Sport
Programul etapei naționale a Cupei României la Fotbal

În etapa naţională a Cupei României, ediţia 2019/2020, vor participa un total de 145 de echipe, calificate astfel: 14 echipe din campionatul Liga 1, 20 echipe din campionatul Liga 2, 69 echipe din campionatul Liga 3 şi 42 echipe câştigătoare ale etapei de judeţ. Programul etapei naţionale este următorul: Reamintim că la data de 31 iulie 2019 s-a disputat Faza I unde au participat 76 de echipe după cum urmează: 42 de echipe calificate din faza pe judeţ şi 34 echipe din Liga 3, un număr total de 38 deCItește mai departe
Sesiune de lucru AJF Hunedoara – Liga 4/Juniori U19

Asociația Județeană de Fotbal Hunedoara organizează miercuri, 7 august 2019, ora 17:00, în localitatea Geoagiu, sesiunea de lucru cu reprezentanții echipelor de liga a IV-a și Juniori U19. ”La această sesiune de lucru se vor prezenta cele mai noi modificări aduse Legilor Jocului, regulamentul competiției și se va stabili programul competițional pentru noul sezon, care va debuta în data de 17 august 2019”, declară oficialii AJF Hunedoara. În noul sezon s-au înscris 11 echipe: CSO Retezatul Hațeg, CS Inter Petrila, CS Mihai Viteazu Vulcan, CSA Aurul Brad, CS Gloria alCItește mai departe
Petroșaniul sărbătorește 100 de ani de sport sub stindardul clubului fanion al Văii Jiului, Jiul Petroșani

Aniversarea celor 100 de ani trecuți de la înființarea, în anul 1919 a Clubului Sportiv Jiul Petroșani, care va deveni echipa-fanion a fotbalului din regiunea Văii Jiului, va fi marcată așa cum se cuvine, la Petroșani, sâmbătă, 3 august 2019. Pentru acest eveniment, Primăria și Consiliul local al municipiului Petroșani s-au bucurat de o implicare specială în organizarea acestui eveniment a unora dintre cei mai apreciați oameni de sport din Valea Jiului, dar și a tuturor celor pentru care Jiul Petroșani a rămas (fie și doar la nivel sentimental !)CItește mai departe
CS Inter Petrila s-a calificat mai departe în Cupa României

Echipa de fotbal Inter Petrila s-a calificat mai departe în Cupa României, faza națională, după ce a trecut în deplasare în județul Gorj, cu scorul de 5 – 0, de Unirea Crușeț. „Am obținut o victorie frumoasă la Crușeț, județul Gorj, 5 – 0. Felicitări Inter Petrila, felicitări molaii mei. Cu încredere și atitudine vom merge înainte!„, a declarat Adi Câmpean, antrenorul echipei petrilene. Golurile partidei au fost marcate de Alexandru Diaconu (2), Daniel Zavracu, Marian Sîrb și Daniel Hortvath. După o primă repriză toridă, încheiată cu scor nul, partidaCItește mai departe
Cine sunt câștigătorii Campionatului Mondial de longboard de la Pasul Vîlcan

Adrenalină, curaj, viteză și performanță. Acestea au fost ingredientele celei de-a doua ediții a Campionatului Mondial de Longboarding IDF WC ”Transylvania Downhill”, care a avut loc la finalul săptămânii trecute în Pasul Vîlcan. Aici, pentru 130 de sportivi pasionați de acest sport al temerarilor, proveniți din țări de pe toate continentele (cu excepția Africii) și-au dat întâlnire la una din cele mai palpitante curse de coborâre cu placa (longboard) pe drumul județean de la Pasul Vîlcan, pe porțiunea cuprinsă între satul de vacanță și stația de pornire a telegondolei, drumCItește mai departe
Se dă startul ultramaratonului Transilvania, singurul ultramaraton de șosea din România

Vineri, 26 iulie 2019, debutează Ultramaratonul Ultransilvania, singurul ultramaraton de șosea din România, de 100 de kilometri care te aleargă prin istorie: Cetatea Devei, Castelul Corvinilor, Sarmizegetusa Regia va lua startul la Deva! Startul competiţiei sportive va fi dat la ora 23:00 din parcarea amenajată în zona Poarta 1 a Cetăţii Deva şi se va desfăşura pe traseul: strada Cetăţii, strada Gheorghe Lazăr, strada Aurel Vlaicu, 707J, Centrul de Agrement Căprioara, 707J-intersecţie cu DN7, 707J, Centrul de Agrement Căprioara, strada Izvorului, strada Gheorghe Bariţiu, Piaţa Unirii, strada 1 Decembrie 1918,CItește mai departe
Antrenorii arcașilor din Valea Jiului declarați cei mai buni antrenori europeni ai anului 2019

