Jiul Petroşani. O iubire-n alb şi negru

     De la mărire la decădere sau de la extaz la agonie, aşa poate fi descris traseul sportiv al celui mai titrat club de fotbal din Valea Jiului.

suporteri-jiul

Aflată într-o situaţie precară, CSM  Jiul Petroşani poposeşte astăzi pe locul 10 în clasamentul campionatului judeţean de fotbal, după o remiză (1-1) pe terenul concitadinilor de la Universitatea Petroşani. Dacă în teren meciul nu a fost prea spectaculos, terenul fiind şi el un adversar, în tribune situaţia a fost cu totul alta .

Cu inima alături de echipa lor, suporterii Jiului au fost prezenţi şi la acest meci şi au creat o atmosferă demnă de un  adevărat derby, chiar dacă vorbim de liga a IV-a.

Cu gândul la ceea ce au trăit în vremurile bune ale alb-negrilor, suporterii au făcut din acest joc o sărbătoare. Şi-au încurajat echipa de suflet, au fost alături de tinerii fotbalişti ai Jiului, iar prin gestul lor au mai demonstrat odată că Jiul Petroşani este o legendă încă vie.

Cu sufletul vopsit în alb şi negru, cu o istorie începută încă din anul 1919, Jiul Petroşani rămâne cea mai iubită echipă de fotbal din Valea Jiului, iar dincolo de situţia grea în care se află clubul astăzi, rămâne fericirea pe care toţi au trăit-o când la Petroşani veneau granzii fotbalului românesc, iar „echipa minerilor” strălucea pe terenul de joc.

suporteri

 

 



« (Știre anterioară)