Politică
COMUNICAT DE PRESĂ PSD HUNEDOARA

Referitor la informațiile publicate în presă privind cotizațiile colectate de PSD de la membrii săi, PSD Hunedoara precizează că datele publicate în Monitorul Oficial nr. 310 din 29 aprilie 2017 conțin o eroare în sensul că la totalul cotizațiilor colectate de această organizație a fost cumulată și contribuția pentru campania electorală pentru alegerile parlamentare, din luna decembrie a anului trecut. Din cauza acestei erori de raportare, suma menționată la capitolul cotizații depășește aparent pragul legal de 10 salarii minime brute pe țară, așa cum e prevăzut în Legea 334/2006 privindCItește mai departe
Conferința județeană extraordinară a PRM Hunedoara, la Petroșani

Reprezentanții organizațiilor PRM din județul Hunedoara s-au întâlnit sâmbătă, 29 aprilie 2017 la Petroșani, unde a avut loc Conferința județeană extraordinară a PRM Hunedoara. Potrivit președintelui PRM Hunedoaa, Emanoel Andronache, în cadrul acestui eveniment politic au fost aleși delegații care vor paticipa la Congresul PRM din acest an. În același timp, Conferința a reconfirmat votul de încredere pentru Biroul Politic Județean al PRM Hunedoara, care a fost completat cu noii aleși ai partidului, după alegerile din iunie 2016. Președintele organizației județene PRM Hunedoara, Emanoel Andronache a cerut la rândul său,CItește mai departe
Deputatul hunedorean Natalia Intotero, reprezentant al României la o importantă reuniune diplomatică europeană

Deputatul social-democrat din Hunedoara, Natalia Intotero, a participat, în calitate de vicepreședinte al Comisiei de politică externă din Camera Deputaților, la Conferința interparlamentară privind Politica Externă și de Securitate Comună (PESC) și Politica de Securitate și Apărare Comună (PSAC). Aceasta s-a esfășurat în perioada 26-28 aprilie 2017, în Malta, țară ce deține în acest moment Președinția Consiliului UE, preșidinție pentru care va preda ștafeta, în luna iulie, Estoniei. ”În cadrul reuniunilor acestei Conferințe dilomatice europene au fost discutate tematici legate de Politica Europeană de Vecinătate, ca răspuns la amenințările dinCItește mai departe
2018, anul dedicat promovării patrimoniului cultural în UE

În contextul în care UDMR intenționează să promoveze programul ”Protectorii patrimoniului- Adoptă un monument” la nivel european ca pe un set de bune practici, deputatul european Iuliu Winkler salută decizia Parlamentului European (PE) de a dedica anul 2018 patrimoniului cultural european. ”Decizia Parlamentului European la propunerea Comisiei de a dedica anul 2018 patrimoniului european este salutară. Patrimoniul cultural european este o resursă comună și un bun al tuturor, care trebuie păstrat pentru generațiile viitoare și a cărui protejare este o responsabilitate comună a tuturor. Creat, de-a lungul timpului, prin sintezaCItește mai departe
Natalia Intotero: ”CEH primește sprijinul necesar din partea Guvernului”

Deputatul PSD natalia Intotero spune că Guvernul Grindeanu acordă atenția cuvenită Complexului Energetic Hunedoara, unul dintre cei mai importanți agenți economici ai statului român. Aceasta informează că, anul acesta, Complexul Energetic Hunedoara va primi un ajutor de stat în valoare de 198,830 milioane lei pentru anul 2017. Din această sumă, 132,226 milioane lei se acordă pentru acoperirea pierderilor minelor Lonea și Lupeni, intrate în proces de închidere, iar pentru acoperirea costurilor excepționale se acordă suma de 66,604 milioane lei. ”Ajutorul de stat pentru 2017 este o măsură de sprijin careCItește mai departe
Liviu Dragnea face bilanțul primelor 100 de zile de guvernare
Veniturile totale au crescut în primul trimestru al acestui an cu peste 7%, investițiile străine au crescut cu 45% și, tot în acest an, avem fonduri europene cu 899% mai multe, a spus președintele PSD, Liviu Dragnea, joi, la Antena 3, unde a făcut un bilanț al primelor 100 de zile de guvernare. ”În ianuarie 2017, veniturile totale au fost de minus 5,7% față de anul trecut, în februarie de plus 4,5%, iar în martie, de 22.1%. Astfel, pe primul trimestru, media veniturilor totale este de plus 7,2%”, a spusCItește mai departe
Viorel Sălan: ”Descentralizarea poate fi catalizatorul dezvoltării României”

