S-au inițiat procedurile de înființare a unui Serviciu Public Comunitar Local de Evidență a Persoanelor în comuna Ilia

gligorÎn conformitate cu prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 84/2001 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea serviciilor publice comunitare de evidență a persoanelor, Primăria comunei Ilia intenționează să deschidă un Serviciu Public Comunitar Local de Evidență a Persoanelor (SPCLEP), ceea ce ar duce la economii importante de timp și bani la cetățenii din zona respectivă. Cei vizați sunt locuitorii comunelor Ilia, Vorța, Burjuc, Gurasada, Dobra, Lăpugiu de Jos, Zam și Bătrâna. Aceștia ar fi scutiți de un drum de aprox. 50 km până la Deva în cazul când ar fi nevoiți să își facă cerere pentru un nou card de identitate sau orice alt act de stare civilă.

Referitor la această inițiativă, vicepreședintele Consiliului Județean Hunedoara, Dorin Oliviu Gligor, a declarat: ”Am luat act cu plăcută surprindere de inițiativa Primăriei comunei Ilia și împreună cu reprezentanții Direcției Publice Comunitare de Evidență a Persoanelor jud. Hunedoara, instituție aflată în subordinea Consiliului Județean, vom asigura tot sprijinul pentru materializarea înființării acestui serviciu atât de necesar pentru locuitorii din zona respectivă. Această nouă instituție va asigura servicii prompte și de calitate populației, iar prin inaugurarea pe care o așteptăm cu toții luna viitoare, se va putea spune că am mai făcut un pas important spre descentralizarea în beneficiul contribuabililor.”

Pentru a putea fi înființat un astfel de serviciu, fiecare Consiliu Local trebuie să aprobe o hotarâre în acest sens în cadrul ședințelor ce sunt programate a avea loc în această lună.