Cultură și educație
Probele de evaluare a competențelor lingvistice și digitale de la Bacalaureat nu vor mai fi susținute în acest an

Potrivit unei decizii adoptate de Guvern, în contextul măsurilor de protecție împotriva noului coronavirus, pentru anul școlar 2019-2020, probele de evaluare a competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română, probele de evaluare a competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă pentru elevii care au urmat studiile liceale într-o limbă a minorităţilor naţionale, probele de evaluare a competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională studiată pe parcursul învăţământului liceal și probele de evaluare a competenţelor digitale nu vor mai fi susținute în cadrul examinărilor din sesiunile de Bacalaureat. AcesteaCItește mai departe
Fondurile europene schimbă radical imaginea școlilor din municipiul Lupeni

Anul 2020 ar putea consemna pentru autoritățile locale de la Lupeni anul în care debutează o nouă serie de programe investiționale care au ca obiectiv, de data aceasta, reabilitarea și modernizarea sistemului de învățământ din municipiul Lupeni. Practic, pentru aproape toate instituțiile educaționale autoritățile locale au scris proiecte de modernizare care au fost depuse spre finanțare către diverse instituții financiare, cu precădere acolo unde este posibilă accesarea de bani europeni în această direcție. Acest lucru s-a dovedit de bun augur iar primarul municipiului Lupeni se declară tot m ai optimistCItește mai departe
Laboratoare de informatică pentru 4 școli hunedorene, din bani europeni

Un Laborator de informatică dotat cu mobilier, complet echipat cu 24 calculatoare tip desktop all-in-one și sistem interactiv cu tablă smart și videoproiector, urmează să funcționeze începând cu viitorul an școlar, în cadrul unui număr de 4 unități de învățământ din județul Hunedoara. Primul astfel de laborator de informatică a fost deja amenajat în cadrul Liceului Tehnologic ”Dimitrie Leonida” din Petroșani. ”Suntem bucuroși, că școala noastră a primit în această săptămână cele 24 de calculatoare noi, mult așteptate. Calculatoarele au fost montate și sunt pregătite pentru utilizare. Mulțumim Inspectoratului Școlar Județean HunedoaraCItește mai departe
Soluții pentru finalizarea studiilor, în on-line, la Universitatea din Petroșani

Universitatea din Petroșani s-a conformat recomandărilor făcute de autorități odată cu declanșarea crizei epidemiologice de Covid-19 și a trecut la continuarea activităților didactice în mediul on-line. Potrivit rectorului Radu Sorin, acest tip de interacțiune cu studenții a decurs foarte bine, motiv pentru care conducerea instituției de învățământ superior din Valea Jiului a decis să caute soluții pentru ca, acolo unde este posibil, inclusiv examenele de an, inclusiv cele pentru anii terminali, să poată fi susținute on-line de către studenți. Prof.univ.dr.ing. Radu Sorin spune că, în acest scop, Universitatea din PetroșaniCItește mai departe
Despre arta-n pandemie la Robert Hummel sau cum putem să facem haz de necaz

Ce altceva credeți că ar putea face un artist în vremuri de pandemie decât să creeze ? Nu știu să existe un altfel de răspuns, iar un alt exemplu al faptului că și în Valea Jiului, arta-n pandemie e o ”boală grea” pentru orice artist talentat primim chiar din partea profesorului Robert Hummel, din ale cărui tușe de desen inspirate din probabil cele mai titrate personaje ale momentului, s-au născut câteva caricaturi care ne smulg inevitabile zâmbete, îndemnându-ne la convingerea că, mai ales români fiind, știm să facem haz deCItește mai departe
Salvați Copiii solicită autorităților decidente restabilirea dreptului la educație pentru toți copiii: E nevoie de intervenție rapidă pentru copiii excluși din educația online

Salvați Copiii România avertizează asupra agravării riscului de excluziune socială a copiilor vulnerabili, în condițiile în care aceștia au avut acces îngreunat sau nu au putut participa defel la școala online. În continuarea măsurilor de suport socio-educațional luate imediat după închiderea școlilor, organizația demarează un program complex de intervenție și recuperare a decalajelor, atât prin dotarea copiilor cu tablete (2.000 în primă fază), cu acces la internet, cât și prin instruirea profesorilor privind utilizarea tehnologiei online și solicită autorităților decidente definirea unor politici publice care să permită restabilirea imediată aCItește mai departe
Peste 13 milioane de lei din bani europeni pentru Universitatea din Petroșani

