Pădurea Chizid devine treptat groapă de gunoi a Hunedoarei
Pădurea Chi
zid este considerată arie protejată şi loc de agrement pentru hunedoreni, însă cei care ajung în prezent în poieniţele ei se confruntă cu o situaţie îngrijorătoare: tone de gunoaie împrăştiate de localnici acoperă natura.
Pădurea Chizid, aria protejată de la marginea Hunedoarei, este grav afectată de gunoaiele care o împânzesc. Tone de deşeuri menajere şi deşeuri provenite din demolări împânzesc poieniţele folosite ca loc de agrement. Localnicii nemulţumiţi au reclamat la primărie şi pe paginile de socializare mizeria care stăpâneşte pădurea.
„În următoarea perioadă, zona va fi ecologizată”, susţin reprezentanţii Primăriei Hunedoara. Ultima acţiune de ecologizare la care au fost invitaţi să participe localnicii a avut loc în luna septembrie a anului trecut, însă de atunci, mulţi dintre cei care au ajuns în pădurea Hunedoarei, la „iarbă verde” au readus locul în starea dezolantă în care se afla înainte de curăţarea ei.
Pădurea Chizid este întinsă pe o suprafaţă de aproape 50 de hectare şi este înregistrată ca rezervaţie naturală datorită, diversităţii ecosistemelor pe care le cuprinde. În anii trecuţi, administraţia locală a iniţiat un proiect de transformare a Pădurii Chizid într-un parc cu zone de recreere şi alei, pentru care a solicitat finanţare prin Programul Operaţional Sectorial de Mediu. Proiectul a fost declarat, însă, neeligibil.
Știri asemănătoare
MEDALIE DE BRONZ PENTRU CS INTER PETRILA LA CUPA ROMÂNIEI U15 LA LUPTE!
Performanță frumoasă pentru sportul petrilean la Cupa României U15 la lupte, competiție desfășurată în weekendulCItește mai departe
Biblioteca județeană „Ovid Densușianu” Hunedoara-Deva a aderat la Alianța Internațională a Bibliotecilor de pe Drumul Mătăsii
În urmă cu 13 ani, Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva a avut inițiativaCItește mai departe
Laureații Concursului Național de Literatură „Ioan Slavici” de la Cluj Napoca, ediția a XIV-a
Între 29 octombrie și 2 noiembrie 2026, Cluj-Napoca a găzduit cea de-a XIV-a ediție aCItește mai departe
Trafic deviat pe DN66 joi, 5 noiembrie, la Petroșani pentru montarea pasarelei pietonale
Primăria municipiului Petroșani informează că traficul rutier va fi închis, joi, 5 noiembrie, între oreleCItește mai departe
Scriitorul francez André Malraux, omagiat la Biblioteca Municipală „Valeriu Butulescu” Petroșani, la împlinirea a 125 de ani de la naștere
La 3 noiembrie 2026 se împlinesc 125 de ani de la nașterea lui André MalrauxCItește mai departe
”Geometrii urbane” la cea dea XV-a ediție a concursului național de fotografie „Locuri de lângă noi” de la Petroșani
Casa de Cultură a Studenților din Petroșani organizează în luna noiembrie 2026, cea de-a XV-aCItește mai departe
Jurnalistul, scriitorul și muzicianul hunedorean Mircea Eugen Goian va primi titlul de Cetățean de Onoare al Comunei Săvârșin
Apreciatul jurnalist, scriitor și muzician Mircea Eugen Goian va primi titlul de Cetățean de OnoareCItește mai departe
Comunitățile de energie: 15,6 milioane de euro disponibili și o oportunitate pentru locuitorii din Hunedoara de a-și reduce facturile
Fondurile europene din Programul Dezvoltare Durabilă și Tranziție Justă 2021–2027 pot susține instalarea de panouriCItește mai departe
