Gara Petroşani încă aşteaptă reabilitarea
De mai bine de zece ani autorităţile locale cer cu disperare reabilitarea principalei porţi de intrare în Valea Jiului, însă cei obligaţi să demareze lucrările promit că le vor face. Astfel, Gara Petroşani rămâne o ruină care sperie orice călător ca să nu mai vorbim de turişti.
Gara Petroşani este o poartă de primire a turiştilor dezolantă, imobilul fiind de aproape 15 ani într-o stare avansată de degradare. „Este dezastru aici, stau acum să mă adăpostesc de soare, dar vă spun sincer că-mi este teamă să nu-mi cadă ceva în cap. Nu ştiu cum de nu se ocupă nimeni să facă ceva cu ea”, spune un călător. De reabilitare ar trebui să se ocupe Regionala CFR Timişoara de care aparţine dar proiectul a fost trecut pe linie moartă pentru că „nu sunt bani”. „Noi am făcut demersuri peste demersuri încă din anul 2005 şi răspunsurile fie vin rar, fie deloc. Etapizat s-au tot făcut adrese şi cei responsabili n-au mai catadicsit să mai spună ceva”, a declarat Nicu Taşcă, purtătorul de cuvânt al Primăriei Petroşani.
Știri asemănătoare
Petrila a finalizat cu succes proiectele PNRR pentru modernizarea și dotarea unităților de învățământ
Primăria Orașului Petrila a finalizat implementarea proiectului „Dotarea cu mobilier și echipamente digitale a unitățilorCItește mai departe
Oameni speciali sărbătoriți de autorități la Gala de excelenţă ”Hunedoreni de succes”, ediția 2026
O nouă ediție a Galei de excelență Huneodreni de succes a avut loc, în acesteCItește mai departe
Vin Zilele Municipiului Petroșani, cu Oana Radu, Aurel Tămaș și Johny Romano
În perioada 24 – 26 iulie 2024, în Centrul Civic al Petroșaniului se va desfășuraCItește mai departe
Continuă asfaltările, pe mai multe artere rutiere din Petroșani
Dincolo de proiectul de anvergură derulat de autoritățile locale din municipiul Petroșani cu fonduri europene,CItește mai departe
Proiectele europene de regenerare urbană schimbă imaginea orașului Uricani
Imaginea orașului Uricani, devenit de câțiva ani buni stațiune turistică de interes local, de undeCItește mai departe
Școala Gimnazială „I.D. Sîrbu” va fi modernizată și dotată cu sprijinul fondurilor europene
Suntem în plină vacanță școlară, dar peste câteva săptămâni, coridoarele Școlii Gimnaziale „I.D. Sîrbu” dinCItește mai departe
Primăria Vulcan primește cereri pentru repartizarea apartamentelor din noul bloc ANL
Agenția Națională pentru Locuințe (ANL) a finalizat construcția celor două blocuri din municipiul Vulcan, careCItește mai departe
Acțiuni de igienizare a punctelor de colectare a deșeurilor, la Petroșani
În municipiul Petroșani se derulează în aceste zile, o amplă acțiune de igienizare a punctelorCItește mai departe
S-a inaugurat prima creșă pentru copii construită la Petroșani în mileniul trei
Prima creșă pentru copii construită la Petroșani după 1989 a fost inaugurată luni, 13 iulieCItește mai departe
Investiții de peste 5,2 milioane de lei pentru modernizarea serviciilor destinate pacienților cardiaci critici la Spitalul Județean de Urgență Deva
Consiliul Județean Hunedoara continuă investițiile în dezvoltarea infrastructurii medicale, prin implementarea proiectului „Investiții în infrastructuraCItește mai departe
Lucrările de amenajare a primului parc fotovoltaic din Lupeni se desfășoară în ritm alert
Municipalitatea din Lupeni va produce 2 kW în cadrul unei stații de producție a energieiCItește mai departe
Green Line Valea Jiului deschide linia de transport public local din Lupeni
Locuitorii din municipiul Lupeni vor beneficia de o linie specială de transport public urban localCItește mai departe
Asfalt în premieră pe strada Boțoni din Petroșani
Civilizația urbană pătrunde, rând pe rând, pe străzile lăturalnice din municipiul Petroșani, pe măsură ceCItește mai departe
Proiecte suplimentare pe ordinea de zi a ședinței CJH din 30 iunie 2026
Potrivit unei decizii adoptate de conducerea CJH, au fost introduse o serie de puncte suplimentareCItește mai departe
Sediul Primăriei municipiului Lupeni a fost modernizat cu bani europeni
Un vechi proverb românesc acreditează ideea potrivit căreia cunoști omul gospodar dintr-o comunitate după cumCItește mai departe
Rețeaua de gaz metan a orașului Petrila se extinde cu 38 km și va cuprinde toate localitățile rurale componente
Primăria orașului Petrila va demara, în scurt timp, lucrări pentru extinderea rețelelor publice de alimentareCItește mai departe
La Lupeni și Vulcan au început lucrări de asfaltare pe DN 66A
Mai multe porțiuni din drumul național DN 66A au intrat în reabilitare, pe raza localitățilorCItește mai departe
Lucrările de la Stadionul Jiul se derulează în ritm susținut
Se lucrează în ritm susținut la stadionul „Petre Libardi” din cadrul Complexului Sportiv Jiul dinCItește mai departe
Consiliul Județean Hunedoara face primii pași pentru dezvoltarea unui parc industrial pe fosta platformă Joyson de lângă Brad
Consiliul Județean (CJ) Hunedoara a făcut astăzi un prim demers concret în direcția valorificăriiCItește mai departe
Municipiul Lupeni e campion în Regiunea Vest la proiectele pentru anveloparea blocurilor
Proiectele de eficientizare energetică a clădirilor rezidențiale prin utilizarea fondurilor europene constituie, pentru comunitățile locale,CItește mai departe