Doi dintre antrenorii secției de tir cu arcul de la Aninoasa a CSM Deva, respectiv antrenorii federali Viorel Habian Viorel și Gigi Pușcă împreună cu antrenorul echipei de tir cu arcul de la CSM Rădăuți, Alexandru Deneș au fost declarati drept cei mai buni antrenorii europeni ai anului 2019 din cadrul acestei ramuri sportive. Distincția vine din partea comisiei World Archery Europe, reunită în aceste zile la București, în cadrul competiției de tir cu arcul European Youth Cup Bucharesc 2019. Înb cadrul unei festivițăți speciale cei trei antrenori ai lotuluiCItește mai departe
Evoluție bună a karatiștilor din Vulcan la Campionatului Mondial din Cehia

După cum v-am mai informat, în perioada 19-21 Iulie 21019, în localitatea Hradec Králové din Republica Cehă s-a desfășurat cea de-a XIII-a ediție a Campionatului Mondial de Karate – S.K.I.F., evenimentul bucurându-se de o participare impresionantă, cu 2000 de sportivi din 50 de țări. Din lotul Național al României au făcut parte și doi sportivi ai CSM Mihai Viteazu Vulcan, respectiv Bilboc Daria-Marina și Mihai Ana Teodora, precum și antrenorul secției de karate a CSM Mihai Viteazu Vulcan, Martin Ferenczi. Acesta a informat că sportivele din Valea Jiului au avut,CItește mai departe
Transylvania Downhill readuce cursele mondiale de longboard pe ”pârtia” de la Pasul Vîlcan

Asociația Activ Hunedoara și Devastation Longboard Crew în colaborare cu Primăria Municipiului Vulcan organizează Transylvania Downhill Pasul Vulcan Freeride 2k19 și Transylvania Downhill Pasul Vulcan IDF WQ 2k19. Evenimentele vor avea loc în Pasul Vâlcan, respectiv DJ664, începând cu data de 22 iulie până în 28 iulie. Astfel, luni, 22 iulie, începe a III-a ediție a concursului Transylvania Downhill Pasul Vulcan Freeride care se va încheia în data de 25, aceasta fiind urmată, în în perioada 26-28 iulie, de a II-a edție a Cupei Mondiale de Longboard din România. Programul competițiilorCItește mai departe
Centenarul CS Jiul Petroșani va fi sărbătorit pe 3 august

Consiliul local al municipiului Petroșani a decis ca evenimentul public dedicat aniversării unul secol de la înființarea Clubului Sportiv Jiul Petroșani să fie organizat pe data de 3 august 2019. În acest scop, pentru buna desfășurare a evenimentului, în ședința din 10 iulie a forului legislativ local a fost aprobat programul evenimentului dar și fondurile necesare pentru organizare. ”În istoria municipiului nostru, sportul a ocupat întotdeauna un loc important. Pentru clubul sportiv al municipalității, CSM Jiul Petroșani, anul 2019 este unul deosebit de important, întrucât acesta își aniversează Centenarul existențeiCItește mai departe
Cupa ”Nedeia Vulcăneană” la handbal a fost câștigată de Handbal Club Bor din Serbia

Pentru că CSM ”Mihai Viteazu” Vulcan are o deosebit de activă secție de handbal, organizatorii ediției din acest an a ”Nedeii Vulcănene” au cuprins în programul activităților sportive dedicate acestui eveniment tradițional din localitate, și desfășurarea unui turneu internațional de handbal (fete). Meciurile disputate în cadrul acestei competiții, de echipele de handbaliste din județul Hunedoara, Arad și Craiova, cărora li s-au alăturat sportivii de la HC Bor din Serbia (localitate recent înfrățită cu municipiul Vulcan), au demonstrat calitatea deosebită a pregătirii fetelor pasionate de handbal dar și calitatea antrenorilor șiCItește mai departe
Final de competiție la Red Bull X-Alps 2019. Toma Coconea încheie pe locul 11.

