Sentinţa în „Dosarul Alic”, amânată pentru a şasea oară!
Un dosar complex, cu mulţi inculpaţi şi, în mod cert, cu multe aspecte de analizat. Acestea ar putea fi motivele pentru care magistraţii Tribunalului Bucureşti nu se pot pronunţa pe fondul cauzei în dosarul în care ex-prefectul de Hunedoara, Costel Alic, este judecat pentru delapidare.
Dosarul, aflat pe rolul Tribunalului Bucureşti încă din 2010, are legătură directă cu exploatarea de cuarţ de la Şiglău – Uricani şi,alături de Costel Alic, mai sunt încă 9 inculpaţi şi nu mai puţin de 19 părţi civile, printre care şi o bancă ce i-a aparţinut lui Sorin Ovidiu Vântu, dar şi Astra Asigurări, societatea ce îi aparţine miliardarului Dan Adamescu. Lui Costel Alic i se impută un credit de care acesta spunea cu ceva vreme în urmă că nu s-ar fi folosit niciodată. Practic este vorba despre un credit luat de la Banca Română de Scont – parte civilă în acest dosar – cu garanţia societăţii de asigurări Astra, cea care a fost până la urmă primul prejudiciat al afacerii. Romcuarţ, societatea care a deţinut licenţa de exploatare pentru cuarţul din cariera de al Şiglău – Uricani, a luat un credit de câteva milioane de dolari de la Banca Română de Scont, iar în contul acelor bani a dat chiar licenţa, numai ca să nu aibă nici un fel de probleme.

Știri asemănătoare
MEDALIE DE BRONZ PENTRU CS INTER PETRILA LA CUPA ROMÂNIEI U15 LA LUPTE!
Performanță frumoasă pentru sportul petrilean la Cupa României U15 la lupte, competiție desfășurată în weekendulCItește mai departe
Biblioteca județeană „Ovid Densușianu” Hunedoara-Deva a aderat la Alianța Internațională a Bibliotecilor de pe Drumul Mătăsii
În urmă cu 13 ani, Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva a avut inițiativaCItește mai departe
Laureații Concursului Național de Literatură „Ioan Slavici” de la Cluj Napoca, ediția a XIV-a
Între 29 octombrie și 2 noiembrie 2026, Cluj-Napoca a găzduit cea de-a XIV-a ediție aCItește mai departe
Trafic deviat pe DN66 joi, 5 noiembrie, la Petroșani pentru montarea pasarelei pietonale
Primăria municipiului Petroșani informează că traficul rutier va fi închis, joi, 5 noiembrie, între oreleCItește mai departe
Scriitorul francez André Malraux, omagiat la Biblioteca Municipală „Valeriu Butulescu” Petroșani, la împlinirea a 125 de ani de la naștere
La 3 noiembrie 2026 se împlinesc 125 de ani de la nașterea lui André MalrauxCItește mai departe
”Geometrii urbane” la cea dea XV-a ediție a concursului național de fotografie „Locuri de lângă noi” de la Petroșani
Casa de Cultură a Studenților din Petroșani organizează în luna noiembrie 2026, cea de-a XV-aCItește mai departe
Jurnalistul, scriitorul și muzicianul hunedorean Mircea Eugen Goian va primi titlul de Cetățean de Onoare al Comunei Săvârșin
Apreciatul jurnalist, scriitor și muzician Mircea Eugen Goian va primi titlul de Cetățean de OnoareCItește mai departe
Comunitățile de energie: 15,6 milioane de euro disponibili și o oportunitate pentru locuitorii din Hunedoara de a-și reduce facturile
Fondurile europene din Programul Dezvoltare Durabilă și Tranziție Justă 2021–2027 pot susține instalarea de panouriCItește mai departe
