Evenimente
„Ținutul Momârlanilor – Țara dintre Jiuri” albumul foto marca Fotogeografica prin care sunt promovate frumusețile Văii Jiului se lansează oficial la București

Rezultat al programului național studențesc „România Student Tur”, organizat la finele anului trecut în regiunea Văii Jiului, proiectul Fotogeografica dedicat în anul 2024 acestei frumoase regiuni, s-a concretizat în editarea albumului „Ținutul Momârlanilor – Țara dintre Jiuri”, în care se regăsesc cele mai frumoase imagini realizate de valoroși artiști fotografi din România. Catalogul Ținutul Momârlanilor, Țara dintre Jiuri a fost realizat de Casa de Cultură a Studenţilor Bucureşti sub egida Ministerului Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale cu sprijinul Asociației Ținutul Momârlanilor, Comexim Lupeni, Vila Monica Straja Lupeni, Straja Online,CItește mai departe
Ateliere artizanale de împistrit ouă la Expoziția de Istorie Locală și Etnografie Brad

În zona superioară a văii Crișului Alb, pe teritoriul județelor Hunedoara și Arad, încă se mai păstrează meșteșugul de împistrire a ouălor de Paști, fără să avem cunoștință despre o dată mai veche de sfârșitul secolului al XIX-lea, începutul secolului al XX-lea, de practicare a acestuia. În Brad, dar și în satele din jur, meșteșugul respectiv a fost practicat și foarte popular, până în urmă cu aproximativ douăzeci de ani, când a început să fie abandonat. După această dată, pentru decorarea ouălor de Paști au început să fie utilizate metode moderne,CItește mai departe
Primăvara copiilor în ”Grădina viselor” la Palatul Cultural din Lupeni

Un nou vernisaj expozițional a avut loc sâmbătă, 5 aprilie 2025, la Palatul Cultural „Minerul” din Lupeni. Expoziţia, intitulată „Grădina viselor’’ aparţine elevilor de la atelierele de creaţie din cadrul Asociaţiei pentru Educaţie Interculturală Taokids, lucrările fiind realizate alături de familile copiilor. Au fost expuse peste 30 de colaje şi desene, avȃnd teme variate:flori, peisaje, personaje. La vernisaj au participat alături de micii artişti, ,membrii ai Asociaţiei Culturale ,, Iosif Tellmann’’, iubitori de artă, prietenii şi famililile. ,,Prin aceste activităţi , dorim nu doar să promovăm educaţia interculturală pozitivă,CItește mai departe
„Înspre țintă. 7 principii pentru o viață cu semnificație”, o carte pentru minte și inimă, semnată de Timotei Rusu

Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva, cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara, a organizat în ziua de 4 aprilie 2025, la Centrul Creștin „Next Level” din Deva, un eveniment cultural-spiritual de excepție, eveniment așezat sub semnul credinței: lansarea volumului intitulat „Înspre țintă. 7 principii pentru o viață cu semnificație”, carte semnată de Timotei Rusu. Cartea a apărut în condiţii grafice deosebite la Editura Risoprint din Cluj-Napoca, la eveniment fiind prezent chiar directorul editurii, domnul Gheorghe Pop. Autorul este pastorul baptist care de peste 30 de ani a slujit comunitatea baptistăCItește mai departe
Duminica de Florii la Palatul Cultural „Minerul” din Lupeni

În perioada când sufletele se pregătesc să primească Lumina și bucuria Învierii, oameni frumoși și plini de talent dăruiesc semenilor un concert de pricesne, menită să aducă pregătirea sufletească pentru întâmpinarea celei mai mari sărbători din lumea creștină: Învierea Domnului. „Duminica Floriilor” se anunță a fi un emoționant concert de pricesne în care-i veți putea vedea și asculta pe ce mai valoroși tineri interpreți de folclor ai Văii Jiului, Anastasia Ulescu, Antonia Moraru, Maria Râpă, Daria Ghenea împreună cu alți componenți ai clasei de canto Simona Ionașc, precum și grupurileCItește mai departe
Concert Vanghele Gogu la Aztek Caffe Petroșani

Ediția aniversară a Zilelor Aztek Caffe Petroșani s-a încheiat, dar petrecerea continuă. Asta pentru că mulți artiști care, de-a lungul celor 20 ani de când deja celebra cafenea din centrul Petroșaniului a devenit o scenă, își doresc să revină aici pentru a sărbători această frumoasă aniversare, dar mai ales pentru a reîntâlni publicul deosebit al Văii Jiului în atmosfera amicală a sufrageriei Aztek Caffe. Printre aceștia se numără și Vanghele Gogu, emblematicul nume din generația de aur a Cenaclului Flacăra. Acesta va fi prezent, cu acordeonul, vocea și cânteceleCItește mai departe
Un spectacol satiric despre relativismul moral și cinismul politic în premieră la Petroșani

