Administrație
Apa Serv Valea Jiului, bilanț pozitiv la final de an 2018

Conducerea Apa Serv Valea Jiului a prezentat astăzi, în cadrul tradiționalei conferințe de presă de la final de an, bilanțul activității pentru anul 2018 al operatorului regional al serviciilor de apă și canalizare. Principalele aspecte din activitatea acestuia au fost prezentate, pe rând, de directorul general Cristian Ionică, dar și de șefii Departamentelor Exploatare (Florin Donisa), Dezvoltare (Monica Tarcea) și Economic (Roxana Benke). La eveniment, alături de conducerea executivă a companiei, au fost prezenți și fostul director general Costel Avram, dar și președintele Consiliului județean Hunedoara (acționarul majoritar al ASVJ),CItește mai departe
Oportunități de finanțare pentru ONG-urile din Vulcan în cadrul proiectului GAL

GAL municipiul Vulcan, Primăria, sectorul privat și societatea civilă. În această formulă s-a desfășurat astăzi la Primărie întâlnirea de informare pe care reprezentanții GAL municipiul Vulcan și cei a i Primăriei au făcut-o în prezența reprezentanților ONG-urilor din municipiu, în privința posibilităților de finanțare pe care proiectul integrat în GAL Vulcan le poate genera, în programul de finanțare al UE, prin Programul Operațional Capital Uman, 2014 – 2020. Abordările vorbitorilor au furnizat informații utile legate de informarea, instruirea și îndrumarea beneficiarilor și potențialilor beneficiari POCU/POR și a membrilor comunității. Concret, ONG-urileCItește mai departe
Discuții la Biroul CJH din Petroșani pentru punerea în funcție a noului sistem de colectare a deșeurilor

O importantă întâlnire de lucru a avut loc astăzi la Biroul teritorial al Consiliului Județean Hunedoara de la Petroșani, având ca temă ultimele aspecte ce trebuiesc definitivate pentru pnerea în funcțiune a noului sistem de colectare și transport a deșeurilor menajere în zona 4, care cuprinde toate orașele și municipiile din Valea Jiului. La această întâlnire au participat președintele CJH – Mircea Flaviu Bobora, administratorul public Costel Avram, directorul ADI ”Sistemul Integrat de Gestionare a Deșeurilor Județul Hunedoara”- Eduard Felciuc, dar și primarii Gheorghe Ile, Lucian Resmeriță, Dănuț Buhăescu, Vasile Jurca șiCItește mai departe
Consiliul județean Hunedoara și Primăria Călan, parteneri în crearea de 300 de noi locuri de muncă în Parcul Industrial de la Călan

Consiliul județean Hunedoara și Primăria orașului Călan, parteneri în gestionarea activității Parcului Industrial de la Călan, și-au propus să dea un ritm mai alert valorificării la potențial maxim a acestui spațiu rezervat dezvoltării afacerilor din județul Hunedoara. Administratorul public al județului Hunedoara, Costel Avram, cel care a fost desemnat de conducerea CJH să reprezinte instituția în acest proiect, spune că deja lucrurile au intrat într-o nouă etapă de acțiune. ”A fost desemnat un director din cadrul Primăriei Orașului Călan, a venit o firmă germană cu care suntem în discuții foarte avansateCItește mai departe
Strada Tusu din Lupeni are asfalt pe un tronson de un kilometru

Pentru că vremea a permis acest lucru, autoritățile locale din municipiul Lupeni au continuat și în luna decembrie lucrările de asfaltare. De data aceasta a fost vizat un drum comunal – strada Tusu – unde drumarii au realizat zilele acestea turnarea de covor asfaltic. Pe strada Tusu a fost turnat asfalt pentru prima dată, iar primarul Lucian Resmeriță spune că și alte drumuri comunale din zonele periferice ale municipiului Lupeni vor intra în programe de reabilitare de acest tip. ”Am început o serie de noi lucrări de asfaltare, care vizeazăCItește mai departe
Starea drumurilor județene astăzi, 12 decembrie

Dispeceratul Drumuri județean din cadrul Consiliului județean Hunedoara informează că în județul Hunedoara ninge pe arii extinse, astfel că în multe zone drumarii intervin cu utilaje specifice și cu material antiderapant.â Astfel, pe Sectorul Valea Jiului: se acționează cu utilaje și cu materiale antiderapant pe toate drumurile județene din zonă. Intervențiile se realizează cu prioritate pe drumurile care asigură accesul către domeniile schiabile Pas Vâlcan, Straja și Parâng: DJ 664 Pasul Vâlcan – Vulcan, DJ 664A Lupeni – Straja, DJ 709F Slătinioara – Cabana Rusu. Se intervine de asemenea cu utilaje șiCItește mai departe
Costel Avram: ”Sistemul Integrat de Management al Deșeurilor din județul Hunedoara va fi pe deplin funcțional pe data de 28 decembrie 2018”