Adoptarea de către Guvernul României a “Strategiei generale privind descentralizarea” reprezintă, în opinia senatorului hunedorean Viorel Sălan, expresia unei viziuni europene în perfectă concordanţă cu direcţiile generale ale Uniunii Europene, care stabilesc în mod cât se poate de clar că deciziile politice şi în materie de reglementare trebuie luate la nivelul cel mai potrivit pentru atingerea obiectivelor urmărite şi cât mai aproape de cetăţean. Parlamentarul hunedorean apreciază că România nu este singură pe acest drum. Şi în alte ţări europene, descentralizarea este un proces în plină desfăşurare, început în urmăCItește mai departe
Problemele Văii Jiului și ale judeţului Hunedoara, la Parlamentului European

În cursul zilei de ieri Preşedintele Consiliului Judeţean Hunedoara, Mircea – Flavius Bobora, împreună cu o parte din primarii din judeţul Hunedoara, între care şi cei din Valea Jiului, au avut o întrevedere la Parlamentul European de la Bruxelles cu Comisarul European pentru Politică Regională, Corina Crețu. La întâlnire au fost prezenţi şi deputaţii hunedoreni, Natalia Intotero şi Laurenţiu Nistor, discuţiile fiind problemele regionale din judeţul Hunedoara şi, implicit, din Valea Jiului. Comisia Europeană a identificat modalităţi clare de sprijinire a strategiilor de creştere regionale, cu ajutorul Fondurilor de CoeziuneCItește mai departe
Primari hunedoreni în Parlamentul European

Mai mulți primari hunedoreni au fost, la începutul acestei săptămâni, oaspeți ai europarlamentarului Daciana Sârbu, la Parlamentul European de la Bruxelles. În plus, aceștia au avut ocazia de a se întâlni și cu comisarul european pentru Dezvoltare Regională, Corina Crețu. La eveniment, au participat și primarii Gheorghe Ile (primarul municipiului Vulcan), Iacob Mesaroș (primarul interimar al municipiului Lupeni) și Vasile Jurca (primarul orașului Petrila), împreună cu președintele organizației PSD Hunedoara, deputatul Laurențiu Nistor , cu deputatul hunedorean Natalia Intotero și cu președintele Consiliului județean Hunedoara, Mircea Bobora. ”Mi-a făcut plăcereCItește mai departe
Cristian Roșu, președinte PNL Lupeni

Cristian Roșu a devenit președintele PNL Lupeni. Acesta a fost ales în fruntea organizației pentru un mandat de patru ani. Roșu a fost copreședintele PNL Lupeni, după fuziunea dintre PNL și PDL. “Astazi am avut onoarea sa fiu votat presedintele PNL Lupeni! Colegilor mei le multumesc pentru increderea acordata, pentru sprijin,pentru sustinere! Urmeaza 4 ani de munca asiduă, dar cu unitate si abnegatie o sa reusim!”, spune Cristian Roșu, președintele PNL Lupeni. Biroul Politic Local este format din : Vicepresedinti – Pascut Stefan – Cazacu Mihaela – Vasian CristianCItește mai departe
Laurențiu Nistor: ”România trebuie să se unească în jurul interesului național”

Președintele PSD Hunedoara, deputatul Laurențiu Nistor a prezentat astăzi în Parlamentul României o declarație politică având ca temă dezbaterile pe tema democrației și a justiției în România care au avut loc, pe 22 martie, în Comisia pentru libertăți civile, justiție și afaceri interne (LIBE) din Parlamentul European. ”O dezbatere care pe fond a fost utilă, cei interesați fiind informați cu privire la evoluția ultimelor evenimente din România, cu decizii clare și argumente. Am constatat însă cu tristețe, dar și cu revoltă, faptul că din partea țării noastre au vorbit oameni careCItește mai departe
Liderul UDMR Hunedoara este de părere că România trebuie să-și asume un rol mai consistent în dezbaterea legată de viitorul UE

Adoptarea Declarației de la Roma cu prilejul aniversării a 60 de ani de la parafarea actului fondator al Comunității Economice Europene reprezintă momentul de debut al dezbaterii cu privire la viitorul UE în cadrul căreia România trebuie să aibă o voce puternică, care să exprime o poziție solidă, a declarat, luni, la Deva, într-o conferință de presă, deputatul european Iuliu Winkler, președintele Organizației Județene Hunedoara a UDMR. ”Viitorul României se află în UE. (…) Avem doar două variante, ori suntem în UE, ori cădem în brațele marelui urs”, a afirmatCItește mai departe
Viorel Sălan: ”Poliţia şi jandarmeria – pilonii stabilităţii interne şi ai siguranţei cetăţeanului”

