Profesorii din Educație, față în față cu profesorii artei muzicale, la sărbătoarea Zilei Educatorului de la Lupeni

E foarte de greu de povestit atmosfera în care s-a desfășurat evenimentul oferit anul acesta drept cadou dascălilor din municipiul Lupeni cu prilejui Zilei Educației, pentru că aceasta s-a derulat sub semnul unei atmosfere cu totul și cu totul aparte, sub semnul unei evidente excelențe care s-a văzut atât din sală, cât și de pe scena Palatului Cultural ”Minerul”.

Aici și-au dat întâlnire, la invitația primarului municipiului Lupeni, Lucian Resmeriță (el însuși fiind la bază cadru didactic) dascălii de la unitățile de învățământ din municipiul Lupeni și adevărați ”profesori” în arta spectacolului, care au cântat și încântat publicul.

Evenimentul a debutat cu o emoționantă festivitate, în care patru eminenți reprezentanți ai comunității educaționale din municipiul Lupeni au fost premiați pentru întreaga lor activitate la catedră, odată cu împlinirea vârstei de pensionare. În aplauzele colegilor, au urcat pe scenă profesorii Marcela Stanciu, Georgeta Macarie, Cătălin Aritel și Ion Porojan, dascăli eminenți ai școlii lupenene a căror activitate de peste patru decenii în slujba Educației este una absolut remarcabilă. ”Vă port un respect deosebit și am o admirație profundă pentru tot ceea ce ați făcut pentru învățământul din Lupeni și, îndrăznesc să spun, chiar și pentru mine și spun acest lucru gândindu-mă la profesoara mea, doamna Marcela Stanciu, datorită căreia cred că am ales și eu, după absolvire, drumul către o carieră didactică. Știu că pentru un profesor cu vocație, dedicat acestei profesii, despărțirea de catedră, de colegi, de elevi, este foarte grea, dar vă asigur că respectul pe care vi-l purtăm este unul veșnic”, le-a spus seniorilor din Educație primarul Lucian Resmeriță.

Dincolo de ”Diplomele de excelență”, de buchetele de flori și gândurile bune, cadoul de suflet oferit de Primăria și Consiliul local al municipiului Lupeni acestora și tuturor profesorilor a îmbrăcat forma unui excelent concert de muzică pop-rock în care au cântat atât tinerii elevi de la formația FREELAND Lupeni, cât și veteranii de la COLOR (care în acest an au aniversat la rândul lor, 45 de ani de activitate neîntreruptă petrecută pe scenă) și excepționalul artist Alin Oprea (alias TALISMAN) au avut o prestație cu adevărat de nota 10, certificată de aplauzele și atitudinea unui public absolut fenomenal, dascălii Lupeniului demonstrând fără dubiu că și la distracție, la fel ca la catedră, sunt, cu adevărat… profesori !