Stadiul proiectului privind Sistemul Integrat de Management al Deșeurilor din județul analiza a fost astăzi subiect al unei analize făcute la Ministerul Fondurilor Europene, în cadrul unei întâlniri de lucru la care au participat reprezentanți ai CJH, ai ADI Deșeuri și specialiști din cadrul AM POSMEDIU din cadrul Ministerului Fondurilor Europene. Din partea Consiliului județean Hunedoara, la această întâlnire a participat administratorul public Costel Avram, iar din partea Asociației de Dezvoltare Intracomunitare (ADI Deșeuri) au fost prezenți Sorin Găman – președintele ADI Deșeuri și Eduard Felciuc – director al ADICItește mai departe
Circulație fără probleme pe drumurile județene. Se intervine pentru deszăpezire în Munții Orăștiei.

Precipitațiile căzute în ultimele ore sub formă de ploaie, lapoviță sau ninsoare nu pun deocamdată mari probleme drumarilor hunedoeni. Pe drumurile județene din Hunedoara se circulă, în continuare, bine, în ciuda zăpezilor care au căzut în ultimele 24 de ore. Dispeceratul de iarnă pentru Drumurile județene nformează însă că, în Munții Orăștiei a nins însă mai serios și este nevoie de intervenția utilajelor pentru curățarea drumurilor. Potrivit datelor furnizate de către Dispeceratul Drumuri Județene al Consiliului Județean Hunedoara, se intervine pe următoarele tronsoane: * DJ 668A, în zona satului TârsaCItește mai departe
Utilizarea banilor europeni în sectorul de apă, motiv de apreciere din partea Comisiei Europene și pentru Apa Serv Valea Jiului

O importantă reuniune a Asociației Române a Apelor, la care participă directori ai operatorilor regionali de apă și canalizare din România, reprezentanți ai ANRSC, ai Ministerului Fondurilor Europene și ai Comisiei Europene se derulează astăzi la București. La Adunarea Generală a Asociației Române a Apei, participă și fostul manager general al Apa Serv Valea Jiului, Costel Avram, împreună cu actualul director general al Apa Serv Valea Jiului, Cristian Ionică. În cadrul acestei întâlniri, reprezentantul Comisie Europene a transmis felicitări managerilor din sectorul de apă și canalizare din țara noastră pentru modulCItește mai departe
Cum vor acționa pe timp de iarnă drumarii pe sectorul de drumuri județene Hunedoara-Hațeg

Un număr de 4 autospeciale pentru transport muncitori, 4 utilaje multifuncționale cu distribuitor și lamă, 9 autobasculante cu distribuitor și lamă, 3 încărcătoare frontale, autogreder cu lamă, 2 buldoexcavatoare cupă, buldozer cu lamă și 3 autobasculante transport material antiderapant sunt angrenate în activitatea de deszăpezire a drumurilor județene pe sectorul Hunedoara-Hațeg. Acest sector cuprinde următoarele drumuri județene: DJ 668: DN 66-Bucium Orlea-Bretea Română-Streisângeorgiu-Dâncu Mare DJ 668A: Streisangeorgiu-Bosorod-Luncani-Alun-Târsa-Costești DJ 668C: DN 66-Bretea Română-Valcelele Bune-Valcelele Rele-DJ 668A DJ 687: DN 7-Santuhalm-Hunedoara-Calan (DN 66) DJ 687A: Hasdat-Silvasul de Jos-Haţeg DJ 687K: Silvaşu de Jos-Mănăstirea Prislop CItește mai departe
Consiliul județean Hunedoara convocat în ședință pe 14 decembie 2018

In temeiul prevederilor art.8 alin.1 din Legea nr.52/2003 privind transparența decizională în administrația publică, republicată, se aduce la cunoștința publică faptul că, în data de14.12.2018, orele 11,00,va avea loc ședința publică ordinară a Consiliului Județean Hunedoara, la sediul Consiliului Județean Hunedoara, din municipiul Deva, str. 1 Decembrie nr.28, județul Hunedoara, cu următoarea ordine de zi: Proiect de hotărâre privind desemnarea reprezentantului Consiliului Judeţean Hunedoara în Comisia de Orientare Scolară și Profesională Hunedoara; Proiect de hotărâre privind stabilirea preţurilor medii ale principalelor produse agricole pentru anul 2019 și a prețului mediuCItește mai departe
Aprecieri pentru Apa Prod din partea CJH la închiderea unui nou program european de investiții