Cea de-a IX-a ediție a competiție de alergare montană și zbor cu parapanta, desfășurată sub genericul Red Bull X-Alps, s-a încheiat astăzi, după 11 zile în care cei mai buni 32 de atleți din lume au sfidat limitele rezistenței umane, demonstrând că, uneori, omul poate învinge natura. printre cei 32 de alergători s-a numărat și sportivul din Petroșani, Toma Coconea care a reprezentat România în această apreciată competiție mondială. După un start bun la Salzburg, Toma Coconea a avut de înfruntat o vreme capricioasă, când cu frig și ploaie, cândCItește mai departe
Programul fazelor naționale a Cupei României, ediţia 2019-2020

Competiţia începe abia la finalul lunii iulie, cu meciurile dintre deţinătoarele trofeului pe judeţ, între acestea se regăsește şi CS Inter Petrila, câștigătoare a Cupei României în județul Hunedoara. Pe lângă programul competiţional al campionatului Liga 2 şi Liga 3, ediţia 2019-2020, în şedinţa Comitetului Executiv al Federaţiei Române de Fotbal, majoritatea membrilor prezenți au adoptat cu unanimitate de voturi şi programul calendaristic al Cupei României. Competiţia naţională începe cu Faza I, pe 31 iulie 2019, şi se încheie cu Finala, programată pe 23 mai 2020. Iată datele de disputareCItește mai departe
Valea Jiului prezentă la Jocurile Europene de la Minsk 2019, prin Beatrice Miklos

În perioada 21-30 iunie 2019, în Belarus, la Minsk urmează să se desfășoare a doua ediție a Jocurilor Europene, competiție sportivă ce reunește sportivi ai disciplinelor olimpice din toate țările europene. România participă la acest eveniment cu o delegație formată din 123 de sportivi care vor concura la toate cele 15 sporturi și discipline sportive din program, respectiv: atletism, baschet 3×3, badminton, box, ciclism, fotbal pe plajă, gimnastică – artistică, aerobică și ritmică, judo, kaiac-canoe, lupte – feminin, libere și greco-romane, sambo, tenis de masă, tir sportiv și tir cuCItește mai departe
Viaţa de sportiv – Cuvânt pentru suflet

Toată lumea te aplauda, toţi se uită la tine iar tu te apleci de pe podium ca să ţi se pună medalia de gât. Ce viaţă minunată s-au gândit mulţi din public în acel moment… Dar hai să dăm timpul mai înapoi, înainte să fii ajuns la victorie. Puţini ştiu ce se ascunde în spatele unei victorii. Nimeni nu a zis că e simplu să ajungi pe podium. Începi totul de jos, de foarte jos. Mingea nu va lovi masa nicioadată din prima, poarta nu se va muta după lovituraCItește mai departe
Aur, argint și bronz pentru karatiștii din Petroșani la Campionatul European de la Arad

În România, la Arad, s-au desfășurat în perioada 14-16 Iunie 2019, Campionatele Europene de Karate Shito Ryu. Evenimentul sportiv, care a ajuns la cea de-a VII -a ediție, s-a bucurat de o prezență semnificativă a sportivilor din 17 țări europene, echipele participante aliniind la start nu mai puțin de 500 de sportivi. Din lotul național al României au făcut parte și un număr de 7 sportivi ai secției de karate de la CSM JIUL Petroșani, antrenați de Radu Polifronie și Alina Tinca. Evoluția sportivilor din Petroșani a fost una foarteCItește mai departe
Toma Coconea, start cu dreptul la Red Bull X-Alps 2019

Sportivul român Toma Coconea a pornit cu dreptul în ediția a IX-a a celei mai puternice competiții de alergare și zbor cu parapanta din lume, Red Bull X-Alps, al cărei start s-a dat duminică, 16 iunie 2019 din orașul austriac Salzburg. La finalul primei zile de concurs, Toma Coconea a fost primul care a semnat, în aplauzele suporterilor, pe tabela de la ”Turn point 2” în localitatea Wagrain (Austria), acolo unde sportivul nostru a încheiat prima zi din concurs. ”Un final de zi cu multă satisfacție! Vă mulțumesc pentru toate gândurileCItește mai departe
Portarul Alex Borbei, Face Din Nou Senzație Sub Tricolor

Naționala Under-16 de fotbal a României participă în această lună la un important turneu amical, tocmai în Japonia. Dream Cup este competiția la care echipa antrenată de Adrian Văsâi ia parte, alături de țara-gazdă, Nigeria și Mexic. Meciurile se joacă pe Yurtec Stadium Sendai, Miyagi. În cea de-a doua partidă a turneului Dream Cup, disputată la 14 iunie, România a întâlnit Mexicul, meci încheiat la egalitate (1 – 1 după 90 minute). Astfel, după loviturile de departajare, România învinge Mexicul cu 4 – 2, portarul lui ASU Poli (petrileanul AlexCItește mai departe
SkyRace Intersport Uricani 2019 e gata de start

