departe
VAL de pensionări în Poliția Română: De ce aleg polițiștii să PLECE din sistem pe bandă rulantă

Mai multe surse ale Bugetul.ro au dezvăluit că polițiștii continuă să părăsească sistemul pe bandă rulantă, odată cu împlinirea vârstei legale de pensionare și întrunirea „tuturor condițiilor legale” pentru a ieși la pensie. Zvonurile privind modificarea vârstei de pensionare și nerespectarea legislație în vigoare cu privire la actualizarea salariilor polițiștilor sunt doar două aspecte care duc la plecarea din Ministerul de Interne a angajaților, spun sursele Bugetul.ro. Astfel, sunt slabe șanse ca deficitul de personal din aparatul MAI să poată fi rezolvat prea curând. De altfel, așa se ajunge laCItește mai departe
Cât timp mai sunt valabile permisele de conducere expirate în starea de alertă. Cum se poate obține un permis nou

Permisele de conducere expirate în starea de alertă mai sunt valabile încă 3 luni de la încetarea stării de alertă. Direcţia Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor anunță cum pot fi evitate cozile pentru preschimbarea permisului. În perioada stării de alertă, valabilitatea permiselor de conducere sau a autorizațiilor de circulație provizorie a fost menținută pe întreaga durată a acesteia și se va menține pentru încă 90 de zile, pentru a permite efectuarea demersurilor în vederea eliberării unor noi documente (cca.500.000), informează Direcţia Regim Permise de Conducere şi ÎnmatriculareCItește mai departe
Tranziția energetică a județului, tema parteneriatului între Consiliul județean Hunedoara și asociația Pur și Simplu Verde

Asociația Pur și Simplu Verde va sprijini Consiliul Județean Hunedoara să își creeze o Unitate de Implementare a Priorităților (Delivery Unit), scopul acesteia fiind tranziția energetică a județului. Conceptul Delivery Unit a fost implementat prima dată de autoritățile din Marea Britanie, prin crearea unei astfel de unități la nivelul Cancelariei Prim-ministrului britanic din anii 2000. În ultimii 20 de ani, însă, modelul a fost reprodus la nivelul Guvernelor, ministerelor, administrațiilor prezidențiale și la nivelul autorităților locale, pe tot globul. “Suntem într-un moment important, în care acțiunile pe care le facemCItește mai departe
Consiliul Concurenței monitorizează piața carburanților

Consiliul Concurenței monitorizează piața carburanților și investighează situațiile în care prețurile au crescut foarte mult, fără a avea o justificare economică. Anticiparea unui anumit preţ ce ar trebui practicat de către o companie şi anunţarea acestuia în piaţă poate intra sub incidenţa prevederilor Legii Concurenţei. Companiile trebuie să își stabilească în mod independent politica de prețuri, în funcţie de propria strategie şi de structura costurilor implicate de desfăşurarea activităţii, înţelegerile şi/sau acţiunile concertate referitoare la comportamentul pe piaţă fiind sancționate de legislația în domeniu. ”Este o situație internațională dificilăCItește mai departe
Slujire arhierească la Petroșani. A treia seară a Canonului Mare

Preasfințitul Părinte Nestor, Episcopul Devei și Hunedoarei, a săvârșit miercuri, 9 martie 2022, Pavecernița Mare la biserica „Sfânta Mare Muceniță Varvara” a parohiei Livezeni I din Petroșani, împreună cu soborul slujitor. În cadrul slujbei Pavecerniței s-a citit partea a treia din Canonul cel Mare, alcătuit de Sfântul Andrei Criteanul. În cuvântul de învățătură, Preasfinția Sa a explicat faptul că în perioada postului suntem chemați să ne ostenim prin postirea cu trupul, dar mai ales prin postirea cu duhul – împlinind fapte bune, după modelul pe care Mântuitorul Iisus Hristos niCItește mai departe
9 Martie – Mucenicii. Tradiții care atrag norocul tot anul. Ce trebuie să faci în această zi