Astăzi, 10 decembrie 2018, în localitatea Sarmizegetusa din Țara Hațegului a avut loc ceremonia de închidere a proiectului de investiții ”Extinderea și reabilitarea infrastructurii de apă și apă uzată în județul Hunedoara” realizat în cadrul Programului Operațional Sectorial Mediu de către operatorul regional de apă SC Apa Prod SA Deva. La acest eveniment au participat, alături de conducerea operatorului Apa Prod, reprezentanți ai Ministerului Fondurilor Europene, ai Prefecturii și Consiliului județean Huneodara. Consiliul Județean Hunedoara, acționarul majoritar al Apa Prod Deva, a fost reprezentat la ceremonie de vicepreședintele Daniel Andronache. AcestaCItește mai departe
Rectificare bugetară pozitivă aprobată de Consiliul județean Hunedoara

Consilierii județeni prezenți la ședința extraordinară a forului legislativ județean desfășurată în 10 decembrie 2018 au aprobat trei importante proiecte de hotărâre care vizează o serie de rectificări bugetare și virări de credite bugetare în cadrul bugetului propriu al Județului Hunedoara pe anul 2018. Astfel, CJH a aprobat o rectificare pozitivă a bugetului propriu pentru acest an cu suma de 5.075,00 mii lei la capitolul venituri (fondurile provenind în cea mai mare parte de la Ministerul Muncii, dar și dela Ministerul Agriculturii), capitolul cheltuielilor bugetare aferente anului 2018 fiind majorat laCItește mai departe
Anul 2019 nu aduce modificări de taxe și impozite la Lupeni

Primarul municipului Lupeni, Lucian Resmeriță, dă asigurări că pentru anul 2019, administrația publică locală din Lupeni nu are în vedere creșteri de impozite și taxe locale. Drept argument, în aceste zile a fost lansat în dezbatere publică proiectul de hotărâre care vizează stabilirea taxelor și impozitelor locale pentru anul viitor. “Propunerea noastră este ca taxele să rămână la același nivel ca și până acum, pentru că știm că locuim cu toții într-o zonă cu probleme economice și nu vrem să împovărăm cetățenii cu taxe mărite, chiar dacă legea permite acestCItește mai departe
Consiliul județean Hunedoara, convocat astăzi în ședință extraordinară

Consiliul Județean Hunedoara este convocat pentru data de 10 decembrie 2018, orele 9,00 în ședință extraordinară, legislativul județean urmând să se pronunțe asupra următoarelor proiecte propuse pe ordinea de zi: 1. Proiect de hotărâre privind aprobarea rectificării și virărilor de credite bugetare în cadrul bugetului propriu al Județului Hunedoara pe anul 2018; 2. Proiect de hotărâre privind aprobarea rectificării bugetului de venituri și cheltuieli al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Hunedoara pe anul 2018; 3. Proiect de hotărâre privind utilizarea excedentului anual al bugetului propriu al Județului Hunedoara rezultat la închiderea exercițiului bugetar al anuluiCItește mai departe
Întâlnire de lucru a comisiei mixte Petroșani-Varpalota

O delegație a autorităților administrației publice locale de la Petroșani se va afla, în perioada 9-11 decembrie 2018 la Vapalora (Ungaria), pentru a participa la o nouă sesiune comună a comisiei mixte a Consiliilor locale din cele două orașe înfrățite. Din delegație urmează să facă parte viceprimarul municipiului Petroșani – Nicolae Florin, consilierul pe probleme de Relații Externe al Primarului – Eduard Wersanski și consilierul local Lucia Munteanu, care sunt de altfel membri ai Comisie mixte. Acestora li se va alătura și un alt reprezentant al legislativului de la Petroșani.CItește mai departe
Lucrări de asfaltare în parcarea F4-F7 de la Vulcan

Reclamată de mai multă vreme de cetățenii din zona blocurilor F4-F7, starea drumurilor și, mai ales, a parcării situate în acest micro-cartier al municipiului Vulcan va fi îmbunătățită radical. În acest sens, administrația locală de la Vulcan a dispus alocarea de fonduri exclusiv de la bugetul local pentru execuția lucrărilor de reabiltare a infrastructurii rutiere a acestei zone, iar acestea au început chiar în aceste zile. Lucrarea de asfaltare a parcării de la blocurile F4, F5, F7, F7 a fost posibil să fie executată în această perioadă a anului, cuCItește mai departe
Cum vor acționa drumarii pe sectoarele de drumuri județene din Valea Jiului în această iarnă