Cea de-a 8-a ediție de Retezat SkyRace Intersport, unul dintre cele mai apreciate concursuri de alergare montană organizat în regiunea Văii Jiului este gata să înceapă! Startul este programat pentru sâmbătă, 15 iunie și duminică, 16 iunie din zona Complexului Turistic Cheile Buții din Uricani, după următorul program: Sâmbătă, 15 iunie 2019: * Între 7:00 – 8:00 are loc validarea concurenților și ridicarea kiturilor pentru TOATE CURSELE. Ridicarea kitului se face doar personal! * La ora 9:00 se va da startul competiției pentru traseul Custura. * La ora 10:30 seCItește mai departe
C.S. Inter Petrila câștigătoarea Cupei României – faza județeană

Clubul Sportiv Inter Petrila a câstigat finala fazei județene a Cupei României reușind să se impună în fața formației CSA Aurul Brad cu scorul de 2-0, cele două goluri fiind marcate de Marian Filip, golgheterul CS Inter Petrila. Stadionul Jiul a avut parte de foarte multă lume dornică de fotbal, fiind pentru prima dată când Jiul găzduiește finala etapei județene a Cupei Romaniei, o organizare ”ca la carte”, oficialii AJF Hunedoara și-au dat toată silința și au și reușit foarte bine să pună în valoare evenimentul. Cupa României este laCItește mai departe
Rezultate de top pentru karatiștii din Vulcan la Campionatul național

Rezultatele finale la Campionatului Național de karate care a avut loc la finalul săptămânii trecute la Brașov le-au adus sportivilor karateka de la CSM Mihai Viteazu din municipiul Vulcan rezultate remarcabile, concretizate prin adjudecarea unui număr total de 4 medalii de aur, 4 medalii de argint și 3 de bronz la probele de kata individual, Kata echipe și kumite. Potrivit informațiilor prezentate de antrenorul lotului de karate al CSM Vulcan, sportivii vulcăneni au obținut următoarele rezultate: Nagy David – locul I; Bilboc Daria Marina – un loc I și douăCItește mai departe
Semimaratonul cetăților din Țara Hațegului 2019, marcat de premiere și momente inedite

La cea de a cincea ediție a Geopark Challenge – Semimaratonul cetăților din Țara Hațegului, peste 100 de alergători din județul Hunedoara și din țară s-au aliniat la linia de start. Competiția din acest an a fost organizată de Asociația Wild Roots, partener strategic al Geoparcului și reprezintă cel mai important eveniment sportiv al Geoparcului Dinozaurilor Țara Hațegului, Geoparc Internațional UNESCO administrat de Universitatea din București. Participanții au concurat, pe categorii și grupe de vârstă, la probele de Semimaraton (21,2 km), 10K (alergare 10 km) și Duatlon (10 km alergareCItește mai departe
”Cupa Bolovanul” din Retezat a închis oficial sezonul de schi de pe pârtiile hunedorene

Una dintre cele mai vechi competiții de schi din România, Cupa ”Bolovanul”, eveniment sportiv dedicat sportivilor amatori și organizat, în mod tradițional în partea superioară a Văii Pietrele din Munții Retezat este considerat evenimentul care încheie oficial sezonul turistic de iarnă de pe pârtiile din stațiunile turistice hunedorene. Anul acesta, evenimentul care a ajuns la cea de-a 42-a ediție, a avut loc sâmbăta trecută, în organizarea Serviciului Public Judeţean Salvamont Hunedoara şi Asociaţiei de Turism Retezat. Și de data aceasta, circa 40 de iubitori ai muntelui și ai schiului s-au întrecutCItește mai departe
Un nou succes competițional pentru sportivii karateka de la CSM Jiul Petroșani

La finalul săptămânii trecute, mai exact în data de 4 Mai 2019, la Complexul Olimpic Izvorani de la București s-a desfășurat ”Cupa României” la Karate Shito Ryu, competiție sportivă de anvergură a sportivilor karateka din România. Potrivit președintelui CSM Jiul Petroșani, Radu Polifronie (care este și antrenorul principal al secției de karate a clubului), la ediția din acest an a Cupei României la Karate Shito Ryu, au participat 7 sportivi ai CSM Jiul Petrosani, respectiv cinci seniori și două junioare. Sportivii din Petroșani au evoluat în competiție doar la proba kumiteCItește mai departe
Locuri fruntașe pentru arcașii hunedoreni la ”Cupa Federației” de la Aninoasa

Baza sportivă ”Anena” de la Aninoasa a fost, în perioada 3-5 mai 2019 locul de desfășurare al ”Cupei Federației” la tir cu arcul. În competiție s-au înscris sportivi din cadrul a 11 cluburi din țară, afiliate Federației Române de Tir cu Arcul. Concursul s-a desfășurat pe două categorii, respectiv olimpic și compound. Sportivii hunedoreni, antrenați de Gigi Pușcă, care au evoluat sub culorile SCM Deva, au obținut următoarele rezultate: La categoria ”Olimpic”: Mario Timpu (locul I) și Sandor Kacso (locul III) la seniori; Andreea Urițescu (locul I) la senioare; EduardCItește mai departe
Noi medalii pentru arcașii români, în Slovenia, la ”2019 Veronica’s CupWorld”