La 9 martie, creștinii din întreaga lume îi comemorează pe cei 40 de Mucenici din Sevastia, martirizaţi în Capadochia în timpul împăratului roman Licinius. Sărbătoarea Mucenicilor este cea mai populară sărbătoare a primăverii, înainte de sărbătoarea Paştelui. Tradiția spune că, după Babe, urmează nouă zile calde, Zilele Moșilor, mai blânzi decât Babele, iar acestea durează până în data de 17 martie. „Mucenicii“ preparați de gospodine în ziua praznicului reprezintă ofrande aduse celor 40 de mucenici pentru sacrificiul celor 40 de ostași creștini din Sevasta. În diferite zone geografice, aceste ofrandeCItește mai departe
ALERTĂ METEO: GER și vânt puternic în mai multe zone din țară. Temperaturile vor coborî până la -18 grade

ANM a emis miercuri o informare meteo valabilă până sâmbătă, anunțând vreme geroasă, cu temperaturi ce vor coborî până la minus 18 grade. Meteorologii anunță și vânt, care va amplifica și mai mult senzația de frig. În intervalul miercuri – sâmbătă, vremea va fi deosebit de rece pentru această perioadă. Va fi ger noaptea și dimineața, la început în depresiunile intramontane și în dealurile subcarpatice, iar joi spre vineri (10/11 martie) și vineri spre sâmbătă (11/12 martie) în centrul și nordul țării și pe arii mai restrânse în rest. TemperaturileCItește mai departe
NUMAI 26% dintre români ar rămâne în țară pentru a o apăra, în cazul unui conflict militar. Sondaj realizat de grupul Avangarde

Doar 26% dintre români ar rămâne în țară pentru a o apăra în cazul unui conflict militar, arată un sondaj realizat de către grupul de studii socio-comportamentale Avangarde. Astfel, la întrebarea „Dacă România ar fi atacată ați rămâne în țară pentru a o apăra?”, au răspuns ‘Da’ 26% din cei intervievați. 48% din cei care au luat parte la sondaj au răspuns ‘Nu’, 20% au spus că Nu pot aprecia, iar 6% nu au răspuns la întrebarea de sondaj. Motivele invocate de români sunt variate: – neîncrederea în administrația dinCItește mai departe
Ce RESTRICȚII dispar după ridicarea stării de alertă: Liber la nunți și botezuri și intrare liberă în țară și localuri, fără certificat verde

În cursul zilei de vineri, 4 martie, președintele Klaus Iohannis a anunțat faptul că starea de alertă nu va mai fi prelungită, în România, după data de 8 martie. Dacă pe perioada stării de alertă valabilitatea documentelor s-a prelungit in cazul in care au expirat, dupa ridicarea starii de alerta acestea mai raman valabile inca 90 de zile, astfel ca romanii cu documente expirate trebuie sa mearga sa le innoiasca. O altă schimbare se refera la angajatii din sistemul bugetar. Odata cu ridicarea starii de alerta nu se vor maiCItește mai departe
Angajații români ar putea avea săptâmâna de lucru de PATRU ZILE: Proiectul, în dezbatere publică

Aliniindu-se unui trend internaţional deja discutat de oficialii anumitor ţări, România ar putea trece la săptămâna de lucru de 4 zile, faţă de 5 zile lucrătoare cât are în prezent. Potrivit unui proiect de lege deja depus în dezbatere publică, se propune modificarea Codului Muncii astfel: „Pentru salariaţii angajaţi cu normă întreagă durata normală a timpului de muncă este de 8 ore pe zi şi de 40 de ore pe săptămână. Această normă a timpului de muncă se stabileşte, cu respectarea prevederilor Directivei 2003/88/CE a Parlamentului European şi Consiliului UniuniiCItește mai departe
Când va fi înlocuit gazul rusesc cu cel românesc: Legea off-shore ar putea trece în câteva săptămâni

Legea off-shore, care va permite extracția gazelor din Marea Neagră, va fi o prioritate legislativă și va trece în ”câteva săptămâni” prin Parlament, susține președintele PSD și al Camerei Deputaților, Marcel Ciolacu. Ciolacu a spus că dependența României de gazul rusesc este de 10%, iar dacă vom exploata gazele din Marea Neagră, atunci vom acoperi necesarul. ”Eu sper ca acest gaz rusesc să fie înlocuit cu gaz românesc. Știți că dependența noastră față de Rusia este cea mai mică din Europa, cred că 10% Legea off-shore este o prioritate pentruCItește mai departe
”SITUAȚIA DE CRIZĂ”: Guvernul României pregătește un nou tip de organizare, în contextul războiului din Ucraina