Nu mai puțin decât 13.380.083,62 lei din fonduri europene este valoarea unui proiect accesat de Universitatea din Petroșani, în cadrul programului Regio, prin POR 2014-2020, Axa Prioritară 10 – Îmbunătățirea infrastructurii școlare, al cărui contract de finanțare a fost semnat miercuri, 6 mai 2020 de către conducerea instituției academice din Valea Jiului și cea a ADR Vest din Timișoara. Potrivit rectorului Radu Sorin, cu acești bani, la Universitatea din Petroşani va fi reabilitată infrastructura corpului de clădire C de pe str. Universității nr. 20, clădire cunoscută drept ”corpul nou” al Universității din Petroșani,CItește mai departe
Care sunt atuurile ofertei academice pentru studii de licență de la Universitatea din Petroșani
Universitatea din Petroșani se pregătește pentru demararea primei sesiuni de înscriere pentru programele de licență și master ale viitorului an universitar 2020-2021. Chiar dacă nu a fost încă stabilit un calendar al admiterii și încă se lucrează la stabilirea numărului de locuri din oferta academică pe care Universitatea din Petroșani o va propune viitorilor săi studenți, este deja clar faptul că prima sesiune de admitere va avea loc în luna iulie, a doua urmând să fie organizată în luna septembrie. Între timp, conducerea Universității din Petroșani a elaborat un ghidCItește mai departe
Exponatele Muzeului Civilizației Dacice și Romane, prezentate în on-line

Muzeul Civilizației Dacice și Romane din Deva, instituție subordonată Consiliului Județean Hunedoara, derulează în această perioadă o serie de proiecte în mediul online, pentru a se menține aproape de public și pentru a atrage noi vizitatori virtuali. Astfel, în aceste zile, instituția muzeală lucrează la un proiect destinat, în principal, copiilor. Este vorba despre realizarea unei serii de materiale filmate, grupate sub denumirea de ”Viața la romani”, care vor fi încărcate pe canalul deținut de muzeu pe platforma Youtube. În acest scop, muzeul hunedorean și-a propus să încarce pe platformăCItește mai departe
Cum vor susține examenele de Evaluare Națională și Bacalaureat elevii care fac parte din familii în care cineva e în izolare sau infectat. Ministrul educației: Izolați, singuri în sală

Monica Anisie, Ministrul Educației, a vorbit la Digi24 despre situațiile speciale care pot interveni în susținerea examenelor de Evaluare Națională și Bacalaureat. Monica Anisie a fost întrebată ce se întâmplă cu copiii ai căror părinţi/bunici se află în grupă de risc, respectiv cum vor susține aceștia examenul, astfel încât să se întoarcă în siguranță la familiile lor. „Mă voi sfătui în acest sens cu ministrul sănătăţii şi voi prevedea această situaţie în Ordinul comun”, a răspuns ministrul. O altă situație specială luată în discuție a fost cea a copiilor care facCItește mai departe
Carte de colecție ”I.D. Sîrbu” în pregătirea editorului Toma Velici

Un nou volum de carte cuprinzând inedite lucrări din creația lui Ion Dezideriu Sîrbu se află în lucru la Editura ”Măiastra” din Tg. Jiu, sub îngrijirea lui Toma Velici, editor al operei postume a lui Ion D. Sîrb și Cetățean de Onoare al Coloniei Literare & Artistice de la Petrila. Cartea, intitulată ”Ultimele…” se anunță a fi una de colecție, fie și pentru faptul că în motto-ul lucrării, un citat din același Ion D. Sîrbu, acesta spune negru pe alb: „Nu vreau să scriu cum s-a mai scris. Vreau să scriu despre ceCItește mai departe
Modificări în structura anului universitar la Facultatea de Mine a Universității din Petroșani

Potrivit unei decizii luate de conducerea Universității din Petroșani, având în vedere situația actuală privind Starea de urgență și necesitatea organizării în cele mai bune condiții a activităților de examinare și finalizare a studiilor universitate de licență și de masterat, structura anului universitar 2019/2020 pentru anii IV – ingineri zi, anii II – master de la Facultatea de Mine a fost modificată după cum urmează: – 04.05.2020 – 31.05.2020 (4 săptămâni) – elaborarea lucrării de diplomă/disertație – 01.06.2020 – 21.06.2020 (3 săptămâni) – recuperare laboratoare și sesiune examene – 22.06.2020CItește mai departe
Peste 1300 de profesori și elevi urmează cursurile online ale Fundației Noi Orizonturi, unice în România