Publicul iubitor de teatru este invitat la o nouă premieră în actuala stagiune a Teatrului Dramatic „I.D. Sîrbu” din Petroșani, programată pentru sâmbătă, 12 aprilie 2025. Noua premieră aduce în atenție o savuroasă reinterpretare parodică a teatrului antic grecesc. Spectacolul „Filoctet” după Sofocle, cu fragmente din „Filoctet” de Heiner Müller este pus în scenă la Petroșani de Denislav Yaneff, unul dintre cei mai titrați tineri regizori din Bulgaria. Acesta semnează atât versiunea scenică precum și regia spectacolului. De altfel, o parte din echipa artistică provine tot din țara vecină: scenografiaCItește mai departe
Chipurile Mariei, Regina tuturor Românilor, în expoziție la MCDR Deva

Pentru a marca cei 150 de ani de la naşterea Reginei Maria, Fundaţia Inovaţii Sociale Regina Maria şi Enayati Medical City organizează o expoziţie itinerantă cu obiecte ale acesteia din colecţia doctorului Wargha Enayati. Pe data de 4 aprilie, la ora 19, expoziţia va face primul său popas la Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane din Deva. Câteva dintre chipurile plurale Reginei Maria la timpul prezent vor putea fi vizitate în această expoziție care o prezintă pe Regina Maria drept: mamă, soldat neînfricat, infirmieră curajoasă pe front, diplomat, artistă sensibilă,CItește mai departe
Lansare de carte „In memoriam prof.univ.dr. Septimiu Krausz” la Universitatea din Petroșani

Universitatea din Petroșani a găzduit zilele trecute, o manifestare culturală emoționantă, prilejuită de cartea lansată de distinsa prof.univ.dr. Sanda Krausz, avându-l ca subiect pe regretatul soț al acesteia, reputatul prof.univ.dr. Septimiu Krausz. Intitulată simplu „Soțul meu”, lucrarea cuprinde o trecere în revistă a personalității celui care a fost prof.univ.dr. Septimiu Krausz, dar și unele eseuri nepublicate până acum ale acestuia, reunite sub titlul „Drumul spre derbedocrație”. Volumul a apărut la Editura Focus din Petroșani, iar evenimentul prilejuit de lansarea oficială a acestei cărți i-a adus laolaltă pe mulți dintre ceiCItește mai departe
”Multiculturalism în Valea Jiului”, simpozion de înaltă ținută la Universitatea din Petroșani 1 aprilie 2025

Sala de Conferințe a Bibliotecii Universității din Petroșani a găzduit la finalul săptămânii precedente cea de a VI-a ediție a Simpozionului „Multiculturalism în Valea Jiului”. Organizat de două asociații implicate tot mai activ în viața socio-culturală a Văii Jiului și nu numai, respectiv Asociația Orizontul Mistria 190 și Asociația Cheia de Boltă, în parteneriat cu Universitatea din Petroșani și INCD INSEMEX Petroșani, evenimentul dedicat în principal societății civile locale, a reunit un număr mare de participanți din elita intelectuală a Văii Jiului, în egală măsură membri ai comunității majoritare darCItește mai departe
O nouă lansare de carte sub egida Bibliotecii județene „Ovid Densușianu”: Timotei Rusu – „Înspre țintă. 7 principii pentru o viață cu semnificație”

Centrul Creștin „Next Level” din Deva (situat pe str. Petru Rareș, nr. 29) găzduiește în data de 4 aprilie 2025, de la ora 17.00, un eveniment cultural-spiritual de excepție organizat sub egida Bibliotecii județene „Ovid Densușianu”, cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara. Este vorba despre lansarea volumului de carte intitulat „Înspre țintă. 7 principii pentru o viață cu semnificație” avându-l ca autor pe Timotei Rusu, apreciat pastor care de peste 30 de ani slujește în comunitatea baptistă de la Biserica Creștină Baptistă „Sfânta Treime” din Deva. Cartea „Înspre țintă. 7 principii pentruCItește mai departe
”Zoolandia” se redeschide la Chimindia la început de aprilie