Delegația sportivilor din România la tir cu arcul au reușit să-și completeze palmaresul anului 2019 cu alte 6 medalii câștigate la Cupa Mondială din Slovenia, eveniment desfășurat în perioada 26-28 aprilie, la Kamnlik, sub genericul ”2019 Veronica’s CupWorld”. Antrenroul lotului național de tir cu arcul, Viorel Habian a condus delegația celor 9 sportivi prezenți la acest eveniment care a adunat laolaltă 217 sportivi și oficiali și 21 de țări. Din lotul României au făcut parte și de această dată 4 arcași de la apreciata secție sportivă de la Aninoasa aCItește mai departe
Fotbal în competiție specială pentru romi, la Vulcan

Sărbătoarea tradițională a romilor a fost sărbătorită, anul acesta, la Vulcan într-un mod ceva mai aparte ca de obicei. Astfel, cu sprijinul Primăriei și Consiliul Local al municipiului Vulcan, pe lângă activitățile culturale organizate în mod tradițional, anul acesta a fost organziat și o competiție de fotbal pentru copiii și tinerii romi. Primarul municipiului Vulcan, Gheorghe Ile, apreciază că entuziasmul cu care cetățenii din cartierele Colonia-de-Jos, Crividia, Centrul Vechi și Micro 3B s-au mobilizat pentru tot ceea ce a însemnat desfășurarea acestui eveniment sportiv, este o confirmare a dorinței lor deCItește mai departe
Beatrice Miklos și-a câștigat dreptul de a reprezenta tirul cu arcul din România la Jocurile Europei de la Minsk

La numai 15 ani, vulcăneanca Beatrice Mikloș, sportivă a secției de tir cu arcul de la SCM Deva și elevă a Liceului Tehnologic ”Mihai Viteazu” din Vulcan a reușit performanța de a se califica pentru Jocurile Europene de la Minsk din iunie 2019. După cum informează antrenorul său, Viorel Habian, Beatrice Miklos este, de altfel, singura reprezentată a tirului cu arcul din România care a reușit să se califice pentru acest important concurs organizat la nivel european. Pentru a ajunge la această performanță absolut remarcabilă, tânăra sportivă a trecut pesteCItește mai departe
Toma Coconea se pregătește intens pentru al nouălea start la ”Red Bull X Alps”

16 iunie 2019 este data la care va avea loc startul unei dintre cele mai grele competiții de sport extrem de pe mapamond: Red Bull X-Alps. Evenimentul îl va regăsi și în acest an la linia de start pe sportivul din Valea Jiului Toma Coconea, acesta fiind de altfel, singurul sportiv care a participat la toate celelalte ediții ale acestei competiții de până acum. De curând, organizatorii au prezentat și traseul oficial pe care vor trebui să-l parcurgă sportivii în cadrul cursei din 2019, acesta fiind evaluat deja ca fiind celCItește mai departe
Începe ”Cupa Instituțiilor la fotbal”, în Valea Jiului

În perioada 8-21 aprilie 2019, pe terenul de sport sintetic de la cabana Jieț din Petrila va avea loc o nouă ediție a ”Cupei Instituțiilor” la fotbal. Evenimentul, organizat de Consiliul local Petrila în parteneriat cu Complexul Energetic Hunedoara, a ajuns la cea de-a III-a ediție. Și în acest an, competiția destinată funcționarilor amatori de fotbal se bucură de interes în rândul instituțiilor publice din regiunea Văii Jiului, echipele înscrise urmînd să reprezinte următoarele instituții și firme de stat sau private: EM Vulcan; EM Lupeni; Apa Serv Valea Jiului; EMCItește mai departe
Ziua Mondială a Tenisului de Masă sărbătorită ”la fileu” și la Clubul Copiilor din Petrila

Clubul copiilor din orașul Petrila a organizat sâmbătă, 6 aprilie, un turneu sportiv intern derulat între o parte dintre copiii care participă la cercul de tenis de masă, dorind în acest fel să marcheze Ziua Mondială a Tenisului de Masă. Potrivit directorului instituției școlare, prof. Radu Chința, Ziua Mondială a Tenisului de Masă se bucură de o mare popularitate în România, pe tot cuprinsul țării organizându-se azi 112 turnee în 67 de orașe. ”Copiii Petrilei au răspuns pozitiv invitației transmise de domnișoara profesor Oniciu Denisa și au renunțat la comoditateaCItește mai departe
Liga a IV -a, următoarea etapă Inter Petrila joacă acasă sâmbătă, 6 aprilie