Pe Sectorul de drumuri județene din Valea Jiului se află câteva dintre cele mai importante drumuri de interes turistic din județul Hunedoara. Reprezentanții Consiliului județean Hunedoara dau asigurări că, în iarna 2018-2019, pe aceste sectoare de drum se va acționa corespunzător pentru îndepărtarea zăpezii, astfel încât turiștii care vin în stațiunile din Valea Jiului să poată urca la munte pe drumurile aflate în administrarea Consiliului județean Hunedoara. Aceste drumuri sunt: DJ 664: Pas Vulcan – Vulcan DJ 664A: Lupeni-Straja DJ 666: Merișor-Dealu Babii-Vulcan DJ 672C: lim. jud.Gorj-DN 66A DJ 709F:CItește mai departe
Dispeceratul unic pentru drumurile județene este funcțional

Dispeceratul unic pentru drumurile județene este funcțional. Consiliul Județean Hunedoara pune la dispoziție, începând de astăzi, un număr de telefon la care pot fi anunțate problemele apărute pe drumurile din județ pe timp de iarnă. Astfel, în cazul în care apar probleme legate de circulația pe drumurile județene pe timp de iarnă, puteți apela non stop numărul de telefon 0737 – 553971 pentru a semnala probleme de acest fel. Conducerea Consiliului județean Hunedoara spune că toate problemele semnalate vor fi preluate de un operator și transmise mai departe astfel încât drumarii săCItește mai departe
Cetățenii Petroșaniului invitați să planteze 100 de arbori pentru 100 de ani

Cetățenii municipiului Petroșani care vor să marcheze momentul Centenarului României Mari cu numele lor, sunt invitați de către autoritățile publice locale să se implice în derularea unei activități civice care presupune plantarea și îngrijirea unor arbori, în diverse locuri de pe raza municipiului Petroșani. În acest sens, potivit unei decizii a CL Petroșani, adoptată la inițiativa primarului Tiberiu Iacob Ridzi și a consilierilor locali Mihai Barbu și Milu Vladislav, DADPP va achiziționa un număr de 100 de arbori de la o pepinieră și va identifica locul în care aceștia potCItește mai departe
Autoritățile județene dau asigurări că Sistemul Integrat de Colectare a Deșeurilor va fi funcțional până la finalul anului

31 decembrie 2018 este ltimul termen până la care autoritățile județene și locale, constituite în ADI Sistem Integrat de Gestionare a Deșeurilor în județul Hunedoara trebuie să operaționalizeze acest sistem. În caz contrar, acestea riscă să fie obligate să restituie Uniunii Europene finanțarea acestui proiect, respectiv circa 60 de milioane de euro. Administratorul public al județului Hunedoara, Costel Avram spune însă că sunt create deja toate premisele pentru a nu se ajunge într-o astfel de situație, dar în același timp arată că lucrurile ar fi putut fi rezolvate, fără astfelCItește mai departe
La Vulcan, luminile de sărbătoare s-au aprins în sunet de colinde

Copii frumoși și talentați de de la toate unitățile de învățământ din Vulcan au urcat pe scena amenajată în fața Primăriei din Vulcan pentru primul concert de colinde organizat aici cu ocazia săbătorilor din acest an. Evenimentul a fost unjul cu atât mai important cu cât a avut loc într-o seară specială, de Moș Nicolae. Darul copiilor din Vulcan nu a rămas fără ecou, pentru că în seara de Moș Nicolae, la Vulcan a fost pornit oficial și iluminatul ornamental de sărbători. După de, încă de la debutul lunii, luminileCItește mai departe
De Mos Nicolae, Lupeniul a devenit cu adevarat un oraș de poveste

Seara de Moș Nicolae a venit la Lupeni nu doar cu nenumărate cadouri lăsate de bunul samaritean în cizmulițele fiecărui copil cuminte, ci și cu o seară cu adevărat magică oferită tuturor cetățenilor din această localitate de Consiliul local și Primăria municipiului Lupeni. Adunați în Parcul de la CAP, sute de copii, părinți și bunici au participat la concertul de colinde organizat aici miercuri seara, în așteptarea momentului festiv al pornirii iluminatului ornamental de la Lupeni care va împodobi în acest an străzile și parcurile din localitate, pe toată durataCItește mai departe
Subvenții pentru angajatorii care crează locuri de muncă la Lupeni

