Evenimente
Festivalului Pădurenilor „Drăgan Muntean” a ajuns la ediția cu numărul 41

Consiliul Județean Hunedoara, Direcția Generală de Administrare Monumente și Promovare Turistică a Județului Hunedoara, Centrul de Cultură și Artă al Județului Hunedoara, Primăria și Consiliul local al comunei Bunila, Primăria și consiliul local al comunei Ghelari organizează în zilele de 27 și 28 august ediția cu numărul 41 a Festivalului Pădurenilor „Drăgan Muntean”, în localitatea Poienița Voinii. Sunt 41 de ani de când îndrăgitul rapsod popular a pus bazele unui mare festival de muzică populară, chiar în locul său de baștină. După dispariția sa, festivalul a continuat pentru a păstra vie memoria celui care aCItește mai departe
A VII-a ediție a evenimentului patriotic ”De la Război la Marea Unire” are loc sâmbătă, 20 august 2022 la Pasul Vîlcan

Cetățenii municipiului Vulcan, dar și toți iubitorii de istorie și oamenii cu spirit patriotic sunt invitați sâmbătă, 20 august 2022, de la ora 11,00 în Pasul Vîlcan, unde va avea loc ediția a-VII-a a evenimentului intitulat „De la Război la Marea Unire”, eveniment consacrat luptelor bravilor ostași români din Primul Război Mondial, care au avut loc pe aceste meleaguri și care au constituit primul pas spre crearea României Mari, la 1 Decembrie 1918. Evenimentul se va desfășura la Memorialul Eroilor Primului Război Mondial din Pasul Vîlcan, situat la cota 1621 metri, chiarCItește mai departe
Competiții sportive și spectacole artistice de calitate, la ediția din acest an a ”Zilelor Orașului Uricani”

Pentru reînnodarea tradiției ”Zilelor Orașului”, întreruptă în ultimii doi ani din princina pandemiei, autoritățile administrației publice locale de la Uricani s-au pregătit în așa fel încât să fie incluse în program atât cele mai apreciate competiții sportive dedicate iubitorilor de sport din comunitatea locală, cât și trei zile de spectacole, cu cei mai buni artiști locali și invitații acestora, dar și cu nume în vogă din show-biz-ul românesc, astfel încât uricănenii să se bucure din plin de acest eveniment. În cele trei zile de spectacole, care vor avea loc începândCItește mai departe
Mădălina Pavăl Live Orchestra lansează albumul „ROIESC”, pe 13 august, la Deva

Mădălina Pavăl Live Orchestra lansează sâmbătă, 13 august, într-un concert pe scena parcului Cetate din Deva, în cadrul proiectului „Concerte pe acoperiș”, albumul ”ROIESC”, un material discografic care a prins formă din dorurile, grijile și frământările ultimilor ani și primul album în formula extinsă de 12 muzicieni. Concertul începe la ora 19:00 iar intrarea pentru public este liberă. Mădălina a avut ocazia să strângă în jurul ei 11 muzicieni extrem de talentați care activează pe scena muzicii clasice și alternative în proiectul intitulat Mădălina Pavăl Live Orchestra, un demers atentCItește mai departe
Petrila, destinație artistică pentru Concertele Classic Unlimited din luna septembrie

Concertele Classic Unlimited încep o nouă călătorie prin țară la începutul lunii septembrie. 10 spații inedite din 10 orașe din țară se vor transforma, și în această toamnă, în săli de concerte Classic Unlimited. Astfel, între 8 septembrie și 7 octombrie, turneul național de muzică clasică susținut de pianistul Bogdan Vaida, care numără deja șase ediții, va ajunge în următoarele locuri: 8 septembrie – Biserica Reformată – Beclean 10 septembrie – Hala Minda – Reșița 11 septembrie – Mina Petrila – Petrila 20 septembrie – Cluj HUB – Cluj-Napoca 24CItește mai departe
Carte-document privind „Revolta muncitorească anticomunistă Valea Jiului- Lupeni, August 1977”, lansată la Muzeul Mineritului din Petroșani

