Un vicepreședinte se va ocupa de PSD Uricani

braia-660x330În urma demisiei lui Buhăescu, organizaţia PSD Uricani va fi condusă de un preşedinte interimar, care va fi desemnat în cadrul unei şedinţe ce va avea loc în următoarea perioadă. „Probabil, până la sfârşitul anului 2014, ne vom întruni în şedinţă şi vom alege care dintre cei cinci vicepreşedinţi va fi preşedinte interimar. Acesta va avea misiunea de a organiza în anul 2015 alegeri pentru conducerea Organizaţiei PSD Uricani, însă, dacă nu mă înşel, cred că anul viitor erau stabilite şi alegerile pentru conducerea organizaţiei”, a declarat, vicepreşedintele Organizaţiei PSD Uricani, Cornel Braia. Acesta deţine şi funcţia de viceprimar al localităţii şi spune că nu s-a gândit să urmeze exemplul primarului Buhăescu, acela de a demisiona din funcţia politică de conducere. „Acum, dacă o să demisionăm şi noi, vicepreşedinţii, ce facem, cine se mai ocupă şi de partid. Nu, nu o să demisionez”, a explicat Braia. Dănuţ Buhăescu se află la al treilea mandat în funcţia de primar al localităţii Uricani, două obţinute pe listele PSD şi unul din partea conservatorilor. Primarul Buhăescu consideră că prin demisia sa dă un semnal că PSD a început reformarea, inclusiv în judeţul Hunedoara. „Am luat această decizie ca să vin în sprijinul dorinţei de reformă în PSD. Să nu mai fie ca pe vremea lui Ceauşescu, era o meteahnă, secretarul de partid era şi şeful localităţii în executiv. Secretarul de la judeţ la fel, şi aşa cum primarul era şi şef de partid ori preşedintele de consiliu judeţean era şef de partid, nu contează culoarea politică, am decis că trebuie să dau un semnal că sprijin această reformă. Consider că trebuie să fie date semnale şi de la nivelul de bază, de jos, din teritoriu, că încurajăm asemenea reforme”, a declarat Dănuţ Buhăescu.