Senatorul de Hunedoara Viorel Sălan, fost inspector șef al Jandarmeriei Române în județul Hunedoara, a susținut în Parlament o declaație politică dedicată aniversării Zilei Poliției Române, respectiv Zilei Jandarmeiriei Române, evenimente care vor fi sărbătorite în România în zilele următoare. ”Ştim cu toţii că menţinerea ordinii şi siguranţei publice este realizată astăzi în primul rând prin colaborarea dintre aceste două instituţii de bază din cadrul Ministerului Afacerilor Interne. Putem să afirmăm fără să greşim că poliţia şi jandarmeria contribuie împreună la respectarea legii şi la menţinerea autorităţii de stat peCItește mai departe
Dreptul la replicã / Sã punem lucrurile la punct: „Lipitorii de afise” din Petrosani nu au muncit pentru „Lipitorile lui Molot”!

Am observat cã, în ultima vreme, tema preferatã a dlui Molot (deocamdatã îi spunem asa desi nu prea meritã) e sã ia peste piciorul sãu mic pe membrii organizatiei ALDE Petrosani numindu-i, în mod repetat, atât în spatiul public si cât si în cel privat, „Lipitori de afise”. Din Olimpul în care s-a tolãnit datoritã unei hârtii aduse de la Centru, dl. Molot ne informeazã cã el, personal, n-a lipit niciodatã afise electorale. Îl întelegem si îi gãsim chiar si o scuzã: poate cã nici nu a avut înãltimea potrivitãCItește mai departe
COMUNICAT DE PRESĂ al deputatului PSD Laurențiu Nistor

Gestul profesorului de istorie din Valea Jiului de a-și expune în fața elevilor săi gândurile legate de istoria locală a unei anumite familii din Petroșani, este regretabil și nedemn pentru un om care se vrea a fi un model pentru copiii pe care îi educă. Nu suntem de acord cu astfel de practici, nu suntem de acord cu defăimarea concitadinilor, indiferent de statutul pe care îl au în societate. Menirea profesorului la clasă este aceea de a educa, de a transmite informații utile, de a ghida elevii și de aCItește mai departe
COMUNICAT DE PRESĂ / Mediul de afaceri primește 32 de miliarde lei

Un studiu realizat de curând arată faptul că 1 din 3 angajatori din România intenționează să facă angajări în următorul trimestru. Este pentru prima oară din 2008 când previziunea netă de angajare este pozitivă în toate regiunile României și în toate cele 10 mari sectoare de activitate. De altfel, în 2017, numărul contractelor de muncă a crescut cu 44.000. În prima lună a anului s-a înregistrat 5,8% creștere a producției industriale, după un 2016 la limită. Acest indicator este foarte important pentru că producția industrială generează cele mai multeCItește mai departe
Prioritățile Parlamentului European pentru bugetul Uniunii din 2018: creștere economică, locuri de muncă, siguranța cetățenilor

Creșterea economică și locurile de muncă, în special pentru tineri, trebuie să rămână prioritățile cheie ale bugetului UE, alături de abordarea problemelor privind migrația și schimbările climatice – susțin europarlamentarii în raportul ce pregătește negocierile pe marginea proiectului de buget al UE pentru 2018. Bugetul trebuie să fie echipat cu instrumentele care să îi permită să răspundă în mod simultan multiplelor crize cu care ne confruntăm şi trebuie, de asemenea, să se îmbunătățească siguranţa cetăţenilor Uniunii Europene şi a îngrijorărilor acestora privind securitatea. „Aș dori să propun două priorităţi politice:CItește mai departe
Raportul Winkler cu privire la mineralele din zone de conflict, adoptat de Parlamentul European

Raportul Winkler cu privire la regulamentul european pentru mineralele care provin din zone de conflict a fost votat, joi, în plenul Parlamentului European (PE) reunit la Strasbourg cu o largă majoritate. Scopul acestuia este ruperea legăturii dintre activitățile economice, minerit și comerțul cu staniu, tantal, tungsten și aur, denumite generic 3TG, și finanțarea conflictelor armate din veniturile care rezultă din aceste activități. Deputatul european Iuliu Winkler (UDMR, PPE) a arătat că, potrivit noului regulament al UE, importatorii de 3TG vor fi obligați să verifice proveniența acestora, obiectivul fiind stoparea circulației,CItește mai departe
Grindeanu către PNL: ”Refuzați românilor dreptul la dezvoltare; e nedrept să-i faceți hoți și infractori pe primari”

