Şcoală de schi, în Pasul Vâlcan

Persoanele care nu ştiu să schieze vor avea posibilitatea să înveţe acest sport de iarnă în Pasul Vâlcan. Potrivit autorităţilor locale, mai mulţi investitori vor să deschidă în cea mai nouă staţiune montană din Valea Jiului o şcoală de schi. Înainte de toate, edilii locali speră să ningă.

“Să sperăm că va fi zăpadă suficientă să ne putem bucura de sărbătorile de iarnă alături de schiori, cei cu sania, să putem face manifestările Sărbătorile Zăpezii în Pasul Vulcan unde să se bucure toţi cei care practică aceste sporturi de iarnă şi să putem da drumul la şcoală pentru începători de schi pentru copii pentru că avem amenajata acea zonă pentru şcoala de schi aici în Pasul Vulcan, astfel încât să putem atrage cât mai mulţi copii. Avem cabana mare, care face permanent aceste tabere de iarnă unde vin foarte mulţi copii dar încercam să atragem cât mai mulţi copii, pentru ca aceştia să descopere conditile din Pasul Vulcan. Am pregătit toate instalaţile de transport pe cablu, telegondola, teleschiul au fost verificate şi sunt montate toate instalaţiile pe ele, astfel încât aşteptam acum doar să vină şi zăpadă ca să putem începe aceste activităţi”, a declarat Gheorghe Ile, primarul municipiului Vulcan.

Terenuri concesionate

Administratia locala din Vulcan a concesionat mai multe terenuri pentru construirea unor case de vacanţă. De precizat este faptul ca toate casale de vacanţă trebuie să respecte aceleaşi standarde şi să fie identice ca formă.

“Au fost concesionate mai mult de jumătate din acele terenuri dar nu am avut infrastructura necesară că cetăţenii care vor să construiască să-şi poată transporta materialele necesare în Pasul Vulcan. De această dată avem drumul finalizat şi asfaltat până sus şi va fi mult mai uşor să facă aceste lucruri începând cu primăvara anului viitor pentru că au accesul foarte bun până în Pasul Vâlcan”, a mai spus sursa citată.

Anul viitor, edilii vor demara noi lucrări, pentru introducerea serviciilor de utilitate publică în zona turistică. “Urmează că în primavera anului viitor să deschidem concesiunile pentru terenuri şi să facem mai departe etapele ce urmează în Pasul Vâlcan, respectiv alimentarea cu apă, alimentarea cu energie electrică şi asigurarea canalizărilor”, a mai spus Ile.

Legatura între două staţiuni

Staţiunea montană Pasul Valcan ar trebui sa fie unita cu cea din Straja. Cel putin acesta este proiectul de dezvoltare a domeniilor schiabile din vestul Văii Jiului.

“Vrem să facem legătura cu Straja Lupeni iar astfel să încheiem acest program mare în domeniul schiabil din Valea Jiului, Vulcan- Pasul Vulcan-Straja- Lupeni. Cred că aceste obiective au fost aduse şi la cunoştinţa Guvernului, pentru că am primit deja şi avizele pentru a începe aceste lucruri în Pasul Vulcan şi Strajă. Este un domeniu schiabil foarte mare, cred că cel mai mare din România când va fi finalizat, noi avem un program pe o perioadă de şapte ani din care s-au scurs deja trei ani şi jumătate din acest program. Urmează că în perioada următoare să finalizăm şi să putem discuta la sfârşitul celor şapte ani de zile de un domeniu schiabil în Valea Jiului, adică de Pasul Vâlcan legat de staţiunea Straja”, a conchis Ile.

Reprezentanţii Autorităţii Naţionale pentru Turism au fost săptămâna trecută în Valea Jiului unde au precizat că toate proiectele de dezvoltare a domeniilor schiabile vor fi finalizate.