Etapa trecută, cea cu numărul 14 a Campionatului Județean de Fotbal Hunedoara, CS Inter Petrila a jucat în deplasare la Vulcan, gazde fiind CSM Mihai Viteazu Vulcan. Partida s-a încheiat cu rezultat nul care, teoretic, aduce un punct pentru petrileni. Ambele echipe au afișat un joc clar de apărare, poate de aceea și rezultatul. Scorul etapei 14 a fost stabilit la Brad, 5 – 0 cu oaspeții de la Orăștie. Studenții de la Petroșani au dispus de Victoria Călan, aceștia fiind la a doa victorie în clasament. Rezultatele etapei 14:CItește mai departe
Fotbal. Derby-ul etapei 14 la Vulcan cu Petrila

Etapa cu numărul 13 a Campionatului Județean de Fotbal Hunedoara nu a consemnat surprize, favoritele s-au impus în fața adversarilor, fie pe teren propriu, fie în deplasare. La Petrila, echipa Inter Petrila a obținut victoria cu 2 – 0 pe teren propriu, marcatori M. Filip (min 5) și M. Sîrb (min 85), în fața echipei Șoimul Băița, după o partidă în care ambele echipe au evoluat foarte bine. Retezatul Hațeg, lidera clasamentului ligii a IV -a, a adus și scorul etapei cu numărul 13, 6 – 0 la Călan. TotCItește mai departe
Cupa Instituțiilor la fotbal pe teren sintetic – Petrila 2019

Fotbalul amator tinde să fie din ce în ce mai popular, indiferent de vârstele participanților sau de locul în care acesta se practică și aici ne referim atât la sălile de sport, cât și la terenul sintetic sau chiar pe gazonul clasic. Orașul Petrila, în parteneriat cu Complexul Energetic Hunedoara, organizează pentru angajații instituțiilor o competiție a sportului rege, ajunsă deja la a III -a ediție în acest an, ”Cupa Instituțiilor” la fotbal pe teren sintetic. Trebuie să menționăm că instituțiile care participă nu sunt doar cele de pe razaCItește mai departe
Cupa Jandarmeriei hunedorene 100 la futsal

Duminică, 24 martie 2019, cele patru echipe reprezentând structuri ale Inspectoratului de Jandarmi Județean ,,Decebal” Hunedoara, care au ajuns în semifinalele ,,Cupei Jandarmeriei Hunedorene 100 la Futsal” s-au întrecut la Sala Sporturilor din municipiul Deva, pentru adjudecarea trofeului. Competiția a fost organizată de către Asociația Sportivă ,, Streiul” Deva cu sprijinul Direcției Județene pentru Sport și Tineret Hunedoara, în preajma ,,Zilei Jandarmeriei Române” şi totodată cu ocazia aniversării a 100 de ani de la înfiinţarea Jandarmeriei în judeţul Hunedoara. Astfel, în semifinale s-au calificat echipele Reședinței I.J.J. Hunedoara, Detașamentului 1CItește mai departe
Doi hunedoreni la Congresul Mondial al Monitorilor de Schi Profesioniști Interski 2019

Evenimentul se desfășoară în perioada 17 – 22 martie în stațiunea de schi Pamporovo din Bulgaria. Hunedorenii Ovidiu Bodean și Mario Coteneanu, angajați ai Serviciului Public Județean Salvamont Hunedoara, dar și instructori de schi profesioniști, au fost selectați în demo team-ul României care a făcut deplasarea la congres. Din echipa României mai fac parte monitori de schi profesioniști din Predeal, Poiana Brașov și Timișoara. La congresul care se desfășoară din patru în patru ani participă câteva mii de monitori de schi din întreaga lume. În cadrul întâlnirii au loc schimburiCItește mai departe
Start la înscrieri pentru semimaratonul cetăților din Țara Hațegului

Pasionații de alergare pe șosea sunt așteptați sâmbătă 4 mai 2019, la ora 10.00, să ia startul la o nouă ediție a Geopark Challenge – Semimaratonul cetăților din Țara Hațegului. Competiția reprezintă evenimentul sportiv major al Geoparcului Dinozaurilor Țara Hațegului, Geoparc Internațional UNESCO administrat de Universitatea din București și este organizat de Asociația Wild Roots. Și în acest an Geopark Challenge le propune participanților o nouă provocare, parcurgerea în alergare a unui traseu ce leagă Cetatea Regală a Hațegului (orașul Hațeg) de Cetatea Colț (comuna Râu de Mori), în lungimeCItește mai departe
Sportivii karateka de la CSM Jiul Petroșani, pe podium la Campionatul Național de la Izvorani

