Expoziţie inedită la Deva despre Căile ferate din Transilvania

Clipboard01Căile ferate din Transilvania în perioada 1867 – 1914 sunt prezentate într-o expoziţie a cărui vernisaj va avea loc joi, 5 martie, de la ora 11:00 la Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane din Deva. Organizatorii acestei expoziţii itinerante sunt specialiştii de la Muzeul Tehnic şi al Transporturilor Budapesta şi cei de la Muzeul Naţional al Unirii Alba Iulia. „Expoziţia este o incursiune în istoria căilor ferate din Transilvania, susţinută documentar şi fotografic, informaţiile puse la dispoziţia publicului vizitator contribuind la îmbogăţirea cunoştinţelor acestora despre primele căi ferate din Transilvania, iniţiatorii lucrărilor de construcţii, primele tronsoane date în folosinţă, mediul politic şi economic în care a demarat proiectul de construire a căilor ferate”, a informat Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane din Deva.

Expoziţia include şi un tren în miniatură, copie fidelă a modelelor de epocă care circulau în Ardeal. Potrivit organizatorilor, evenimentul se doreşte o sursă ştiinţifică de date istorice despre domeniul transporturilor feroviare.