Premierul Sorin Grindeanu i-a acuzat luni pe liberali, în plenul Camerei Deputaților, că „refuză dreptul românilor la dezvoltare”, adăugând că este incorect ca primarii să fie calificați drept hoți și infractori. „În privința OUG 9/2017, nu știu cât de des reușiți dumneavoastră să vorbiți cu dânșii, dar un lucru e cert: s-au săturat să facă potecă la București în căutare de finanțare pentru proiectele lor. Este total incorect față de acești oameni și față de eforturile lor să-i caracterizați drept hoți și infractori, care jefuiesc banul public. Așa ceva credCItește mai departe
Flori, gânduri bune și îmbrățișări pentru femeile din Uricani din partea liderilor PSD

În frunte cu primarul Dănuț Buhăescu și viceprimarul Corneliu Braia, social-democrații din orașul Uricani au străbătut astăzi, în lung și-n lat, străzile orașului Uricani. De data aceasta, scopul nu a fost nici unul electoral și nici unul care să țină de rezolvarea problemelor edilitare. Liderii organizației locale a PSD Uricani au avut drept scop, pur și simplu, transmiterea, prin viu grai, de felicitări însoțite de flori multicolore pentru doamnele și domnișoarele din acest oraș. ”Ne-am dorit să marcăm astfel ziua de 8 Martie, oferind un zâmbet și-o floare tuturor doamnelorCItește mai departe
Deputatul Laurențiu Nistor este noul președinte al Comisiei pentru politică economică din Camera Deputaților

Numirea în funcția de ministru al Economiei a deputatului Mihai Tudose aduce o ”avansare” politică și pentru deputatul PSD de Hunedoara, Laurențiu Nistor. Astfel, liderul social-democraților hunedoreni, deputatul Laurențiu Nistor, urmează să ocupe în actuala sesiune parlamentară funcția de președinte al Comisiei pentru politică economică, reformă şi privatizare din Camera Deputaților, funcție rămasă vacantă după ce titularul, Mihai Tudose a fost numit ministru al Economiei. Decizia a fost validată prin vot de către membrii comisiei, în data de 28 februarie. Deputatul Laurențiu Nistor a fost ales, la începutul noii sesiuni parlamentareCItește mai departe
PSD Petroșani sărbătorește scriitorii Văii Jiului

A devenit deja un frumos obicei al Organizaței locale a PSD Petroșani ca, la început de primăvară, să marcheze într-un mod inedit o zi dedicată scriitorilor din Valea Jiului. ”Ziua Scriitorilor” va fi sărbătorită și anul acesta de către PSD Petroșani. Evenimentul este programat să aibă loc sâmbătă, 4 martie 2017 la sediul PSD Petroșani, de la orele 11,00. Potrivit vicepreședintelui PSD Petroșani, consilierul local Costel Postolache, la acest eveniment, social-democrații din Petroșani au invitat mai mulț oameni de litere din regiunea Văii Jiului, pentru a-i sărbători în cadrul ediției 2017CItește mai departe
Cer implementarea programului de guvernare

Guvernul PSD s-a instalat de două luni de zile. Social-democrații au reușit să îi convingă pe alegători să îi voteze, prezentând un program de guvernare ambițios, bazat pe creșteri de venituri pentru toate categoriile de persoane, scăderi sau eliminări de taxe și impozite . Întrebarea care se pune este dacă social-democrații vor respecta programul de guvernare cu care au câștigat alegerile parlamentare. Chiar unul dintre social-democrați vine cu o astfel de întrebare. Ilie Toma, deputat PSD de Hunedoara, vrea să afle de la ministrul Dezvoltării, Sevil Shhaideh, care sunt principaleleCItește mai departe
Pensionarii hunedoreni, în dialog cu deputatul Laurențiu Nistor

Deputatul PSD, Laurențiu Nistor, s-a întâlnit, vineri, 24 februarie, cu persoanele vârstnice din județ. În cadrul Consiliului de Dialog Social organizat de Prefectura Județului Hunedoara, președintele PSD Hunedoara i-a asigurat pe cei prezenți de faptul că vor avea mereu în el un partener de încredere. Cu această ocazie, au fost discutate măsurile pe care Guvernul le-a luat în sprijinul pensionarilor. În decembrie 2016, PSD promitea o serie de programe care se adresau vârstnicilor. În doar două luni de guvernare, promisiunile s-au transformat în realitate. Astfel: a crescut punctul de pensieCItește mai departe
Victor Ponta: “Am fost votat in 2016 de catre oamenii din Gorj si Hunedoara”