Unul dintre cele mai importante proiecte europene derulate în prezent pe raza municipiului Lupeni este cel intitulat ”BAHTALO! Împreună combatem sărăcia și discriminarea”, un proiect care vizează sprijinirea categoriilor defavorizate din localitate în vederea integrării pe piața muncii. În cadrul acestui proiect, astăzi, la sediul Primăriei municipiului Lupeni a avut loc o Bursă a Locurilor de Muncă adresată persoanelor cuprinse în grupul țintă. Peste 20 de angajatori au răspuns invitației lansate de administrația locală dn Lupeni, oferind celor interesați locuri de muncă în diverse domenii, de la șofer la bucătar,CItește mai departe
Dispecerat unic la nivelul CJH pentru intervenția pe timp de iarnă la drumurile din județ

În vederea gestionării eficiente a activităților de întreținere a drumurilor județene pe timp de iarnă, dar și a coordonării activităților de deszăpezire, la Consiliul județean Hunedoara a fost înființat un dispecerat unic. Acesta va deveni operațional începând cu data de 6 decembrie 2018. ”A fost amenajat un birou special care va sta la dispoziția celor care au în responsabilitate drumurile județene și, începând din 6 decembrie, un om va sta permanent la acest dispecerat pentru a prelua sesizările primite de la cetățeni și pentru a coordona intervenția rapidă acolo undeCItește mai departe
Președintele CJH, Mircea Bobora prezent la ședința festivă de la Agenția de Dezvoltare Vest

Președintele Consilului județean Hunedoara, Mircea Bobora a fost prezent astăzi la ședința festivă a ADR Vest, care a avut loc la sediul Consilului județean Timiș din Timișoara, for din al cărui Comitet Director face parte. Evenimentul a fost prilejuit de împlinirea a 20 de ani de la constituirea Regiunii de Dezvoltare Vest și a Consiliului pentru Dezvoltare Regională Vest. pentru a marca acest eveniment, conducerea ADR Vest a organizat la Timișoara un eveniment festiv la care au fost invitați toți membrii CDR Vest de la înființare și până acum. ÎnainteaCItește mai departe
Petroșaniul beneficiază de astăzi de căldură în sistem centralizat

Complexul Energetic Hunedoara a început de astăzi furnizarea agentului termic pentru abonații branșați la sistemul public centralizat de termoficare din municipiul Petroșani. Căldura va fi furnizată, pe bază de comandă, societății locale de distribuție Termoficare SA, care deși se află în procedură de faliment, a primit din partea autorităților publice locale, dar și a lichidatorului firmei, dreptul de a presta serviciul de distribuție a agentului termic pentru o perioadă de 12 luni. Măsura a fost luată în baza unei decizii adoptate de Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Hunedoara, pentruCItește mai departe
Gerul a adus probleme la sursele de alimentare cu apă potabilă din Valea Jiului

Stațiile de captare a apei de la Taia și Jieț au întâmpinat o serie de probleme, odată cu gerul care s-a instalat la finalul lunii noiembrie în regiunea Văii Jiului. Șeful Serviciului Exploatare al Apa Serv, Florin Donisa spune că au existat probleme în special în ceea ce privește debitele de apă din cele două surse. ”Din cauza temperaturilor foarte scăzute, care vin însă și după o perioadă de secetă prelungită, au existat o serie de probleme în ceea ce privește asigurarea apei potabile din sursele Taia și Jieț. DeșiCItește mai departe
Loturile 3 şi 4 din Autostrada A1, tronsonul Lugoj – Deva vor fi gata în primăvară. Pe 7-10 decembrie se deschide circulaţia pe A3 în Bucureşti

Ministrul Transporturilor, Lucian Şova, a declarat cu ocazia vizitei pe cele două şantiere, că loturile 3 şi 4 din Autostrada Lugoj – Deva vor fi date în exploatare în primăvara anului viitor. El a adăugat că pe 7 – 10 decembrie va fi deschisă circulaţia şi pe A3, la intrarea în Capitală. „Doar generalul iarnă a rămas duşmanul nostru în aceste timpuri. Am speranţa că cele două loturi vor fi date în exploatare în primăvara anului viitor. Sper ca şi cei de la Comsa vor reuşi să termine cele câtevaCItește mai departe
Sărbătoare de suflet, cu ceremonii, discursuri și distincții, dar și cu muzică românească de calitate și bucate tradiționale, la Centenarul Uricaniului

Vremea Centenarului Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918 a adus bucurie și cuvenită sărbătoare în comunitatea locală a orașului Uricani. Peste o mie de oameni au răspuns aici invitației lansate de adminstrația publică locală și au participat, cu mic cu mare, cu inimile deschise, la cele două zile de ceremonii și spectacole care au marcat aici Ziua Națională a României, în cadrul unui amplu proiect cultural-artistic realizat cu sprijinul Ministerului Culturii și Identității Naționale, în cadrul programului ”Centenar”. Casa de cultură din orașul Uricani s-a dovedit astfel a fiCItește mai departe
Spectacole, defilare, armonie și unitate la Lupeni, de Ziua Centenarului

