luni, aprilie 13th, 2015

 

Tradiţia udatului, păstrată vie la momârlani

    Sunt obiceiuri vechi, din moşi – strămoşi, care au transcens timpului şi modernismului şi care au ajuns până în zilele noastre aproape nealterate. Unul dintre ele este şi udatul, care în comunităţile  de momârlani are încă o mare însemnătate. În a doua zi de Paşti, copiii şi flăcăii din comunităţile de momârlani, aşa cum fac şi cei din Transilvania, în general, pleacă cu udatul, un obicei străvechi care simbolizează viaţă şi fertilitatea. Tradiţia datează din perioada precreştină, dar în timp apa a fost înlocuită cu sprayuri şi, maiCItește mai departe


Şi-a lăsat victima ÎN AGONIE şi a fugit de la locul accidentului!

     Un tânăr de 21 de ani, din Uricani, riscă să ajungă la închisoare, după ce a lovit un pieton şi a  fugit de la locul accdentului, abandonându-şi victima într-o baltă de sânge. Accidentul a avut loc chiar în dimineaţa zilei de Paşti, în zona Câmpu lui Neag, iar victimă este un băiat de numai 18 ani. Acesta a încercat să traverseze drumul public prin loc nepermis şi fără să se asigure, când a fost surprins de maşina condusă de uricănean. Şoferul a fugit de la faţa locului şiCItește mai departe


Atenţie la drum!

    Şoferi, aveţi drijă cum conduceţi. În judeţul Hunedoara există unele porţiuni de drum în lucru şi, pentru a evita implicarea în evenimente rutiere, poliţiştii vă recomandă să conduceţi prudent, cu o viteză redusă, adaptată permanent condiţiilor de drum şi trafic şi să respectaţi regulile de circulaţie. Pe Valea Jiului, în perioada următoare, circulaţia rutieră pe DN66 Bumbeşti-Jiu – Petroşani (tronsonul cuprins între kilometrii 93+500 şi 126+000) se va desfăşura în condiţii de drum în lucru. Conducătorii auto sunt sfătuiţi să manifeste prudenţă sporită la volan şi să reducăCItește mai departe