Fostul premier al României, Victor Ponta, a declarat că trebuie luate măsuri pentru salvarea Complexului Energetic Hunedoara și a Complexului Energetic Oltenia. „Cel mai tare mă doare situaţia CEO, eu sper şi le-am zis (guvernanţilor – n.r.) că dacă vor neapărat să aibă în mine un adversar să lase lucrurile aşa, să treneze. Eu cred că trebuiau luate ieri măsuri urgente, nu astăzi. Eu, nu doar eu, probabil că toţi parlamentarii şi de Gorj şi de Hunedoara, dacă Guvernul nu se mişcă repede şi Ministerul Energiei, o să ne aibăCItește mai departe
Schimbare la CJH

Locul lăsat vacant, în Consiliul Județean Hunedoara, după demisia lui Laurențiu Nistor va fi ocupat. Dacian Ciodaru va prelua locul de consilier județean lăsat liber de Laurențiu Nistor. Cel din urmă a ales Camera Deputaților în detrimentul Consililiului Județean Hunedoara, acolo unde era președinte. Astfel, locul rămas vacant după demisia lui Laurențiu Nistor îi revine următorului membru suplean de pe lista PSD, și anume lui Dacian Ciodaru. Acesta va fi validat drept consilier județean în cadrul ședinței din data de 24 februarie. “In temeiul prevederilor art.94 alin.1 și 3 dinCItește mai departe
Haralambie Vochițoiu a fost demis de la conducerea PMP Hunedoara

Fostul senator Haralambie Vochițoiu a fost demis astăzi de la conducerea Organizației PMP Hunedoara, alături de alți 19 lideri de filiale teritoriale ale Partidului Mișcarea Populară. Decizia a fost luată în Colegiul național al PMP care a avut loc astăzi la București, chiar la propunerea peședintelui acestui partid, Traian Băsescu. „Au fost schimbaţi 19 preşedinţi de organizaţii şi numiţi preşedinţi interimari, totul funcţie de rezultatul de la alegerile parlamentare. Având în vedere că partidul a fost nou, e un partid care a participat prima dată la alegeri legislative, pragul de menţinereCItește mai departe
Judeţul Hunedoara a primit fonduri suplimentare prin bugetul de stat pe 2017

Parlamentul României a adoptat în ședința din 7 februarie 2017 Bugetul pentru anul 2017 , după votul dat în şedinţa de plen a celor două Camere. Potrivit senatorului PSD de Hunedoara, Viorel Sălan, Guvernul PSD a asigurat un buget echilibrat, care se menţine în ţinta de deficit de 3%. ”Acest proiect este menit să dea un semnal de stabilitate investitorilor, având în vedere că, pentru acest sector, au fost alocate fonduri suplimentare. Județul Hunedoara, prin instituțiile abilitate, trebuie să facă eforturile necesare pentru a beneficia din plin de acest buget. Iar programeleCItește mai departe
Primari din Valea Jiului, printre susținătorii Guvernului Grindeanu

La dezbatarea moțiunii de cenzură a Opoziției împotriva Guvernului, printre susținătorii Cabinetului condus de Primul Ministru Sorin Grindeanu, s-au aflat astăzi și primarii orașelor Uricani și Petrila. Dănuț Buhăescu (însoțit de viceprimarul Corneliu Braia) dar și Vasile Jurca au participat astăzi la dezbaterile din Parlament asupra moțiunii de cenzură. Pentru că, deși avea doar statut de invitat, primarul orașului Uricani nu s-a putut abține fără să facă câteva considerații referitoare la atitudinea Opoziției politice față de guvernul social-democrat, în binecunoscutul său stil vocal, Buhăescu a fost atenționat de președintele Senatului, CălinCItește mai departe
Președintele Senatului se declară dezamăgit de discursul Președintelui în Parlament

Preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, a declarat marţi că este dezamăgit de discursul şefului statului, Klaus Iohannis, din plenul reunit al Parlamentului. „Sunt, practic, dezamăgit de discursul preşedintelui, pentru că m-am aşteptat, şi am şi spus acest lucru, ca, în acest moment de tensiune, în acest moment de criză politică, preşedintele, cu înţelepciunea de care ar trebui să dea dovadă toţi liderii politici la care am făcut apel, şi la partide şi la cei care conduc cele mai importante instituţii democratice ale statului, ar trebui să găsească calea către dialog, deCItește mai departe
Senatorul Cristian Resmeriță susține Guvernul Grindeanu