La Lupeni, Ziua Națională a României și Centenarul Marii Uniri de la 1 Decembie 1918 au fost întâmpinate așa cum se cuvine, ca o adevărată zi de sărbătoare. Dis de dimineață, în ciuda timpului geros, numeroși cetățeni ai Lupeniului, avându-i în frunte pe liderii comunității locale, respectiv primarul Lucian Resmeriță, viceprimarul Iacob Mesaroș, consilieri locali ș.a.m.d., au pornit într-o inedită defilare pe bulevardul principal al orașului, purtând în mâini un uriaș drapel tricolor. La Lupeni, ceremonia festivă dedicată Centenarului Marii Uniri a avut loc în Parcul CAP, proaspăt și elegantCItește mai departe
Momente solemne la ședința CJH dedicată Centenarului Marii Uniri

Conducerea Consiliului Județean Hunedoara, consilierii județeni din actuala legislatură și câteva sute de invitați au participat astăzi la ședința omagială a legislativului județean, desfășurată la Teatrul de Artă din Deva sub genericul „Hunedoara și Marea Unire”. Printre invitații administrației județene s-au numărat președinții și vicepreședinții CJ Hunedoara din legislaturile trecute, actuali și foști parlamentari, foști prefecți și subprefecți, primari, reprezentanți ai instituțiilor deconcentrate, ai instituțiilor aflate în subordinea CJ Hunedoara, aparatul de specialitate, reprezentanți ai veteranilor de război. De asemenea, a răspuns invitației de a participa la adunare și Episcopul DeveiCItește mai departe
Iluminatul ornamental a fost pornit la Petroșani

Mii de beculeţe colorate şi kilometri de metri de ghirlande împodobesc municipiul Petroşani. Luminile au fost pornite în urma unei ceremonii devenită deja tradiţie. Evenimentul adună mulţi locuitori în cel mai mare parc al Petroşaniului, dornici să asiste la pornirea iluminatului ornamental. În acest an, iluminatul decorativ a fost pornit mai devreme față de anii trecuți, unul din motive fiind legat și de manifestările dedicate Centenarului, evenimente găzduite pe parcursul acestei săptămâni de municipalitatea Petroșani. Ornamentele ce anul acesta decorează localitatea cu ocazia sărbătorilor de iarnă au fost achiziţionate deCItește mai departe
Pași înainte spre funcționalizarea Sistemului Integrat de Gestionare a Deșeurilor Hunedoara

Sistemul Integrat de Gestionare a Deșeurilor din județul Hunedoara a mai făcut astăzi un pas important în vederea deplinei funcționalizări a acestuia. Astfel, astăzi, 27 noiembrie 2018 ora 12:00, la sediul Asociației de Dezvoltare Intercomunitară „Sistemul Integrat de Gestionare a Deșeurilor ” județul Hunedoara, a fost semnat contractul de delegare a serviciului de salubrizare in zona de colectare 3 Centru. Acesta este al treilea contract semnat din cadrul proiectului SMID,contractul fiind atribuit în urma licitației organizate în acest scop, asocierii SC BRAI – CATA SRL – SC TED TRANS 2002CItește mai departe
Plan pentru deszăpezire la Petroșani. Utilaje, materiale antiderapante și personal pentru intervenție

”La fel ca în fiecare an, și de această dată am vrut să mă asigur de faptul că nu vom avea probleme cu deszăpezirea în iarna ce urmează. Există un plan de acţiune aprobat de Consiliul Local, iar societatea căreia i-a fost atribuit contractul va interveni cu prioritate în zona spitalului, a școlilor și a instituţiilor publice, după care urmează celelalte artere.” Declarația aparține primarului municipiuui Petroșani, Tiberiu Iacob Ridzi, care a participat astăzi, împreună cu directorul DADPP Petroșani, Daniel Vișan la inspecția prilejuită de prezentarea arsenalului tehnic și uman cuCItește mai departe
Întâlnire la Consiliul județean Hunedoara pe tema protejării sitului istoric Sarmizegetusa Regia, monument UNESCO