Prima zi a lunii aprilie este și prima zi în care, spre bucuria mai ales a celor mici, în localitatea hunedoreană Chimindia – comuna Hărău, în apropiere de Deva, se redeschid porțile parcului de aventură „Zoolandia”. Struțul Virgil, măgărițele Lola și Lala, cerbul Codruț, lamele Bruno și Leah, alpaca Romeo și Julieta dar și alte animăluțe din mini-parcul zoo din vecinătatea complexului de agrement „Castelul Lupilor Transilvania” sunt nerăbdătoare să-i încânte pe micii vizitatori care vor veni aici să le cunoască, să le hrănească și imortalizeze în frumoase imagini aceastăCItește mai departe
Mineritul – Tezaurul de aur al Văii Jiului. Punți între trecut, prezent și viitor, la Universitatea din Petroșani

Universitatea din Petroșani a găzduit, zilele trecute o inedită, utilă și, totodată, emoționantă dezbatere care a adus în atenție rolul și locul mineritului în istoria Văii Jiului, în încercarea de a construi punți de legătură între trecut și viitor, conexiuni vii peste timp în jurul acestei profesii și activități industriale considerate un tezaur al Văii Jiului. Prin acest eveniment, a cărui idee îi aparține lectorului univ.dr. Felicia Andrioni, coordonator al Centrului de învățare CRESC de la Universitatea din Petroșani, s-a dorit lansarea în dezbatere a unei teme încă deosebit deCItește mai departe
„Găsirea locului în Biserică al tinerilor”, conferință cu părintele Nicolae Tănase, la Palatul Cultural Lupeni

Asociația Tinerilor Ortodocși organizează, cu binecuvântarea P.S. Nestor, Episcopul Devei și Hunedoarei, o conferință susținută de părintele Nicolae Tănase. Acesta este nu doar un vrednic slujitor al credinței ortodoxe, ci și un exemplu de implicare socială, sub îngrijirea sa aflându-se mai bine de 300 de copii. Părintele Nicolae Tănase de la Valea Plopului ajunge marți, 1 aprilie în Valea Jiului pentru a răspunde întrebărilor venite în special din partea tinerilor, aducând în atenție sensul comuniunii tinerilor cu întreaga comunitate euharistică. Întâlnirea, moderată de jurnalistul Ionuț Drăgotesc are ca temă: „GăsireaCItește mai departe
Sute de oameni au pășit „Din mină spre lumină” la evenimentul care pune în mișcare Exploatarea Culturală Petrila

Interesul publicului pentru evenimentul care a marcat reinaugurarea sălii „Ladislau Schmidt” din cadrul Ansamblului Istoric Mina Petrila a depășit toate așteptările organizatorilor, sala dovedindu-se de-a dreptul neîncăpătoare pentru toți cei care și-au propus să vină aici, înfruntând chiar atenționările de vreme severă, pentru a-l omagia pe remarcabilul artist plastic Ladislau Schmidt. Dincolo de micile inconveniente, programul prezentat cu acest prilej de Centrul de Cultură și Artă al Județului Hunedoara împreună cu Exclusiv Media Group sa dovedit unul cu emoții pe măsura unui astfel de eveniment. Emoții desprinse din îngemănarea perfectăCItește mai departe
Cine sunt câștigătorii Festivalului Național de Umor „Liviu Oros” în 2025

Ediția a XXIV-a a Festivalului Național de Umor „LIVIU OROS”, organizat la Deva de Casa de cultură „Drăgfan Muntean” cu sprijinul Primăriei municipiului Deva, și-a desemnat câștigătorii anului 2025 la cele două secțiuni. Aceștia sunt: La secțiunea EPIGRAMISSIMA Doru-Mihai Lungescu, Târgu Jiu, jud. Gorj – Premiul I Janet Nică, Ostroveni, Jud. Dolj – Premiul II Constantin Moldovan, Mănăstirea Humorului, Jud. Suceava – Premiul III Violeta Urdă, București – Mențiune I Laurentiu Ghiţă, București – Mențiune II Ion Moraru, Independența, Jud. Galați – Mențiune III La secțiunea GRAFICĂ UMORISTICĂ: Premiul ICItește mai departe
Poetul George Coșbuc omagiat într-un recital artistic al grupului „Studioul Micul Artist” din Uricani