Peste 1300 de profesori și elevi din toată țara urmează cursuri online gratuite și unice în România pe teme globale ce țin de sănătate și stare de bine, educație de calitate, reducerea inegalităților sau orașe și comunități sustenabile. Cursurile, organizate de Fundația Noi Orizonturi se axează pe cele 4 Obiective de Dezvoltare Durabilă, aceste cursuri ajutând profesorii și elevii să înțeleagă cu adevărat procesul de învățare, oferă idei, resurse, recunoaștere și o comunitate de susținere. Cursurile online și gratuite sunt adaptate la ce se întâmplă acum în lume Cele 4CItește mai departe
Ministerul Educației: Înscrierile la grădiniță și la clasa pregătitoare vor fi realizate online. Cum se va face evaluarea psihosomatică

Înscrierile la grădiniță și la clasa pregătitoare pot fi realizate online, după un calendar pe care Ministerul Educației îl va anunța. Evaluarea psihosomatică va fi înlocuită cu declarație pe proprie răspundere a părinților și recomandare eliberată de grădiniță, a anunțat Ministerul Educației, în urmă cu puțin timp. Ministerul a precizat că, “începând cu data de 2 iunie, elevii din clasele a VIII-a, a XII-a/XIII-a, cei din anii de final de ciclu profesional și postliceal, vor reveni în unitățile de învățământ pentru două săptămâni. Vor avea loc doar activități de pregătireCItește mai departe
Cum vor fi încheiate mediile elevilor, pentru fiecare ciclu de învățământ și pentru fiecare situație în parte

Un document trimis de către Ministerul Educației tuturor profesorilor și obținut de Edupedu.ro, face precizări privind modalitățile de încheiere a situațiilor școlare în care explică, pentru fiecare ciclu de învățământ și pentru fiecare situație a elevilor modul în care acestora le va fi încheiată media. Sunt identificate patru situații în învățământul primar, unde elevii sunt notați cu calificative și cinci situații la gimnaziu și liceu, unde elevii sunt evaluați cu note. Redăm indicațiile transmise de minister profesorilor: „Precizări privind modalitățile de încheiere a situației școlare „Pentru nivelul de învățământ ante-preșcolarCItește mai departe
Scoala Gimnaziala Avram Stanca Petrosani a început înscrierile on-line pentru clasa pregătitoare

Având în vedere situația actuală, Scoala Gimnaziala Avram Stanca Petrosani structură a Colegiului Național Mihai Eminescu Petroșani continuă înscrierile pentru clasa pregătitoare în mediul on-line. Părinții pot face acest lucru accesând link-ul de mai jos unde trebuie să completeze datele solicitate ăn formular. Adresa unde se pot face înscrierile on-line pentru clasa pregătitoare: https://inscriere.edu.ro/cerere Evaluarea psihosomatică a copiilor va fi înlocuită cu declarație pe proprie răspundere a părinților/tutorilor legali instituiți și recomandarea eliberată de grădinița pe care au frecventat-o. Adresele de email unde putem fi contactați sunt: [email protected] teoretic_petroș[email protected] PentruCItește mai departe
Machete ale copiilor de la Cercul de Machete al Clubului Copiilor și Elevilor din Valea Jiului, licitate pentru strângerea de fonduri destinate Spitalului Municipal Lupeni

Coordonatorul cercului de machete al Clubului Copiilor și Elevilor din Valea Jiului, prof. Alin Apostoiu-Buru, împreună cu pasionații săi elevi, au luat decizia de a scoate la licitație unele dintre cele mai reușite exponate pe care le-au realizat de-a lungul timpului în cadrul activităților lor creative, pentru a veni în sprijinul Spitalului Municipal Lupeni, care este angrenat în lupta anti-COVID19, în calitate de spital suport din județul Hunedoara. Licitația unui lot de 7 piese, cu o valoare tehnică, artistică și mai ales sentimentală a început deja, aceasta derulându-se exclusiv peCItește mai departe
Ministrul Educației, despre cursurile online: Elevii pot fi notați, iar nota poate fi trecută în catalog cu acordul părinților

Toate școlile din România sunt obligate să reia cursurile online pentru elevi, în perioada în care cele fizice sunt suspendate din cauza pandemiei de coronavirus. Așadar, dacă până acum cursurile se țineau online sub o formă de recomandare, acestea au devenit obligatorii pentru toate unitățile de învățământ din România, iar Ministrul Educației a ținut să adauge în direct la Digi24 faptul că elevii vor putea să primească și note. Până acum, cursurile online pentru elevi s-au desfășurat în baza unei recomandări în acest sens de la Ministerul Educației. „Recomandarea aCItește mai departe
Simpozioanele naționale studențești de la Universitatea din Petroșani au fost amânate pentru toamnă
Programate inițial să se desfășoare în prima jumătate a lunii mai, cele trei simpozioane naționale studențești organizate de Universitatea din Petroșani au fost reprogramate pentru luna octombrie 2020, data exactă de desfășurare a acestora urmând să fie anunțată în timp util. Decizia apariție Consiliului de Administrație al Universității din Petroșani și a fost luată în contextul măsurilor necesare pentru limitarea riscurilor de extindere a infecțiilor cu noul coronavirus. Rectorul Universității din Petroșani, prof.univ.dr.ing. Radu Sorin spune că este vorba despre o serie de manifestări științifice apreciate în mediul academic românesc,CItește mai departe
Secția de Împrumut a Bibliotecii Județene ”Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva intră în modernizare