„Revolta muncitorească anticomunistă Valea Jiului – Lupeni, August 1977” este fără îndoială o pagină deosebit de importantă a istoriei mineritului din Valea Jiului, așa încât este cât se poate de binevenit momentul ales de Marian Boboc, autorul cărții cu acest titlu, de a lansa noul său volum la Muzeul Mineritului din Petroșani, într-un moment în care instituția sărbătorește 55 de ani de la înființare, tot atâția câți a împlinit, în aceste zile, și reputatul scriitor și jurnalist Marian Boboc. Cartea, care a apărut sub egida Editurii Universitas din Petroșani, prezintăCItește mai departe
Spectacol sportiv total la aniversarea de 40 de ani a stadionului ”Jiul” din Petroșani

Se anunță un spectacol sportiv total, sâmbătă, 6 august 2022, la Petroșani, cu ocazia aniversării de 40 de ani de existență a stadionului ”Jiul”, care de câțiva ani poartă și numele reputatului om sportiv Petre Libardi. De altfel, așa cum a descoperit în minuțioasele sale arhive sportive gazetarul Genu Tuțu, cei 40 de ani de la inaugurarea stadionului Jiul nu sunt un eveniment singular al acestui an în fotbalul petroșenean. Astfel, Jiul Petroșani mai aniversează, anul acesta, 85 de ani de la primul Campionat în Divizia A în care aCItește mai departe
Festivalul de mare succes ”Opera Nights” a cucerit inimile melomanilor din județul Hunedoara

După primele 10 ediții ale Festivalului ”Opera Nights” din județul Hunedoara, organizatorii se așteptau într-un fel ca acesta să aibă o bună rezonanță la publicul meloman din județul Hunedoara care nu are parte, prea des, de astfel de reprezentații artistice de asemenea anvergură. Însă nici pentru oficialii Consiliului județean Hunedoara (care a asumat toate costurile legate de organizarea acestui eveniment cultural de excepție) și nici pentru artiștii Teatrului Național de Operă și Balet ”Oleg Danovski” din Constanța (care a pus în scenă spectacolele de la Petroșani, Hunedoara și Deva), modulCItește mai departe
Opera ”La Traviata” de Verdi poate fi văzută la Petroșani și din parcul de lângă Teatrul I.D. Sîrbu”

Festivalul de operă în aer liber Opera Nights, ediția 2022, un eveniment care face parte din strategia de promovare cultural-turistică a județului Hunedoara, debutează astăzi la Petroșani cu un spectacol-eveniment: ”La Traviata” de Giuseppe Verdi, una dintre cele mai apreciate și jucate opere din lume. Aceasta va fi prezentată, joi, 28 iulie 2022 de la ora 20,00 pe scena Teatrului Dramatic ”I.D. Sîrbu” din Petroșani, de către Teatrul național de Operă și Balet ”Oleg Danovski” din Constanța, condus de reputata soprană Daniela Vlădescu. În rolul personajului principal Violetta Valery vaCItește mai departe
Zilele Municipiului Petroșani, ediția a XX-a

În municipiul Petroșani vor avea loc la finalul acestei săptămâni, două zile de spectacole în aer liber în cadrul evenimentului organizat de municipalitate sub genericul ”Zilele Municipiului Petroșani”, eveniment ajuns la ediția cu numărul 20. În cadrul spectacolului de folclor, pe scena de la Petroșani vor urca în acest an Olguța Berbec și Remus Novac & Taraful, Suzana Toader și Felician Nicola, Gabi Nicolae iar în deschidere elevii clasei de canto conduse de prof. Simona Ionașc, interpreți de muzică populară ai Asociației Culturale ”Lirica” condusă de prof. Tiberiu Coconeț șiCItește mai departe
Hunedoara culturală freamătă în acordurile ”Opera Nights” la Petroșani, Deva și Hunedoara

Consiliul Județean Hunedoara, prin Direcția Generală de Administrare Monumente și Promovare Turistică Hunedoara, Teatrul Dramatic „Ion D. Sîrbu” Petroșani, Teatrul de Artă din Deva, Biblioteca Județeană „Ovid Densușianu” Hunedoara –Deva, Centrul de Cultură și Artă al Județului Hunedoara organizează în perioada 28-31 iulie 2022, Festivalul Internațional de Operă “Opera Nights”, ediția 2022. Unul dintre cele mai apreciate evenimente culturale organizate de Consiliul Județean Hunedoara revine în acest an cu o ediție cu totul specială! Patru spectacole de înaltă ținută vor fi organizate în trei localități ale județului, în locații speciale, oferind astfelCItește mai departe
Seară de muzică și poezie la poalele Cetății Deva