La Guvern și în cadrul coaliției de guvernare se pregătește un proiect de lege care va introduce un nou tip de organizare în România ”situația de criză”. În prezent, România are ”starea de alertă” și ”starea de urgență”. Prin acest proiect, populația civilă nu va fi afectată, dar la nivel guvernamental se vor putea adopta măsuri rapide de gestionare a unei situații de criză. Proiectul vine în contextul războiului din Ucraina, dar și a crizei refugiaților ucraineni. Marcel Ciolacu a fost întrebat dacă ştie de vreun proiect de lege privindCItește mai departe
Istoricul şi semnificaţia zilei de 8 Martie. De când se serbează și când a devenit zi oficială

De când se serbează și când a devenit oficială Ziua Femeii se celebrează în data de 8 Martie, atât în România, cât și în alte țări. Mai mult, in tara noastra, pe 8 martie nu se sarbatoreste doar Femeia ci si (sau mai ales) Mama. Te-ai intrebat vreodata care este istoricul zilei de 8 Martie, de cand dateaza ea ca si semnificatie speciala si cine o mai cinsteste pe femeie si pe mama in aceasta zi de inceput de primavara? De tine depinde ca sa transformi aceasta simpla zi dinCItește mai departe
Programul Tomata 2022: Certificatul de atestare fiscală şi cazierul fiscal, eliminate din cadrul documentaţiei ataşate cererii pentru înscriere

Certificatul de atestare fiscală şi cazierul fiscal au fost eliminate de către Ministerul Agriculturii din cadrul documentaţiei ataşate cererii pentru înscrierea în programul Tomata. „În Şedinţa Guvernului din 23 februarie 2022, a fost aprobată o Hotărâre prin care au fost aduse simplificări programelor de sprijin în sectorul vegetal, introduse prin Hotărârea Guvernului nr.148/2022 şi Hotărârea Guvernului nr.147/2022. Astfel, potrivit noilor reglementări: se prelungeşte cu o lună termenul de depunere a cererilor pentru obţinerea ajutorului de minimis pentru legumele în spaţii protejate (programul Tomata şi alte legume în spaţii protejate) pânăCItește mai departe
Doar o cincime din locuințele din România sunt protejate printr-o asigurare obligatorie: Ce riscuri acoperă aceste asigurări

Uniunea Naţională a Societăţilor de Asigurare şi Reasigurare din România (UNSAR) afirmă că doar 1 din 5 locuinţe din țara noastră este protejată printr-o asigurare obligatorie PAD. Deşi 74% dintre români se declară interesaţi de asigurările de locuinţe şi de bunuri, conform celui mai recent sondaj de opinie realizat de UNSAR împreună cu IRES, interesul este reflectat într-o mai mică măsură prin evoluţia numărului poliţelor de asigurare a locuinţelor, subliniază UNSAR. Un seism poate afecta atât populaţia, bunurile, cât şi clădirile, infrastructura de transport, reţele de alimentare, comunicaţii şi tehnologiaCItește mai departe
Începe Postul Paștelui 2022: Zilele de POST și cele cu dezlegare la pește

Una din cele mai importante sărbători creștine este sărbătoarea Învierii Domnului Iisus Hristos, motiv pentru care credincioșii se pregătesc cu milostenie an de an, pentru Postul Paștelui, înaintea Învierii Mântuitorului. În anul 2022, Paștele ortodox este pe data de 24 aprilie, în timp ce Paștele catolic pică pe 17 aprilie. Postul Paștelui este cel mai aspru și cel mai lung dintre cele patru posturi importante din an. În acest an, Postul Paștelui la ortodocși va începe pe 7 martie și se încheie pe 23 aprilie, potrivit calendarului ortodox. Pe când,CItește mai departe
Produse ce pot fi donate în cadrul campaniei ”Umanitatea nu are granițe”