Conducerea Bibliotecii județene ”Ovid Densușianu” a demarat lucrări de renovare și reamenajare a Secției de Împrumut, în această perioadă în care relațiile cu publicul sunt suspendate, ca urmare a decretării stării de urgență pentru prevenirea și limitarea îmbolnăvirilor cu noul coronavirus. În perioada următoare, secția va trece printr-un amplu proces de modernizare. Lucrările de renovare și reamenajare presupun: refacerea instalației electrice și montarea de corpuri de iluminat tip led, înlocuirea pardoselilor, zugrăveli, înlocuirea rafturilor și a birourilor cu mobilier nou, igienizarea întregului spațiu. La Secția de Împrumut a Bibliotecii JudețeneCItește mai departe
Cartea aniversară a dr. Dumitru Gălățan-Jieț readuce în ”Memoria cărților” istoria celor 27 de volume cu și despre momârlanii Văii Jiului

Cea mai recentă producție literară a distinsului dr. Dumitru Gălățan Jieț, ”Memoria cărților – 80 de ani, împreună cu momârlanii din Valea Jiului”, apărută recent la Editura ”Măiastra” nu este doar un simplu ”repertoar” al precedentelor sale 27 de volume care l-au transformat în ultimii 15 ani din cei 80 ai vieții sale de momârlan autentic, într-un veritabil specialist în ceea ce privește etnogeneza, istoria, tradițiile și obiceiurile oamenilor de baștină ai Văii Jiului, ci și încă o dovadă a pledoariei literare pe care acesta o face momârlanilor. Nu neCItește mai departe
Trei unități de învățământ din Valea Jiului au primit certificatul de ”Școală eTweening” în 2020

Criza sanitară a adus în sectorul educațional provocarea utilizării la capacitate maximă a tehnologiei informației în derularea activităților didactice. Pentru mai multe unități școlare, preocupările pentru acest domeniu al ”școlii viitorului” sunt însă mai vechi, iar unele dintre acestea au aplicat chiar și pentru recunoașterea acestui statut, prin intermediul platformelor de specialitate, care operează în această direcție. Una dintre aceste platforme este și cea derulată la nivel național, prin intermediul unui program Erasmus+, prin care o serie de unități din rețeaua școlară pot aplica pentru obținerea Certificatului eTweening. Pentru anulCItește mai departe
,,Stagii de Practică în Agenții de turism” – un proiect european scris, câștigat și implementat de Asociația Euroeduas Petroșani

Stagii de Practica in Agentii de turism / 2019-1-RO01-KA102-061474 / Malaga 02-20.03.2020 ,,Stagii de Practică în Agenții de turism” este denumirea proiectului Erasmus+ care va implica 30 de elevi împartiti în trei fluxuri, de la trei licee de profil din Valea Jiului, proiect scris, câștigat și implementat de Asociația Euroeduas din Petroșani în calitate de Coordonator. Proiectul urmărește următoarele aspecte practice: să dezvolte abilitățile profesionale pentru 30 formabili VET din liceele consorțiului format din: Colegiul Economic ”Hermes” Petroșani, Liceul Tehnologic Lupeni și Liceul Tehnologic Uricani, prin dezvoltarea de cunoștințe, abilitați,CItește mai departe
Examenele naționale pentru admiterea la liceu și Bacalaureat ar putea avea loc în luna iulie