Prima ediție a Festivalului „Folk la Cetate”, care va avea loc la Deva în 24 iulie 2022, de la ora 19:00, aduce în atenția iubitorilor de muzică și poezie o seară cultural-artistică de excepție la poalele Cetății Deva. Începând din acest an, municipiul Deva se înscrie pe lista localităților care organizează și găzduiesc un festival național de muzică folk. Pentru prima ediție a acestui eveniment, organizatorii festivalului vă propun o întâlnire cu folkiști de renume din trei generații diferite. Astfel, vor fi prezenți cu recitaluri: Ducu Bertzi, Vali Șerban acompaniat de trupa „Ziua de mâine”,CItește mai departe
Sărbătoare cu recunoștință pentru eroi, de Sf. Ilie, la nedeia de pe muntele Tulișa

Sărbătoarea de Sfântul Ilie, asociată în comunitățile de momârlani cu cea a sărbătorilor de cinstire a tradițiilor, are la Uricani o semnificație și mai aparte. Asta deoarece, În fiecare an, pe 20 iulie, oamenii urcă sus, pe muntele Tulişa, pentru a se bucura împreună de frumoasa tradiţie a nedeii de pe muntele Tulişa, dar mai ales pentru a-i comemora pe eroii căzuţi în luptele care s-au dat pe acest munte în marile Războaie ale secolului trecut. Așa s-a întâmplat și anul acesta când, de Sf. Ilie, reprezentanți ai administrației publice locale,CItește mai departe
Începe ”Sărbătoarea taragotului” în județul Hunedoara, la Vața

Virtuozi ai taragotului, instrument muzical de mare valoare în muzica populară românească, își dau întâlnire miercuri, 20 iulie 2022 în județul Hunedoara, la Vața de Jos, acolo unde va avea loc „Sărbătoarea Taragotului”. Sărbătoarea ajunsă la a X-a ediție aduce în scenă, începând cu ora 17,00, pe cei mai cunoscuți taragotiști ai momentului în frunte cu Pera Bulz, deținătorul titlului de Tezaur Uman Viu, acordat de UNESCO, cel care a așezat comuna Vața de Jos, în care trăiește de-o viață, pe harta culturală a României. Alături de maestrul Pera Bulz, peCItește mai departe
”Opera Nights”, un festival artistic de excepție, care aduce capodopere ale muzicii clasice în spații istorice și culturale din Deva, Hunedoara și Petroșani

Județul Hunedoara devine, la finalul acestei luni, în zilele de 28, 29,30 și 31 iulie 2022, o veritabilă capitală a muzicii clasice. În cele patru zile de spectacol, trei dintre capodoperele muzicii de operă vor fi prezentate la Petroșani, Hunedoara și Deva, în locații speciale, oferind astfel posibilitatea tuturor iubitorilor de operă să asiste la aceste veritabil regal artistic. În cadrul evenimentului, publicul va avea ocazia să reîntâlnească nume de referință din muzica clasică și de operă din țară și străinătate. Ansamblul orchestră-balet-cor al Teatrului Național de Operă și BaletCItește mai departe
Sărbătoare cu muzică bună și distracție la maxim, la ”Zilele Municipiului Lupeni” ediția 2022

Cine-și face datoria, cu simț de răspundere, la muncă, merită să se bucure și de distracție, pe măsură. Aceste cuvinte se potrivesc de minune locuitorilor din Lupeni, un oraș în care munca a fost, este și continuă să fie la mare preț, pentru cetățeni și autorități locale deopotrivă, motiv pentru care nu este deloc de mirare că decizia luată de Primăria și Consiliul local de a organiza o nouă ediție a ”Zilelor municipiului Lupeni” a fost primită cu bucurie de întreaga comunitate. Evenimentul s-a desfășurat timp de 3 zile, înCItește mai departe
Invitație la ”Nedeia din Poiana Muierii”, sărbătoarea de suflet a jienilor petrileni
Nu cred să existe vreun eveniment mai drag pentru comunitatea momârlanilor petrileni decât cel din preajma sărbătorii creștine a Sfântului Ilie, când aceștia își dau întâlnire cu toți cei care prețuiesc tradițiile, folclorul, obiceiurile și comunitățile momârlanilor, la ”Nedeia din Poiana Muierii”. Consiliul Local și Primăria Orașului Petrila, Composesoratul Obștea Jiana și Parohia Ortodoxă Petrila-Cimpa organizează, în data de 17 iulie 2022, tradiționala ”NEDEIE DIN POIANA MUIERII”, organizată în cinstea praznicului Sfântului Ilie. Evenimentul va avea loc în Poiana Muierii, la confluența județelor Alba, Hunedoara, Sibiu, Gorj și Vâlcea, pe platoulCItește mai departe
Trei zile ”Sub semnul lupului”, la Festivalul Dac Fest de la Măgura Uroiului

