12.800.000 de lei pentru Uricani

Primaria-UricaniUltima dintre localităţile Văii Jiului care şi-a aprobat bugetul local pentru anul 2015 este Uricaniul. La şedinţa ordinară a Consiliului local, aleşii din Uricani au votat bugetul local pentru acest an, în forma prezentată de primarul Dănuţ Buhăescu.

Potrivit hotărârii de Consiliu local, municipalitatea din Uricani va avea parte în acest an de un buget local în sumă de 12.805.000 lei, sensibil mai mic decât cel din anul precedent. Chiar şi aşa, ambiţiile primarului oraşului Uricani, în ceea ce priveşte dezvoltarea comunităţii locale, rămân la fel de mari şi în acest an. Aşa se face că structura cheltuielilor bugetare este axată, în primul rând, pe derularea de noi investiţii şi pregătirea de proiecte în vederea accesării de noi fonduri europene nerambursabile.

Principala direcţie spre care doresc să acţioneze autorităile locale din oraşul Uricani este aceea a aplicării pe noile programe europene care permit derularea unor proiecte de investiţii care vizează reabilitarea termică şi estetică a unor blocuri de locuinţe. În acest sens, Consiliul local al oraşului Uricani a aprobat proiectul de hotărâre iniţiat de primarul Dănuţ Buhăescu, prin care urmează a fi realizate, cu finanţare de la bugetul local, documentaţiile tehnice necesare aplicării pentru Programul POR 2014-2020, în vederea obţinerii resurselor financiare europene pentru reabilitarea cât mai multor blocuri din Uricani. Pentru efectuarea acestor studii şi documentaţii, Consiliul local a aprobat alocarea sumei de 170.000 de lei de la bugetul local.