Ministrul Educației Naționale, Monica Anisie a anunțat marți, 7 aprilie că, după consultarea partenerilor sociali și analizarea situației generate de criza sanitară care se prelungește cu cel puțin o lună, au fost luate o serie de decizii cu privire la organizarea activităților din sectorul Educației. Cea mai importantă informație adusă de ministrul Educației este acea că, în acest an, deși calendarul anului școlar nu va suferi modificări, probele scrise pentru examenele de Evaluare Națională a absolvenților de clasa a VIII-a și examenele de Bacalaureatul vor fi decalate și ar puteaCItește mai departe
Prodecani noi la cele 3 facultăți ale Universității din Petroșani
După validarea, la data de 26 martie 2020 a decanilor de la cele trei facultăți componente Universității din Petroșani, Senatul academic s-a reunit din nou în data de 4 aprilie 2020, de data aceasta pentru a valida propunerile noilor decani pentru întregirea echipelor de conducere de la nivelul facultăților, prin desemnarea celor care vor ocupa funcțiile de prodecani. Astfel, în urma propunerilor făcute de decanul Facultății de Mine, conf.univ.dr.ing. Csaba Lorincz, au fost validați în funcțiile de prodecani ai acestei facultăți: conf.univ.dr.ing. Ciprian Danciu și șef.lucr.dr.ing. Diana Marchiș. La FacultateaCItește mai departe
Din culisele istoriei momârlanilor jieni / PĂTRU ŞI MARINA JIANULUI care „au umplut” POIANA de Jieni – „ai jianului” –

În anul 2008 aflându-mă împreună cu prietenul ing. Mitu Răscolean la Festivalul „Sus pe Muntele din Jina” am stat de vorbă cu un grup mare de oieri de vârsta a doua şi poate chiar a treia, originari din Poiana sau din Jina, care adunaţi la o masă se cinsteau cu câte o bere rece pentru a-şi potoli setea din acea zi toridă de sfârşit de iulie şi totodată, desigur, pentru a mai sporovăi vrute şi nevrute din viaţa lor de oieri. Îmi amintesc dintre ei de Ghiorghioni Dumitru, Ghişe Ion,CItește mai departe
Elevii și profesorii români, provocați de Fundația Noi Orizonturi să ia parte la un proiect global

În România și în lume se trece printr-o perioadă fără precedent, primind o lecție pentru care nu avem prea mult exercițiu: solidaritatea. Este important ca acum să înțelegem și să reflectăm la lucrurile mici care pot face diferența și care pot aduce o îmbunătățire atât țării, cât și întregii planete. Din 2015, Națiunile Unite ne îndeamnă să acționăm asupra celor mai mari probleme mondiale expuse și în Agenda 2030 prin Obiectivele de Dezvoltare Durabilă. Acum, mai mult ca oricând, este nevoie să îi pregătim pe tineri pentru PREZENT – laCItește mai departe
Universitatea Politehnică din Timișoara organizează on line concursul Național de Matematică „Valeriu Alaci”

Elevi din 13 județe s-au înscris și anul acesta la Concursul Național de Matematică „Valeriu Alaci”, ediția a VI-a. Prin urmare, Universitatea Politehnica Timișoara a hotărât să organizeze etapa online a concursului pentru a veni în întâmpinarea tinerilor liceeni care doresc să își testeze cunoștințele la matematică. Concursul se adresează elevilor din clasele IX-XII din unitățile de învățământ preuniversitar de stat și privat din țară, precum și elevilor din alte țări. Competiția este organizată de către Universitatea Politehnica Timișoara, prin Departamentul de Matematică, Facultatea de Automatică și Calculatoare, respectiv FacultateaCItește mai departe
S-au stabilit și noii decani ai facultăților din cadrul Universității din Petroșani

Calendarul stabilirii noii structuri de conducere a Universității din Petroșani s-a încheiat odată cu desemnarea decanilor celor trei facultăți componente din cadrul instituției de învățământ superior din Valea Jiului. O comisie formată din rectorul Universității și cei trei prorectori, împreună cu președintele noului Senat academic, au analizat proiectele manageriale depuse de candidații care s-au înscris la concursul privind desemnarea decanilor de la Facultatea de Mine, de la Facultatea de Inginerie Mecanică și Electrică și de la Facultatea de Științe. Pentru fiecare din cele trei poziții de decan s-au înscris laCItește mai departe
Oferta educaţională a Colegiului Naţional “Mihai Eminescu”

Eşti proaspăt absolvent de clasa a 8-a şi nu te-ai decis la ce liceu vrei să studiezi, să îţi descoperi vocaţia şi să îţi petreci cei mai frumoşi ani ai adolescenţei? Hai la Teoretic! Oferta educaţională a Colegiului Naţional “Mihai Eminescu” este variată şi cuprinde o clasă de matematică-informatică, o clasă de ştiinţe ale naturii şi o clasă de filologie intensiv engleză/franceză. Ce ne recomandă: promovabilitate între 98-100% la bacalaureat şi la examenele de admitere la universităţi naţionale şi internaţionale numeroase premii la olimpiade, concursuri, festivaluri judeţene şi naţionale personalCItește mai departe
Rectorul Universității din Petroșani și-a stabilit noua echipă de conducere