Urmare a unui inspirat parteneriat dintre bibliotecarul Estera Ursachi de la Biblioteca Orășenească din Uricani și Petronela Baldovin, coordonatorul cenaclului cultural-artistic „Studioul micului artist” din orașul Uricani, iubitorii de poezie din orașul Uricani vor avea ocazia de a participa vineri, 28 martie 2025, de la ora 13,30 la un inedit eveniment cultural sub semnul poeziei. Astfel, la sala de lectură a Bibliotecii de la Casa de cultură a orașului Uricani vor fi oferite publicului pasionat de cultura literară o serie de momente literar-aertistice dedicate poetului George Coșbuc. Acestea vor fiCItește mai departe
Primăvara poeziei și poezia primăverii, într-un omagiu adus Zilei Internaționale a Poeziei la Biblioteca județeană „Ovid Densușianu”

Primăvara a sosit cu lumină blândă, parcă în semn de omagiu adus Zilei Internaționale a Poeziei. la Deva, evenimentul a fost sărbătorit, ca în fiecare an, împreună cu o seamă de poeți și sciitori ai ținuturilor hunedorene, care și-au dat întâlnire la Sala de Lectură a Bibliotecii județene „Ovid Densușianu” din Deva într-un număr mare, semn că poezia unește inimi, netezește asperități, stârnește sentimente dintre cele mai nobile, sentimente între care dragostea ocupă loc de cetate. „Și anul acesta am așezat întâlnirea noastră sub semnul cuvintelor ce exprimă viziunea UNESCOCItește mai departe
CJH marchează redeschiderea sălii „Ladislau Schmidt” din cadrul Ansamblului istoric Mina Petrila cu un eveniment cultural dedicat minerilor

Este adevărat că va mai trece o vreme până la momentul în care care Ansamblul Istoric „Mina Petrila”, aflat acum în proprietatea Consiliului Județean Hunedoara, va fi transformat într-un hub cultural și turistic unic în țara noastră, așa cum își doresc autoritățile județene. Este însă la fel de adevărat că, până la acest moment, spațiile declarate monument istoric din cadrul fostului sit industrial de la Mina Petrila rămân un punct de atracție pentru cei care vizitează Valea Jiului și, mai ales, un punct de referință pentru derularea unor proiecte culturaleCItește mai departe
Călătorie prin cultura franceză, de Ziua Internațională a Francofoniei, la Biblioteca județeană „Ovid Densușianu”

An de an, la data de 20 martie, când este sărbătorită Ziua Internațională a Francofoniei, Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva, cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara, și în parteneriat cu Colegiul Național „Decebal” Deva, Colegiul Național Pedagogic „Regina Maria” Deva, Colegiul Tehnic „Transilvania” Deva, Liceul cu Program Sportiv „Cetate” Deva, Liceul de Arte „Sigismund Toduță” Deva, Liceul Tehnologic „Grigore Moisil” Deva, Liceul Tehnologic Energetic „Dragomir Hurmuzescu” Deva, marchează această zi prin derularea unor activități cultural-educative pe care le oferă celor care doresc să cunoască civilizația franceză, cultura și realizările FranțeiCItește mai departe
Festivalului Național de Umor „Liviu Oros” de la Deva ajunge la ediția a XXIV-a și promite umor de cea mai bună calitate

Primăria Municipiului Deva și Centrul Cultural ,,Drăgan Muntean” organizează în perioada 29-30 martie 2025, cea de-a XXIV-a ediție a Festivalului Național de Umor „Liviu Oros”, care se va desfășura la Centrul Cultural ,,Drăgan Muntean” din Deva. Și la această ediție oferta celor două zile însumează diversitate, atractivitate și profesionalism. Festivalul „Liviu Oros” este un mare DA spus umorului, inteligenței și încrederii într-un viitor deștept. Evenimentul va debuta sâmbătă, începând cu ora 17:00, în Holul Mare al Centrului Cultural „Drăgan Muntean” cu vernisajul Salonului Național de Grafică Umoristică 2025, urmat deCItește mai departe
Turcoaz, culoarea anului pentru „Ilustrația” copiilor pasionați de arta plastică în Valea Jiului

Cercul de Artă din cadrul Clubului Copiilor Valea Jiului organizează și în acest an concursul de desen și pictură destinat copiilor pasionați de arta plastică. Proiectul este coordonat de apreciatul artist prof. Radu Chința de la Clubul Copiilor Valea Jiului și va avea loc, anul acesta, cu participarea directă a celor interesați la sediul din Petrila al instituției de învățământ complementar vocațional. Pentru pasionații de pictură din Valea Jiului, dar și din alte zone ale țării, care doresc să participe la acest concurs, tema propusă este: „Ilustrație turcoaz”. „Am alesCItește mai departe
Biblioteca județeană „Ovid Densușianu” Hunedoara-Deva sărbătorește ”Ziua Internațională a Poeziei”