Pentru senatorul Cristian Resmeriță, reprezentantul Văii Jiului în Parlamentul României, nu doar calitatea de membru al Partidului Social Democrat sau cea de președinte al organizației PSD Lupeni și de președinte executiv al organizației județene a PSD Hunedoara au fost factorii determinanți ai atitudinii sale de susținere față de Guvernul condus de Sorin Grindeanu. Cristian Resmeriță se declară un susținător, fără rezerve al Guvernului PSD, fapt care reiese și din postările sale publice de pe propria pagină de socializare: ”Susţin Guvernul ales de români! Guvernul care a adoptat 27 din cele 43CItește mai departe
Parlamentarii PSD, la datorie

Parlamentarii hunedoreni au fost prezenți, la datorie. Aceștia au participat la dezbaterile pe marginea bugetului de stat pentru anul 2017. “Astăzi și mâine, în plenul reunit al Parlamentului, vom munci intens pentru adoptarea bugetului. Avem cea mai bună propunere de buget pentru români și pentru România și ne respectăm promisiunile din campania electorală. Susținem Guvernul Sorin Grindeanu în îndeplinirea programului pentru care am primit votul românilor pe 11 decembrie 2016”, spune Natalia Intotero, deputat PSD. Sorin Grindeanu, premierul României, a prezentat, în plenul Parlamentului, modul în care a fost structuratCItește mai departe
Deputatul Natalia Intotero, despre Bugetul Ministerului de Externe

Deputatul hunedorean Natalia Intotero (PSD) este membru al Comisiei de Politică Externă a Camerei Deputaților. În această calitate, Natalia Intotero a participat la dezbaterile din Parlement având ca subiect Bugetul Minsterului Afacerilor Externe pentru anul 2017. Deputatul informează că, în ședința Comisiilor reunite pentru Politica Externă a Camerei Deputaților și a Senatului, s-a discutat și s-a votat bugetul MAE pentru anul 2017. Natalia Intotero spune că, printre prioritățile anului 2017 pentru acest Minister, se numără: – Consolidarea campaniei „Dialog cu diaspora”, ca platformă de dialog cu comunitățile românești; –CItește mai departe
Precizările președintelui PSD Hunedoara privind modificările legislației penale

Președinte al Organizației Județene a PSD Hunedoara, deputatul Laurențiu Nistor face câteva precizări privind modificarea și completarea Legii nr.286/2009 privind Codul penal și a Legii nr.135/2010 privind Codul de procedură penală, în cadrul unui comunicat de presă transmis redacției. Liderul social-democraților din județul Hunedoara apreciază că aprobarea prin procedura ordonanței de urgență a modificării și completării Legii nr.286/2009 privind Codul penal și a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală a fost necesară întrucât armonizările realizate asupra Codului penal erau urgente. ”În mod normal, orice decizie a CCR ar trebui pusăCItește mai departe
Natalia Intotero (deputat PSD de Hunedoara): ”Eu mi-aș dori ca, odată ce lucrurile vor fi corect și complet explicate, oamenii să înțeleagă singuri că au fost victime ale unor dezinformări”

– Cum comentați situația în care s-a ajuns după deciziile Guvernului de adoptare a unor măsuri de natură juridică ? – Eu cred că românii se află acum, așa cum din păcate deseori s-au mai aflat de-a lungul ultimilor ani, într-o eroare generată de răstălmăcirea lipsită de bună credință a modificărilor aduse unor proiecte de lege care nu fac altceva decât să răspundă unor decizii ale Curții Constituționale a României, dar și unor cerințe juridice ale organismelor internaționale, respectiv CEDO sau Comisia de la Veneția. Din păcate, dezinformarea și manipulările pot duceCItește mai departe
Prioritățile social-democraților din Lupeni pentru anul 2017

Una dintre cele mai puternice organizații politice a PSD din România, cea de la Lupeni, și-a convocat pentru prima oară în acest an membri, în vederea elaborării programului de acțiuni politice pentru anul 2017. Întâlnirea membrilor PSd Lupeni a avut loc marți, 31 ianuarie 2017 la sediul PSD Lupeni care s-a dovedit și de această dată neîncăpător pentru sutele de membri interesați n mod direct de activitatea acestei organizații politice. Pe ordinea de zi a şedinţei care a fost prezidată de preşedintele Organizaţiei PSD Lupeni, senatorul Cristian Resmeriţă au fostCItește mai departe
Comunicat de presă/ Laurențiu Nistor: „Situația CEH este și va fi în atenția noastră”

Având în vedere că în spațiul public au apărut o serie de speculații potrivit cărora PSD nu ar fi interesat de situația Complexului Energetic Hunedoara și că ar susține echipa de conducere numită de fostul guvern la conducerea acestuia, facem precizarea că aceste acuzații sunt lipsite de orice temei. În plus, aceste opinii par a veni din partea unora care nu vor să înțeleagă că nu mai suntem în campanie electorală. La această dată, România are un guvern condus de premierul Grindeanu, susținut de PSD și ALDE, care aCItește mai departe
Liderii județeni ai PSD sunt gata, dacă partidul cere acest lucru, de a ieși în stradă