Duminică, 17matie 2019, la Complexul Olimpic Izvorani din Capitală a avut loc Campionatul Național de Karate Interstiluri pentru Seniori – WKF. La acest important eveniment sportiv au participat, în premieră cu un număr de 5 spotivi, și membri echipei de karate a CSM JIUL Petrosani, coordonați de Radu Polifronie. Este vorba despre: Cebuc Adrian – kumite -84 kg; Ipate Ionut – kumite -75 kg; Molnar Ionut – kumite -75 kg și Polifronie Andreea – kumite -55 kg. Potrivit antrenorului CSM Jiul Petroșani, la această competiție trebuia să ia parte și Mălăuță Miruna, la kumite -61CItește mai departe
Succes pentru Avram Iancu, la Ultramaratonul arctic 6633 de la Cercul Polar

Ambițiosul sportiv din Petroșani, Avram Iancu a încheiat cu succes Ultramaratonul Arctic 6633, după ce a reușit să trează linia de ”Finish” a competiției, acesta clasându-se pe locul al treilea, după Paul Watkins și Patrick O”Toole. Avram a reușit să ducă la bun sfârșit cursa, în ciuda condițiilor meteo extreme de care a avut parte și în acest an (și din cauza cărora a fost nevoit să abandoneze concursul, la ediția de anul trecut), după ce a parcurs cei 611 kilometri ai traseului în 206 ore și jumătate. Sportivul din Petroșani aCItește mai departe
Peste 100 de șahiști s-au întâlnit la ”Cupa Dragobetelui” de la Vulcan

La câteva zile distanță față de momentul tradițional al Dragobetelui, șahul a înscris încă un moment marca Clubul Sportiv Mihai Viteazu – Vulcan, cu sprijinul Primăriei și al Consiliului Local. 118 iubitori ai sportului minții, cu vârsta cuprinsă între 5 și 65 ani s-au întâlnit în week-end-ul 2 – 3 martie, la Centrul Șansa și Șc.Gimnazială nr.6, pentru disputarea meciurilor de șah, în cadrul CUPEI DRAGOBETELUI, competiție tradițională, omologată de Federația Internațională de Șah. Sportivii participanți au reprezentat localitățile: Timișoara, Sîn-Andrei, Arad, Deva, Ilia, Horezu și zona Văii Jiului. CâștigătorulCItește mai departe
Trei zile de concurs pe eșichier, în ”Cupa Dragobetelui” la șah, la Vulcan

La sfârșitul acestei săptămâni, mai exact în zilele de 1, 2 și 3 martie, Centrul ”Șansa” din muncipiul Vulcan găzduiește cea de-a 3-a ediție a concursului de șah intituat ”Cupa Dragobetelui”. Evenimentul este organizat de C.S.M. Mihai Viteazu Vulcan și Consiliul Local al Municipiului Vulcan. Potrivit președintelui secției de șah a CSM Vulcan, Ioan Dorel Șchiopu, organizatorii au fost nevoiți să programeze competiția cu o săptămână după sărbătoarea românească a dragostei, având în vedere că evenimentul s-a suprapus cu desfășurarea semifinalelor Campionatelor Naționale de Șah pentru Seniori, fapt care aCItește mai departe
Pregătiri pentru Cupa ”Pro Parâng” la schi alpin

Iubitorii sporturilor de iarnă și, mai ales, pasionații de schi alpin sunt invitați să participe la ceea de a VII-a ediție a concursului Cupa Pro-Parâng. Evenimentul, organizat în mod tradițional de Asociația schi turism montan ”Pro-Parâng” Petroșani se va desfășura pe Domeniul Schiabil Parâng în data de 10 martie 2019, startul fiind programat pentru orele 11,00. Potrivit președintelui Asociației ”Pro Parâng”, Cazimir Radvanski, la evenimentul sportiv pot participa concurenți de toate vârstele. ”Avem 8 categorii la secțiunea nelegitimați și 5 categorii pentru copii legitimați. Nu se percepe taxă de participareCItește mai departe
Karatiștii de la CSM Jiul Petroșani pe podium la Campionatul Național Shito Ryu de la București

La Complexul Olimpic de la Izvorani (București) au avut loc în acest zile întrecerile contând pentru Campionatul Național de Karate Shito Ryu. la acest eveniment sportiv au participat și sportivii de la CSM Jiul Petroșani, coordonați de antrenorul Radu Polifronie. Acesta a informat că echipa de karate CSM JIUL Petroșani a participat cu 7 sportivi, respectiv doar cu echipa de U21 și seniori la kumite individual și echipe, toți sportivii reușind să intre în 9 finale, la diverse categorii. Sportivii CSM Jiul Petroșani au obținut 3 medalii de aur, 6CItește mai departe
Sportivii din Lupeni domină clasamentul celor mai buni sportivi din județul Hunedoara, la disciplinele neolimpice