Și în acest an, Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva, cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara, organizează o activitate culturală dedicată Zilei Internaționale a Poeziei, zi care se serbează la 21 martie în urma deciziei Conferinței Generale a Organizației Națiunilor Unite pentru Educație, Știință și Cultură (UNESCO), din anul 1999. Motivația invocată de acest for cultural mondial a fost necesitatea încurajării tuturor demersurilor legate de promovarea creațiilor poetice în întreaga lume având în vedere că „poezia constituie un aliat puternic pentru înțelegerea dintre popoare, un catalizator pentru pace și dialog”.CItește mai departe
Costel Avram: „Învățați istoria acestui loc numit România!”

Patriotismul nu se clamează, ci se demonstrează! Este crezul pe care și l-a asumat, nu de ieri, de azi, ci deja de mai bine de trei decenii de când este prezent pe scena publică hunedoreană, Costel Avram, care și-a însușit acest mod de a fi patriot prin faptele sale încă din perioada în care era discipol al unuia dintre cei mai importanți suveraniști ai României contemporane: Corneliu Vadim Tudor. De atunci și până astăzi, prezența lui Costel Avram – astăzi vicepreședinte al Organizației PSD Deva și administrator public al județuluiCItește mai departe
Ansamblul Profesionist „Drăgan Muntean” reprezintă cu cinste România la Festivalul Florilor de Migdal din Sicilia

Ansamblul Profesionist „Drăgan Muntean” reprezintă cu cinste România la Festivalul Florilor de Migdal care se desfășoare, în fiecare an în localitatea italiană Agrigento din Sicilia. Acest festival este unul dintre cele mai mari festivaluri de folclor din întreaga lume, zeci de valoroase și renumite ansambluri folclorice din întreaga lume fiind prezente aici pentru a prezenta cele mai frumoase valori ale cântecului popular tradițional din țările pe care le reprezintă. Ansambluri foclorice din nu mai puțin de 34 de țări ale lumii de pe majoritatea continentelor sunt prezent la acest festival.CItește mai departe
Doamne de poveste ale Petroșaniului, admirate, aplaudate și premiate de autoritățile locale

Primarul municipiului Petroșani, Tiberiu Iacob Ridzi are perfectă dreptate atunci când apreciază că femeile merită atenția bărbaților și, în general, a comunității locale, nu doar cu prilejul sărbătorii Zilei Internaționale a Femeilor, ci în fiecare zi. Cu aceste gânduri s-a desfășurat astăzi, la sala de marmură a Primăriei municipiului Petroșani, evenimentul public organizat de autoritățile publice locale de aici în cinstea unor doamne de poveste din comunitatea Petroșaniului și, în general, a Văii Jiului. Pentru acest eveniment, o seamă de femei active, talentate și implicate în diverse activități de largCItește mai departe
Bibliotecile din Hunedoara, Petrila și Romos sunt laureatele premiului „Bibliotecile anului 2024” în județul Hunedoara 6 martie 2025

Așa cum face deja de câțiva ani buni, echipa Bibliotecii județene „Ovid Densușianu” Hunedoara-Deva, și-a asumat ca, pe lângă agenda activităților sale proprii, să urmărească atent și să analizeze activitatea anuală a tuturor bibliotecilor publice din județul Hunedoara, premiind în mod simbolic activitatea bibliotecarilor care s-au făcut remarcați în anul precedent prin activitatea desfășurată în cadrul acestor atât de necesare instituții de educație și cultură. Joi, 6 martie 2025 a avut loc și festivitatea de premiere a ”Bibliotecilor anului 2024”, eveniment la care au fost invitați reprezentanți ai tuturor bibliotecilorCItește mai departe
Despre Jane Austin și gloria ei nemuritoare într-un nou eveniment educațional al Bibliotecii județene „Ovid Densușianu”

Printre activitățile cultural-educative organizate în luna martie de Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva, cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara, un loc special este acordat celor dedicate unor personalități feminine din diferite domenii ale vieții literare, artistice, sociale etc., în semn de prețuire pentru tot ceea ce femei celebre au creat de-a lungul anilor. În acest context, în ziua de 4 martie, în Sala „Liviu Oros” a Centrului Cultural „Drăgan Muntean” din Deva, a avut loc un eveniment cultural special dedicat marii scriitoare britanice Jane Austen, de la a căreiCItește mai departe
„Mărțișoare muzicale” cu „Glasuri de argint” pentru femeile Vulcanului