Pentru o mai bună gestionare a ajutoarelor pentru Ucraina și pentru refugiații din această țară, filialele Crucea Roșie din toată țara colectează local donațiile cetățenilor și le inventariază urmând ca acestea să fie distribuite după nevoi filialelor de graniță sau către Crucea Roșie din Ucraina. 𝐏𝐫𝐨𝐝𝐮𝐬𝐞 𝐜𝐞 𝐩𝐨𝐭 𝐟𝐢 𝐝𝐨𝐧𝐚𝐭𝐞 𝐢̂𝐧 𝐜𝐚𝐝𝐫𝐮𝐥 𝐜𝐚𝐦𝐩𝐚𝐧𝐢𝐞𝐢 „𝐔𝐌𝐀𝐍𝐈𝐓𝐀𝐓𝐄𝐀 𝐍𝐔 𝐀𝐑𝐄 𝐆𝐑𝐀𝐍𝐈𝐓̦𝐄”: 𝐚𝐥𝐢𝐦𝐞𝐧𝐭𝐞 𝐝𝐞 𝐛𝐚𝐳𝐚̆: mălai, făina de grâu, zahar, ulei, orez, grâu, griş, fasole, mazăre uscată, linte, arpacaș, lapte praf. conserve: conserve de carne, peşte, pate de ficat, pate vegetal, mazăre, fasole, bulion, zacuscă,CItește mai departe
OFICIAL| Starea de alertă NU se mai prelungește. Multe restricții vor fi ELIMINATE

Președintele Klaus Iohannis a anunțat vineri, într-o declarație de presă, că starea de alertă nu va mai fi prelungită după 8 martie. Numărul cazurilor noi de COVID-19 este în scădere în ultimele săptămâni, valul 5 al pandemiei fiind aproape de final. „Nu mai prelungim dincolo de 8 martie starea de alertă instituită în România. Ministerul Sănătății este cel care urmează să gestioneze în continuare evoluția epidemiei, care sperăm că se apropie de final. Odată cu ridicarea stării de alertă, vor fi eliminate și o serie de măsuri care au fostCItește mai departe
Apartamentele NU mai pot fi închiriate în regim turistic fără un certificat de clasificare

Persoanele care închiriază apartamente în regim turistic trebuie să obţină un certificat de clasificare din partea Ministerului Antreprenoriatului şi Turismului (MAT), potrivit unui comunicat remis joi de ministerul de resort. „Ordinul de ministru publicat marţi, 01.03.2022, în Monitorul Oficial, nu restricţionează şi/sau interzice închirierea apartamentelor în regim hotelier prin AirBNB, Booking sau orice altă platformă similară, ci stabileşte procedura de clasificare a unităţilor de cazare operate de persoane fizice, cu scopul de a reduce concurenţa neloială, respectiv fenomenul de ‘turism la negru’, implicit evaziunea fiscală. În această zonă a închirierilorCItește mai departe
Campanie de colectare a deșeurilor periculoase la Petroșani

S.C. Supercom S.A. – operator desemnat pentru ridicarea deșeurilor periculoase în zona Valea Jiului, în colaborare cu Primăria municipiului Petroșani vor desfășura pe raza municipiului Petroșani o acțiune de colectare a DEȘEURILOR PERICULOASE. Deșeurile periculoase, constând în baterii auto, vopseluri, cartușe toner, etc. vor fi preluate, în mod gratuit, de reprezentanții SC Supercom S.A. la punctul de colectare amplasat în Municipiul Petroșani, în zona Casei de cultură a Sindicatelor, vizavi de sediul Primăriei. Acțiunea are loc sâmbătă 05 martie 2021, în intervalul orar 09:00 -13:00. Reprezentanții companiei de salubritate facCItește mai departe
Bilete de tratament balnear 2022 pentru pensionari și asigurații din sistemul public. Guvernul a aprobat regulamentul și suma alocată

Guvernul a aprobat, miercuri, actul normativ privind acordarea unui buget de 200 de milioane de lei pentru programul de bilete la tratament balnear prin Casa Naţională de Pensii Publice (CNPP) pentru acest an, potrivit unui comunicat remis Agerpres de Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale. Din această sumă totală prevăzută în Legea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2022 se estimează că vor fi asigurate cel mult 101.000 bilete la tratament balnear, din care 60.420 vor fi asigurate în unităţile de tratament balnear aflate în proprietatea CNPP. Biletele la tratamentCItește mai departe
Schimbări în legea pensiilor: Se REDUCE vârsta de pensionare pentru angajații din două domenii