Clasamentul celor mai buni sportivi ai anului 2018 din județul Hunedoara, la discipline neolimpice, clasament întocmit de Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Hunedoara confirmă pentru un nou an rezultatele de excepție ale echipei de fotbal tenis de la CS Comexim R Lupeni. Astfel, sportivii antrenați de Dima Druncea ocupă nu mai puțin de 12 poziții în top. Prima poziție în clasament este păstrată de aceeași remarcabilă sportivă din Lupeni care a cucerit și laurii ediției precedente a topului județean. Astfel, Ana Maria Gherghe, cvintuplă campioană mondială la seniori, la CItește mai departe
S-a stabilit cine sunt cei mai buni sportivi hunedoreni ai anului 2018

Direcția Județeană pentru Sport și Tineret a finalizat clasamentul celor mai buni sportivi din județul Hunedoara, în baza analizei rezultatelor acestora obținute la competițiile naționale și internaționale din anul 2018. În ceea ce privește sporturile olimpice, clasamentul este dominat de sportivii cluburilor din Deva, dar în top se regăsesc și sportivi de la Hunedoara sau din Valea Jiului. Cea mai bună sportivă a anului 2018 a fost declarată gimnasta Denisa Golgota, junioară a LPS Cetate Deva. Din palmaresul acesteia în anul 2018 fac parte, printre altele, obținerea titlului de vicecampioană europeanăCItește mai departe
Viorel Palici, Crina Buzgan și Shonn Cristopher, câștigătorii ediției a VI-a a competiției sportive ”Parângul Night Challenge”

Ce-a de-a șasea ediție a cursei ”Parângul Night Challenge” din Masivul Parâng a fost câștigată anul acesta de arhicunoscutul alergător montan Viorel Palici. Concusul organizat la Petroșani de polisportivul Avram Iancu a constat în parcurgerea, pe timp de noapte, la lumina frontalelor, a unui traseu de 4, 5 km cu o diferența de nivel ascendentă de 1000 de metri. Startul a avut loc la intrarea în Pârtia B a domeniului schiabil din Parâng de unde, alergătorii din întreaga țară care s-au înscris la acest eveniment sportiv, au avut de urcat înCItește mai departe
Succes deplin pentru șahul din Vulcan la Concursul Național de Șah Școlar ”Elisabeta Polihroniade”

Ediția a VIII-a a Concursului de Șah Școlar ”Elisabeta Polihroniade” a avut loc, în perioada 2 -10 februarie 2019, la Băile Olănești. La această competiție de tradiție a șahului românesc au participat 176 de șahiști de la cluburi de șah din toată țara. Secțiunile de concurs au fost: șah clasic (timp de gândire: 75 minute + 30 sec / mutare), șah rapid (timp de gândire: 15 minute + 10 sec / mutare), șah blitz (timp de gândire: 3 minute + 2 sec / mutare) și dezlegări. Grație sprijinului financiar acordatCItește mai departe
Cupa Pro Parâng la schi de tură e gata pentru startul ediției a VI-a

O nouă ediție a competiției destinate iubitorilor schiului de tură este pregătită pentru start în Masivul Parâng. Evenimentul va avea loc în data de 24 februarie 2019, în organizarea Asociației de schi și turism montan Pro-Parâng Petroșani. Ajunsă la cea de-a VI-a ediție, competiția va avea loc pe Domeniul Schiabil Parâng din Petroșani și se va derula pe două categorii de competitori. Una este destinată practicanților schiului de tură și este intitulată ”Categoria Elite”, iar cealaltă este destinată începătorilor și este denumită ”Categoria Open”. În cadrul Categoriei Open, concurenții vorCItește mai departe
Valeriu Butulescu despre campionii FedCup de la Ostrava și ”șeful galeriei” de la Cluj

Impresionanta victorie a tenisului românesc în fața campionilor Europei, consemnată de echipa de tenis a României în partidele de tenis de la Ostrava, din 10 februarie 2019, din cadrul Fed Cup 2019 este una memorabilă. Așa cum, fără îndoială, la fel de memorabilă a fost și atitudinea susținătorilor României, din frumoasa galerie de la Ostrava. Dacă despre succesul sportivelor românce s-a vorbit, evident, foarte mult, pe toate canalele posibile, despre inimoasa galerie din tribunele arenei de la Ostrava s-a vorbit mai puțin. De ce ? O explicație o aflăm dintr-unCItește mai departe