Conducerea Consiliului Județean Hunedoara și reprezentanții Serviciului Public Administrare Monumente Istorice, în grija căruia se află situl Sarmizegetusa Regia, s-au întâlnit astăzi cu directorul Direcției Silvice Deva, ing. Radu Crișan, cu șeful Biroului Tehnic din cadrul Direcției Silvice, ing. Victor Coandă și cu șeful Ocolului Silvic Grădiște, ing. Nicolae Oproiu, pentru a discuta pașii care trebuie urmați pentru scoaterea din fondul forestier a arborilor din incinta sitului istoric. ”Este vorba de arborii care se află pe traseele de vizitare și care pun în pericol atât integritatea monumentelor din sit, cât șiCItește mai departe
Comunicat de presă / Conferința ”Centenarul Marii Uniri la Uricani” va avea loc pe 1 Decembrie

Centenarul Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918 va fi sărbătorit în comunitatea locală a orașului Uricani. Ziua Centenarului Marii Uniri va aduce la Uricani marcarea evenimentelor istorice locale, regionale și naționale care au precedat actul Unirii precum și rolul pe care l-au avut uricănenii în făurirea României Mari, toate acestea fiind aduse în discuție în cadrul conferinței intitulate ””CENTENARUL MARII UNIRI” – URICANI, 2018”. Cu acest prilej, la Uricani vor conferenția istorici, profesori universitari, jurnaliști, reprezentanți ai societății civile din orașul Uricani și din Valea Jiului. De asemenea, vaCItește mai departe
Autoritățile județene sunt pregătite pentru lupta cu zăpezile de pe drumuri

Nu mai puțin de 98 de utilaje de deszăpezire vor acționa la nevoie pe toate drumurile județene aflate în administrarea Consiliului județean Hunedoara, astfel încât intervențiile necesare să fie efectuate corespunzător în 6 până la cel mult 24 de ore, în funcție de categoria drumurilor județene afectate de intemperii. Administratorul public al județului Hunedoara, Costel Avram spune că, în acest scop, drumurile județene au fost împărțite în mai multe categorii, în funcție de care firmele de deszăpezire trebuie să acționeze cu prioritate. ”Drumurile județene au fost împărțite în categoria 3, 4CItește mai departe
Impozitele locale nu cresc

Administrația locală a decis să mențină nivelul din acest an al taxelor locale, însă propunerea primarului trebuie validată și de aleșii locali. Astfel, primarul Dan Bobouțanu a inițiat un proiect de hotărâre care va fi supus la vot în ședința de Consiliu Local de la sfârșitul acestei luni, prin care dările rămân la același nivel ca în anii precedenți. „Impozitele și taxele locale în municipiul Hunedoara nu au fost majorate în mandatul meu de primar. Consider că la acest nivel de impozitare, am reușit să facem o colectare mai bunăCItește mai departe
Consiliul județean Hunedoara, preocupat de dezvoltarea turismului în Valea Jiului

Preocupările Consiliului județean Hunedoara pentru dezvoltarea și promovarea turismului în toate zonele județului s-au materializat și anul acesta într-o serie de acțiuni concrete desfășurate în acest scop. În ceea ce privește stațiunile montane de pe Valea Jiului, președintele Consiliului județean Hunedoara, Mircea Flaviu Bobora apreciază că în anul pe care ne pregătim să-l încheiem au fost făcuți pași semnificativi atât în ceea ce privește infrastructura de turism, dar și în ceea ce privește promovarea stațiunilor Straja, Parâng sau Pasul Vîlcan. ”Dezvoltarea turismului în Valea Jiului este absolut necesară, odată cu restrângereaCItește mai departe
Planuri pentru zona Crividia, prin programul GAL Vulcan

Conform graficului de activități al lunii noiembrie, echipa Grup de Acțiune Locala (GAL) municipiul Vulcan și-a continuat seria întâlnirilor dintre reprezentanții Primariei municipiului Vulcan – beneficiar al proiectelor POR/POCU din cadrul Strategiei de Dezvoltare a municipiului Vulcan, cu reprezentanții comunităților vizate, în vederea discutării fișelor de intervenții din Zonele Urbane Marginalizate (ZUM). În acest sens, în data de 22 noiembrie 2018, a avut loc întalnirea cu cetățenii din zona Crividia, aceștia fiind invitați să-și exprime punctul de vedere cu privire la proiectele ce vor fi implementate în această zonă, prinCItește mai departe
Primăria Petroșani pune la dispoziția exclusivă a societății civile locale 100.000 de lei în bugetul pe 2019

Activitățile derulate prin intermediul societății civile constituie, în opinia primarului municipiului Petroșani, Tiberiu Iacob Ridzi, un apot important în derularea unor proiecte cu impact major pentru comunitatea locală, iar acest tip de acțiuni au fost întotdeauna încurajate și sprijinite de administrația locală din Petroșani. Pentru anul viitor, primarul Petroșaniului și-a propus să facă încă un pas înainte în ceea ce privește relația administrației locale cu societatea civilă. Tiberiu Iacob Ridzi spune că va lansa o inițiativă prin care 100.000 de lei din bugetul local pe 2019 al Consiliului local deCItește mai departe
ANUNȚ / Ședință de Consiliu județean pe 28 noiembrie 2018