Camera Deputaţilor a adoptat, miercuri, în calitate de for decizional, un proiect de lege prin care se reduce vârsta standard de pensionare pentru persoanele angajate în domeniul de producţiei energiei electrice şi extracţiei cărbunelui în perioada de înainte 1 aprilie 2001. Proiectul de lege completează Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice în sensul recunoaşterii perioadelor anterioare datei de 1 aprilie 2001 ca locuri de muncă încadrate în grupa I şi a II-a de muncă pentru activităţile de producţie, mentenanţă şi asimilate din unităţile de producţie a energieiCItește mai departe
Cum să le spunem copiilor despre ce se întâmplă în Ucraina

Pe măsură ce conflictul din Ucraina escaladează, copiii văd imagini și aud informații la știri care le induc sentimente de nesiguranță, frică și anxietate, pe care părinții este important să le poată gestiona. Specialiștii în sănătate psiho-emoțională din cadrul Organizației Salvați Copiii spun că la vârste mici, copiii nu înțeleg pe deplin ce se întâmplă în Ucraina și au multe întrebări privind imaginile, poveștile sau discuțiile la care sunt martori. Cercetările la nivel global efectuate în trecut de Organizația Salvați Copiii în ceea ce privește conflictele din Iraq și SiriaCItește mai departe
Ministerul Apărării nu are de gând să mobilizeze rezerviştii sau să trimită ordine de recrutare: Anunțul ministrului Apărării

Ministrul Apărării, Vasile Dîncu, a infirmat, marți, zvonurile potrivit cărora Armata Română se pregăteşte să mobilizeze rezerviştii. Acesta a dat asigurări că MApN nu are de gând să trimită ordine de recrutare și nici nu are planuri de mobilizare a rezerviștilor. „Am primit şi astăzi sute de întrebări pe Facebook legat de faptul că se recrutează sau începem mobilizarea sau recrutarea. Nu este cazul. Spun foarte clar, în acest moment, Ministerul Apărării Naţionale nu trimite ordine de recrutare şi nu are de gând să mobilizeze rezerviştii. Sunt sursa cea maiCItește mai departe
Când începe Postul Mare al Paștelui Catolic și Ortodox 2022. Când e dezlegare la pește și ce este interzis să faci

Sărbătoarea Învierii Domnului Iisus Hristos este una dintre cele mai importante sărbători ale creștinătății, motiv pentru care credincioșii se pregătesc cu milostenie în fiecare an, pentru Postul Mare, dinaintea Învierii lui Mântuitorului. Postul Paștelui 2022 este cel mai luni și mai aspru post. Astfel, Paștele ortodox 2022 va avea loc în ultima săptămână din luna aprilie, iar Paștele catolic 2022 va fi sărbătorit cu o săptămână mai devreme. În anul 2022, Paștele ortodox este pe data de 24 aprilie, în timp ce Paștele catolic pică pe 17 aprilie. Postul PașteluiCItește mai departe
Valeriu Gheorghiță PLEACĂ din CNCAV și merge la SRI: Ce funcție va ocupa de aceasta dată

Valeriu Gheorghiță a fost numit manager al Spitalului Clinic de Urgență „Prof. dr. Agrippa Ionescu”. Fostul președinte al Comitetului Național de Coordonare a Campaniei de Vaccinare împotriva COVID-19 anunță că astfel intră în echipa medicală a Serviciului Român de Informații, notează mediafax. Valeriu Gheorghiță a anunțat prin intermediul unui mesaj că începând de marți face parte din echipa medicală a Serviciului Român de Informații, preluând funcția de manager al Spitalului Clinic de Urgență „Prof. dr. Agrippa Ionescu”. „Parcursul meu profesional atinge o altă etapă. O etapă care mă onoreaza, darCItește mai departe
FĂRĂ certificat verde la mall și FĂRĂ mască în aer liber: Alexandru Rafila anunță ridicarea restricțiilor