Senatul Universității din Petroșani a validat propunerile făcute de rectorul Radu Sorin Mihai privind desemnarea celor care vor ocupa cele trei poziții de prorector în cadrul școlii academice din Valea Jiului. Astfel, în funcția de prorector al Universității din Petroșani, pentru legislatura 2020-2024 au fost numiți următorii: conf.univ.dr.ec. Codruța Dura – prorector responsabil cu Învățământul și Asigurarea Calității; prof.univ.dr.ing. Roland Moraru – prorector responsabil cu Cercetarea Științifică și Relații Internaționale; prof.univ.dr.ing. Dan Codruț Petrilean – prorector responsabil cu Relațiile cu mediul economic, Promovarea Universității și Admitere. ”Practic, așa cum m-amCItește mai departe
Școlile rămân închise până după Paște: anunțul OFICIAL al Ministrului Educației

Școlile rămân închise până după Paște: anunțul OFICIAL al Ministrului Educației Ministrul Educației, Monica Anisie, a anunțat că școlile vor rămâne închise în perioada în care este decretată stare de urgență de către președintele Klaus Iohannis. „Până după Paște școlile sunt închise”, a declarat Monica Anisie pentru Hotnews.ro. Paștele ortodox pică în acest an în data de 19 aprilie. Potrivit structurii anului școlar 2019-2020, elevii intră în vacanța de primăvară de sâmbătă, 4 aprilie 2020 până marţi, 21 aprilie 2020. Cursurile continuă apoi în perioada 22 aprilie 2020 – 12CItește mai departe
Universitatea din Petroșani își suspendă cursurile până la 22 martie
Urmând recomandările făcute de președintele Consiliului Național al Rectorilor, conducerea Universității din Petroșani a decis astăzi să suspende activitatea didactică din cadrul celor trei facultăți componente. Măsura vine ca răspuns față de creșterea incidenței cazurilor de infectare cu coronavirus, inclusiv la Petroșani, situație în care se impun luarea unor măsuri speciale. Prof.univ.dr.ing. Radu Sorin, rectorul Universității din Petroșani spune că măsura a fost luată în cadrul Consiliului de Administrația și va fi valabilă pentru perioada 12-22 martie 2020, urmând ca după această dată situația să fie reevaluată. Textul complet alCItește mai departe
Fonduri europene pentru reabilitarea, modernizarea și dotarea Universității din Petroșani

Peste 13,8 milioane de lei este valoarea unui proiect de investiții prin care Universitatea din Petroșani și-a propus să reabiliteze și să modernizeze corpurile de învățământ, atelierele și sala de sport dar și să doteze corespunzător toate cele 55 de laboratoare și săli de seminar de care dispune. Rectorul Universității din Petroșani, prof.univ.dr.ing. Radu Sorin spune că banii provin din fonduri europene, accesate ca urmare a selectării proiectului depus de instituția de învățământ superior din Valea Jiului. Proiectul, intitulat ”Reabilitarea și dotarea Universității din Petroșani” urmează să fie finanțat înCItește mai departe
Modele de subiecte şi bareme la bacalaureat. Calendarul simulărilor şi al examenelor

Modele de subiecte şi bareme bacalaureat 2020, 2019, 2018, 2017, 2016, 2015, 2014. Calendarul simulărilor şi al examenelor – Modele de subiecte şi bareme pentru simulare şi examenul de BACALAUREAT 2020 la: română, matematică, istorie, biologie, chimie, filosofie, fizică, geografie, informatică, psihologie, logică pentru examenele scrise au fost publicate pe portalul Ministerului Educației Naționale, EDU.RO. Modele și subiecte BACALAUREAT 2020 – probele scrise Limba și literatura română – Uman Limba și literatura română – Real Istorie Matematică – mate-info Matematică – pedagoic Matematică – științe ale naturii Matematică – tehnologicCItește mai departe
”Infernul” lui Sartre, se joacă în premieră la Teatrul de Artă din Deva

Iubitorii Thaliei sunt invitați miercuri, 4 martie 2020, de la ora 19,00 în sala de spectacol a Teatrului de Artă din Deva, la premiera piesei ”Infernul”, o adaptare după piesa ”Cu ușile închise” a lui jean Paul Sartre, în viziunea regizorală a lui Daniel Bucur. „INFERNUL este o adaptare dupa piesa filozofica CU USILE INCHISE a lui Jean Paul Sartre scrisă în 1943 și reprezentată la Paris pentru prima dată în 1944. Această piesă este reprezentativă pentru existențialism, o mișcare literară de la începutul secolului XX în care ființa umanăCItește mai departe
Dascăli, părinți și autorități implicate – garanția succesului la școală al copiilor vulcăneni