Absolut inspirat și binevenit spectacolul artistic „Glasuri de argint pentru mama”, pus în scenă la Vulcan, de Mărțișor, în debutul lunii Martie (luna dedicată femeilor, dar mai ales mămicilor) de Clubul Copiilor Valea Jiului împreună cu Primăria și Consiliul local al municipiului Vulcan. Primarul municipiului Vulcan, Cristian Merișanu are perfectă dreptate atunci când remarcă faptul că fiecare eveniment organizat la Vulcan împreună cu distinsul dascăl și artist Ileana Berki și elevii săi minunați care constituie grupul „Glasuri de argint” este o sărbătoare, o bucurie a muzicii și încă o ocazieCItește mai departe
„Mărțișoare” pictate în „Primăvara” artelor plastice, la Lupeni

Foaierul Palatului Cultural „Minerul’’ din Lupeni a găzduit sâmbătă, 1 Martie 2025, vernisajul expoziţei de artte plastice intitulată, în mod firesc, în ton cu această zi specială: „Primăvara’’. Expoziția este dedicată, în egală măsură, sărbătorii Ziei Internaţionale a Femeii și aduce pe simeze lucrări care aparțin exclusiv unor creatoare din rândul doamnelor și domnișoarelor pasionate de artele plastice, creatoare talentate din Valea Jiului. Peste 40 de lucrări sunt expuse în cadrul acestei inedite expoziii, acestea fiind realizate în tehnici diferite: pictură ,desen, metaloplastie, artă decorativă, artă fotografică, kirigami și prezentȃndCItește mai departe
Concursul profesional destinat bibliotecilor publice din județ își desemnează câștigătorii anului 2024

În era informatizării, activitatea bibliotecilor publice a devenit mult mai complexă, angrenarea lor în viața comunității locale fiind una dintre cele mai importante fațete ale funcționării lor. Bibliotecile publice sunt chemate, zi de zi, să facă față unor provocări cu totul noi, care erau de neconceput cu 20 de ani în urmă. Bibliotecarii zilelor noastre au capacitatea profesională de a rezolva atât problemele specifice bibliotecii, cât și probleme noi cu care se confruntă membrii comunității unde funcționează biblioteca. În acest context, este absolut lăudabilă inițiativa Bibliotecii județene „Ovid Densușianu”CItește mai departe
Lucrări de pictură bisericească și concert de pricesne, în postul Paștelui, la Galeria Națională de Arte „Forma” din Deva

Consiliul Județean Hunedoara, prin Centrul de Cultură și Artă al Județului Hunedoara și în parteneriat cu Filiala Deva a Uniunii Artiștilor Plastici din România, invită publicul hunedorean la deschiderea expoziției de artă intitulată „INTERIOARE ÎN DIALOG”, ce va avea loc miercuri, 5 martie 2025, la Galeria Națională de Artă „FORMA” din Deva, începând cu ora 17.00. Expoziția prezintă o selecție de lucrări de pictură bisericească, îndeosebi în tehnica „sgraffito”, realizate de Cătălin Băluț, și lucrările de pictură semnate de Răzvan Bontaș. Evenimentul este dublat de un recital de pricesne, intitulatCItește mai departe
„Primăvara” doamnelor pasionate de artele plastice, în vernisaj la Palatul Cultural „Minerul” Lupeni

A devenit deja o frumoasă tradiție ca, la început de primăvară, atunci când gândurile noastre se îndreaptă spre cele mai prețioase ființe din viața noastră, sensibilitatea unor distinse doamne pentru care arta reprezintă mai mult decât o simplă pasiune, să fie evidențiată în mod public în cadrul unei expoziții de artă plastică pe care Asociația culturală ”Iosif Tellmann” din Lupeni împreună cu Primăria și Consiliul local al municipiului Lupeni o găzduiește cu o precizie și conștiinciozitate demne de toată aprecierea. În acest an, vernisajul expozițional va avea loc în foaierulCItește mai departe
Jane Austin, omagiată de Biblioteca județeană „Ovid Densușianu” Hunedoara-Deva la 250 de ani de la naștere

Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva, cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara, organizează în ziua de 4 martie 2025, ora 13:30, în Sala „Liviu Oros” a Centrului Cultural „Drăgan Muntean” Deva, un eveniment cultural desfășurat sub genericul „Jane Austen, între rațiune și simțire”, dedicat împlinirii a 250 de ani de la nașterea ilustrei scriitoare engleze. Jane Austen, una dintre cele mai celebre romanciere din secolul XIX, care ocupă un loc de frunte în literatura engleză și în cea universală deopotrivă, s-a născut în 1775 în Anglia și a muritCItește mai departe
“Cherchez la Femme”, expoziție de artă plastică la Galeria de arte Corvin din Hunedoara

Galeria de Arte „Corvin” din Hunedoara găzduiește vineri, 28 februarie 2025, vernisajul expoziției de artă plastică intitulată “Cherchez la Femme”, un eveniment ce aduce laolaltă viziuni artistice diverse, unite sub semnul creativității și expresiei libere. Expoziția marchează începutul primăverii și luna dedicată feminității, dar, dincolo de aceste repere, ea devine o celebrare a artei în toată complexitatea și frumusețea ei. De la pictură la fotografie și alte forme de exprimare vizuală, lucrările expuse conturează un univers eclectic, unde emoția, forma și culoarea se întâlnesc într-o armonie captivantă. Iubitorii de arteCItește mai departe
„Din inimă pentru mama”, spectacol-eveniment la Palatul Cultural „Minerul” din Lupeni 25 februarie 2025

Primul eveniment artistic de amvergură al anului 2025 de la Palatul Cultural „Minerul” din Lupeni propune, în primul rând doamnelor cu statut de mămici, dar și tuturor femeilor Lupeniului și celor care nutresc sentimente de prețuire și admirație față de acestea, un spectacol cu adevărat de zile mari. Pentru realizarea acestui spectacol, intitulat „Din inimă, pentru mama” distinsele profesoare Simona Ionașc și Mariana Peptenaru, al căror nume a devenit deja de ani buni sinonim cu arta specatcolului de înaltă ținută și calitate, au pus laolaltă cei mai talentați dintre eleviiCItește mai departe
„Glasuri de argint pentru mama”, într-un spectacol de gală marca Ileana Berki, la Vulcan

În întâmpinarea sărbătorilor primăverii și, mai ales, a Zilei Mamei, vulcănenii sunt așteptați de Mărțișor la Cinematograful „Luceafărul”, unde va avea loc sâmbătă, 1 Martie 2025, de la ora 15,00 un nou spectacol de gală ce poartă amprenta organizatorică a profesorului și artistului deosebit Ileana Berki. Aceasta aduce pe scenă, în fața publicului vulcănean, nu doar un recital muzical al elevilor pe care-i pregătește la clasa de canto de la Clubul Copiilor Valea Jiului și în cadrul Grupului „Glasuri de argint”, ci și o seamă de invitați, foști componenți aiCItește mai departe
„Foto Vera Visio”, expoziție de artă fotografică a membrilor AAFH la Orăștie

Asociaţia Artiştilor Fotografi Hunedoreni (AAFH) vă invită, marți, 25 februarie 2025, începând cu ora 18:80, pentru vernisajul expoziției „FOTO Vera Visio”. Evenimentul are loc în clădirea fostei Sinagogi din Municipiul Orăștie, situată pe Strada Cetății, nr. 1, fiind rodul colaborării parteneriale cu Muzeul Civilizației Dacice și Romane din Deva și prezintă publicului printuri de mari dimensiuni (100×70 cm), lucrări de un înalt nivel artistic și tehnic, fotografii ce au fost expuse în luna decembrie la Salonul de iarnă al membrilor AAFH, în Palatul Magna Curia din Deva. pe simeze vorCItește mai departe
„Martiri” de Marius von Mayerburg, un spectacol dramatic, tulburător, șocant pus în scenă cu curaj de Dumitru Acriș la Teatrul „I.D. Sîrbu” din Petroșani

Dramatic! Tulburător! Șocant! Sunt cuvinte ce definesc emoția spectacolului „Martiri” de Marius von Mayerburg, prezentat în dubla premieră de la final de februarie, pe scena Teatrului Dramatic „I.D. Sîrbu” din Petroșani. Scrisă în 2012 de celebrul dramaturg Marius von Mayerburg, piesa „Martiri” se dovedește a fi, în 2025, de o actualitate desăvârșită. Poate că, la prima vedere, este contrariant realismul absolut prin care regizorul Dumitru Acriș ne pune în fața unei oglinzi a societății contemporane, pe care ne-o prezintă exact așa cum este ea. Dar poate la fel de bineCItește mai departe
„Despre aripi și zbor” pe ritmuri de folk, cu Cătălin Stepa & friends