După preambulul deschis la Festivalul ”Germisara” de la Geoagiu Băi, la finalul săptămânii trecute, pasionații de istorie daco-romană, au oportunitatea de se reîntâlni cu dacii și romanii la Festivalul DacFest „Sub Semnul Lupului”, ediția a XII-a, care va avea loc între 15 și 17 iulie 2022, la Măgura Uroiului, tot în județul Hunedoara. Aici, peste 300 de reenactori din țară și străinătate sunt așteptați să participe la cele trei zile de festival. Vor fi prezente trupe de daci, romani și sarmați de la Cluj-Napoca, Deva, București, Alba Iulia, Baia Mare,CItește mai departe
O nouă ediție a Târgului de fete de pe muntele Găina, în 16-17 iunie 2022

O nouă ediție a celebrului Târg de Fete de pe Muntele Găina, va fi organizat în acest an, în perioada16-17 iulie. Devenit o tradiție cu rădăcini adânci în timp, târgul are loc pe un platou montan din Țara Moților, la o altitudine de 1467 de metri. Evenimentul se organizează în fiecare an, în cea mai apropiată duminică de data de 20 iulie, ziua Sfântului Ilie. Potrivit etnografilor, acest eveniment, atestat documentar în anul 1816, are același ritual și astăzi. La Târgul de Fete se adunau și se adună locuitorii dinCItește mai departe
Eduard Antal ajunge cu turneul naţional “Orgile României” la Deva

După deschiderea de la Catedrala Sf. Iosif din Bucureşti, turneul naţional ”Orgile României” ajunge în cadrul primei sale etape în Transilvania, pe 6 Iulie la Deva, unde concertul va avea loc la Biserica Reformată. Turneul naţional Orgile României, ajuns la a patra sa ediţie, aduce în lunile iulie şi august, zece concerte în întreaga ţară, susţinute de tânărul organist Eduard Antal, continuând incursiunea în istoria acestui fabulos instrument pe teritoriul României, invitând la descoperiri şi redescoperiri ale unui tezaur cultural ascuns, prin recitaluri extraordinare susţinute în nouă catedrale şi biserici catoliceCItește mai departe
100.000 de spectatori în prima zi a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu

Prima zi a ediției din acest an a Festivalului Internațional De Teatru de la Sibiu (FITS 2022) a readus ritmuri magice pe străzile orașului transilvan, cuvinte inspirate și revărsare de talent în interiorul spațiilor culturale. Conferințe, spectacole, concerte, expoziții, dar, mai presus de toate, revederi, aplauze și emoție au însuflețit vineri, 24 iunie 2022, în prima zi de la FITS, peste o sută de mii de spectatori! Așa cum am mai informat, deschiderea oficială a FITS a avut loc în cadrul unui eveniment găzduit la noul sediu NTT Data, partenerCItește mai departe
Cele mai iubite mașini de altădată vor fi expuse la Shopping City Deva, în cadrul evenimentului Retrofestival AUTO

Inconfundabilele automobile care au scris istorie, Rolls Royce, Jaguar, Dacia și multe altele pot fi admirate, în weekendul 25-26 iunie, la Shopping City Deva, în cadrul expoziției Retrofestival AUTO. Vizitatorii vor avea ocazia să descopere, în parcarea centrului comercial, zeci de modele de mașini retro din colecțiile unor pasionați de mașini vintage din Hunedoara și județele învecinate. Mai mult, cei interesați pot afla detalii tehnice și curiozități istorice despre exponate chiar Alin-Alexandru Ionescu (Mașinistul), jurnalist și creator digital de povești despre istoria mobilității. Accesul la eveniment este gratuit. Participanții vorCItește mai departe
Echipa de creație artistică Bela Andrași – Camelia Florescu duce Valea Jiului la Festivalul de romanțe ”Crizantema de aur”