In temeiul prevederilor art.8 alin.1 din Legea nr.52/2003 privind transparența decizională în administrația publică, republicată, se aduce la cunoștința publică faptul că, în data de 28.11.2018, ora 11,00, va avea loc ședința publică ordinară a Consiliului Județean Hunedoara, la sediul Consiliului Județean Hunedoara, din municipiul Deva, str. 1 Decembrie nr.28, județul Hunedoara, cu următoarea ordine de zi: Proiect de hotărâre privind aprobarea diminuării cotizației la Asociația de Dezvoltare Intercomunitară „Serviciul Județean pentru Ocrotirea Animalelor fără Stăpân” pentru anul bugetar 2018; Proiect de hotărâre privind aprobarea majorării contribuţiei anuale a Consiliului JudeţeanCItește mai departe
Final de proiect european la Bansko cu participarea reprezentanților comunității din Petroșani

O delegație a comunității locale din municipiul Petroșani participă în aceste zile, în orașul înfrățit Bansko din Bulgaria, la sesiunea finală a proiectului european ”Transferul inovațiilor în domeniul sănătății”. Proiectul a fost derulat pe parcurusl acestui an de către municipalitatea din orașul Bansko, în cadrul Programului Operațional Dezvoltarea Resurselor Umane 2014-2020, având ca temă implementarea practicilor inovative în domeniul sănătății și în domeniul social. În cadrul acestui proiect, reprezentanții autorităților din Bansko au efectuat mai multe schimburi de experiență cu Spitalul de Urgență din Petroșani, în dorința de a implementaCItește mai departe
S-a semnat contractul pentru bazinul de înot de la Petrila

Petrilenii ar putea avea ocazia ca, până la finalul anului viitor, să poată înota în noul bazin didactic de înot care urmează să fie construit la Școala gimnazială nr. 5. Primarul orașului Petrila anunță că astăzi a primit vestea că CNI, care este finanțatorul acestui proiect, a semnat contractul de proiectare și execuție a acestei importante investiții publice. Mai mult, a fost fixat și un termen de execuție a lucrării, care este de 10 luni. ”Dacă toate lucrurile vor merge bine, în toamna viitoare se va putea înota în bazinulCItește mai departe
Se montează căsuțele pentru Târgul de Iarnă care se deschide în 28 noiembrie!

Primăria Municipiului Deva a început montarea căsuțelor din lemn pentru Târgul de Iarnă 2018, care va avea loc în perioada 28 noiembrie – 31 decembrie 2018, în Piaţa Unirii şi pe Bulevardul 1 Decembrie 1918. Timp de 34 de zile, între orele 9:00-22:00, în centrul istoric al Devei vă aşteaptă 18 de căsuţe din lemn şi rulote în care comercianţii vor oferi vizitatorilor produse specifice sărbătorilor de iarnă – preparate din carne şi lapte, siropuri şi dulceţuri, produse de patiserie, vinuri, produse handmade, cadouri, ornamente şi decoraţiuni, produse de artizanat,CItește mai departe
PETROȘANI / 30.000 de lei de la bugetul public pentru Centenar

La fel ca în fiecare an, municipalitatea din Petroșani va marca și anul acesta Ziua Națională a României. Evident, festivitățile care vor avea loc în data de 1 Decembrie în Parcul Central Carol Schreter din localitate, vor avea un caracter special, având în vedere că anul acesta stă sub semnul Centenarului Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918. ”În urmă cu 100 de ani, la Alba Iulia, poporul român trăia visul Unirii, după ce în același an istoric 1918, aveau să fie parafate actele Unirii Basarabiei cu România (la 27CItește mai departe
CJH despre stadiul lucrărilor la noua Pediatrie din Deva

Stadiul lucrărilor la noua Pediatrie din Deva a fost prezentat astăzi într-o informare făcută de Consiliul județean Hunedoara Astfel, reprezentanții CJH arată că, până la această dată, constructorul a ridicat structura de rezistență, a montat acoperișul și a realizat șarpanta la spațiul care va găzdui noua Secție Pediatrie din cadrul Spitalului Județean de Urgență Deva. De asemenea, a fost executată fațada pe trei dintre laturile clădirii, au fost montate ferestrele și ușile interioare, iar tencuielile brute au fost realizate în proporție de 80%. În prezent, se lucrează la pereții despărțitoriCItește mai departe