Pentru pasionații de muzică folk și pentru grupul numeros al fanilor și prietenilor lui Cătălin Stepa, fiecare întâlnire cu el și cu muzica lui este un motiv de sărbătoare. Așa a fost și vineri, 21 februarie 2025 la concertul de la Teatrul Dramatic „I.D. Sîrbu” din Petroșani, unde câteva sute de spectatori au umplut până la refuz sala mare, dornici să fie parte a momentului de lansare oficială al albumului „Despre aripi și zbor”, al doilea din palmaresul discografic al lui Cătălin Stepa. Este absolut admirabil gestul făcut de folkistulCItește mai departe
Iubește românește, de Dragobete, la Castelul Corvinilor

Sărbătoarea Dragobetului, sărbătoarea iubirii în tradiția populară românească prilejuiește celor care-și doresc să experimenteze o zi cu totul și cu totul specială, în decorul de poveste al Castelului Corvinilor de la Hunedoara, această oportunitate. Astfel, pe data de 24 februarie 2025, de Dragobete, toți îndrăgostiții sunt așteptați la Castelul Corvinilor. Aici, după cum informează administratorii instituției muzeale, într-un decor de basm, înconjurați de cavaleri și domnițe, se vor oficia și în acest an, între orele 12-16, căsătorii de probă în Capela Castelului. Evenimentul este deschis și pentru cei careCItește mai departe
Invitație pentru pasionații de schi, sâmbătă, la Cupa „Pasul Vâlcan”

Sâmbătă, 15 februarie 2025, în stațiunea turistică Pasul Vâlcan din municipiul Vulcan este programat să se desfășoare o nouă ediție a concursurlui de schi dotat cu Cupa „Pasul Vâlcan”. Evenimentul, organizat de Primăria și Consiliul local al municipiului Vulcan împreună cu grupul iubitorilor de munte din zona Pasul Vâlcan, a devenit o tradiție pentru pasionații de sport și distracție la munte, fiind inclus în calendarul evenimentelor de promovare a stațiunii turistice din Munții Vâlcanului. Potrivit primarului municipiului Vulcan, Cristian Merișanu, participarea la acest eveniment este gratuită și este deschisă tuturorCItește mai departe
Municipiul Deva va avea un Târg al Mărțișorului

Primăria Municipiului Deva organizează, în perioada 25 februarie – 8 martie 2025, Târgul Mărțișorului, în Piața Unirii și Piața Victoriei. Evenimentul este dedicat sărbătorilor de 1 și 8 Martie. La standuri, devenii vor putea găsi mărțișoare, produse handmade și flori de sezon. Târgul promovează tradiția de a dărui simbolurile primăverii, mărțișoare artizanale cu rol protector, încurajând meșteșugul care stimulează creativitatea și originalitatea. Vizitatorii vor putea alege dintr-o gamă variată de produse, de la mărțișoare tradiționale la creații unice, realizate manual din lemn, sticlă, țesături, cristale sau plante. Târgul deCItește mai departe
Oameni frumoși ai unei regiuni frumoase într-o expoziție minunată: „Analog Valley”

Simplul exercițiu al unui „search” pe Google după indicativul „Valea Jiului” îți dezvăluie încă (prea) multe informații în care această regiune a țării e prezentată în termeni care te fac mai degrabă să fugi de aceasta, decât să-ți dorești să ajungi aici, darămite să-ți dorești să trăiești aici. E rezultatul trist al felului în care Valea Jiului a fost prezentată după nefericitele mineriade ale finalului de secol XX, mai degrabă ca „Jalea Viului”, ca o zonă marcată de sărăcie, de mizerie, de deznădejde. Și prea puțini au fost ceiCItește mai departe
Despre „război și pace” în expoziția de artă plastică a prof. Oliver Kriss Falticska din Lupeni

Elegantul foaier al Palatului Cultural ”Minerul’’ din municipiul Lupeni a găzduit sâmbătă, 8 februarie 2025, vernisajul expoziţiei personale a artistului plastic prof.Oliver-Kriss Falticska. Aflat în fața celei de-a șaptea expoziții personale, artistul din Lupeni a adus în atenția publicului un număr de 20 de lucrări, picturi pe pȃnză sau carton, cu teme variate (abstract, portret, peisaj, religie), care prezintă viziunea artistului despre lumea și mai ales despre vremurile pe care le trăim, despre război și pace, despre deznădejde și speranță. Despre această expoziție și despre remarcabilul autor au vorbit AntonetaCItește mai departe