Mai mulți lideri ai PSD din ţară, printre ei și Laurențiu Nistor, aşteaptă decizia conducerii centrale în privinţa unei contra-manifestaţii ca răspuns la protestele celor care au ieşit duminică în stradă. Președintele PSD Hunedoara nu a solicitat organizarea unui miting ca răspuns la protestele celor care au ieşit în stradă, însă aşteaptă ca partidul să ia o decizie urgentă în acest sens în cadrul Comitetului Executiv. ”Eu nu am cerut contra-manifestaţii de stradă, decizia se va lua în Comitetul Executiv, care va avea loc curând după ultimele evenimente. ŢaraCItește mai departe
Traian Băsescu îl NIMICEȘTE pe Klaus Iohannis: Referendumul NU E CONSTITUȚIONAL

Traian Băsescu spune că tema anunțată de președintele Klaus Iohannis pentru un eventual referendum nu face parte din cele pentru care poate avea o astfel de mutare. Fostul președinte consideră că Iohannis poate face, totuși referendumul, dar numai CCR va decide dacă e sau nu constituțional. ”Cred că e un drept al președintelui izvorât din articolul 90 al Constituției. Președintele poate, indiferent ce spune Parlamentul, care are doar rol consultativ. Grațierea a 3.000 de oameni e o problemă de interes național? Tot respectul pentru cei care au ieșit în stradă,CItește mai departe
Eurodeputatul hunedorean Iuliu Winkler, reconfirmat în funcția de vicepreședinte al INTA

Deputatul european Iuliu Winkler (UDMR, PPE) a fost reconfirmat, luni, în funcția de vicepreședinte al Comisiei de Comerț Internațional (INTA) a Parlamentului European. Întruniți în ședință constitutivă la mijlocul mandatului de cinci ani în actuala componență a Parlamentului European, membrii Comisiei INTA, pe baza propunerii grupurilor politice, au decis ca președintele INTA și cei patru vicepreședinți să-și continue activitatea. Iuliu Winkler le-a mulțumit colegilor pentru încrederea acordată și pentru șansa de a-și continua proiectele și munca începută în 2014 în funcția de vicepreședinte al INTA. ”Trăim într-o lume în rapidăCItește mai departe
EXCLUSIV ! Primul sondaj dupa alegeri ! PSD depaseste USL ! PNL pe urmele PNTCD !

Primul sondaj de dupa alegeri a fost realizat la cererea unui paritd palamentar . Sondajul a fost realizat in perioada 18-20 ianuarie iar rezultatele prezentate doar unui grup restrans de lideri sunt zguduitoare ! Astfel singurele partide care au crescut sunt PSD si ALDE . Masurile guvernului par sa fie extrem de bine primite de catre populatie iar liberalii sunt pe urmele PNTCD ! Presedintele Iohannis este in cadere libera si nu ar prinde nici turul 2 . % din populatie considera ca masurile guvernului sunt bune sau foarte buneCItește mai departe
Viorel Arion a demisionat din PNL și anunță startul unui nou proiect politic hunedorean

După ce a fost demis de la conducerea organizației municipale Hunedoara a PNL, la finele săptămânii trecute (chiar în peajma zilei sale de naștere), fostul primar al municipiului Hunedoara, Viorel Arion a anunțat astăzi că a luat decizia de a demisiona din PNL. ”Am demisionat din PNL! Ultima perioadă, în care partidul a fost condus la nivel judetean cu bocancii si Whats App-ul, a coborât nivelul de democrație în partid la un nivel greu de suportat. PNL Hunedoara a uitat de oameni și de problemele lor, concentrându-se pe maziliri, excluderiCItește mai departe
Donald Trump a promis în discursul de învestire schimbări radicale pentru a reda ‘măreția’ Americii

Noul președinte american, Donald Trump, și-a susținut discursul de învestire în care a criticat din nou elitele politice (establishment-ul) care s-au îndepărtat de oameni și a promis, la fel ca în campania electorală, că va reda ‘măreția’ Statelor Unite ale Americii, axându-și acest discurs pe problemele economice ale SUA. ‘Nu veți mai fi din nou ignorați (…) Împreună, vom decide drumul Americii și al lumii pentru anii care vor veni. Vom avea în față provocări. Ne vom confrunta cu obstacole. Dar în final vom reuși’, a subliniat Trump în mesajul săuCItește mai departe
Dragnea: Am transmis președintelui Trump dorința noastră de a duce parteneriatul dintre România și SUA la un alt nivel