Ascensiunea echipei de creație formate din talentatul și energicul compozitor lupenean Bela Andrași și remarcabila poetă și interpretă Camelia Florescu continuă, iar creațiile muzicale ale acestora sunt propulsate tot mai mult în elita artei muzicale românești. În acest context, desigur că este o mare bucurie să vă informăm că o nouă creație muzicală a celor doi artiști deschide lista scurtă a celor 12 compoziții admise în etapa finală a concursului național de creație ”Crizantema de aur”, prestigios festival național de romanțe, ajuns la ediția cu numărul 55. Succesul este cuCItește mai departe
Se fac pregătiri pentru prima ediție a concursului național de creație literară „Călanul Cultural”

Publicația on-line Info-Cultural (www.infocultural.eu) și Revista română pentru literatură și artă organizează prima ediție a concursului național de creație „Călanul Cultural”. Concursul se adresează tuturor categoriilor de vârstă, indiferent dacă au debutat sau nu editorial. La acest concurs pot participa toate persoanele fizice cu cetățenie română, indiferent de etnie, sex sau religie. Premiile, care constau în publicarea celor mai bune creații literare și eseuri într-o serie de antologii ordonate pe secțiuni, poartă numele unor personalități născute și copilărite în orașul Călan din județul Hunedoara sau care au activat aici. Creațiile vor fiCItește mai departe
Sărbătoarea Iei românești la Muzeul de Istoria Locală și Etnografie din Brad

Muzeul Civilizației Dacice și Romane din Deva, cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara, vă invită vineri, 24 iunie 2022, ora 12, la sărbătorile prilejuite de „Ziua Iei românești” și „Sânziene”, la Muzeul de Istorie Locală și Etnografie din Brad, strada Cloșca, nr. 2-4. Invitații sunt așteptați, la rândul lor, să vină îmbrăcați cu cele mai frumoase ii sau costume populare, pe care le aveți, și să aduceți cu voi flori de sânziene. Ia, parte a costumului popular românesc este un simbol al identității noastre, un monument al artei populare românești, unCItește mai departe
Cristian Ianza și Sorina Țibacov expun la Galeria de artă Corvin din Hunedoara

În organizarea Filialei Hunedoara a Uniunii Artiștilor Plastici, Fundației Ianza Art Inter-Cultural și Primăriei municipiului Hunedoara, la Galeria de artă ”Corvin” din municipiul Hunedoara va avea loc o dublă expoziție personală de artă plastică, semnată de doi remarcabili artiști români. Este vorba despre Cristian Sergiu Ianza, care prezintă cu acest prilej o colecție de artă cu exponate din ceramică și sculptură, precum și de Sorina Țibacov, care prezintă cu acest prilej o expoziție de pictură. Vernisajul expoziției este programat pentru data de 23 iunie 2022, ora 18,00 la Galeria deCItește mai departe
Un nou spectacol al Cenaclului ”Pas cu pas” la Palatul Cultural ”Minerul” din Lupeni

Palatul Cultural ”Minerul” din municipiul Lupeni găzduiește sâmbătă, 25 iunie 2022, începând cu ora 17,30 un nou spectacol al Cenaclului ”Pas cu pas” din localitate, coordonat de prof. Petronela Baldovin. Pasionat descoperitor și șlefuitor al tinerelor talente artistice, prof. Petronela Baldovin aduce din nou în fața publicului din Valea Jiului o serie de tinere talente din Lupeni și din toată Valea Jiului, dar și o seamă de surprize muzicale, într-un spectacol la care publicul este invitat să participe gratuit, pentru a se bucura de câteva ore în compania membrilor CenacluluiCItește mai departe
Zilele Europene ale Arheologiei, la Muzeul Civilizației Dacice și Romane din Deva

Muzeul Civilizației Dacice și Romane Deva dă startul Zilelor Europene ale Arheologiei 2022 cu o manifestare excepțională în premieră: seria de conferințe publice dedicate istoriei antice și medievale locale și regionale. Acestea vor debuta în 17 iunie, începând cu ora 9,00 când toți pasionații de istorie și arheologie sunt așteptați în sala șemineului de la sediul muzeului devean. Tematica conferințelor este variată și extrem de interesantă, de la orașul Deva văzut ca un sit arheologic, la misterioasele cetăți dacice din Munții Orăștiei, la primul oraș roman întemeiat în provincia Dacia,CItește mai departe
Evenimente muzicale la Festivalul de Teatru de la Sibiu FITS 2022

Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu are loc între 24 iunie și 3 iulie și este cea mai mare sărbătoare a artelor spectacolului! Pentru zece zile, orașul și împrejurimile sale vor fi gazda a peste 3500 de participanți din 75 de țări, iar publicul este așteptat la aproape 800 de evenimente în 80 de spații de joc. FRUMUSEȚE este tema acestei ediții și, cu siguranță, aceasta definește și cele câteva zeci de evenimente muzicale desfășurate la FITS pe parcursul celor zece zile de Festival și despre care vă invitămCItește mai departe
Lansare specială de carte, la Biblioteca județeană din Deva, cu Marina Almășan și Mircea Baniciu

La începutul lunii iunie, Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva le-a oferit prietenilor ei, iubitori ce lectură și de muzică, un eveniment cultural deosebit: o reîntâlnire cu realizatoarea de televiziune Marina ALMĂȘAN și un recital oferit de îndrăgitul artist Mircea BANICIU. ca de obicei, evenimentul a fost realizat cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara. Prezentă din nou la Deva, Marina Almășan și-a lansat cartea cu titlul „Ceasul iubirii… Cei 16 ani ai mei alături de Victor Socaciu”, apărută la Editura Corint Books. Prefața cărții este semnată de patru personalități aleCItește mai departe
TanGo’thica 2022 revine, în iunie, la Castelul Corvinilor

Inaugurate la ediția 2019, concertele de tango live, cu dansatori pe rondă și în prezența publicului vor avea loc și în 2022, în cadrul festivalului TanGo’thica, găzduit la Castelul Corvinilor de la Hunedoara. Dacă în urmă cu trei ani invitați ai acestui eveniment au fost Trinidad Arfo Orchestra din Kiev, Ucraina, anul acesta vor încânta publicul iubitor al acestui gen de artă, fetele de la Tanguango Quinteto din Belgrad, în concertul lor special conceput pentru Castelul Corvinilor din Hunedoara, 5 for Gothic! În timpul concertelor, publicul se va putea delectaCItește mai departe
Spectacolul „Joc în oglinzi” readuce flautul fermecat la Deva

Turneul național ,,Flautul fermecat” – ediția a XI-a aduce sub titlul „Joc în oglinzi” un nou spectacol de muzică și poezie cu Ion Bogdan Ștefănescu şi discipolii săi: Carla Stoleru, Lorena Atomei, Teo Mondiru și Mihai Vaida. Evenimentul va avea loc și în județul Hunedoara, la Deva, în organizarea Primăriei Municipiului Deva și Centrului Cultural „Drăgan Muntean”. Acesta va fi găzduit de Sala Pro Arte a Colegiului Național „Decebal” Deva vineri, 17 iunie 2022, la ora 19:00. ,,Spectacolul „Joc în oglinzi” aduce în prim plan lirica marilor poeți români, deCItește mai departe
Zilele orașului Petrila, între 10 și 12 iunie 2022

O nouă ediție a evenimentului cultural-artistic ”Zilele Orașului Petrila” se va desfășura în localitatea din extremitatea de Est a Văii Jiului, în zilele de 10, 11 și 12 iunie 2022. Evenimentul va avea loc în zona centrală a orașului Petrila, pe strada Republicii, între intersecția cu strada Minei și Casa de Cultură. Pe perioada derulării evenimentului circulația rutieră pe acest segment de drum va fi închisă, șoferii urmând să fie dirijați pe rute ocolitoare. În cele trei zile de activități artistice, pe scena de la Petrila vor urca o seamăCItește mai departe
Modificări în programul artistic al ”Zilelor Culturii Maghiare din Valea Jiului”