Un proiect dezvoltat de Inspectoratul Școlar Județean Hunedoara în parteneriat cu administrația publică locală din municipiul Vulcan și Școala gimnazială nr. 6 Vulcan încearcă să aducă în atenția comunității importanța rolului pe care părinții îl au, alături de școală și administrație, în succesul activităților educaționale ale copiilor. În acest context, luni, 2 martie 2020 la sediul Primăriei din Vulcan a avut loc o sesiune de informare având ca scop conștientizarea comunității locale din Vulcan asupra importanței participării parentale la îngrijirea și educația copiilor, precum și importanța acesteia pentru dezvoltarea lorCItește mai departe
”Crucea de drimoc”, precursorul mărțișorului, e exponatul lunii martie la MCDR Deva

Exponatul lunii martie 2020 la Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane Deva este “crucea de drimoc” – precursorul mărțișorului. Numită și ”Păpușa luminilor” în satele din jurul localității Gurahonț sau ”Păpușa Ciurlicatului” din satul Basarabasa (com. Vața de Jos) piesa expusă la Palatul Magna Curia din Deva constituie unul dintre elementele cu funcție totemică din cadrul unor ritualuri ce cuprind elemente simbolice ale fertilității, belșugului și sănătății atât pentru animalele din gospodărie, pentru holde și livezi, cât și pentru oameni. ”Această ”păpușă” era confecționată din mlădițe luate de la toți pomii dinCItește mai departe
Primăvară artistică în expoziția doamnelor la Galeria de artă ”Iosif Tellmann” din Lupeni

Pe simezele Galeriei de Artă ”Iosif Tellman” din municipiul Lupeni sunt expuse în această perioadă, o serie de lucrări artistice reunite sub genericul ”Expo Doamne 2020”. Expoziţia, dedicată Zilei Internaţionale a Femeii, a fost vernisată sâmbătă, 29 februarie 2020, iar cele peste 60 de lucrări expuse sunt realizate pe pânză, hârtie, piele, ori sunt confecționate din lemn sau din mărgele și abordează teme variate, de la flori la peisaje, de la portrete la abstract. În acest an, în cadrul acestui eveniment expozițional, deja tradițional în activitatea Galeriei de artă ”Iosif Tellmann”,CItește mai departe
”Bibliotecile anului 2019” din județul Hunedoara vor fi premiate

Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva, cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara, organizează în ziua de 6 martie 2020, ora 1100, la Centrul Cultural „Drăgan Muntean” din Deva, Sala „Liviu Oros”, întâlnirea bibliotecarilor din județul Hunedoara cu prilejul decernării premiilor pentru cea mai bună bibliotecă publică municipală, orășenească și comunală care, în anul 2019, a înregistrat cele mai bune rezultate. Competiția „Bibliotecile anului”, ediția 2019, este un concurs profesional destinat bibliotecilor publice din județ și este menită să stimuleze spiritul de competiție și de inițiativă al fiecărui bibliotecar. ”Concursul interbibliotecar „Bibliotecile anului”CItește mai departe
CJH și ISJ Hunedoara se asociază pentru susținerea financiară a olimpiadelor și concursurilor școlare

Consiliul județean Hunedoara se va asocia cu Inspectoratul Școlar Județean Hunedoara în vederea finanțării și organizării în comun a olimpiadelor și concursurilor școlare în anul 2020. Decizia a fost luată miercuri, 26 februarie 2020, în cadrul ședinței ordinare a Consiliului Județean Hunedoara, în care plenul aprobat Acordul de asociere care stă la baza organizării și finanțării olimpiadelor și concursurilor școlare în anul 2020. Potrivit documentului, Consiliul Județean Hunedoara va contribui la realizarea proiectului cu suma de 50.000 lei care va fi alocată din bugetul propriu al județului pe anul 2020.CItește mai departe
Stația de tratare a apei de la Jieț, gazdă pentru ”Școala Altfel”

Un grup de elevi ai Școlii gimnaziale nr. 2 de la Liceul Tehnologic ”Dimitrie Leonida” din Petroșani au fost miercuri, 26 februarie 2020 oaspeți ai Uzinei de Apă Jieț, în cadrul unei inedite vizite derulate de aceștia în programul educațional ”Școala Altfel”. Elevii, împreună cu profesorul coordonator Adriana Radu au putut vedea ”pe viu” cum funcționează o uzină de apă și, practic, cum ajunge apa din pârâul Jieț la standardele de igienă și calitate prin care poate fi livrată la robinetele locuitorilor din Petrila și Petroșani, ca și apă potabilă.CItește mai departe
Scriitorul și publicistul Marian Boboc, „Cetățean de onoare” al județului Hunedoara