Președintele Camerei Deputaților, Liviu Dragnea, a anunțat că a participat împreună cu premierul Sorin Grindeanu la o cină în format restrâns alături de președintele ales al SUA, Donald Trump, căruia i-au transmis dorința de a duce parteneriatul strategic dintre România și SUA la un alt nivel. „Aseară am avut onoarea de a participa, împreună cu premierul Sorin Grindeanu, la o cină în format restrâns alături de președintele ales al Statelor Unite ale Americii, domnul Donald Trump. I-am transmis președintelui dorința noastră de a duce parteneriatul strategic dintre România și SUACItește mai departe
Iuliu Winkler (europarlamentar PPE): ”Interesele cetățenilor României, prioritare în cursul negocierilor pentru Brexit”

În cadrul unei întâlniri pe care a avut-o, joi dimineață, la Strasbourg, cu o delegație a Camerei Lorzilor, deputatul european Iuliu Winkler (UDMR, PPE) și-a exprimat determinarea de a apăra, în cursul negocierilor pentru Brexit, interesele cetățenilor României care lucrează, studiază sau trăiesc în Marea Britanie. Iuliu Winkler a declarat că Regatul Unit se bucură în România de simpatie și respect, iar decizia cetățenilor britanici de a părăsi UE a fost primită cu surprindere și îngrijorare atât de către cetățeni, cât și de clasa politică. ”Oamenii au primit cu îngrijorareCItește mai departe
Viorel Sălan (senator PSD): ”PSD doreste debirocratizarea României și nu polemici politice inutile”

Reducerea birocrației și a fiscalității continuă să fie direcțiile principale de acțiune ale Partidului Social Democrat. Eliminarea celor 102 taxe nefiscale este o dovadă clară în acest sens. În plus, în opinia senatorului PSD de Hunedoara, Viorel Sălan, Programul de guvernare demonstrează că măsurile de simplificare și debirocratizare constituie o prioritate și pentru noul Guvern. Sălan apreciază că în acest sens se înscrie și decizia eliminării controversatului Formular fiscal 088, care a fost solicitată în mod repetat de către organizațiile patronale și, în general, de mediul de afaceri românesc. ”Documentul ajunseseCItește mai departe
Liviu Dragnea cere Guvernului eliminarea formularului fiscal 088

Preşedintele social-democraţilor, Liviu Dragnea, a anunţat miercuri că a solicitat Guvernului ca în această săptămână „să elimine corvoada numită Formularul 088”. Potrivit acestuia, în 2016, acest formular a fost „coşmarul” oamenilor de afaceri, „o povară birocratică, din cauza căreia mii de firme româneşti au fost blocate abuziv”. „De altfel, este prima dată, în ultimii 8 ani, când numărul de firme închise a fost mai mare decât cel al firmelor înfiinţate. Am spus, în Programul de guvernare, că măsurile de simplificare şi debirocratizare constituie o prioritate pentru noi. Am şi doveditCItește mai departe
PSD Hunedoara va face propuneri pentru funcții de secretar de stat în Guvernul Grindeanu

Social-democrații din județul Hunedoara ar fi putut avea un portofoliu ministeral în noul Guvern, dacă propunerea ca deputatul Natalia Intotero să fie desemnat ministru al Românilor de Pretutindeni ar fi fost validată. ”Cred că ar fi fost o alegere bună și pentru noi, dar și pentru PSD, având în vedere experiența Nataliei Intotero, care a fost secretar de stat la acest minister dar și la Ministerul de Externe și are o experiență bună în domeniu. N-a fost să fie de data aceasta, însă PSD Hunedoara va înainta conducerii partidului șiCItește mai departe
Liviu Dragnea explică impactul bugetar al măsurilor economice din Programul de Guvernare al PSD
Primul Ministru al Guvernului României, Sorin Grindeanu urmează să aibă astăzi o întâlnire cu Președintele Klaus Iohannis, în cadrul căreia trebuie să-i explice acestuia care este impactul bugetar al măsurilor economice prevăzute în Programul de Guvernare al PSD, după ce unele dintre acestea, care vizează creșteri de salarii și pensii, dar și reduceri de taxe, deja au fost adoptate de noul Executiv. Întâlnirea va avea loc astăzi de la orele 15,00. În avanpremiera acestui eveniment, președintele PSD Liviu Dragnea a dat deja câteva explicații referitoare la acest subiect, pe paginaCItește mai departe