Din pricina îmbolnăvirii unuia dintre actorii din distribuția spectacolului de teatru ”Ieremia Strălucitul” de Tamási Áron, regia Török Viola, programat pentru joi, 9 Iunie 2022, de la ora 19.00, în cadrul evenimentelor prilejuite de ”Zilele Culturii Maghiare din Valea Jiului”, acest eveniment a fost înlocuit de organizatori. Rămânând alături de comunitatea maghiară, la ediția din acest an a „Zilelor Culturii Maghiare în Valea Jiului”, Teatrul Dramatic „Ion D. Sîrbu” va oferi publicului alte două spectacole în limba maghiară, subtitrate în limba română. Astfel, joi, 9 Iunie 2022, de la oraCItește mai departe
Zilele Culturii Maghiare în Valea Jiului, între 9 și 12 iunie 2022

O nouă ediție a ”Zilelor Culturii Maghiare în Valea Jiului”, eveniment destinat în mod prioritar comunității maghiare din regiunea Văii Jiului, dar și celor care doresc să cunoască tradițiile și cultura acesteia, urmează să se desfășoare în municipiile Petroșani și Lupeni, în perioada 9-12 iunie 2022. Potrivit președintelui UDMR Petroșani, Csaba Kutasi, programul activităților culturale din acest an cuprinde spectacole artistice și de teatru maghiar, dar și excursii tematice la poalele Retezatului, cu pregătirea și degustarea nelipsitului gulaș din gastronomia maghiară. Evenimentele din acest an dedicate marcării ”Zilelor Culturii MaghiareCItește mai departe
”Ilustrația” copiilor din Petrila, lansată oficial ”la pachet” cu un nou volum al legendarului scriitor petrilean Ioan Dan Bălan

Loc emblematic pentru cultural și educația din orașul Petrila, Casa de Cultură ”Ladislau Schmidt” s-a dovedit a fi neîncăpătoare pentru toți cei care au răspuns invitației lansate de prof. Radu Chința de a participa la cea mai recentă ispravă a talentaților săi elevi de la Clubul copiilor din localitate. Aceștia au reușit performanța de a-și pune laolaltă talentul creativ, în domeniul desenului și literaturii, concretizat în editarea unei excelente reviste școlare, în care condeiul și penelul s-au armonizat perfect, dând naștere primului număr al revistei ”Ilustrația”, care a fost prezentatăCItește mai departe
Maratonul activităților dedicate zilei de 1 iunie 2022, Ziua Internațională a Copiilor, la Petrila

Ziua Copilului este un prilej de a sărbători copilăria, de a oferi sprijin celor mici, de a inspira comunitatea și familia și de a aprecia și iubi copiii. Din acest motiv, zeci de activități distractive au fost aduse în centrul atenției pentru toți copiii din orașul Petrila, acestea fiind organizate în toate școlile orașului, încă din ultima zi a lunii mai, în avanpremiera Zilei Copiilor. Jocuri de handbal, fotbal, badminton, tenis de masă, șah, cros, înot, biciclete, role sau activități creative, desen pe asfalt, artă plastică, sunt câteva din concursurileCItește mai departe
Porți deschise, de Ziua Copilului, la Salvamont Lupeni

O experiență inedită și deosebit de frumoasă este oferită copiilor din municipiul Lupeni, cu prilejul Zilei Internaționale a Copiilor, de către membrii echipei Salvamont Lupeni. Aceștia au decis să-și prezinte activitatea și, mai ales, materialele și echipamentele de salvare, copiilor, în cadrul unei acțiuni de genul ”Ziua Porților Deschise”. Astfel, pe data de 1 iunie 2022, Serviciul Public Salvamont Lupeni și Fundația Salvamont Lupeni invită toți copiii din localitate, între orele 9-16, să participe la această activitate, care se va desfășura la sediul operațional Salvamont din municipiul Lupeni, str. I.L.CItește mai departe
Revista pentru copii ”Ilustrația”, lansare oficială pe 2 iunie, la Casa de cultură ”Ladislau Schmidt” din Petrila

Rod al muncii unor copii deosebit de talentați, îndrumați de prof. Radu Chința, de la Cercul de desen al Clubului copiilor din orașul Petrila, revista ”Ilustrația” este pregătită pentru întâlnirea cu publicul cititor, primul număr fiind scos de sub tipar la data de referință 1 Iunie 2022. Lansarea oficială a acestei inedite reviste, cu și pentru copii, în mod special, va avea loc pe data de 2 iunie 2022, de la ora 16,00 în foaierul Casei de Cultură ”Ladislau Schmidt”, în organizarea Clubului Copiilor Valea Jiului Petrila și al ComisieiCItește mai departe