Poetul Marian Boboc, personalitate recunoscută atât pe plan local cât şi naţional, cu o bogată activitate în domeniul culturii scrise, a devenit Cetățean de onoare al județului Hunedoara prin hotărârea adoptată în data de 26 februarie 2020, la inițiativa consilierilor județeni Ion Hirghiduși și Doinița Maria Bălănesc. ”Trăsăturile sale morale care dovedesc că se simte responsabil nu numai profesional, ci și în relațiile cu oamenii, îi dă măsura angajamentului față de sine însuși și lumea în care trăiește, completându-i personalitatea sa complexă. Prin susţinuta sa activitate culturală a avut oCItește mai departe
“Biblioteca vie a oraşului” ediţia a VI – a

COMUNICAT DE PRESĂ Noi, membrii clubului Impact A.R.E.A. , din cadrul fundaţiei “ Noi Orizonturi” , în parteneriat cu Hotel Rusu Petroşani , organizăm cea de-a VI – a ediţie a proiectului “ Biblioteca vie”, în cadrul căruia oamenii îşi spun poveştile si, anul acesta, modul în care au contribuit la societatea şi oraşul în care trăiesc, tema fiind „ Oraşe şi comunităţi sustenabile “. Acţiunea se va desfăşura în data de 28-29 februarie , la localul Big Dadu , strada 1 Decembrie 1918, Petroşani. Evenimentul are scopul de aCItește mai departe
Prof.univ.dr.ing. Radu Sorin Mihai reconfirmat în calitate de Rector al Universității din Petroșani

Prof.univ.dr.ing. Radu Sorin Mihai a fost reconfirmat în funcția de Rector al Universității din Petroșani, în urma alegerilor care au avut loc, în acest sens, marți, 25 februarie 2020, în cadrul instituției de învățământ superior din Valea Jiului. Acesta a întrunit un număr de 93 de voturi, față de 61 câte a reușit să obțină contracandidatul său, prof.,univ.dr.ec. Eduard Edelhauser, alte 4 voturi fiind exprimate fiind anulate. Rezultatul alegerilor de la Universitatea din Petroșani urmează să fie transmis spre validare, Ministerului Educației șio Cercetării. Astfel, prof.univ.dr.ing. Radu Sorin Mihai îșiCItește mai departe
Studenții Universității din Petroșani sunt invitați în ”Laboratorul de cariere”

Studenții Universității din Petroșani care își pun încă fireasca întrebare ”Ce fac după ce termen facultatea ?” vor putea găsi un răspuns concret la această dilemă în cadrul evenimentului derulat sub genericul ”Laboratorul de Cariere”, eveniment care va avea loc în zilele de 26 și 27 februarie 2020 la Sala de conferințe a Bibliotecii universitare din Petroșani, începându cu ora 10,00. Evenimentul este organizat în conformitate cu Protocolul de parteneriat dintre Universitatea din Petroșani și Asociația ”Școala de Valori” în cadrul caravanei de promovare a Programului „Laboratorul de Cariere”. ParticipareaCItește mai departe
EDUCAȚIE Doi candidați pentru funcția de rector al Universității din Petroșani

Marți, 18 februarie 2020 a fost termenul de depunere a candidaturilor pentru alegerea viitorului rector al Universității din Petroșani. Doi candidați și-au exprimat dorința de a intra în cursa electorală internă, acesta fiind de altfel și numărul minim obligatoriu stabilit prin noul Regulament de organizare a alegerilor de la Universitatea din Petroșani. Cei doi candidați sunt prof.univ.dr.ing. Sorin Mihai Radu – actualul rector al Universității din Petroșani și prof.univ.dr. ec. Eduard Edelhauser – în prezent titular al unuia din portofoliile de prorector de la Universitatea din Petroșani. Cei doi și-auCItește mai departe
Premii pentru micii machetiști ai Văii Jiului și expoziție inedită de machete, la galeria de artă din Lupeni

La finalul săptămânii precedente, mai exact în data de 15 februarie 2020, Galeria de artă ”Iosif Tellmann” din municipiul Lupeni a fost gazdă nu atât pentru inedita expoziție de machete prezentate de Richard Dyer, membru al The Portsmouth Model Boat Display Team,și de alți pasionați ai genului din cadrul Asociației de Modelism Tomis din Constanța și Tapir Models din București, cât mai ales a festivității de premiere a micilor machetiști din Lupeni, membri ai Cercului de Machete din cadrul Clubului Copiilor Petrila, filiala Lupeni. Evenimentul „Premierea micilor machetiști din Lupeni” s-aCItește mai departe


