SCANDAL! Liderii PNL, acuzați că au confiscat politic un cort plătit din bani publici

Presa arădeană a explodat după ce cortul Consiliului Județean Arad la Țebea a fost transformat în fief al PNL.

pnl-tebea-794x446

În ultimii ani, Consiliul Județean (CJ) Arad este prezent la manifestările de la Țebea cu un cort, amplasat în zona petrecerii câmpenești. Cortul arădenilor, numit și “cortul lui Falcă” (după popularul primar al Aradului, Gheorghe Falcă) este un punct de atracție, deopotrivă pentru oameni simpli și politicieni.

Anul acesta, cu trei luni înaintea alegerilor parlamentare, acțiunii i s-a dat o tentă politică evidentă, astfel că pe cortul Consiliului Județean Arad a fost afișat un banner imens pe care scria: „Partidul Național Liberal”. De altfel, atât copreședinții PNL, cât și liderii liberali din județele Hunedoara, Arad și Alba, au petrecut și au ținut discursuri electorale în cortul plătit cu bani publici din buzunarele cetățenilor județului Arad.

În presa arădeană, gestul liberalilor a stârnit un adevărat tsunami, iar conducerea CJ Arad este acuzată de politizarea acestui eveniment. Astfel, consilierul judeţean Florin Tripa a semnalat abuzul comis duminică la Ţebea de către conducerea Consiliului Judeţean Arad.

„Mă întreb cine a mandatat această tentativă grosolană de politizare, o încercare de a acumula capital electoral pe fondul unei sărbători dedicate memoriei eroului naţional Avram Iancu. În definitiv, mai e un pic şi călcaţi pe urmele lui Csibi Barna ca nivel de insolenţă, domnule Cionca (Iustin Cionca, președinte CJ Arad, n.red.)! Evident că nu este nici legal, nici etic, nici moral să contopiţi cu ocazia unei sărbători a tuturor românilor simbolistica propriului partid cu efigia unei instituţii a Statului, pe care, prin forţa lucrurilor, o conduceţi. Ar trebui să vă dea de gândit, independent de gradul dumneavoastră de instruire şi cultură şi să realizaţi că un asemenea afront nu poate trece nepedepsit”, a spus Florin Tripa citat de livearad.ro.

Jurnaliștii de la Special Arad îi adresează două întrebări președintelui CJ Arad:

De ce pe pavilionul/cortul sponsorizat de către Centrul Cultural Județean Arad (CCJA) stă ancorat un banner al PNL?

Ce anume, mai exact, a organizat CJ Arad, prin CCJA, pentru manifestările de la Țebea, cât au costat toate acestea și cine a dat mandat Centrului Cultural Județean Arad să ducă un pavilion/cort la Țebea?


La petrecerea organizată în cortul plătit de arădeni din bani publici au participat liderii locali și naționali ai PNL. Printre ei, și aleșii liberali din cadrul CJ Hunedoara care, în urmă cu două săptămâni, susțineau că achiziția unui cort de către Consiliul Județean Hunedoara nu este oportună.

Cortul CJ Arad implicat în scandalul de duminică, de la Țebea, este de două ori mai mare decât cel cumpărat de CJ Hunedoara.

14322759_1140291429392515_7064898559702531502_n 14233171_1140291556059169_5486958289118174755_n

hunedoaralibera.ro

[slideshow_deploy id=’24093′]