FĂRĂ certificat verde la mall și FĂRĂ mască în aer liber: Alexandru Rafila anunță ridicarea restricțiiloMinistrul Sănătății, Alexandru Rafila, a anunțat că s-a atins indicele de refererință de sub 50% grad de ocupare al paturilor la ATI, iar în România vor fi relaxate restricțiile. Astfel, se va renunța la certificatul verde în centrele comerciale, iar masca nu va mai fi obligatorie în spațiile exterioare. ”Am atins parametrul de referință, adică 50% din paturile de la ATI sunt libere. Ministerul Sănătății propune Guvernului României măsuri de relaxare. În ceea ce priveșteCItește mai departe
Certificatul Covid va deveni istorie. Alexandru Rafila: „Nu influențează dorința de vaccinare”

Alexandru Rafila, ministrul Sănătății, a prezentat, în cursul zilei de marți, 1 martei, de ce autoritățile vor să elimine necesitatea certificatului verde. „E foarte clar că certificatul nu influențează dorința de vaccinare. De ce ridicăm certificatul? În momentul de față transmisibilitatea a scăzut foarte mult. Menținem unele măsuri, ca să nu le retragem pe toate. Dorința societății e reală (n.r.: să se revină la viața normală). Centura de siguranță e reprezentată de mască în interior, lipsa aglomerației și – foarte important – activitatea în BAR-uri și cluburi să o menținemCItește mai departe
Cetățenii ucraineni care doresc să se angajeze pe teritoriul țării noastre nu au nevoie de aviz de angajare

Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă informează agenții economici cu privire la faptul că cetățenii ucraineni care doresc să se angajeze pe teritoriul țării noastre nu au nevoie de aviz de angajare pentru o perioadă de maximum 9 luni într-un an calendaristic, potrivit Legii nr. 200/2020 pentru completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România şi a Ordonanţei Guvernului nr. 25/2014 privind încadrarea în muncă şi detaşarea străinilor pe teritoriul României şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative privind regimul străinilor în România.CItește mai departe
Mărțișorul de 1 Martie – Origine și semnificație | Anul Nou la geto – daci

Cu mult timp în urmă, pe data de 1 martie, mărțișorul se daruia inainte de rasaritul soarelui, copiilor si tinerilor – fete si baieti deopotriva. Șnurul de martisor, alcatuit din doua fire de lana rasucite, colorate in alb si rosu, sau in alb si negru, reprezinta unitatea contrariilor: vară-iarnă, căldura-frig, fertilitate-sterilitate, lumina-intuneric. Șnurul era fie legat la mana, fie purtat in piept. El se purta de la 1 martie pana cand se aratau semnele de biruinta ale primaverii: se aude cucul cantand, înfloresc ciresii, vin berzele sau randunelele. Atunci, martisorulCItește mai departe
Front comun pentru diminuarea arderilor de vegetație uscată

Prefectul județului Hunedoara a aprobat planul de acțiune propus de Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Hunedoara pentru reducerea riscului de incendii produse la fondul forestier, mirişti, vegetaţie uscată şi resturi vegetale pe teritoriul judeţului Hunedoara. Planul urmărește concentrarea efortului comun al tuturor instituţiilor implicate pentru identificarea şi sancţionarea persoanelor care au folosit focul deschis în vederea igienizării / incendierii terenurilor (păşuni, mirişti, terenuri virane, etc.). De asemenea se urmărește asigurarea unui răspuns eficient şi coordonat al tuturor structurilor cu atribuţii în gestionarea situaţiilor de urgenţă generate de incendii deCItește mai departe
Când se aleg Babele? Obiceiul din moşi-strămoşi pe care mulţi l-au uitat

Babele de martie sunt asociate în folclorul românesc cu legendă Babei Dochia. Potrivit tradiţiei, primele nouă zile ale lui martie sunt considerate babe, iar alegerea uneia dintre ele îţi poate oferi indicii preţioase ale viitorului care te aşteaptă în anul respectiv. Acest obicei popular spune că femeile trebuie să îşi aleagă o baba, adică o zi din perioada 1-9 martie, primele zile de primăvară. În funcţie de cum va fi vremea în ziua respectivă, aşa îi va merge şi ei tot anul. Zilele senine şi călduroase reprezintă fericirea, norocul, belşugulCItește mai departe




