Cultură și educație
Titluri de excelenţă pentru Colegiile Tehnice din Petroşani şi Vulcan
Pentru al doilea an consecutiv, Consorţiul Regional pentru Învăţământ şi Ocupare Vest, adică CRIO Vest, a împărţit liceelor şi colegiilor cu profil tehnic din judeţul nostru o serie de titluri de excelenţă, în semn de recunoaștere a EXCELENŢEI în activitate a şcolilor din regiune. Scopul principal al acestor premii este acela ca excelenţa să fie cunoscută de către cei care doresc să opteze pentru o carieră profesională, dar şi să ştie unde să găsească excelenţa în educaţie, în domeniul tehnic. CRIO Vest activează astfel ca un fin observator al pieţeiCItește mai departe
Ion D. Sîrbu – un apostol al Văii Jiului

M-am născut în Petrila. Pe certificatul meu de naştere scrie că m-am născut în Petroşani, dar, asta, doar pentru că în vremea aceea, ca şi pe aceasta, Petrila… nu avea maternitate! Oricum, mi-am petrecut primii şapte ani ai copilăriei mele şi – în bună măsură – chiar şi cei şapte ani de acasă în faimoasa colonie “Pârâul dracului” din Petrila. Pentru cine nu ştie geografia zonei, această colonie se afla la distanţă de o aruncătură cu praştia (peste Jiul de Est) de „colonia minerească polietnică” în care s-a născut şiCItește mai departe
În Sala POMPAdou de la Mina Petrila / Finis coronat opus

Asociaţia „Rosa Multiflora” (preşedinte – Costel Avram) şi Cenaclul „Boema” au lansat „Caietele Colocviului Naţional Ion D. Sîrbu”, ultima filă a proiectului demarat în vara acestui an Florin Iaru, Ioan Lascu, Ion Hirghiduş şi Marian Boboc au fost scriitorii care au onorat invitaţia lui Costel Avram, preşedintele Asociaţiei „Rosa Multiflora”, şi a Cenaclului „Boema” la evenimentul care s-a desfăşurat, sâmbătă, 6 decembrie, la Centrul „POMPAdou” (realizare a artistului Ion Barbu) de la Mina Petrila. În afară de aceştia, un numeros public a încălzit atmosfera hibernală din sală. Un minunat corCItește mai departe
Ion D. Sîrbu din nou „prezent” la Mina Petrila

Iubitorii de cultură ai oraşului Petrila s-au strâns sâmbătă, 6 decembrie, în fosta clădire a pompelor din incinta Minei Petrila pentru a asista la o nouă lansare de carte sau mai bine zis la lansarea Caietelor Colocviului Naţional Ion D. Sirbu. Organizatorii au ales simbolic locul desfăşurării evenimentului aducând astfel laolaltă tradiţia Văii Jiului şi simbolul cultural al Petrilei. Artizanii principali au fost Ioan Lascu şi Costel Avram, cel din urmă în calitatea sa de preşedinte al Asociaţiei „Rosa Multiflora” a făcut posibil ca gândurile lui Sîrbu să fie dinCItește mai departe
Spiritul cenaclului de folk renaşte cu succes la Vulcan !

Încă de anul trecut, două profesoare curajoase de la Şcoala gimnazială nr. 5 Vulcan (Dana Tacea) şi Şcoala generală Avram Stanca din Petroşani (Elisabeta Rovinar) şi-au propus să ia pulsul unei noi generaţii de tineri faţă de muzica folk, un fenomen muzical care a marcat ultimele decenii ale secolului trecut în România. Succesul primei ediţii a festivalului de folk „Te salut generaţie-n blugi !” de la Vulcan, festival dedicat memoriei poetului Adrian Păunescu a demonstrat că folkul este un gen muzical viu şi pentru noile generaţii de tineri. Pornind deCItește mai departe
La Mănăstirea Prislop, cu gândul la părintele Arsenie Boca

Credincioșii îl numesc ‘Sfântul Ardealului’, chiar dacă nu a fost canonizat, și vin cu miile pentru a se reculege la mormântul său de la Mănăstirea Prislop, în inima Retezatului. Considerat un ‘fenomen unic în istoria monahismului românesc’, amintirea Părintelui Arsenie Boca domină și acum, cu putere, locurile prin care acesta a trecut în anii pe care și i-a dăruit credinței ortodoxe și Bisericii. Mănăstirea Prislop a ajuns loc de pelerinaj pentru românii din toate colțurile țării, ea identificându-se cu personalitatea Părintelui Arsenie Boca. Se spune că la mormântul acestuia, așezatCItește mai departe
De 7 ani, Guvernul se scobeşte degeaba prin buzunare Grădiniţa din Petroşani mai puţin importantă decât cele din republica Moldova!

Pentru unii mumă, pentru alţii ciumă. Guvernul dă dovadă de mărinimie şi trimite milioane de euro în Republica Moldova pentru construcţia de grădiniţe. În acelaşi timp, preşcolarii din Petroşani nu beneficiază de tratament egal şi au toate şansele să ajungă la maturitate până când vor vedea o grădiniţă nouă, aflată în construcţie de 7 ani! Preşcolarii din Petroşani sunt nevoiţi să se înghesuie în grădiniţele deja existente, pentru că una nouă nu vor avea prea curând. Executivul nu a mai găsit fonduri pentru finalizarea investiţiei în grădiniţa de lângă ŞcoalaCItește mai departe
Fundaţia Ianza vă oferă ocazia de a vă face un cadou special de Crăciun: lucrări de artă autentice

Dacă vreţi să faceţi cuiva drag sau chiar dumneavoastră înşivă un cadou de suflet ceva mai aparte, avem a vă da o soluţie. Zeci de opere de artă, de la picturi, sculpturi, fotografii artistice, grafică ş.a.m.d. ale unor artişti contemporani de cea mai înaltă clasă din Valea Jiului, din România dar şi din ţări precum Germania, Grecia, Bulgaria, Serbia, Ecuador sau Argentina vor fi scoase la licitaţia pe care Fundaţia Ianza Art Inter-Cultural o va organiza marţi, 9 decembrie 2014, începând cu orele 17,00 la galeria de artă Ianza dinCItește mai departe

